FUNDAMENTUL LITURGIC AL SFINTELOR ICOANE


3. FUNDAMENTUL LITURGIC AL SFINTELOR ICOANE

Pentru asemanarea cu El, Mantuitorul a cerut credinta, care face pe om sa se zideasca pe sine, sa nu ramana in seama mintii lui si sa nu-si faca cisterna cu apa care nu tine apa, lepadand fantana cea cu apa vie a Duhului Sfant (Ier.2,13), si sa fie "intelept" si priceput (Mt. 7,24; Lc. 6,48), lucru prin care are loc taierea imprejur a inimii, ca sa fie asemenea chipului lui Hristos, sa devina unsul Domnului, sa aiba loc "indreptarea" (Rom.8,30) dupa masura chipului lui Dumnezeu, asemenea lui Hristos, si-n acelasi timp ca fiu al Tatalui fara de moarte, dupa indemnul Mantuitorului, care atunci cand invata pe cei ce urmau Lui, se traducea pe Sine Insusi in fapta si Se scria de fapt pe Sine Insusi in inimi, ca Inaintemergatorul lor: "Cel ce aude aceste cuvinte ale Mele, si le face, este asemenea barbatului intelept si priceput care zidindu-si casa, a sapat, a adancit si i-a pus temelia pe piatra; si au venit vanturile si valurile (aluzie la invataturile omenesti care rascolesc mintea ca "vanturi" si la tulburarea inimii ca "valuri"), si au izbit casa aceea si n-a cazut, pentru ca era zidita pe stanca" (Lc.6,48).

Aratand insa ce trebuie sa faca omul, ca sa-si zideasca in Hristos "casa", Mantuitorul face sa se vada si ajutorul lui Dumnezeu pentru cei ce urmeaza Lui, tocmai prin lucrarea Sa, simbolizata in minunea potolirii furtunii pe mare. "Linistea mare", care s-a asternut pe mare, era semnul a ceea ce avea sa lucreze Domnul in sufletele ucenicilor Sai: "Pacea lui Dumnezeu care covarseste toata mintea" (Fil. 4,7). Mai mare decat minunea potolirii furtunii pe mare, avea sa fie Invierea Sa din morti, care avea sa aseze in sufletele ucenicilor atata pace si atata bucurie, incat ei nu vor mai avea ce intreba (Ioan 16,23). Acest lucru este semnificat in "icoane" prin aureola, in ceea ce priveste mintea, care de bucurie nu mai poate intreba nimic, dar aureola este numai ca varful unui ghetar si semn ca sub apa, in inimile ucenicilor, domneste "pacea lui Dumnezeu" ca plinatate. Astfel, avea sa se implineasca proorocia din Psalmi: Asteptand, am asteptat pe Domnul Cel ce ma izbaveste de imputinare de cuget si de viforul gandurilor" (Ps. 54,8). El este "limanul lin al celor inviforati".

Mantuitorul S-a aratat in lume ca "aur", vadit numai dupa ce a fost "lamurit in foc" (Apoc.3,18). In El era nu numai casa cu temelii pe piatra in adanc, ci si semnul Sfintei Cruci, deasupra acestui adanc si sub "vanturi" si "valuri". Insa si pentru luarea crucii de catre cei ce urmeaza Lui, Mantuitorul este puterea lui Dumnezeu, puterea harului, slava lui Dumnezeu. Pe la jumatatea lucrarii Sale, Mantuitorul da ucenicilor invatatura Evangheliei despre "cruce" (Marcu 8,34-91). Dar acest lucru il confirma prin Schimbarea Sa la Fata, prin aratarea Luminii line (Mt. 17,2). Aceasta dovada este puterea, nu numai a luarii crucii, cat mai ales a faptelor bune ca si "comori in cer", comori ale Luminii line. Aceasta "Lumina" nu se poate dobandi fara fapte bune si nu se poate pastra fara "cruce". Faptele bune devin "paine a fiintei" (Mt. 5,11), "comori in cer" (Mt. 16,20), bucurie a "urmarii", atunci cand in Hristos ele isi arata rasplata prin imbracarea in Lumina lina pe Tabor mai intai, si rasare apoi din pamant (Ps. 84,12) ca "adevar" si putere a vietii prin Inviere.

