Tomul aghioritic


Tomul aghioritic

Pentru cei ce vietuiesc cu sfintenie in liniste. Pentru lamurirea celor ce din lipsa de cercare a lor si de neascultare de sfinti nesocotesc lucrurile tainice ale Duhului, care sunt lucrate in cei ce vietuiesc dupa Duh, intr-un chip mai presus de cuvant si sunt aratate prin fapte, nu dovedite prin cuvant.

Dogmele ce se graiesc astazi si sunt cunoscute indeobste tuturor au fost taine ale Legii date prin Moise, mai inainte vazute numai de prooroci in Duh. Iar bunatatile fagaduite sfintilor pentru veacul viitor sunt taine ale vietuirii evanghelice, date si aratate mai inainte celor ce s-au invrednicit sa le vada in Duh, si acestora cu masura, ca o arvuna. Dar precum atunci, daca vreun iudeu nu asculta cu multumire pe proorocii care spuneau ca Cuvantul si Duhul lui Dumnezeu sunt impreuna vesnice si inainte de veci, isi astupa urechile socotind ca aude cuvinte oprite de dreapta credinta si potrivnice credintei marturisite de binecinstitori, care zicea : "Domnul Dumnezeul tau este un Domn", tot asa ar patimi si acum cineva neascultand cu evlavie cand se vorbeste despre tainele Duhului, cunoscute numai celor curatiti prin virtute.

Dar iarasi - precum sfarsitul acelor inainte vestiri arata tainele de atunci ca potrivindu-se cu cele descoperite pe urma, si acum credem in Tatal, in Fiul si in Duhul Sfant, o Dumnezeire in trei ipostasuri, o singura fire, simpla, necompusa, necreata, nevazuta, mai presus de cugetare - asa si cand se vor descoperi, la vremea sa, inveacul viitor, la aratarea negraita a lui Dumnezeu, Cel unul in trei ipostasuri, desavarsite, tainele propovaduite acum se vor arata tuturor in chip vadit.

Trebuie insa sa avem in vedere si aceea ca, desi Treimea intreit ipostatica a dumnezeirii, neslabita de ratiunea unitatii s-a aratat pamantului intreg mai pe urma, proorocilor le-a fost cunoscuta intocmai inca inainte de implinirea vremii. Iar cei ce ascultau de ei au primit-o cu usurinta. Tot asa nu ne raman nici noua necunoscute intelesurile marturisirii celor propovaduite cu indrazneala si ale celor aratate mai inainte tainic in Duh, daca suntem vrednici. Caci unii le-au cunoscut prin cercarea insasi, si anume toti cati s-au lepadat, de dragul vietii evanghelice, de avutia bunurilor, de slava oamenilor si de placerile lipsite de frumusete ale trupului ; ba nu numai atat, ci au si intarit aceasta lepadare prin ascultarea de cei ce au ajuns la plinirea varstei lui Hristos (Efes. IV, 13). Cei din urma ocupandu-se prin linistire, fara griji, de ei insisi si de Dumnezeu, si prin rugaciune curata ajungand mai presus de ei insisi si prin unirea tainica, cea mai presus de minte, cu Dumnezeu, ridicandu-se in El, au cunoscut cele mai presus de minte. Iar cei dintai le-au cunoscut prin incredere si prin dragostea fata de acestia. [Cei ce se ridica, dupa eliberarea de patimi, prin rugaciune curata, la Dumnezeu, traiesc inca de pe acum in bunatatile veacului viitor fagaduite prin dogmele Bisericii. -Parintele Dumitru Staniloae]

