Indemnuri de la Sfanta Liturghie


Indemnuri de la Sfanta Liturghie

Prea cuvioase parinte, iubiti frati si iubiti credinciosi, din programul pe care l-am facut pentru zilele acestea mi-a ramas sa mai spun astazi ceva despre indemnurile de la Sfanta Liturghie. Voi avea in vedere acele indemnuri care sunt cuprinse numai in Sfanta Liturghie, deci nu ma voi opri in mod special asupra indemnurilor de la sfintele slujbe in general, asupra acelor indemnuri pe care le gasim si la alte slujbe dumnezeiesti, ci voi avea in vedere numai indemnurile de la Sfanta Liturghie.

Totusi, la Sfanta Liturghie apare si un indemn de la celelalte sfinte slujbe, insa in alte contexte, si anume e vorba de indemnul: "Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam". La slujbele obisnuite in general apare textul acesta in legatura cu pomenirea Maicii Domnului si a tuturor sfintilor. Si la Sfanta Liturghie apare de mai multe ori acest indemn de a-I incredinta viata noastra Mantuitorului sau de a-I darui viata noastra Mantuitorului nostru Iisus Hristos, apare in contextul acesta, adica in legatura cu pomenirea Maicii Domnului si a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, dar mai apare inca in doua contexte, si anume, inainte de rugaciunea "Tatal nostru". Se zice: "Unirea credintei si impartasirea Sfantului Duh cerand, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam". Acest indemn de la Sfanta Liturghie mai este cuprins si intr-o alta slujba, numai in una, alta slujba decat Sfanta Liturghie, si anume, la slujba cununiei. Si la slujba cununiei se spun cuvintele acestea: "Unirea credintei si impartasirea Sfantului Duh cerand, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam".

Si in sfarsit, cel de-al treilea loc de la Sfanta Liturghie in care apare cuvantul acesta, de indemn: "Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam" este cand se spune: "Ziua toata desavarsita, sfanta, pasnica si fara de pacat cerand, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra, lui Hristos Dumnezeu sa o dam".

Celelalte indemnuri: "Domnului sa ne rugam", "La Domnul sa cerem", "Capetele noastre Domnului sa le plecam", le gasim si la celelalte slujbe asa ca le lasam de data aceasta si ne oprim la indemnuri care tin anume de Sfanta Liturghie.

Unul dintre indemnurile care mai poate trezi nedumeriri, intrebari, este indemnul: "Cati sunteti chemati iesiti. Cei chemati iesiti. Cati sunteti chemati, iesiti". Pare ceva nefiresc. Sa-i chemi si sa-i trimiti. Despre ce-i vorba, cine sunt cei chemati si de ce trebuie sa iasa? Adica si chemati, si sa plece. Cum vine asta? Vine asa, ca la inceputul crestinismului, vreme de mai multe veacuri, unii dintre crestini veneau dintre pagani, si veneau la varste mature, la varste constiente, la varste la care aveau constiinta. Si, pana cand deveneau crestini deplini, adica pana se botezau, erau in stadiul numit de chemati, erau chemati sau catehumeni. Atunci se facea cu ei scoala, erau indrumati in credinta cea noua pe care au primit-o dar pe care inca n-o stiau si pe care inca n-au aratat-o practic, si prin botez. In vremea aceasta, credinciosii care se pregateau pentru botez se numeau chemati sau catehumeni. Si pentru ca la Sfanta Liturghie nu pot lua parte crestini nedeplini, pentru ca si acestia erau totusi crestini si erau ortodocsi dar nu erau ortodocsi botezati, la vremea aceea cand se sfarsea partea din Sfanta Liturghie la care puteau lua parte, adica partea din Sfanta Liturghie in care e cuprinsa Evanghelia si Apostolul, Liturghia cuvantului - dar nu aveau voie sa ia parte si la cealalta parte a Liturghiei, la Liturghia Euharistica, la Liturghia impartasirii cu Sfintele Taine - li se spunea sa iasa. Deci: "Cei chemati, iesiti". Sa paraseasca biserica. Si paraseau biserica.

