PROPOVADUIREA ORALA APOSTOLICA, IMPARTASIREA LITURGICA A LUI HRISTOS


II. ANUL LITURGIC ORTODOX, FORMA PRIMORDIALA APOSTOLICA A IMPARTASIRII CUVANTULUI LUI DUMNEZEU INTRUPAT

1. PROPOVADUIREA ORALA APOSTOLICA, IMPARTASIREA LITURGICA A LUI HRISTOS

Anul Liturgic Ortodox este forma primordiala a actiunii dinamice a Duhului Sfant in Biserica de la Cincizecime, forma de impartasire orala a Cuvantului lui Dumnezeu, care insa in esenta este "adevarul" lui Dumnezeu pentru om cu dinamica plinatatii bucuriei in urma aflarii comorii ascunse in tarina (Mt. 13,44) si a drahmei pierdute (Lc. 15,8-9), bucurie care doar nu trebuie inabusita, pusa sub obrocul mintii, a vointei gnomice impotriva celei naturale restaurate in Hristos ca dar de nunta (Mt. 22,2). Prin acest "adevar" "chemarea, indreptarea si desavarsirea" (Rom. 8,29-30) in Hristos nu sunt doar categorii morale, sau moralizatoare ale nepacatuirii, ci forma ontologica a celor ajunsi la "varsta staturii lui Hristos" (Ef.4,13), ca sa nu mai fie "copii cu mintea, manati de vanturile oricaror invataturi" (Ef. 4,14). Forma dinamica a lucrarii Duhului Sfant sunt "talantii" Sfintilor Apostoli, pentru care porunca: "binevestiti la toate neamurile" (Mt. 28,19) este numai un adaos la cealalta porunca: "In dar ati luat, in dar sa dati" (Mt. 10,8). Cei "desavarsiti la lucrul slujirii" (Ef. 4,12) erau "vazatori ai Cuvantului" (Lc. 1,2), "manati (apostoleste) de Duhul Sfant" (Rom. 8,14-15; 2Petru 1,21). Cresterea Bisericii era o "mangaiere a Duhului Sfant" (F. Ap. 9,31) ca forma primordiala a misiunii. Legea nu era scriere in inimi, si de aceea, nu era desavarsire (Evrei 7,19), fiind data unui singur popor in anumite conditii (Ps. 9,4) 7). Dar, cand s-a dat intr-o forma vie, in viata lui Hristos ca si o "cale noua si vie" (Evrei 10,20), atunci voia lui Dumnezeu s-a scris in inimi pentru toate inimile, la toate neamurile (Lc. 1,48;2,31-32).

Porunca Mantuitorului "In dar ati luat, in dar sa dati" (Mt. 10,8) inseamna ca nu se mai poate "da" sub alta forma, decat de la inima la inima, din fantana cu apa vie" (Ier.2,13; Isaia 12,3) care este Hristos, iar binevestitorii impartasesc pe Hristos din inima lor, nu dupa litere. Ceea ce au scris cu litere, este de fapt ultima forma sub care ei au "dat", cand, din ceea ce au "dat", se poate vedea ceea ce au "primit", adica pe acelasi Hristos, calea desavarsirii. Ei nu au scris nimic altceva, decat ceea ce au dat din ceea ce au primit in Hristos pana la plinatatea lor. Ei au adus la Hristos prin Hristos din inima lor. De aceea, Anul Liturgic Ortodox fata de care "intregul", "duhul" este mai mult decat suma partilor componente, este temelia Sfintelor Scripturi. Scopul acestor "parti componente" este sa dea marturie de Hristos, ca "intregul" lor, de la litera la duh. Ele nu sunt un scop in sine, ci trebuie sa dea marturie despre Hristos ca despre "intregul" lor, fiind vorba de acelasi Hristos al Sfintelor Scripturi, ca Hristos cel viu al credintei apostolice, care, vazut in fata ochilor, dar necunoscut pana la Jertfa Sa, este aratat in Sfintele Scripturi ca marturie prin Cuvant a "adevarului" Sau. Sfanta Scriptura nu mai este acum ca litera Legii, care insemna "a lua de mana" (Ier.31,32), pentru ca nu era "in inimi": "In vremea aceea voi scrie voia Mea in inimile lor; si nu va mai fi nevoie sa invete unul pe altul Legea, caci toti ma vor cunoaste de la cel mic pana la cel mare" (Ier.31,33); "In multe feluri si chipuri a vorbit Dumnezeu parintilor nostri prin prooroci, in vremurile de pe urma, insa, ne-a vorbit noua prin Fiul" (Evrei 1,1), pe o "cale noua si vie" (Evrei 10,20), prin "scriere in inimi" ca "infiere", si depasirea starii de robie: "Legea s-a dat prin Moise, iar harul si adevarul (ca eveniment) au venit prin Iisus Hristos" (Ioan 1,17).