Astfel si noi, ascultand de Marele Dionisie care graieste in Epistola a doua catre Gaius, credem ca "darul indumnezeitor al lui Dumnezeu este indumnezeire, obarsie dumnezeiasca si obarsia binelui, dar ca Dumnezeu, Care daruieste acest har celor vrednici, este mai presus de aceasta dumnezeire". [Dionisie Areopagitul, Ep. catre Caius. P.G. 3, 936 B. Palama numeste dumnezeire si darul indumnezeitor, ca iradiere voita din Dumnezeirea. Dar Dumnezeu ca Persoana, desi este in acest dar indumnezeitor, intrucat El insusi intreg lucreaza induirmezeirea, totusi nu se epuizeaza in acest dar ca lucrare. Ca atare e mai presus de ea.-Parintele Dumitru Staniloae] Caci Dumnezeu nu patimeste inmultire, nici nu afirma cineva prin aceasta doua dumnezeiri. [Tocmai pentru ca Dumnezeu nu patimeste inmultire e intreg si in harul Lui indumnezeitor ca Persoana si acest har poate fi numit dumnezeire, fara ca prin aceasta sa fie doua dumnezeiri.-Parintele Dumitru Staniloae] Dar dumnezeiescul Maxim scriind despre Melchisedec spune ca harul acesta indumnezeitor al lui Dumnezeu este necreat si pururea existent din Dumnezeu cel pururea existent. Iar in alte parti de multe ori il numeste lumina nenascuta si enipostatica (subzistenta in ipostas), aratandu-se celor vrednici, cand se fac vrednici dar nu ca venind atunci la existenta. [Harul numit de Sfantul Maxim Mart. lumina cu baza in ipostas, avandu-si fundamentul si locul de plecare in ipostasurile dumnezeiesti, are prin aceasta o subzistenta obiectiva. Deci nu e ceva creat din nimic, sau o nalucire subiectiva, ci exista din veci, ca si ipostasurile dumnezeiesti. El e iradiere personala a lui Dumnezeu.-Parintele Dumitru Staniloae] Acest sfant numeste acea lumina si lumina slavei negraite si curatia ingerilor. Iar Macarie cel Mare o numeste hrana celor netrupesti, slava firii dumnezeiesti, frumusetea veacului viitor, foc dumnezeiesc si ceresc, lumina negraita si mintala, arvuna Duhului Sfant (2 Cor. I, 22), untdelemn sfintitor al veseliei (Ps. XLIV, 8).

Deci tot cel ce pune in rand cu masalienii si numeste diteisti (inchinatori la doi dumnezei) pe cei ce socotesc acest har indumnezeitor al lui Dumnezeu, necreat, nenascut si enipostatic, sa stie ca este potrivnic sfintilor lui Dumnezeu si se scoate pe sine din ceata celor ce se mantuiesc, de nu se va cai ; ba e cazut de la Dumnezeu Cel unul si singur prin fire al sfintilor. Iar tot cel ce crede si asculta si glasuieste impreuna cu sfintii si nu nascoceste pricini din pacate si nu leapada ca necunoscator ceea ce se spune in chip descoperit, dar nu cunoaste felul tainei, sa nu nesocoteasca a cauta si a invata de la cei ce stiu. Caci va afla ca nimic nu este potrivnic cuvintelor si lucrurilor dumnezeiesti, si aceasta in cele necesare, fara de care nimic n-ar putea sa fiinteze, nici n-ar fi taina dumnezeiasca.

Tot cel ce sustine ca unirea desavarsita cu Dumnezeu se infaptuieste numai prin imitare si prin pornire naturala, fara harul indumnezeitor al Duhului, ca intre cei ce au aceleasi obisnuinte si se iubesc unii pe altii, iar harul indumnezeitor al lui Dumnezeu il socotesc o deprindere a firii rationale, dobandita numai prin imitare dar nu luminare mai presus de fire si tainica si lucrare dumnezeiasca vazuta nevazut de cei invredniciti si inteleasa neinteles, acela sa stie ca a cazut in ratacirea masalienilor, fara sa-si dea seama. Caci cel indumnezeit ar fi in chip necesar dumnezeu prin fire, daca indumnezeirea s-ar face. printr-o putere fireasca si s-ar cuprinde intre hotarele firii.