Acum, cand s-a generalizat botezul copiilor, se pare ca nu ar mai avea rost aceasta zicere si cele in legatura cu catehumenii, desi mai sunt totusi catehumeni, insa nu in toate bisericile. Si atunci unii dintre preoti mai spun indemnul acesta, altii nu-l spun, dispozitii speciale nu stiu sa se fi dat in legatura cu asta, ca sa nu se mai spuna, dar in unele eparhii, de exempu pe la Timisoara nu se mai spune, la Cluj am bagat de seama ca nu se mai spune, la Sibiu uneori nu se spune cand se slujeste cu arhiereu. Noi luam totusi in consideratie acest indemn pentru ca inca este in practica si il avem in vedere in legatura cu ceea ce inseamna el. Deci e vorba de unii care se numeau chemati si de aceea trebuiau sa plece pentru ca nu erau crestini deplini. Si asta mai are rost si in alt fel si anume sa se dea de inteles credinciosilor care dupa starea lor sufleteasca sunt nevrednici de a fi la Sfanta Liturghie, sa faca un fel de pocainta in cugetul lor si sa zica: uite si eu ar trebui sa plec, chiar daca nu plec, pentru ca-s nevrednic sa mai stau si la partea la care nu mai am dreptul sa stau. Insa, pentru ca pocainta nu mai e publica in Biserica noastra de acuma, nu ies cei care sunt in situatia de a nu mai putea lua parte la Sfanta Liturghie pentru ca au cazut din darul pe care l-au primit la botez.

Apoi, celelalte indemnuri sunt destul de lamurite si anume, un indemn de la Sfanta Liturghie este "Sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim". Sa ne iubim unii pe altii. E nevoie de iubire, sa implinim porunca iubirii. Trebuie sa inmultim iubirea. Si ca sa putem fi vrednici de Dumnezeu, trebuie sa avem dragoste intre noi, asa spune Domnul Hristos, a ramas cuvantul Lui in Evanghelie: "Dupa aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste intre voi" (Ioan 13, 35), daca veti avea iubire unii catre altii. Cand e lipsa iubirea si cinstirea e semn ca omul nu-i in sfera lui Dumnezeu, nu-i in lumina dumnezeiasca si atunci, ca nu cumva sa pastram ura in sufletele noastre la Sfanta Liturghie, unde e nevoie de iubire, ni se spune: "Sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim". Sa n-avem departare intre noi, sa n-avem repulsii, resentimente intre noi, ci sa ne iubim. Cum s-ar zice la Pasti: "Sa iertam toate pentru Inviere", sa trecem peste toate. Si nu numai sa trecem peste toate cele rele dar chiar sa ne iubim, pozitiv.

Un alt indemn de la Sfanta Liturghie este: "Sus sa avem inimile", indemn la care se raspunde cu "Avem catre Domnul". Deci, cum s-ar zice, numai degeaba ne mai spui sa avem inimile sus, ca le avem. Adevarul este ca de multe ori chestiunile acestea sunt formule de ritual. Multi oameni ratacesc cu gandul, cu simtirea, in timpul Sfintei Liturghii si nu au inimile sus, nu au inimile indreptate catre Dumnezeu. Inima inseamna interiorul, esenta omului. "Sus sa avem inimile": mintea si simtirea. Sa stiti ca cei vechi nu faceau deosebire intre minte si simtire si de aceea se spune in Sfanta Evanghelie de exemplu ca "din prisosinta inimii graieste gura" (Matei 12, 34), sau ca "de ce astfel de ganduri se suie in inimile voastre?" (Luca 24, 38). Cand zicem "inima" zicem tot interiorul omului, toata partea constienta. Deci nu-i vorba de inima de carne sau de inima numai ca loc al simtirii, ci-i vorba de tot interiorul omului: "Sus sa avem inimile", "Avem catre Domnul". Sa dea Dumnezeu sa avem catre Domnul inimile noastre nu numai in clipa in care zicem ca "avem catre Domnul", ci sa avem inimile sus in toata vremea si in orice loc. Sa nu uitam de Dumnezeu, asta inseamna. Sa tinem seama de Dumnezeu.