De aceea, ucenicilor Sai care L-au cunoscut, L-au urmat cu credinta, "au iubit aratarea Lui" (2Tim. 4,8), erau tot mai mult indreptati prin harul Sau ca sa ajunga "asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu" (Rom. 8,30), Mantuitorul Le-a spus ca pe un adevar aceste cuvinte pe care ei inca nu le intelegeau: "Unde Ma duc Eu stiti si stiti si calea" (Ioan 14,4). Iar "calea", era implinirea profetiei: "Daca imbraci pe cel gol si hranesti pe cel flamand, atunci dreptatea va merge inaintea ta, iar in urma ta slava lui Dumnezeu" (Isaia 58,8). In acest fel se implineau cuvintele marturisirii lui Hristos dupa Botez, in fata diavolului ispititor: "Nu numai cu paine va trai omul, ci si cu tot Cuvantul ce iese din gura lui Dumnezeu" (Mt.4,4) si care-i face "fericiti" pe cei ce urmeaza lui Hristos, asa cum s-a intamplat cu ucenicii pe Tabor, apoi la Inviere, caci le aducea tocmai ceea ce le fusese furat, painea spre fiinta, "haina cea dintai" (Lc. 15,22), care avea nemurirea in trup si slava Luminii. Era structura Imparatiei lui Dumnezeu cautata "mai intai", si toate celelalte erau "adaos". Iudei si pagani, scrie Sfantul Pavel, "toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu" (Rom.3,23), de darul Luminii line, care insa in Hristos este aratarea pe Tabor a "Imparatiei lui Dumnezeu care vine cu putere" (Marcu 9,1), care atrage, intoarce sufletele la "slavita" voie a lui Dumnezeu (Ps.22,1-3).

Slava lui Dumnezeu este sa faca inima omului sa rodeasca din sine, asa cum pamantul face sa rodeasca din sine, pentru ca este harul, bucuria in Hristos, care se face iubit si cautat ca o "comoara ascunsa in tarina": "De Ma iubeste cineva, acela va pazi cuvantul Meu" (Ioan 14,23), asa cum pazea omul Cuvantul in starea primordiala, iar prin pazirea Cuvantului Sau, cel ce aude si face isi zideste casa pe "piatra", care nu se va clatina in veac: "Le voi da untdelemn al bucuriei in locul hainelor cernite, veselie in locul deznadejdii. Ei se vor numi stejari ai dreptatii, rasadul prin care Dumnezeu isi arata slava Sa" (Isaia 61,3); "Dupa cum pamantul face sa creasca iarba din sine si gradina rodeste plante, asa va face Dumnezeu sa rodeasca dreptatea si slava, inaintea tuturor popoarelor" (Isaia 61,11); "Printr-o singura jertfa a dus la slava pe cei sfinti" (Evrei 10,14), slava de a fi manati de Duhul, de a fi plini de Duh, cu care omul lasa toate si vinde toate cate are. Iar cand slabeste cu duhul, Mantuitorul cheama: "De dragostea cea dintai te-ai lepadat", (Apoc.2,4); "Ia de la Mine aur lamurit in foc" (Apoc. 3,18).

