Necesitatea credintei

• « Inapoi
• Inainte »

Necesitatea credintei

Cuvioase parinte staret, iubiti credinciosi, cine citeste cu luare aminte Sfanta Evanghelie de la Marcu poate observa ca inceputul propovaduirii Domnului nostru Iisus Hristos, asa cum este prezentat in Sfanta Evanghelie de la Marcu, este urmatorul: "S-a implinit vremea si s-a apropiat imparatia lui Dumnezeu. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie" (Marcu 1, 15). Si tot in Sfanta Evanghelie de la Marcu citim, la sfarsitul Evangheliei, in legatura cu trimiterea ucenicilor la propovaduire, ca Domnul Hristos a zis: "Mergand, propovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si se va boteza se va mantui; iar cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu 16, 15-16).

Este interesant de luat aminte la aceste doua texte din Sfanta Evanghelie, la aceste cuvinte ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos de la inceput si de la sfarsit, de la inceputul propovaduirii si de la sfarsitul propovaduirii, pentru ca in ele ni se prezinta importanta pe care o are credinta. Credinta in Mantuitorul, credinta in Evanghelie. La inceput e anuntarea imparatiei lui Dumnezeu: "S-a implinit vremea si - pentru ca s-a implinit vremea - s-a apropiat imparatia lui Dumnezeu". Imparatia lui Dumnezeu este ceva care ne intereseaza pe toti si la care nu putem ajunge decat daca implinim doua lucruri: daca credem in Evanghelie si daca ne pocaim. Asa voia Domnul Hrisos sa stie cei dintai ascultatori ai Sai si cu voia lui Dumnezeu s-a consemnat acest cuvant al Domnului nostru Iisus Hristos in Sfanta Evanghelie de la Marcu, ca sa-l stim si noi cei de astazi, ca ascultatori ai cuvantului si de fapt ca ascultatori ai Mantuitorului.

Sfantul Marcu Ascetul, in Filocalie are un cuvant care zice asa: "Cel ce primeste cuvintele Cuvantului lui Dumnezeu, primeste pe Dumnezeu Cuvantul". Sfantul Marcu Ascetul are in vedere in aceasta afirmatie ceea ce a spus Domnul Hristos cand a zis catre ucenicii sai: "Cel ce va primeste pe voi, pe Mine Ma primeste, si cel ce se leapada de voi, de Mine se leapada" (Luca 10, 16). Si pornind de la aceasta, Sfantul Marcu Ascetul zice ca noi Il primim pe Mantuitorul Iisus Hristos cand primim cuvantul Lui. Daca nu primim cuvantul Lui, atunci nu primim nici pe Domnul Hristos. Cine nu-L are pe Domnul Hristos ca Invatator, nu-L poate avea nici ca Mantuitor. "Cel ce va primeste pe voi - pe ucenicii Mei - Ma primeste pe Mine", pentru ca voi Ma reprezentati pe Mine. "Cel ce se leapada de voi - care Ma reprezentati pe Mine - de Mine se leapada" si de Cel care M-a trimis pe Mine. Asa este si cu cuvantul lui Dumnezeu: cel ce primeste Evanghelia, vestea cea buna a propovaduirii, Il primeste pe Mantuitorul Insusi.

Aceasta trebuie sa ne gandim noi cand spunem cuvantul "evanghelie" sau cand auzim cuvantul "evanghelie": nu ne gandim la patru scrieri care ne-au ramas de la patru autori, cu titlu de Evanghelie, Evanghelia de la Matei, Evanghelia de la Marcu, Evanghelia de la Luca, Evanghelia de la Ioan, ci ne gandim la cuprinsul Evangheliei, ne gandim si la evanghelia Sfantului Apostol Pavel, care de fapt nu a scris o Evanghelie. A vestit o evanghelie: "Va binevestesc voua Evanghelia pe care am primit-o" (I Corinteni 15, 1). "Oricine ar veni sa va propovaduiasca alta Evanghelie decat cea pe care v-am propovaduit-o eu, sa fie anatema" (Galateni 1, 8), a scris Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Galateni. Aceasta inseamna ca si Sfantul Apostol Pavel a avut o evanghelie. Si toti ucenicii au avut o evanghelie. Cineva spunea, de pilda, ca Filocalia este a cincea Evanghelie. E un fel de a vorbi. In orice caz e o evanghelie. Cineva, un parinte din Franta a scris o carte "Evanghelia pustiului", cu invataturile pe care le-au dat parintii din pustie. Invataturile din Pateric, invataturile din relatarile pe care ni le da Sfantul Ioan Casian, toate acestea sunt o Evanghelie, o continuare a Evangheliei, o intrupare a Evangheliei, o prelungire a Evangheliei la care sta drept temelie evanghelia propovaduita de la inceput in Biserica Crestina.