Un alt indemn de la Sfanta Liturghie este: "Sa multumim Domnului". Cuvantul acesta este urmat de un text cantat care zice asa: "Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Treimei celei de o fiinta si nedespartite". Deci intelegem ca multumirea noastra este inchinarea noastra si inchinarea noastra este pentru ca asa se cuvine. Nu-si poate inchipui cineva care traieste drept posibilitatea de a-I multumi lui Dumnezeu fara a-L recunoaste pe Dumnezeu ca izvor al binelui si fara a-I aduce lui Dumnezeu inchinare. De aceea zicem "Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina". De ce facem aceasta? De ce multumim? Pentru ca asa se cuvine, asa-i cu "vrednicie si cu dreptate". Si pentru ca-i "cu vrednicie si cu dreptate a ne inchina", ne inchinam "Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Treimei celei de o fiinta si nedespartite".

Alt indemn de la Sfanta Liturghie este: "Cu pace sa iesim". Ce insemna asta? Insemna ca la sfarsitul Liturghiei ni se atrage atentia sa iesim cu cuviinta din biserica, sa iesim cu pace, iar raspunsul credinciosilor este: "Intru numele Domnului". Asta ar insemna ca toata viata noastra de dupa Liturghie sa fie tot o liturghie si sa fie viata noastra "intru numele Domnului", o slujba adusa lui Dumnezeu, traita in asa fel incat nimic necurat sa nu fie in existenta noastra. In mod voit sa nu facem nimic din cele ce nu le binecuvinteaza Dumnezeu.

Mai sunt inca doua ziceri de la Sfanta Liturghie pe care vreau sa le pun in legatura una cu alta, si anume cuvintele pe care le auzim noi ca indemn, dar care de fapt nu sunt indemn: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu, care se frange pentru voi spre iertarea pacatelor" si "Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu al Legii cele noi, care pentru voi si pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor". Cuvantul acesta, zicerile acestea, sunt cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos de la Cina cea de Taina, ramase in constinta Bisericii si in cadrul Sfintei Liturghii. Cuvintele acestea de fapt noi le auzim ca un indemn. Asa cum au fost spuse la Cina cea de Taina, dar privite in contextul lor, in care apar, sunt cuvinte care amintesc de cele care s-au petrecut atunci, pentru ca zicem ca Domnul Hristos a luat paine in Sfintele Sale Maini, a binecuvantat, a sfintit, a frant si a dat ucenicilor sai zicand: "Luati, mancati". Credinciosii aud numai cuvintele "luati mancati" si nu cunosc contextul in care apar, adica textul dinaintea lor, si de aceea ele apar ca un indemn. Dar le putem lua foarte bine si ca indemn, ca un indemn la impartasire cu Trupul si Sangele Domnului Nostru Iisus Hristos.

Si in legatura cu acest indemn mai vine un alt indemn spre impartasirea cu Sfintele Taine, cu cinstitul Trup si scumpul Sange al Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand se spune: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati" sau "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste, apropiati-va".

Aceste doua formule de fapt au in vedere apropierea credinciosilor de Sfintele Taine, prin aceste cuvinte sunt chemati credinciosii sa se impartaseasca. In formula prima: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati", s-ar parea ca cuvantul acesta priveste chipul in care trebuie sa se apropie credinciosii. Deci nu sunt chemati sa se apropie ci li se spune cum sa se apropie. Se presupune ca se apropie de Sfintele Taine, credinciosii, si li se spune: fiti atenti, va apropiati, dar sa va apropiati - cum? - "cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste".