"Comoara ascunsa in tarina" (Mt.13,44) devine putere a comorilor ce se aduna in cer, ale fiintei, ale vietii, ale Luminii line: "Daca pe iarba campului (crinii campului), care astazi este si maine se arunca in foc Dumnezeu o imbraca asa, cu cat mai mult pe voi, putin credinciosilor?" (Mt.6,30), spunea Mantuitorul celor ce-L ascultau, inca de la inceputul lucrarii Sale. In Predica de pe Munte spunea: "Nu va adunati comori pe pamant... ci va adunati comori in cer" (Mt. 6,19); "Si un pahar de apa dat in Numele Meu nu-si va pierde plata sa" (Mt. 10,42); "Privegheati, caci de-ar sti stapanul casei la care ceas din noapte vine furul ar priveghea si n-ar lasa sa-i sparga casa" (Mt. 24,43), acea "casa" care este darul lui Dumnezeu in Hristos. Dar, pe Tabor se arata puterea, darul lui Dumnezeu de a atrage la aceste comori, "puterea" Imparatiei lui Dumnezeu (Marcu 9,1) ca iubire de aproapele prin iubirea de Dumnezeu. In Hristos s-a aratat zestrea cu care a fost zidit omul din mana lui Dumnezeu, haina luminoasa din care a fost jefuit, "haina cea dintai" (Lc. 15,22), "averea" (Lc. 10,30) din casa parinteasca. Acolo era casa ce se zidea pe stanca din adanc, puterea de a fi "samanta cea buna" (Mt. 13,24 ), "pacea si bucuria Duhului Sfant" (Rom. 14,17).

Prin Intruparea Mantuitorului, toate aceste lucruri se arata in "icoane", mai intai ca "darul lui Dumnezeu", apoi ca "fata lui Dumnezeu" (2Cor. 4,7) catre lume. Simbolurile Vechiului Testament erau o anticipare a icoanelor, asa cum Vechiul Testament insusi era o anticipare a lui Hristos; in Vechiul Testament era admis simbolul si respins idolul, deoarece prin idoli se pierdea constiinta deosebirii lui Dumnezeu de natura, pe cand simbolul natural si sacru era singura cale a comunicarii lui Dumnezeu. Prin Intrupare, fata umana a lui Hristos arata desavarsirea lui Dumnezeu ca blandete, smerenie si iubire jertfelnica. Icoana lui Hristos este insasi fata lui Dumnezeu descoperita prin Duhul Sfant, iar impartasirea de trupul si sangele lui Hristos este si impartasire de fata Lui slavita (2Cor. 4,7). Cuvantul este astfel asociat cu Tainele si cu cinstirea icoanelor si numai astfel se poate pastra unitatea de credinta apostolica si preveni faramitarea ei. Caci fata lui Hristos comunica mai mult decat Cuvantul, nu numai intelesuri, ci si putere si viata. Cuvantul care porneste de la persoana lui Hristos are si caldura iubirii fata de oameni. Actualizand aceasta prezenta personala, icoana face ca acest Cuvant sa nu fie cunoscut doar teoretic, sau prin memoria istorica, intrucat prezenta personala inseamna si puterea urmarii lui Hristos. Apostolii cheama la luarea aminte "cine este cel care vorbeste", (Evrei 12,25) nu numai la ceea ce spune, ca o cale a auzirii si nu doar a lecturii Cuvantului. Prin fata umana a lui Hristos icoana arata adancimile abisale ale dumnezeirii, ca o spiritualitate profunda pe care stilul bizantin o reflecta in iconografie.

Icoana il arata pe Mantuitorul miscat de Duhul Sfant, aducatorul aminte, in inimi, spre deosebire de statui, care-l arata pe Hristos doar in fata ochilor trupesti, iar nu in inimi. Icoana il arata pe Dumnezeu indreptat in Duhul (ITim.3,16), tocmai prin aratarea Sa in trup, venind nu cu atotputernicia Sa ca ziditor si judecator, ci cu jertfelnicia

sfintitoare a Cuvantului ca adevar. Prin icoana este aratat duhul cel ceresc miscat in inimi de Duhul Sfant, incat Hristos nu mai este cunoscut trupeste, ci duhovniceste prin credinta cea adevarata, apostolica (2Cor. 5,16). Semnul primirii Cuvantului ca adevar sfintit in Hristos este taria Cuvantului ca Evanghelie a bucuriei, cunoscand cu toti sfintii "adancul dragostei lui Dumnezeu in Hristos" (Ef.3,18).

