Cuvant introductiv

• « Inapoi
• Inainte »

Cuvant introductiv

Cuvioase parinte, iubiti frati, iubiti credinciosi, am promis inca de anul trecut ca daca se va face si anul acesta o tabara de rugaciune si de munca aici, voi veni din nou. Asta inseamna ca mi-a placut anul trecut. Si pentru ca mi-a placut anul trecut, mi-am dorit si pentru anul acesta sa fiu aici. Si am venit bucuros. Mi-am randuit lucrurile in asa fel la manastire ca sa pot lipsi pentru vremea de acum si sa fiu aici. De fapt sunt in prelungirea manastirii de la noi. De la manastire am venit la manastire, din "tinda raiului" in "tinda raiului", de la "poarta cerului" la "poarta cerului", din "casa lui Dumnezeu" in "casa lui Dumnezeu", din "locul implinirilor" in "locul implinirilor", asa ca as putea zice ca nu e nici o deosebire. Ii slujim lui Dumnezeu peste tot: "In tot locul stapanirii Lui, binecuvinteaza suflete al meu pe Domnul" (Psalm 102, 22). Am dorit sa vin si am venit si am fost sigur ca sunt binevenit, si am venit pentru ca totdeauna ma bucur de tineri si totdeauna ma bucur de studenti.

Un om tanar e un om de la care poti nadajdui sa faci ceva cu el, e un om in devenire, un om care are viitorul in fata si inca are posibilitatea de a se forma. Cei batrani am devenit, nu mai devenim. Suntem cum suntem si nu mai poate astepta nimeni de la un om in varsta, de la un om batran, sa fie altfel de cum este. Avem viata acumulata in noi, tot parcursul vietii. Fericitul Augustin zice ca "tatal omului mare este copilul" si are dreptate. Are dreptate in intelesul ca omul mare mosteneste pe copil. Nu poti ajunge om mare inainte de a fi mic. Si daca ajungi mare inseamna ca ai fost mic si acumulezi in tine pe cel mic facut mare. Si apoi omul mare strabate prin viata si acumuleaza multe lucruri din afara, acumuleaza multe lucruri pe care el insusi si le-a pregatit prin atitudini, prin felul de a fi, prin acumularile pe care le-a facut si le-a insumat in sine. Se vorbeste despre o carte a vietii. Si exista o carte a vietii, dar nu in afara de noi, ci in noi. Cineva poate citi de pe figura omului, de pe fizionomia lui, realizarile lui interioare. Cineva care ii slujeste lui Dumnezeu nu se poate sa nu aiba o prezentare care sa aduca aminte de Dumnezeu, sa aduca aminte de o viata superioara.

Dar ca sa se poata realiza lucrurile acestea trebuie si o indrumare in sensul acesta. O indrumare in sensul ca ce faci te face, ca tu esti creatorul propriei tale inaintari, propriei tale realizari. Noi suntem intr-un fel proprii nostri parinti. Din punct de vedere al formarii duhovnicesti noi suntem proprii nostri parinti. Bineinteles, aducem din strafunduri de existenta, din mosi-stramosi, aducem asa cum aducem figura parintilor nostri intr-o alta editie, asa cum aducem figura bunicilor nostri intr-o alta existenta, tot asa aducem si o realizare din ceea ce facem noi si o proiectam apoi mai departe, fiecare in felul nostru. De aceea e nevoie si de o indrumare, de o atentionare, de niste jaloane pe care sa le aiba in vedere fiecare si sa stie ca de el depinde fericirea sau nefericirea lui in viata, fericirea sau nefericirea lui la batranete. Sigur, sunt lucruri si in afara de noi, si anume noi suntem o sinteza, o sinteza a celor dinaintea noastra. Noi suntem asa cum e lumina, lumina care e compusa. Cei care ati studiat fizica stiti ca lumina e compusa, nu e ceva simplu asa cum se vede, simplu, e ceva simplu realizat din componente. Asa e si viata omului. Cum exista un spectru al luminii, exista si un spectru vital, niste antecedente care intra in componenta noastra si de care nu putem face abstractie. Si apoi toate lucrurile acestea, in sinteza care suntem noi la tinerete si la batranete, le ducem mai departe in vesnicie in noi si le lasam lucratoare pentru cei din jurul nostru. Asa ca e foarte mare lucru ca cineva sa aiba aceasta constiinta, sa se gandeasca si la responsabilitatea proprie, pentru el si pentru altii.