[ Tomul aghioritic, alcatuit de sfantul Grigorie Palama, ca un rezumat al celor scrise de el in scrierile contra lui Varlaam, intoarce acuza de masalianism adusa de Varlaam isihastilor, impotriva lui si a celor ce cugeta ca el. Caci masalienii, socotind ca vad fiinta lui Dumnezeu ca o lumina materiala, erau in fond panteisti, cum panteist este si cel ce socoteste, asemenea lui Varlaam, ca indumnezeirea e o deprindere produsa prin puterile create ale omului.-Parintele Dumitru Staniloae]

De aceea unul ca acesta sa nu incerce sa-si intipareasca cugetarea lui stramba in cei ce cugeta drept si sa sadeasca intinaciunea in cei neintinati in credinta, ci, lepadand cugetul sau, sa invete de la cei cercati, sau de la cei invatati de aceia, ca harul dumnezeirii este cu totul nelegat (de cele create), neavand in fire nicio putere capabila sa-l produca, fiindca in acest caz n-ar mai fi har, ci o aratate a lucrarii unei puteri naturale. Pe de alta parte, ceea ce s-ar savarsi n-ar mai fi un lucru minunat, daca indumnezeirea s-ar produce printr-o putere a firii capabila de indumnezeire. indumnezeirea ar fi atunci un rezultat al firii, nu un dar al lui Dumnezeu. Iar unul ca acesta ar putea fi si s-ar putea numi in inteles propriu si dumnezeu prin fire.

Dar puterea cea dupa fire a fiecareia dintre existente nu este altceva decat o miscare neabatuta a firii spre lucrare. insa cum l-ar mai scoate in acest caz indumnezeirea pe cel indumnezeit din sine, daca ea s-ar cuprinde in marginile firii, nu pot sa inteleg.

Drept aceea harul indumnezeirii e mai presus de fire, de virtute si de cunostinta, si toate acestea sunt, dupa dumnezeiescul Maxim, nesfarsit mai prejos de el. Caci toata virtutea si imitarea lui Dumnezeu prin puterile noastre face pe cel ce le are apt pentru unirea dumnezeiasca. Dar numai harul infaptuieste in chip tainic insasi aceasta unire negraita. Caci prin el Dumnezeu insusi patrunde intreg, in cei vrednici intregi si sfintii patrund intregi in Dumnezeu intreg, [ Dumnezeu isi face intreg "perihoreza" in cei vrednici intregi si acestia isi fac intregi "perihoreza" in Dumnezeu intreg. Adica Dumnezeu se misca intreg in intregimea celor vrednici si acestia se misca cu intregimea fiintei lor in Dumnezeu intreg. Nimic din El nu le ramane strain acestora si nimic din ei nu ramane in afara de Dumnezeu. Dar aceasta inseamna ca nici miscarile nu raman separate, ci se intrepatrund. in miscarea firii umane se misca si firea divina iar in miscarea firii divine se misca si firea umana, incat se face o singura miscare, fara sa se confunde omenescul si dumnezeiescul, asemenea miscarii imbinate a sufletului si a trupului. Sfantul Grigorie Palama afirma si aici in mod clar caracterul personal al unirii intre Dumnezeu si cei vrednici. Numai persoanele se unesc intre ele in intregime, cata vreme primirea de catre o persoana a ceva material se limiteaza la partea pe care o primeste. Fara indoiala, persoanele unindu-se in intregime intre ele nu-si epuizeaza toate strafundurile in aceasta unire, desi toate sunt atinse de ea. Ele isi raman etern rezerve de putere si de daruire reciproca. Dar persoana e intreaga totusi pe toate treptele pe care se comunica alteia. Intreaga se daruieste si intreaga ramane in ea insasi, rezerva inepuizabila de daruire.-Parintele Dumitru Staniloae] luand in ei insisi pe Dumnezeu intreg si dobandind numai pe Dumnezeu, ca un fel de rasplata a urcusului lor spre El. Caci Dumnezeu strabate in ei asemenea sufletului in trup, ca in madularele Sale, si-i invredniceste sa fie in El.