Icoanele arata ca sfintii sunt partasi la Lumina lina a Celui de dincolo de moarte. Cand l-a cautat Dumnezeu pe Adam dupa calcarea poruncii din sminteala, sensul intrebarii Sale: "Adame, unde esti?" (Geneza 3,9) era acela, daca Adam se mai afla dincolo sau deja dincoace de moarte. Caci ascunzandu-se de Lumina care era pentru el viata vesnica din bucuria de a-L vedea pe Dumnezeu, Adam era de fapt dincoace de moarte, adica in intunericul mortii care s-a instaurat pe pamant. Lucrand cu sudoarea fruntii Sale in spinii si palamida patimilor din inimi, Dumnezeu i-a adus pe oameni sa vada Lumina Taborului, nu numai fara sa moara, ci sa nu mai poata trai fara ea, fara bucuria ei. Lui Moise i se aratase ca "rug aprins" care ardea si nu se mistuia, fapt aratat in numele lui Dumnezeu de "Iahve", ca "Cel ce este" (Iesire 3,14) fara inceput si fara sfarsit, izvor al vietii, iar lui Ilie proorocul s-a aratat doar ca "susur lin" (3Regi 19,12) prin auzire.

Insa Invierea Domnului a aratat viata lui Hristos ca izvor de lumina si "comoara ascunsa in tarina vietii Sale" (Mt. 13,44). Mila si adevarul lui Dumnezeu de "pace si bucurie in Duhul Sfant" (Rom. 14,17) se arata astfel in Hristos ca un testament al creatiei: tara, pamantul, casa, cetatea in care a fost zidit omul si restaurat in Hristos. Hristos i-a aratat pe ucenici partasi la aceste bunuri duhovnicesti cu care a fost trimis si cu care a venit: "Nu va voi lasa orfani" (Ioan 14,18); "Voi veni la voi si va voi lua la Mine ca sa fiti si voi acolo unde Eu sunt" (Ioan 14, 3). Si astfel, daca Hristos a fost "uns cu untdelemnul bucuriei mai mult decat partasii Sai" (Ps. 44,9), acestia devin in El "unsii Domnului", unsi cu untdelemnul mesianic al bucuriei din bucuria lui Hristos de la "Parintele Luminilor" (Iacob 1,17). In Hristos a aratat Dumnezeu puterea Sa deplina de a birui pe omul cel vechi si a-l naste pe cel nou (Ioan 1,12-13).

Ca si Sfanta Scriptura, Sfintele Icoane sunt marturie a Invierii Domnului, fara de care nici una, nici cealalta nu ar avea suport: "Daca Hristos n-a inviat zadarnica este propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra," (1 Cor. 15,14-15); zadarnica si zugravirea in fata ochilor a lui Hristos cel rastignit" (Gal. 3,1). Biserica aduce multumire pentru "acest prea sfant dar si har" reflectat in icoane. Icoanele sunt urmarea Invierii Domnului si miscarea lui Hristos in inimi prin Duhul Sfant de la Cincizecime in Biserica. Duhul Sfant il vadeste pe Hristos ca fundamentul spiritual al realitatii, care atrage catre El prin puterea Invierii Lui, aflandu-se intr-o legatura ontologica si spirituala cu oamenii, pe care ii duce la asemanarea treptata cu El ca spiritualizare prin Duhul Sfant in Biserica; revelatia a ceea ce a facut si a invatat Mantuitorul Hristos se continua prin Duhul Sfant de la Cincizecime intr-o alta ipostaza. Faptele si cuvintele sunt ale lui Hristos in Duhul Sfant, iar imaginile sunt ale Duhului Sfant in Hristos. Astfel, cinstirea care trece la prototip este in icoana trecerea la un spatiu de alt ordin, dar nu departat sau rupt de spatiul definit.

Icoanele isi au valoarea lor pentru revelatie, deoarece ele redau imaginea lui Dumnezeu in intruparea lui Hristos. Sfantul Nichifor Marturisitorul arata ca fata umana a lui Hristos reflecta pe Dumnezeu, chipul sau divin fiind model pentru chipul de rob.

Carti Ortodoxe

Cuprins