Ori cu rostul acesta suntem noi aici. Suntem cu rostul de a sta in fata lui Dumnezeu, suntem cu rostul de a fi intr-o manastire, intr-un loc al implinirilor, intr-un loc al stradaniilor pentru implinire. Pentru ca implinirea nu vine de la sine, vine printr-o stradanie. "Lucrurile cele bune cu osteneala se castiga si cu durere se implinesc" (slujba calugariei). Acesta este un principiu al manastirii legat de inceputurile calugariei privita ca realizare a calugariei. La slujba de calugarie se spune lucrul acesta: foarte bine, ti-ai ales viata calugareasca, foarte bine, ai ales lucru bun, numai sa stii si sa tii minte ca lucrurile acestea bune nu vin de la sine, ci vin prin osteneala, vin prin osteneala de a te depasi pe tine insuti, vin prin osteneala de a face ceea ce n-ai face din firea patimasa, vin prin osteneala de a inlatura raul si de a implini binele. Crestinismul e cu cruce, dar cu o cruce care aduce bucurie.

La cununie se spune pentru cei ce se casatoresc, cand ii binecuvinteaza preotul si zice: "Binecuvinteaza-i pe dansii, Doamne Dumnezeul nostru, cum ai binecuvantat pe Avraam si pe Sara, binecuvinteaza-i pe dansii, Doamne Dumnezeul nostru, cum ai binecuvantat pe Isaac si pe Raveca, binecuvinteaza-i pe dansii, Doamne Dumnezeul nostru, cum ai binecuvantat pe Iosif si pe toti patriarhii, binecuvinteaza-i pe dansii, Doamne Dumnezeul nostru, cum ai binecuvantat pe Moise si pe Semfora, binecuvinteaza-i pe dansii, Doamne Dumnezeul nostru cum ai binecuvantat pe Zaharia si pe Elisabeta, binecuvinteaza-i pe dansii, Doamne Dumnezeul nostru, cum ai binecuvantat pe Ioachim si pe Ana", parinti ai oamenilor de cinste. Si dupa ce se spun si alte cuvinte, se spune: "Da-le lor Doamne bucuria pe care a avut-o Sfanta Elena cand a gasit cinstita Cruce". Nu cunoastem aceasta bucurie, dar Biserica o ia ca termen de comparatie pentru o bucurie adevarata, pentru o bucurie prin cruce, pentru o bucurie de familie care se realizeaza tot prin cruce, tot cu osteneala, tot cu durere, tot cu disciplinare. "Da-le lor Doamne bucuria pe care a avut-o Sfanta Elena cand a gasit cinstita Cruce".

Si tot in slujba cununiei, care-i slujba tinerilor, o slujba a celor care au viata in fata, se spune: "Daruieste-le lor viata fara prihana - invredniceste-i pe ei sa-si traiasca viata fara prihana, adica in chip ireprosabil - si invredniceste-i sa ajunga la batranete fericite cu inima curata, implinind poruncile Tale". Iata un principiu. Cine mai stie de lucrurile acestea? Cine se gandeste la asa ceva, chiar dintre cei care asculta rugaciunile acestea de binecuvantare, rugaciunile acestea de mijlocire pentru binele oamenilor? Binevoieste Doamne sa-si petreaca ei viata fara prihana, in chip ireprosabil, sa aiba viata cinstita.

Un preot zicea ca s-ar bucura sa aiba o casa de sticla, sa vada toata lumea ce face el. Un cuvant indraznet, un cuvant frumos. Da, sa te poti prezenta oriunde si oricand cu ceea ce esti, cu interiorul tau si cu exteriorul tau, pentru ca viata din exterior este o proiectare a vietii din interior. Asa ca daca ai o asezare buna sufleteasca, proiectezi si in afara ceea ce ai inauntru si e exceptional.