Tot cel ce sustine ca sunt masalieni cei ce spun ca mintea e asezata in inima, sau in creier, sa stie ca se razboieste in chip pacatos cu sfintii. Caci Atanasie cel Mare zice ca partea rationala a sufletului se afla in creier. Iar Macarie, caruia nu-i lipseste nimic din marime, pune lucrarea mintii in inima. Cu acestia conglasuiesc aproape toti sfintii. Caci ceea ce spune dumnezeiescul Grigorie al Nisei, ca mintea nu este nici inauntru, nici in afara trupului, ca una ce e netrupeasca, nu se impotriveste acelor sfinti. Pentru ca aceia spun ca mintea este in launtrul trupului, ca una ce e unita cu el. Deci spunand aceasta in alt inteles, nu se deosebesc catusi de putin de acela. Caci nici cel ce zice de Cuvantul lui Dumnezeu ca S-a salasluit odinioara in launtrul pantecelui feciorelnic si neprihanit nu se impotriveste celui ce zice ca dumnezeirea nu se afla intr-un loc sau ca e netrupeasca. Caci acela cugeta despre Cuvantul ca S-a unit mai presus de cuvant cu framantatura noastra, pentru negraita Sa iubire de oameni.

[Tomul nu se da nici de partea celor ce spun ca mintea este in inima, nici de partea celor ce afirma ca ea e in creier. Mai mult chiar, nu respinge nici opinia mai spirituala a sfantului Grigorie de Nisa, dupa care mintea nu e nici inauntru, nici in afara trupului. El recunoaste caracterul tainic si complex al legaturii sufletului cu trupul. Dar tocmai de aceea nu adopta nici o pozitie simplista, unilaterala. Nu se alatura nici opiniei ca sufletul e exclusiv in afara de trup, nici opiniei ca e in trup ca orice parte a trupului. Trebuie sa se recunoasca o anumita prezenta a sufletului in trup. Dar prezenta aceasta e altfel decat prezenta unei parti materiale a lui. E o prezenta in trup, dar netrupeasca; e o prezenta in trup, dar mai presus de intelegere.-Parintele Dumitru Staniloae]

Tot cel ce zice ca lumina care a stralucit ucenicilor in Tabor este o naluca si un simbol ce se face si se desface, si nu exista cu adevarat,[ Aici simbolul nu e luat in intelesul unei realitati sensibile permanente prin care se arata ceva nesensibil, ci un chip vazut infiripat in mod trecator de Dumnezeu pentru ceva nevazut. Lumina dumnezeiasca aratata pe Tabor nu e un chip a ceva nevazut, pentru ca ea insasi e ceva mai presus de vedere in sensul material, ea insasi are un caracter spiritual, fiind o iradiere nemijlocita din Dumnezeu ; ea e "vazuta" nevazut, inteleasa neinteles. E o prezenta vadita a lui Dumnezeu, o prezenta sesizata de o "simtire" a intelegerii, dar neinteleasa in mod deplin.-Parintele Dumitru Staniloae] si sustine ca nu este o lucrare mai presus de toata intelegerea, ci mai prejos de intelegere, se impotriveste sigur marturisirii sfintilor. Caci acestia, fie in cuvantari, fie in scrieri, o numesc negraita, necreata, vesnica, netemporala, neapropiata, nemasurata, nesfarsita, nehotarnicita, nevazuta de ingeri si de oameni, frumusetea arhietipica ["Frumusetea arhietipica". Lumina aceea, desi nu are o forma materiala, noi e ceva difuz, dezorganizat, ci se simte in ea o armonie superioara, o plenitudine de bunatati, si ca atare e frumoasa, e chiar frumusetea de model a oricarei frumuseti vazute.-Parintele Dumitru Staniloae] si neschimbata, slava lui Dumnezeu, slava lui Hristos, slava Duhului, raza dumnezeirii si cele asemenea. Caci se slaveste, zice, trupul deodata cu primirea lui, si slava dumnezeirii se face slava trupului. Dar slava era nearatata in trupul vazut pentru cei ce nu puteau primi cele ce sunt nevazute si ingerilor.