Deosebirea dintre "sola scriptura", sau "litera" din Vechiul Testament la care ramasesera carturarii si fariseii, deoarece acestia nesocotisera jertfele, deturnasera sensul lor, cinstind pe Dumnezeu doar cu buzele, dar cu inima fiind departe de El (Isaia 29,13), ajungand astfel, "un camp de oase uscate" (Iez. 37,1-4), este ca deosebirea dintre "casa cu temelii adanci", pe piatra si tocmai de aceea "tari", fata de cea zidita pe nisip (Mt. 7,25-26); ca bobul de grau ajuns pleava din cauza golirii pe dinauntru, din care nu se mai poate face nimic (Mt. 3,12), nici macar cat se poate astepta de la neghina (Mt. 13,29). intrucat "stiinta" ingamfa (ICor. 8,1), ei nu mai erau capabili de credinta si se aflau sub incidenta cuvintelor Mantuitorului in ceea ce priveste deosebirea dintre inima si minte: "Celui ce are i se va mai da si-i va prisosi, iar celui ce nu are, i se va lua si ceea ce i se pare ca are" (Mt. 13,12); "Te laud pe Tine Doamne al cerului si al pamantului, ca ai ascuns acestea celor dibaci cu mintea si le-ai descoperit pruncilor" (Mt. 11,25), in care inima este "curata si buna", pe cand din inima celorlalti "pasarile cerului" au luat samanta Cuvantului, din cauza "grijilor vietii si ademenirilor bogatiei" (Lc. 8,14) care inabuse credinta, asa cum spinii inabuse graul, si asa cum nu se pot culege "struguri din spini" (Mt. 7,16). O cantare liturgica arata ca in Hristos: "Bisericii celei mai inainte neroditoare, acum (in Hristos) i-a inflorit lemnul crucii, spre putere si spre intarire", asa cum au fost "indulcite" apele de la Mara (Iesire 15, 22-25), care nu se puteau bea.

Sfantul Grigorie de Nazianz insista asupra deosebirii dintre Vechiul si Noul Testament sub aspectul deosebirii radicale dintre "litera" si "duh" (2Cor. 3,6), cand scrie: "Ori de cate ori devii sclavul literei, devii adept al intelepciunii evreiesti, caci lasand la o parte lucrurile (esenta) te ocupi cu silabele"; "Prin adaosuri, in Biserica se realizeaza desavarsirea"; "Dragostea fata de litera e contrara duhului"; "In spatele literelor din Sfanta Scriptura exista o frumusete ascunsa si anume "taina Sfintei Treimi aratata prin litere si silabe"; "Litera nu poate cuprinde plinatatea misterului divin, caci e organ omenesc finit", fiind vorba de o "frumusete ascunsa", pe care Duhul Sfant o daruieste madularelor Bisericii, dupa formarea canonului Vechiului Testament; "Cine nu se apleaca cu sudoare multa asupra Sfintei Scripturi, se margineste numai la litera ei, care, insa, este ucigatoare. Este nevoie sa se deschida larg litera si sa se aplece cu atentie inlauntrul ei". Sfantul Ioan Hrisostom scrie in acelasi sens ca "litera este a sinagogii, dar averea este a Bisericii, ca roada a Duhului".