In cea de-a doua formula a indemnului acesta este o adevarata chemare pentru impartasire ca si cum s-ar spune: poate nu sunteti hotarati sa va impartasiti dar ar fi cazul sa va impartasiti. Apropiati-va, haideti, impartasiti-va. Cum? "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste".

Cuvintele acestea se spun degeaba. De foarte multe ori la Sfintele Liturghii se spun degeaba, pentru ca nu se apropie credinciosii sa se impartaseasca. S-a parasit dorinta aceasta de impartasire. Oamenii au o frica de a se impartasi. Multi dintre credinciosi nu vor sa se impartaseasca, multi dintre credinciosi se socotesc nevrednici de a se impartasi, si-i firesc sa ne gandim ca suntem nevrednici, ca de fapt toti suntem nevrednici. Nu stiu cui i-ar putea veni in gand, mergand pe o cale de credinta adevarata, cui i-ar putea veni in gand: eu sunt vrednic. Ma duc ca-s vrednic. Toti suntem nevrednici, dar ne invredniceste Dumnezeu. Dumnezeu care ne ofera aceasta posibilitate ne si invredniceste. Si daca ne pregatim pentru a ne impartasi cu Cinstitele Taine ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ne mai ramane doar sa ne apropiem "Cu frica de Dumnezeu" - adica nu cu nepasare - "cu credinta" - cu credinta in ceea ce primim - "si cu dragoste". Dar sa ne apropiem.

S-a facut asa o atmosfera, sa zicem asa, de neluare aminte la Sfintele Taine. Sunt credinciosi care se impartasesc o singura data pe an. Eu sa stiti ca n-am incredere in spovedania celor ce se spovedesc o singura data pe an si in impartasirea celor ce se impartasesc o singura data pe an. N-am incredere pentru ca nu-mi pot inchipui ca cineva care pretuieste Cinstitele Daruri se poate retine de la impartasire atata vreme. Si-apoi sunt oameni care nu se impartasesc cu anii, ani si ani, ani de-a randul. Vin oameni in varsta, la 50 de ani si spun ca nu s-au mai spovedit din copilarie. Apoi aceia care nu s-au spovedit din copilarie, nici nu s-au impartasit din copilarie. Nu le-a atras nimeni atentia ca-i important sa te impartasesti, li s-a spus mereu ca trebuie sa fii vrednic si ca noi nu suntem vrednici. Iubiti credinciosi, eu n-am nimica impotriva celor pe care nu-i intereseaza primirea Sfintelor Taine, dar daca sunt credinciosi care doresc sa se impartaseasca, sunt impotriva acelor duhovnici care ii opresc pe credinciosi sa se impartaseasca pentru ca s-au impartasit de curand. Fiecare Sfanta Liturghie e prilej de impartasire. Si de cate ori nu ne impartasim, de atatea ori refuzam ceva ce Dumnezeu vrea sa ne dea. Noi refuzam. Dintr-un motiv sau altul. Ca nu suntem pregatiti, de pilda. Pregatirea pentru Sfanta Impartasire e pregatire de o viata intreaga. Daca traiesti corect, te pregatesti pentru Sfanta Impartasire si daca nu traiesti corect nu te pregatesti nici atunci cand gandesti ca te pregatesti, si atunci cand citesti stiu si eu ce randuieli ca totusi sa te poti impartasi, ca sa fii vrednic. Eu nu sunt impotriva unei pregatiri pentru impartasirea cu Sfintele Taine, a unei pregatiri imediate, adica impotriva citirii de pilda a canonului pentru Sfanta Impartasire. Sunt de acord. Si chiar trebuie facut lucrul acesta. Macar atat. Dar asta nu inseamna ca omul trebuie sa astepte pana cind se implineste un soroc, stiu eu, de sase saptamani sau de cat, ca sa se mai poata impartasi o data.