"S-a implinit vremea si a sosit imparatia lui Dumnezeu, pocaiti-va si credeti in Evanghelie". Sa comparam cuvantul acesta al Domnului Hristos cu cuvantul de la sfarsitul propovaduirii Sale asa cum ni-l prezinta Sfantul Evanghelist Marcu, care zice ca Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sai, trimitandu-i la propovaduire: "Propovaduiti - ce? - Evanghelia - cui? - la toata faptura". Sa ne gandim acum comparativ cu "Credeti in Evanghelie". Si in continuare Domnul Hristos, dupa ce spune cuvantul "Propovaduiti Evanghelia la toata faptura", zice: "Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui; iar cel ce nu va crede se va osandi". In aceasta se arata ca obiectul propovaduirii ucenicilor Mantuitorului este Evanghelia, vestea cea buna, vestea cea buna a Intruparii Fiului lui Dumnezeu, vestea cea buna a predicii rostita de Domnul Hristos, vestea cea buna a Rastignirii Mantuitorului pentru noi si pentru a noastra mantuire, vestea cea buna a Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos si vestea cea buna a Inaltarii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Aceste patru lucruri, patru adevaruri, sunt de temelie pentru credinta crestina si acestea le cuprinde Evanghelia in mod principal: Intruparea Fiului lui Dumnezeu, rastignirea, patimirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, invierea Lui din morti si inaltarea la cer.

Dintre acestea, trei sunt cuprinse in Sfanta Evanghelie de la Marcu, Rastignirea, Invierea si Inaltarea, Inaltarea intr-o singura afirmatie: "Apoi S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta Tatalui" (Marcu 16, 19). Cat priveste Intruparea Fiului lui Dumnezeu, o au in vedere alti evanghelisti, Sfantul Matei si Sfantul Luca, si o are in vedere si Sfantul Evanghelist Ioan in prologul Evangheliei a patra.

Iubiti credinciosi, daca avem in vedere ca Domnul Hristos a spus si cu alte prilejuri ca credinta in El este trebuitoare pentru mantuire - de pilda in Sfanta Evanghelie de la Ioan avem cuvantul spus de Domnul Hristos: "De nu veti crede Cine sunt, in pacatele voastre veti muri" (Ioan 8, 24). Sau daca ne gandim ca Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Evrei are cuvantul: "Fara credinta nu este cu putinta sa fim placuti lui Dumnezeu" (Evrei 11, 6) - ne dam seama de importanta pe care o are credinta. De altfel Domnul Hristos a si spus: "Credeti in Mine si credeti in Evanghelie" (Ioan 14, 1). Noi avem credinta in Dumnezeu, avem credinta in Mantuitorul, avem credinta in Evanghelie, avem credinta in tot ce propovaduieste Biserica pe baza Evangheliei de la inceput.

Cum am ajuns la aceasta credinta? Poate fiecare dintre noi avem alt raspuns decat ceilalti din jurul nostru la intrebarea cum am ajuns la credinta. Dar cei mai multi dintre credinciosi se pomenesc in lumea aceasta, in conditiile noastre cu credinta in Dumnezeu. Anume, ne-am trezit intr-un mediu, cel putin cei care suntem mai in varsta, impregnat de credinta in Dumnezeu. Ne-am trezit intr-o practica a credintei. Am invatat sa ne rugam, am invatat sa mergem la biserica, ne-am pomenit cu rugaciune inainte de a sti ce spunem. De pilda, eu nu-mi aduc aminte cand am invatat "Tatal nostru" si "Ingerelul". M-am trezit cu ele. M-am trezit asa cum m-am trezit cu limba, nu-mi aduc aminte cand am invatat sa vorbesc. Cand am invatat sa vorbesc am invatat si rugaciunile "Tatal nostru" si "Ingerelul". Asa era contextul existentei noastre de atunci. Am invatat rugaciuni al caror cuprins nu-l stiam, si totusi rugaciunile le spuneam. Nu intelegeam nici macar cuvintele din care erau alcatuite rugaciunile. De exemplu "Usa milostivirii", care am invatat-o in copilarie si care o ziceam fara sa o inteleg. Nu stiam ce e "neam crestinesc", nu stiam ce e "mantuire" - "sa ne mantuim prin tine din nevoi" - nu stiam ce e "sa nu pierim" - "cei ce nadajduim intru tine" - nu stiam ce inseamna "Binecuvantata", nu stiam ce inseamna "Nascatoare de Dumnezeu", si totusi spuneam rugaciunea. Deci rugaciunea a anticipat credinta, a sustinut credinta pe baza practicii de a ma ruga. Si nu numai cu mine s-a intamplat asa, ci si cu cei din jurul meu din vremea aceea.