"Din arca a harului, Biserica nu se poate transforma in arca a literei; Duhul Sfant care a intemeiat-o, a insuflat in ea, atat scrierea Sfintei Scripturi, cat si crearea teologiei ortodoxe; atata vreme cat Biserica va fi sigura de prezenta inlauntrul ei a Duhului Sfant - care continua lucrarea Domnului - ea va ridica cercul de fier al literei si va avea experienta frumusetii adevarului, adevar pe care nu se teme sa-l exprime, chiar si atunci, cand el nu este referit de litera Scripturii; atata vreme, cat teologia va constitui expresia adevarului unitar si universal, adica al tainei Sfintei Treimi si al iconomiei Sfintei Treimi pentru mantuirea omului, Biserica va creste in chip autentic, adica in Hristos prin Duhul Sfant".

In acelasi sens, daca cineva ar cauta numai "litera" Evangheliei, ar deforma "intregul", "duhul". Euharistia are un rol hotarator pentru litera Evangheliei, asa cum simbolul celor doi pesti pentru invatatura, nu poate duce la luminarea mintii, daca nu e precedat de cele cinci paini pentru intarirea inimii, conform cu evenimentul inmultirii minunate a painilor. Locul celor "cinci paini" ca simbol al marturiei faptelor lui Hristos, a minunilor Sale ca "paine a fiilor" (Mt. 15,26), l-a luat "Invierea", prin care Cuvantul s-a sfintit ca "adevar" al plinatatii. Daca Duhul Sfant nu vine decat prin Jertfa Mantuitorului (Ioan 7,39), astfel litera Scripturii a venit prin Duhul Sfant, dar in legatura organica cu Euharistia. De aceea, intre Sacrament si litera, sau invatatura, Mantuitorul scoate in evidenta ponderea celui dintai, cand spune: "De va gresi cineva impotriva Fiului Omului se va ierta lui (si aici, in sensul, daca isi va cere iertare); dar de va gresi cineva impotriva Duhului Sfant nu se va ierta lui ..." (Mt. 12,32). Astfel, in raportul dintre fapta, Jertfa si invatatura, si in Vechiul Testament Tablele Legii ca invatatura erau asezate in Sfanta Sfintelor Templului in legatura organica cu jertfele Vechiului Testament.

Ori de cate ori dadea invatatura cu care "a desfiintat Legea poruncilor" (Ef. 2,15), Mantuitorul arata si harul ca putere de implinire a ei, trecandu-i pe ucenici "din putere in putere" (Ps. 83,8). Tinerea Cuvantului era, ca si in starea primordiala, conditionata de iubirea de Dumnezeu din toata inima din cauza harului. Mantuitorul s-a inaltat la cer, tocmai pentru a putea fi primit de ucenicii Sai prin Duhul Sfant, adica in adancul Sau dumnezeiesc, in care ii crescuse si ii mutase si pe ei, implinind astfel fagaduinta: "Iata Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacurilor" (Mt. 28,20), si acest lucru pana acolo, incat El putea spune prigonitorului Bisericii, Saul: "De ce Ma prigonesti?" (F.Ap. 9,4), cand acela insa prigonea pe cei ce credeau in El.