La mine vin de exemplu credinciosi care vor sa se impartaseasca sau s-au impartasit de curand, de exemplu Vineri, si e Duminica: "Vineri m-am spovedit si m-am impartasit la catedrala in Sibiu". Si vine Duminica la spovedit, mai mult asa, ca sa se intalneasca cu mine si sa se spovedesca si la mine, sa zicem, desi, la drept vorbind, nu mai are omul sa spuna cine stie ce. Si-apoi sa stiti ca eu nu rascolesc de cand traieste omul, ca ce-i cu el si ce-a mai facut, pacate pe care le-a iertat Dumnezeu si le-a iertat preotul. Nu ma mai intereseaza. Iau totdeauna pe om de la ultima lui spovedanie. Daca nu-i oprit de la Sfanta Impartasanie nu-l opresc nici eu. Numai asa, daca cumva traieste in pacate, intr-un sistem de pacatuire si atunci trebuie ca nu se poate. Adica daca cineva nu a fost destul de luator aminte, atunci totusi ii atrag atentia ca trebuia sa faca totusi ceva, sa zicem, dar in general il iau de la ultima spovedanie si-l intreb: vrei sa te impartasesti si astazi? Si oamenii, cei mai multi imi spun: "Parinte, dar se poate asa ceva?". Si eu ii spun ca se poate, ca daca se poate cu mine se poate si cu el. Adica de ce sa nu se poata? Trebuie sa treaca vreme indelungata ca sa se mai impartaseasca o data? Daca duhovnicul lui ii da voie sa se impartaseasca, poate sa se impartaseasca fara nici un gand ca ar trebui sa faca altfel. Pentru ca Sfanta Impartasanie e si un ajutor. Nu-i o recompensa: hai ca acum ii dau Sfanta Impartasanie ca a trait douazeci de ani frumos si bine si acum il recompensam. E un ajutor, cu scopul acesta a dat Domnul Hristos Sfanta Impartasanie, cu scopul de impartasire. E ca o hrana. Asa cum te hranesti ca sa traiesti fizic, te hranesti ca sa traiesti si sufleteste. Bineinteles ca asta nu si-o hotareste omul insusi, credinciosul insusi, ci i-o hotareste duhovnicul, si sa dea Dumnezeu sa ajunga la duhovnici care sunt doritori sa-si vada pe credinciosi impartasindu-se si-i ajuta. Dar sa n-ajunga nici la duhovnici din aceia care nu stiu nici ei ce mai e Sfanta Impartasanie pentru ei si pentru altii si n-au nici o grija in legatura cu viata oamenilor, si numai hai sa ne impartasim ca a venit vremea impartasirii. Nici asa nu-i bine. Binele este acesta, sa pretuim Sfanta Liturghie si sub latura aceasta, a posibilitatii de a ne impartasi, si sa ducem o viata in asa fel incat sa ne putem impartasi cand primim dezlegare sa ne impartasim.

Acesta este indemnul poate cel mai nebagat in seama din Sfanta Liturghie: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste, apropiati-va", pe de o parte pentru ca oamenii nu se apropie, si pe de alta parte pentru ca unii fac o moda din asta si se apropie dar nu "cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste".

Iubiti credinciosi, cu asta eu mi-am sfarsit rosturile pe care le am aici si cu ajutorul lui Dumnezeu astazi merg acolo unde trebuie sa fiu. Acum am venit aici ca invitat, sunt aici ca invitat si am venit pentru ca am dorit sa fiu de folos si sper ca n-am venit degeaba. Dar ma duc acolo unde trebuie sa fiu, si unde ma stie Biserica, si unde ma cauta oamenii cu gand de a fi ajutati. Si sa-mi dea Dumnezeu lumina in suflet, cum a zis mitropolitul Nicolae Balan cand m-am dus odata la el, prima data cand m-am dus, a zis: "Sa ai lumina in suflet". Sa-mi dea Dumnezeu lumina in suflet ca sa pot pricepe ce trebuie sa fac cu oamenii care vin sa fie si ei luminati in lumina pe care o da Dumnezeu celor pe care i-a pus Dumnezeu sa lumineze oamenii. Dumnezeu sa ne ajute!