Credinta am invatat-o de la Biserica. Am invatat-o din practica credintei. Deci nu am invatat-o prin studiu. Bineinteles ca dupa aceea am ajuns si la studiu in legatura cu credinta, dar pana am ajuns la studiu, eram angajat in cele ale credintei. Studiile au venit doar sa lumineze practica, sa motiveze, sa sustina practica si in alt fel, adica si prin studiu. Exista un simt interior pentru cele bune si exista o intemeiere a celor bune dintr-un simt interior.

In Sfanta Evanghelie de la Marcu, pentru ca am inceput cu ea si in ea gasim elemente importante in privinta aceasta, se spune de pilda, intre altele, ca Domnul Hristos a fost intrebat de un fariseu: "Care este cea dintai dintre toate poruncile?" Si Domnul Hristos a raspuns: "Asculta Israele, Eu sunt Domnul Dumnezeul tau si sa nu ai alti dumnezei afara de Mine si sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inma ta, din tot sufletul tau, din toata puterea ta si cu tot cugetul tau, aceasta este cea dintai dintre porunci. Si asemenea acesteia este sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti" (Marcu 12, 29-31). Fariseul care I-a pus aceasta intrebare, care este cea dintai dintre porunci, s-a aratat multumit de ceea ce a spus Domnul Hristos. Si a zis: "Bine ai grait, Invatatorule!" L-a aprobat. "Bine ai grait, Invatatorule. Ca unul este Dumnezeu, si a-L iubi pe El mai presus de orice, si a iubi pe aproapele tau ca pe tine insuti este mai mult decat toate arderile de tot si decat toate jertfele". Si Domnul Hristos a intampinat aceasta afirmatie a fariseului cu cuvintele: "Nu esti departe de imparatia lui Dumnezeu".

Aproape de imparatia lui Dumnezeu sunt toti aceia care inteleg propovaduirea crestina, care aproba propovaduirea crestina, pentru ca credinta totdeauna este o aprobare. A crede in Dumnezeu inseamna a-I da dreptate lui Dumnezeu. In Sfanta Evanghelie de la Luca, intre altele gasim si un cuvant al Mantuitorului care spune ca in vreme ce fariseii au lepadat cuvantul lui Dumnezeu, s-au lepadat de Sfantul Ioan Botezatorul, in acea vreme vamesii si pacatosii au dat dreptate lui Dumnezeu (cf. Luca 7, 30). Deci ii pune fata in fata pe cei care s-au lepadat, au lepadat sfatul lui Dumnezeu, cu cei care au dat dreptate lui Dumnezeu. Toti care cred in Evanghelie, toti care cred in evanghelia propovaduita, raspandita si talcuita de Sfanta Biserica, toti aceia dau dreptate lui Dumnezeu.

Si cateodata Ii dam dreptate lui Dumnezeu si atunci cand nu putem implini cele ce vrea Dumnezeu sa le implinim. Sa ne gandim la tanarul acela bogat care mie mi-e foarte simpatic, care n-a implinit tot ce i-a cerut Domnul Hristos, dar pe care Domnul Hristos l-a iubit. A privit la el si i-a fost drag de el (Marcu 10, 21). Tanarul acela bogat nu a putut implini cat i s-a cerut si s-a intors intristat. De ce s-a intors intristat? Pentru ca I-a dat dreptate lui Dumnezeu. Nu a zis ca nu are dreptate Domnul Hristos, ci a zis ca are dreptate, numai el n-are puteri indestulatoare ca sa implineasca ceea ce a spus Domnul Hristos. Prin urmare, credinta in Dumnezeu ne angajeaza in sensul acesta ca ne aduce cuvantul lui Dumnezeu in constiinta noastra, ne face sa primim cuvantul lui Dumnezeu si primind cuvantul lui Dumnezeu primim pe Dumnezeu Cuvantul, si ne angajeaza la o viata intemeiata pe credinta.

Masura credintei e masura vietii. Cine are o credinta nelucratoare in exterior de fapt nu are o credinta mantuitoare. Domnul Hristos a spus: "Cel ce Ma va marturisi pe Mine inaintea oamenilor si Eu il voi marturisi pe el inaintea Tatalui Celui din ceruri si inaintea ingerilor din ceruri. Iar de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor, si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui din ceruri si inaintea ingerilor lui Dumnezeu" (Matei 10, 32; Marcu 8, 38). Sunt cuvinte pe care le gasim in Evanghelie si care ne lumineaza gandurile ca sa stim cand credem si cand nu credem si sa stim ca credinta trebuie sa fie o credinta marturisitoare. Daca nu-i marturisitoare, nu-i credinta adevarata. Nu-i nici mantuitoare, pentru ca nu dam dreptate lui Dumnezeu. Cand Ii dam dreptate lui Dumnezeu, chiar daca nu putem face ceea ce ne cere Dumnezeu, totusi suntem pe calea credintei, pe calea intaririi in credinta, suntem in drum spre mai mult si spre mai bine in cele ale credintei.