Dimpotriva, interpretarea primordiala a Sfintei Scripturi in lumina Anului Liturgic Ortodox, inseamna calauzirea premergatoare prin propovaduire orala, asa cum "credinta vine din auzire" (Rom. 10,17); apoi si prin Sfintele Scripturi ca "mangaiere" (Rom. 15,4), deoarece da marturie despre acel chip originar, care este Hristos; inseamna "restaurarea" omului in Hristos, care sa fie capabil sa ajunga la unitatea cugetului cu Hristos (Fil. 2,5) prin "plinatate" (Ioan 1,16). Tratatul lui Tertulian care apara cu indarjire Sfanta Scriptura impotriva ereticilor din afara Bisericii nu mai poate constitui un raspuns suficient pentru acea parte a crestinatatii, care si-a luat Scriptura ca singurul element al Bisericii apostolice, separand cei "doi pesti", de cele "cinci paini". Reforma a putut alege "Capul", respingand "Trupul" lui Hristos, Dar, Biserica este nu numai "Trupul", ci mai ales "Mireasa" lui Hristos.

Cea mai concentrata forma a Anului Liturgic Ortodox este perioada de zece saptamani inainte de Sfintele Pasti, si perioada de dupa Pasti pana la Pogorarea Duhului Sfant. In aceasta prezentare Anul Liturgic Ortodox este ca "intregul" fata de suma componentelor sale biblice. Prin el oamenii dobandesc pe Hristos ca "intregul" care este mai mult decat suma partilor sale componente din Sfanta Scriptura. In el, Hristos, care este Dumnezeu, arata mereu inspre Dumnezeu Tatal, deoarece a fost trimis sa stea "de-a dreapta Sa" (Ps. 109,1), pana ce oamenii aveau sa deschida ochii spre a-L cunoaste. Cu aceasta ascultare, in Hristos este o "plinatate de har si de adevar" (Ioan 1,14), ca "a Unuia Nascut din Tatal", ca o "slava" a acestei ascultari. Cei ce au urmat Lui, au marturisit ca din plinatatea Lui toti au luat "har peste har" (Ioan 1,16), dar, desigur, printr-o pedagogie dumnezeiasca de "infiere", ca "trimitere a duhului Fiului in inimi" (Gal.4,5), ca o "comoara in vase de lut" (2Cor. 4,7), prin acele trepte formale sesizate de Sfantul Ioan Hrisostom in lucrarea harului lui Dumnezeu prin Hristos, de la chemare si indreptare, pana la desavarsire, prin "umbrirea cu spatele" (Ps. 90,4) Celui care mergea inaintea lor: "De-Mi slujeste cineva sa-mi urmeze Mie si unde Eu sunt, acolo va fi si sluga Mea" (Ioan 12,26), desigur, pana la "infiere" (Ioan 1,12), caci ,,sluga nu stie ce face Stapanul" (Ioan 15,15).

"Emanuil" inseamna ca Dumnezeu nu da "retete" de departe, ci este totuna cu cei ce urmeaza Lui. In lucrarea cu sudoarea fruntii pana la Jertfa de sange este implinirea rugaciunii proorocului David: "Inima curata zideste si duh drept innoieste in cele dinlauntru ale mele" (Ps. 50,11), care insemna izbavirea vietii lor din stricaciunea (Ps. 102,4) la care i-a dus ispita (Ps. 50,11), ca sa piarda "comoara" sufletului: "Pe cat sunt departe rasariturile de la apusuri, a departat de la noi faradelegile noastre" (Ps. 102,12); "Cum miluieste un tata pe fii, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de El (Ps. 102,13), caci se implineste proorocia: "Eu le voi fi lor Tata, ei vor fi mie fii si fiice" (Ier. 31,34); "El va izbavi pe Israil de toate faradelegile lui" (Ps. 129,8), daca va nadajdui in Domnul "din straja diminetii pana in noapte" (Ps. 129,6), ca sa nu-si puna nadejdea in cele lumesti, crezand ca poate "sluji la doi domni" (Mt. 6,24).