[E vorba de trupul lui Hristos, care primeste o armonie de la formarea lui prin ipostasul Cuvantului plin de Duhul Sfant. in armonia trupului lui Hristos se vede slava lui Dumnezeu. Dar armonia, frumusetea si slava trupului lui Hristos era nevazuta de cei ce nu aveau ochi duhovnicesti. in aceasta consta smerenia sau coborarea sau chenoza Cuvantului, rasfranta si asupra trupului. Ea nu se impunea cu sila, ci se descoperea numai celor ce intrau prin credinta in comuniune cu El. De cate ori nu experiem descoperirea frumusetii unei persoane nearatoase numai cand intram in comuniune cu ea !-Parintele Dumitru Staniloae] Drept aceea se schimba la fata nu primind ceea ce nu avea, nici preschimbandu-se in ceea ce nu era, ci descoperindu-se ucenicilor Sai ca ceea ce era, deschizand ochii lor si facandu-i din orbi, vazatori. [Vederea luminii mai presus de fire prin umanitatea lui Hristos a insemnat pentru ucenici si o suprema intrare in comuniune cu El. Cine poate spune cum au inaintat ei in aceasta comuniune, urcand pe munte, intr-o convorbire de mare intimitate cu El, dar intr-o convorbire in care au simtit cu intensitate dumnezeirea Lui?-Parintele Dumitru Staniloae] Caci ramanand Acelasi S-a facut vazut acum ucenicilor, ara-tandu-Se altfel de cum Se arata inainte. Caci El este lumina cea adevarata (Ioan I, 9), frumusetea slavei. "Si a stralucit ca soarele". Icoana este stearsa, caci e cu neputinta sa se rasfranga necreatul in intregime in creatura. Tot cel ce zice ca numai fiinta lui Dumnezeu este necreata, dar nu si lucrarile Lui vesnice, pe care le depaseste pe toate, ca ceea ce lucreaza pe cele ce le lucreaza, sa auda pe sfantul Maxim zicand : "Toate cele nemuritoare si insasi nemurirea, toate cele vii si insasi viata, toate cele sfinte si insasi sfintenia, toate cele virtuoase si insasi virtutea, toate cele bune si insasi bunatatea, toate cele ce sunt si insasi existenta, sunt in chip vadit lucruri ale lui Dumnezeu. Dar unele au inceput sa existe in timp (caci era odata cand nu erau), iar altele n-au inceput sa existe in timp. Caci n-a fost vreodata cand n-a fost virtute, bunatate, sfintenie si nemurire". Si iarasi : "Bunatatea si tot ce se cuprinde in intelesul bunatatii, si simplu, toata viata, nemurirea, simplitatea, neschimbarea, nemarginirea si toate cate se contempla fiintial in jurul lui Dumnezeu, sunt lucruri ale lui Dumnezeu, dar nu incepute in timp. Caci nu a fost vreodata ceva mai stravechi ca virtutea, nici ca alta oarecare din cele spuse, chiar daca cele ce se impartasesc de ele au inceput sa existe in timp. Caci orice virtute este fara de inceput, neavand vremea mai batrana ca ea, ca una ce are pe Dumnezeu din veci, ca singur izvor al existentei Sale. Dar Dumnezeu e ridicat de infinite ori infinit deasupra tuturor existentelor, fie ca se impartasesc, fie ca se lasa impartasite". invete asadar din acestea ca nu toate cele ce subzista din Dumnezeu sunt si sub vreme. Caci sunt unele care sunt fara de inceput si nu se desfiinteaza din pricina unitatii treimice, singura fara de inceput prin fire si din pricina simplitatii mai presus de fire a ei. Asa cum, in acelasi fel, mintea ca o icoana stearsa a acelei neimpartiri covarsitoare, nu e nicidecum compusa, din pricina intelegerilor sale firesti. [Lucrarile necreate ale lui Dumnezeu nu prejudiciaza simplitatea fiintei Lui, caci Persoana nu-si pierde unitatea prin lucrarile ei, ci se arata intreaga lucrtnd in fiecare.-Parintele Dumitru Staniloae]