Iubiti credinciosi, in nadejdea aceasta ca prin intalnirea pe care o avem aici vom stabili niste lucruri pentru cealalta vreme a vietii noastre si mai ales a vietii voastre, - si cred ca acum eu sunt cel mai in varsta aici si cu experienta, si cu acumularile, si cu concluziile pe care le am - va ofer voua niste concluzii, niste indrumari pe care voi nu vi le puteti da unii altora, pentru ca n-ati trecut inca prin viata. E adevarat ca aproape fiecare om doreste sa faca el o experienta a lui. Nu e bine. Trebuie sa ne folosim si de concluziile altora. Atunci in vremea aceasta de intalniri, cateva zile cat vom sta aici, vom pune in practica principiul acesta, ca lucrurile cele bune cu osteneala se castiga si cu nevointa, cu durere, cu cautare se implinesc, si vom pune in aplicare si rugaciunea, rugaciunea ca vorbire a mintii cu Dumnezeu. Sigur ca fiecare dintre noi ne vom prezenta la rugaciune ce ceea ce avem in noi, dar e o obligatie ca fiind in manastire sa luam parte la toate slujbele si slujbele sa fie pentru noi un prilej de verificare si un prilej de curatire a sufletului, un prilej de cercetare de sine, un prilej de dorinta de a face mai mult. N-o sa fie usor pentru cei care nu sunt obisnuiti cu slujbe lungi, si vedeti ca acum am facut o slujba care a durat patru ore si mai bine. Eu aveam un parinte la noi la manastire - parintele Serafim, Dumnezeu sa-l odihneasca - si zicea ca atunci cand a fost el la Sfantul Munte, invatat fiind cu slujbe scurtate, de pe la oras si de pe la sat, si cu slujbe rare, cand s-a dus acolo si-l tinea parintele ore intregi la rugaciune, i se parea lung, si a zis catre parintele: "Tare lunga a fost slujba asta". Si parintele a zis: "E lunga lenea ta!" Adevarul este ca noi trebuie sa stim, nu suntem obisnuiti cu lucruri pe care nu le-am facut, si s-ar putea intampla sa nu ne obisnuim nici in cateva zile, si s-ar putea intampla sa nu ne dorim slujbele lungi, dar sa stiti ca ele au rost pentru ca trebuie sa aiba o pondere si trebuie sa aiba un efect. Toata viata noastra trebuie sa fie o slujba. Ori nu se poate sa fie toata viata noastra o slujba din biserica. Si lucrarile pe care le facem, si studiile pe care le faceti voi pot fi o slujba adusa lui Dumnezeu. Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam. Dar cand se poate realiza lucrul acesta? Atunci cand ai si niste puncte de sprijin, niste puncte de reper.

Stimati ascultatori, mi-am facut un plan acasa, nu stiu daca-l voi putea implini chiar cum mi l-am facut. Suntem la sfarsit de secol si am aflat, si am constatat si eu intr-o masura oarecare - nu de mult am fost la Galati, si Prea Sfintitul Casian avea niste ziare cu articole in legatura cu Domnul Hristos. Mi-a citit din articolele acelea cate ceva si am ramas uimit ce fel de probleme se pun acum, dupa doua mii de ani de crestinism, la ce se pot gandi oamenii, cum vor ei sa rezolve niste lucruri pe care le-a rezolvat de fapt istoria, in legatura cu Domnul Hristos. Si atunci am zis ca ar fi bine sa staruim putin asupra a doua lucruri care eu le socotesc esentiale si care s-ar putea sa va fie de folos si voua - eu in orice caz cu gandul acesta ca va sunt de folos le-am luat in consideratie - si anume, chestiuni in legatura cu credinta noastra si chestiuni in legatura cu tainele credintei noastre. Deci dimineata vom face afirmatii in legatura cu credinta noastra, cu ceea ce credem noi, cu felul cum trebuie sa credem, cu mijloace de limpezire si intarire a credintei in Dumnezeu, a credintei noastre, iar dupa-masa sa vorbim cate ceva despre tainele credintei noastre.

Credinta e necesara pentru ca ne pune in legatura cu niste lucruri pe care noi nu le putem verifica si nici nu le putem primi altfel in sufletul nostru, decat prin credinta. Si atunci m-am gandit ca tainele credintei noastre, cum este taina Intruparii Fiului lui Dumnezeu, taina Jertfei Mantuitorului nostru Iisus Hristos, taina Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, taina Inaltarii la cer a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, taina Pogorarii Duhului Sfant, sunt niste lucruri pe care e bine sa le avem in vedere si acum la sfarsit de secol, cand incep sa se puna niste probleme care pana acum nu s-au pus. Ne apropiem de anul 2000, zic unii, si eu zic ca de fapt am ajuns la anul 2000, am sa va spun eu de ce am ajuns si nu mai trebuie sa ajungem, si cand vom ajunge la anul 2000, nu vom ajunge la anul 2000, ci la 2000 dupa numar si la mai mult de 2000 dupa realitate - ma gandesc ca ar trebui sa fim cumva pregatiti si personal, si pentru binele altora in chestiuni de felul acesta. Asta in legatura cu programul, cu ceea ce avem in vedere. Stie Dumnezeu cat folos veti avea voi din ceea ce va spun eu, dar sunt sigur ca voi avea eu folos din ceea ce va voi spune. Pentru ca ce faci te si face; in vremea prezentarilor iti vin si idei pe care nu le ai altfel sau nu le-ai fi avut altfel, n-ar fi intrat in campul constientei, asa incat primul beneficiar voi fi eu. Si voi pleca de aici imbogatit cu ceea ce am facut eu aici. Si e un lucru exceptional sa adaugi ceva la ceea ce esti, din ceea ce faci.

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Bine esti cuvantat, Doamne