Ceea ce au primit prin petrecerea lor cu Mantuitorul pana la constatarea Sa dinainte de Jertfa simtitoare: "Lucrul pe care Mi L-ai dat sa-l fac, l-am savarsit" (Ioan 17,4), este drumul de la moartea oamenilor cu duhul in urma pacatului stramosesc, prin care trupul se intorcea in pamant, pana la invierea cu duhul in Hristos, ca ipostaza a starii primordiale, cand "Cuvantul era viata" (Ioan 1,4) "si mai mult" (Ioan 10,10), intrucat prin El oamenii erau plini de Dumnezeu si Dumnezeu era "comoara" (Mt. 13,44) lor de viata ca inviere permanenta: "Eu sunt Invierea si viata" (Ioan 11,25). Iesirea Sa din mormant era doar dovada (adevarul) ca El este viu; ca nu trebuia cautat intre cei morti de catre cele ce veneau sa-L unga cu miresme; ca viata Lui e plina de inviere ca o "tarina", in care se ascunde aceasta inviere ca o "comoara". Este ceea ce si-au propus sa caute cei ce au urmat Lui: "Alerg ca sa-L cunosc pe Domnul Hristos si puterea invierii Lui" (Filip.3,10). El insusi spusese: "Cel ce crede, are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viata" (Ioan 5,24), caci credinta este ca o inviere prin "auzirea" glasului Sau: "Adevarul adevarat va spun, ca vine ceasul si acum este, cand cei morti (cu duhul) vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si cei care vor auzi vor invia" (Ioan 5,26); "Preamareste pe Fiul Tau cu puterea ce i-ai dat peste tot trupul sa dea viata vesnica celor pe care i-ai dat Lui" (Ioan 17,1). Caci moartea era urmarea calcarii din sminteala a Cuvantului, era intrarea mortii in lume, si anume, moartea cu duhul mai intai, drept cauza a intoarcerii in pamant, si neputinta de a mai auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, Cuvantul vietii. De aceea, asa cum arata fagaduinta unui izbavitor (Facere 3,15), era nevoie de intruparea Fiului lui Dumnezeu ca ajutor de sus pentru invierea cu duhul, auspicii sub care Sfintii Parinti au asezat inceputul perioadei prepascale de pregatire pentru Invierea lui Hristos: "Ajutor si acoperitor s-a facut mie spre mantuire; Acesta este Dumnezeul Meu (Emanuil) si-L voi preamari pe El, Dumnezeul lui Israil", "al celor ce cauta fata Dumnezeului lui Iacob" (Ps. 23,6), "plina de har si de adevar" (Ioan 1,14) in Hristos.

Sfintii Parinti, au fost constienti de aceasta cale, cunoscand ca ceea ce Sfintii Apostoli au scris, nu se poate lua ca masura pentru ceea ce erau ei de fapt dupa Cincizecime, ca "desavarsire" in Hristos mai inainte de a fi scris, deoarece ei nu erau ceea ce erau pentru ca au scris, ci pentru ca au fost "crescuti" in Hristos au putut si sa scrie. De aceea, aceasta "crestere" a fost mai de seama decat scrierea cu litere, iar propovaduirea orala prin Duhul Sfant mai de seama decat Sfanta Scriptura cu litera ei, cum spune Papia de Ierapole. Era nevoie, conform poruncii, de a impartasi prin har chiar si sub forma literei ceea ce s-a primit numai prin har. Era nevoie de o intrare prin "Usa" Hristos (Ioan 10,9), pentru iesirea la "pasunea" darurilor Duhului Sfant. Sfanta Scriptura este coroana copacului apostolic, dar care, alimentata prin tulpina Bisericii, sta pe "temelia" (ICor.3,10-19) care este Hristos, ca "radacina", tocmai pentru a chema la adancire baptismala prin lepadarea de sine, ca "iesire" din lume. Moise a spart Tablele cu litere ale Legii, atunci cand poporul nu mai avea aceasta "viata", iar fara "adancul" lui Hristos, Sfanta Scriptura ramane o carte inchisa, pe care numai Jertfa lui Hristos (Apoc. 5,9) o poate deschide, pentru a arata adancul vietii Sale ca o fantana cu apa vie" (Isaia 12,3). Formula liturgica: "Ale Tale dintru ale Tale, Tie-ti aducem de toate si pentru toate", reda intocmai porunca harului lui Hristos si Legea Harului: "In dar ati luat, in dar sa dati" (Mt. 10,8).