Tot cel ce nu primeste starile duhovnicesti intiparite in trup de darurile Duhului aflatoare in sufletul celor ce au sporit in viata dupa Dumnezeu, si numeste nepatimire omorarea prin deprindere a partii patimitoare si nu deprinderea lucrarii spre cele bune, a celui ce s-a intors cu totul de la cele rele si s-a indreptat spre cele bune, ca unul ce a lepadat deprinderile rele si s-a imbogatit in cele bune, tagaduieste, ca urmare a acestor pareri, si petrecerea cu trupul in veacul nestricacios a celor ce sunt (a celor creati). [ Nepatimirea nu e moartea puterii pasionale a trupului, ci deprinderea indreptarii lucrarii ei spre cele bune. Ea nu e nemiscare in sens budist, ci iubire de cele bune, de Dumnezeu si de oameni. Nepatimirea nu e "apatie", ci interes plin de iubire pentru tot ce e bun pentru oameni. Nu e nepasare, ci mila si responsabilitate pozitiva, dureroasa, ca a lui Iisus. Varlaam, ca filozof, era dus usor spre acest dispret de tip budist fata de tot ce nu e cugetare netulburata, spre acest intelectualism unilateral, spre care inclina in general teologia occidentala, pretuita ca indeletnicire exclusiv intelectuala. Cine cugeta asa, nu mai poate intelege pentru ce mai e pastrat trupul intr-o viata eterna. Caci trupul fara puterea pasionala indreptata spre bine nu mai e decat o coaje moarta, o aratare lipsita de orice rost.-Parintele Dumitru Staniloae]

Caci daca se va impartasi atunci si trupul impreuna cu sufletul de bunatatile tainice, se impartaseste si acum, dupa putere, de harul daruit in chip tainic si negrait de Dumnezeu mintii curatite, si-si insuseste si el cele dumnezeiesti potrivit cu sine. Astfel se preschimba si se sfinteste, dar nu se omoara prin deprindere partea patimitoare a sufletului. Iar aceasta, fiind comuna sufletului si trupului, se sfintesc si inclinarile si lucrarile trupului. Caci desfacandu-se de bunatatile vietii de aici pentru nadejdea bunatatilor viitoare si miscandu-se in chip sanatos prin lipsa de griji, mintea simte, dupa sfantul Diadoch, bunatatea dumnezeiasca negraita si transmite si trupului, pe masura inaintarii sale, bunatatea sa. [Dar puterea pasionala nu e despartita de minte. Ci e puterea prin care mintea lucreaza asupra trupului si-l sfinteste pe acesta. In puterea pasionala mintea lasa te intalneste cu trupul. Mintea, bucurandu-se mai mult de cele nemateriale, atrage si trupul prin partea pasionala la iubirea acelora.-Parintele Dumitru Staniloae] Iar aceasta bucurie, ivita in suflet si in trup, este o dovada nemincinoasa a vietuirii nestricacioase.