Trebuie vazut cum au fost puse, sau mai curand mostenite apostolic, pericopele din Evanghelii, in asa fel, incat sa se ajunga la acel "intreg teandric", care este mai mult decat suma partilor sale componente. Pentru ca s-a spus Apostolilor, ca prin ceea ce au primit, adica "paine" nu piatra, "peste" nu sarpe (Mt.7,9-11), ei si-au facut aceasta datorie, chiar si cu pretul vietii lor. Aceasta ar insemna, deci, ca odata cu Cincizecimea - inclusiv Duminica Tuturor Sfintilor - se poate urmari in Anul Liturgic o noua "promotie" de ucenici de la chemare, la desavarsire (Rom. 8,29-30). De aceea, Duminica Tuturor Sfintilor are si pericopa chemarii Apostolilor. Chemarea Apostolilor, apoi invatatura, apoi dramul Mantuitorului ca sa implineasca rugaciunea lui David: "Inima curata zideste intru mine si duh drept innoieste intru cele dinauntru ale mele" (Ps. 50,11), toate acestea insemnau restaurarea chipului lui Dumnezeu in om, ca "desavarsire'" in ipostaza plinatatii lui Hristos (Ef. 4,13-14).

Ca o carte a inimii, in care trebuie vazut ca Mantuitorul trage cu faptele Sale dupa El, si anume: cu numele de "Hristos", cu roadele duhului; iar cu numele de "Iisus", El este invatatorul. Este un raport intre fapte si invatatura. Cat din una, cat din cealalta se sugereaza in pericopa inmultirii painilor (Mt. 14,15-21): "cinci paini" pentru intarirea inimii; "doi pesti" pentru luminarea mintii. Aceasta este toata Evanghelia Mantuitorului. Dar cel mai important lucru este ordinea pericopelor Evangheliei in Duminicile de dupa Cincizecime. Chiar daca, in ceea ce priveste Sfanta Scriptura, se studiaza Vechiul si Noul Testament si apoi Istoria Bisericii Universale, Dreptul Canonic si celelalte discipline teologice, totusi Anul Liturgic si sensul lui legat de viata apostolica, este deosebit de important, este coloana vertebrala a teologiei, pentru ca este esenta apostolica a vietii Bisericii. Intreaga literatura crestina a Sfintilor Parinti are la temelia ei viata liturgica a Bisericii, cu prezentarea Sfintei Scripturi de-a lungul Anului Liturgic, si care exprima, de fapt, felul cum Sfintii Apostoli si-au implinit din constiinta porunca Domnului: "In dar ati luat, in dar sa datii" (Mt. 10,8). Deci, conform acestei porunci, ei trebuiau sa gaseasca aceeasi forma "vie" de transmitere a darului ca predanie sau traditie inainte de orice litera sau carte, si care sta la baza interpretarii Sfintei Scripturi. Iar aceasta "cale" este o calauzire a Duhului Sfant in Hristos (Ioan 14,26). "Darul" inseamna: paine, nu piatra; "peste" nu sarpe.

in traditia apostolica a lecturilor biblice consacrata de Sfintii Parinti, incepand mai ales din veacul IV si pana in sec. X, Sfanta Scriptura este inclusa aproape in totalitate, in mod organic in cultul Bisericii Ortodoxe. Scripturile Vechiului Testament indicau drumul catre Hristos, iar cele ale Noului Testament il arata pe Hristos insusi: "Legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul au venit prin Iisus Hristos" (Ioan 1,18). Ceea ce in Vechiul Testament era "inspirat" ca nefiind de fata, devine in Hristos "partasie" (I Ioan 1,1), si prezenta continua (Mt. 28,20). Mantuitorul Hristos sublinia faptul, ca Scripturile trebuie descoperite in El insusi, ca El insusi este cheia Sfintelor Scripturi, asa cum spunea ucenicilor Sai dupa inviere si cum ii povatuise mai inainte: "Orice carturar cu invatatura despre Imparatia cerurilor este asemenea unui om gospodar care scoate din visteria sa noi (N.T.) si vechi (V.T.)" (Mt. 13,52), si anume pe cele "vechi" prin cele "noi", deoarece Evanghelia este ascunsa in Legea Veche si Legea Veche este deschisa in cea Noua, dupa cum spune Fericitul Augustin; iar Biserica sta "pe temelia Apostolilor (mai intai) si (apoi) a Proorocilor, piatra din capul acestui unghi fiind insusi Hristos" (Ef. 2,20). Tot astfel, Sfantul Petru arata, ca pe langa evenimentul Taborului, la care a fost partas, mai este si Cuvantul Proorocilor ca faclie ce lumineaza in loc intunecos" (2Petru 1,19; cf. Ioan 5,37). Adevarul voii lui Dumnezeu scrise in inimi prin sfintire si "Lumina vietii" aratata in Hristos, sunt, prin Hristos, "comoara ascunsa in tarina" (Mt. 13,44), ca desavarsire in Hristos a Legii Vechi (Mt.5,17), fapt pe care il exprima simbolic evenimentele de dupa iesirea din Egipt si dinainte de darea Legii pe Muntele Sinai: "indulcirea apelor de la Mara" (Iesire 15, 22-25) printr-un lemn; "mana din cer" (Iesire 16,4-8); "scoaterea apei din stanca" (Iesire 17,1-7). Fata de forma scrisa a descoperirii lui Dumnezeu in Hristos, Origen spunea ca Sfanta Scriptura a Noului Testament este o "continuare a intruparii Domnului" si ca Hristos se afla ascuns "sub litera Scripturii".

Astfel, in "Lumina" Mantuitorului Hristos, Sfintele Scripturi nu mai sunt "litera care omoara", ci "duh care face viu" (2Cor. 3,6), asa cum subliniaza Sfantul Apostol Pavel: "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit, bine pregatit pentru orice lucru bun" (2Tim. 3,16-17). Sfintele Scripturi se inteleg, astfel, tocmai prin "adevarul" vietii lui Hristos dovedit prin Invierea Sa si prin lucrarea Duhului Sfant, care la Cincizecime, ca o mangaiere dumnezeiasca, i-a aratat pe ucenici in Biserica asemenea cu Hristos in adevarul voii lui Dumnezeu prin lucrarea lui Hristos. Aceste evenimente au insemnat "scrierea in inimi", sau "sfintirea" voii lui Dumnezeu ca adevar, lumina a vietii si slava (Ier. 31,33). Este vorba de bunuri duhovnicesti, rod al Jertfei Mantuitorului, care a spus: "Eu pentru ei ma sfintesc pe Mine insumi" (Ioan 17,19); "Sfinteste-i intru adevarul Tau, Cuvantul

Tau este adevarul" (Ioan 17,1). Deci, Sfintele Scripturi sunt dependente de Jertfa Maintuitorului si se inteleg prin ea. Biserica a pastrat Scripturile in cult ca pe un dar de la Dumnezeu in Hristos, cu constiinta poruncii Sale catre Sfintii Apostoli: "In dar ati luat in dar sa dati" (Mt.10,8).