Mintea percepe (prinde) o lumina, simtirea alta. Simtirea percepe, (prinde), lumina supusa simturilor, care arata lucrurile supuse simturilor ca supuse simturilor. Iar lumina mintii este cunostinta aflatoare in intelesuri. Prin urmare vederea si mintea nu percep (prind) aceeasi lumina ; dar numai cata vreme lucreaza fiecare dupa firea sa si in cele dupa fire. insa cand se impartasesc de un har si de o putere duhovniceasca mai presus de fire, cei invredniciti vad si cu simtirea si cu mintea cele mai presus de toata simtirea si de toata mintea [Sfantul Grigorie Palama accentueaza adeseori tainica unire ce exista intre suflet si trup. In perceperea simturilor se intalneste sufletul cu trupul. Trupul nu e trup fara viata sufletului in el. Viata sufletului e si viata lui. Totusi in planul vietii naturale, in lucrarea simturilor domina trupul, iar in a mintii sufletul. Dar unirea dintre cele doua lucrari sau dintre suflet si trup se face deplina cand Duhul Sfant se salasluieste in credincios, sau cand credinciosul se induhovniceste si e ridicat la o lucrare care depaseste atat lucrarea naturala a simturilor, cit si a mintii. In lucrarea aceea superioara si unificatoare lucrarea simturilor primeste un caracter de si mai accentuata spiritualitate, iar lucrarea mintii devine si mai simtitoare. Posibilitatea aceetei spiritualizari a sensibilitatii, sau sensibilizarii a spiritualitatii, e data ia faptul ca toata realitatea vazuta e in fond o rationalitate dinamica plasticizata (stiinta spune azi ca masa e energie sau viceversa); si cu atat mai mult trupul omenesc, strabatut si miscat de sufletul rational. Diadoch al Foticeei spune: "Ochiul sufletului nu mai poate fi inselat cand acoperamantul lui, adica trupul, a devenit prin infri-nare o tesatura foarte subtire" (Una suta capete 71 ; Filoc. rom. I, p. 366). In acest sens sfantul Maxim, la randul sau, va afirma depasirea dualitatii suflet-trup in sfinti (Ambigua-, P.G. 91, 1193-1196).-Parintele Dumitru Staniloae], ca sa spunem cu Marele Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu, intr-un fel cum numai Dumnezeu stie si cei ce lucreaza acestea. Acestea le-am invatat din Scripturi; acestea le-am primit de la parintii nostri ; acestea le-am cunoscut prin putina noastra cercare. Acestea stim ca le-a scris si preacinstitul intre ieromonahi cuviosul Grigorie (Palama), pentru cei ce traiesc cu sfintenie o viata de linistire, urmand intocmai predaniile sfintilor. Acestea le-am semnat spre incredintarea cititorilor :

1. Ieromonahul Isaac, protosul cinstitelor manastiri din Sfantul Munte.

2. Teodosie Ieromonahul, egumenul cinstitei si imparatestii Lavre.

3. Egumenul manastirii Ivirilor (in dialectul sau).

4. Ieromonahul Ioanichie, egumenul cinstitei si imparatestii manastiri Vatoped.

5. Egumenul manastirii Sarbilor (in dialectul sau).

6. Filotei, cel mai mic intre ieromonahi, am iscalit cugetand aceleasi.

7. Amfilohie, cel mai mic intre ieromonahi si duhovnicul cinstitei manastiri a Esfigmenului.

8. Teodosie, cel mai mic intre ieromonahi si duhovnicul Vatopedului.

9. Ieromonahul Teostirict, egumenul sfintitei manastiri Cultumus.

10. Gherontie Maruli, pacatosul, aflator intre batranii cinstitei Lavre, cugetand aceleasi, am iscalit.

11. Calist Muzarul, cel mai mic intre monahi.

12. Gherasim, neinsemnatul intre monahi, vazand si citind cele scrise cu iubire de adevar si primindu-le, am iscalit.

13. Moise, neinsemnatul batran, cel mai mic intre monahi, cugetand aceleasi, am subscris.

14. Grigorie Stavrolangaditis, cel mai mic si mai neinsemnat intre monahi, poate si isihast, cugetand si intelegand acestea, am subscris.

15. Isaia, batranul de la schitul Magula si cel mai mic intre ieromonahi, cugetand aceleasi, am subscris.

16. Marcu al lui Sinaitul, cel mai mic intre monahi.

17. Calist, din schitul Magula si cel mai mic dintre monahi.

18. Un batran isihast de la manastirea Sirienilor, in dialectul sau.

19. Sofronie, cel mai mic dintre monahi.

20. Smeritul episcop Iacob al Ierisonului si al Sfantului Munte, hranit in predaniile Sfantului Munte si ale parintilor, marturisind ca, prin fruntasii care au iscalit aicea, a subscris cugetand la fel tot Muntele Atos, conglasuind si eu, am subscris, punand pecetea. Iar dupa toate am adaugat si aceasta ca pe cel ce nu conglasuieste cu sfintii, ca noi si ca parintii cei cu putin mai inainte de noi, nu-l primim la impartasire cu noi.