In prima parte a Sfintei Liturghii, iesirea cu Sfainta Evanghelie simbolizeaza aratarea Maintuitorului si iesirea Sa la propovaduire, fapt pentru care Evanghelia este precedata de o lumainare aprinsa, in sensul ca ea este mai mult decait o carte, semnificaind insasi viata Maintuitorului ca model de traire si ca invatatura a Sa, intrucait Maintuitorul nu a invatat nimic altceva, decait ceea ce era viata Sa in trup, asa cum fusese profetita. El nu avea nevoie de nici o carte, iar ucenicilor nu le-a cerut nici o carte tocmai pentru a-L impartasi pe El cu atait mai mult ca si "cale noua si vie" (Evrei 10,20), iar nu ca sa-L transforme intr-o "carte". De aceea, Sfaintul Pavel spune ca: "Toate fagaduintele facute de Dumnezeu prin prooroci sunt in Hristos da, si prin El, amin" (2Cor.l,20). Acest lucru il exprima si rugaciunea preotului inainte de citirea Evangheliei la Sfainta Liturghie: "Straluceste in inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stapaine, Lumina cea nestricacioasa a dumnezeirii Tale si deschide ochii gaindului nostru spre intelegerea propovaduirilor Tale evanghelice. Aseaza in noi si frica fericitelor Tale porunci, pentru ca noi, calcaind poftele trupului, sa ducem o vietuire duhovniceasca, cugetaind si facaind toate cele ce sunt spre buna placere a Ta". Deschiderea Sfintelor Usi arata deschiderea Imparatiei Cerurilor odata cu "aratarea" Maintuitorului, iesire ce se afla sub auspiciile "Fericirilor" ce se cainta la strana si se incheie cu chemarea: "Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos cu intelepciune".

Rezultatul intelegerii Sfintelor Scripturi in lumina intruparii si a Jertfei Maintuitorului ca "sfintire" a intruparii si a vietii Sale (Ioan 17,19), este marturisirea de la incheierea Sfintei Liturghii "Am vazut Lumina adevarata, am primit Duhul Ceresc, am aflat credinta adevarata de inchinare Sfintei Treimi celei nedespartite, care ne-a maintuit pe noi". Marturisirea credintei si celebrarea evenimentelor maintuirii in Hristos, in cadrul Sfintei Liturghii, a insemnat pentru Sfintii Parinti o lucrare mai profunda decait marturisirea credintei in Sinoadele Ecumenice. Acestea din urma au insemnat puterea de "a sta" in Hristos si de a nu se clatina credinta de-a lungul disputelor hristologice provocate de erezii, pe caind Sfainta Liturghie insemna gustarea credintei Sfintilor Apostoli in Hristos ca Mire al Bisericii in Duhul Sfaint: "Veti scoate apa cu bucurie din izvoarele maintuirii" (Isaia 12,3), din adaincimile teandrice ale Duhului Sfaint. De aceea, intreg cultul ortodox constituie, nu numai o rugaciune, ci si o adevarata interpretare a Sfintelor Scripturi, precum si o confirmare a darului Duhului Sfaint prezent in Biserica.

Cultul este mediul natural al Sfintei Scripturi. Trairea apostolica a Bisericii a fost si a ramas mediul in care din propovaduire s-a alcatuit canonul biblic si numai acest mediu a fost capabil sa pastreze si sa actualizeze sensul Evangheliei; Biblia a fost redactata pentru uz liturgic. Acest lucru, pentru ca in cult marturia este luata mai intaii, nu din Sfainta Scriptura ca o "norma normans", nici nu este nevoie de temeiuri biblice ale credintei, deoarece Biblia nu putea duce la "Botezul cu Duhul Sfaint" (Lc. 3,16), ci credinta este expresia vietii Sfintilor Apostoli in Duhul Sfaint ca "norma normans", ca eveniment fondator, fata de care Biblia era "norma normata" a Duhului Sfaint in Hristos. Credinta preceda Biblia, care se socoteste ca "marturie" pentru intarirea in rabdare si nadejde (Rom. 15,4). Astfel, mesajul Sfintelor Scripturi este impartasit in cult ca un "intreg" al intruparii Maintuitorului, avaind marele avantaj ca intregul, asa cum spune axioma, este mai mult decait suma tuturor partilor sale componente, in sensul ca este "viu", nu doar static si istoric, caci hristologia nu se poate separa de antropologie, care in lumina Revelatiei este "teandrica".

Carti Ortodoxe

Cuprins