Pe ce se intemeiaza intarirea credintei? Pe faptele credintei. Sfantul Apostol Toma, de pilda, n-a fost cu ucenicii ceilalti cand Domnul Hristos S-a aratat in ziua Invierii Sale. Si n-a crezut in ceea ce au spus ucenicii ca realitate pentru ei, dar care nu era realitate si pentru Sfantul Apostol Toma, care nu s-a incredintat de Invierea Domnului Hristos decat atunci cand Domnul Hristos l-a incredintat. De altfel sa stiti ca incredintarea despre adevarurile de credinta ne-o da Mantuitorul Hristos. Nu putem sa ajungem prin niste rationamente, nu putem sa ajungem prin niste studii, nu putem ajunge la incredintarea despre adevarurile mai presus de fire prin cele ale firii, ci la ele ajungem prin incredintarea pe care ne-o da, prin certitudinea pe care ne-o da Domnul Hristos in conditia ca suntem sinceri si ca vrem sa fim incredintati de Domnul Hristos. Atunci vine Domnul Hristos, vine Duhul Sfant care ne incredinteaza despre adevarurile mai presus de fire. Dar pentru aceasta trebuie sa tinem legatura cu oamenii credinciosi, sa tinem legatura cu randuielile Bisericii asa cum a tinut Sfantul Apostol Toma care nu s-a departat de ucenicii cei credinciosi, el care inca nu avea credinta. De unde stim? De acolo ca atunci cand l-a incredintat Domnul Hristos, l-a gasit cu ceilalti care au crezut. Si l-a incredintat. Nu l-a incredintat fiind el departe de ceilalti, ci impreuna fiind cu ceilalti. Deci el facea fapte care il pregateau pentru credinta. Aceasta trebuie sa facem si noi. Sa facem niste lucruri pe care le cere credinta. Sa ne rugam cum putem, marturisindu-ne chiar si necredinta si indoiala. Sa postim, pentru ca e randuiala de disciplina, sa luam parte la sfintele slujbe, sa ne bucuram de binecuvantarile de la sfintele slujbe, sa intram in atmosfera aceasta care ne pregateste pentru credinta si facand faptele credintei, ajungem la credinta.

Dar sa mai stiti ceva. Daca cineva face altfel decat crede, cu vremea ajunge sa creada cum face. Si deci, daca cineva crede in Dumnezeu si se numara la credinciosi, dar face fapte de necredincios, acela scade in credinta. Credinta e cum e cultura: te tii de ea, o ai, nu te tii de ea, o pierzi si cea pe care o ai. Cunoastem cuvantul Domnului Hristos ca celui ce are i se va mai da - celui ce are credinta i se va da cunostinta - iar celui ce nu are, si ce crede ca are i se va lua - i se va lua si credinta care crede el ca o are, pentru ca va ajunge la concluzia ca nu o are (cf. Matei 13, 12). Nu are sustinere pentru cunostinta. Celui ce are credinta i se va da cunostinta, pentru ca are si faptuire, iar celui ce nu are faptuire, i se va lua si cunostinta care crede ca o are, pentru ca de fapt nu o are.

Iubiti credinciosi, sunt niste ganduri pe care e bine sa le avem in vedere, mai ales ca sa ne cercetam pe noi insine, daca suntem in credinta. Undeva Sfantul Apostol Pavel are cuvantul acesta: "Cercetati-va pe voi daca sunteti in credinta" (II Corinteni 13, 5). Bineinteles ca ne vom gasi in credinta. Noi cei care luam parte la sfintele slujbe ne vom gasi in credinta, avand atata credinta ca sa luam parte la sfintele slujbe. Dar cei care nu au credinta aceasta, care nu iau parte la sfintele slujbe, aceia nu se pot bucura de sfintele slujbe, de binecuvantarile de la sfintele slujbe, si in cazul acesta nu pot avea nadejde la mai multa credinta. Unul dintre mijloacele de intarire in credinta este rugaciunea chiar pentru credinta. Sfintii Apostoli au zis catre Domnul Hristos: "Da-ne mai multa credinta" (Luca 17, 5).

Suntem aici pentru cateva zile si ca sa ne intarim credinta, si sa ne verificam credinta, suntem aici pentru cateva zile sa traim intr-o atmosfera de credinta, dupa cuvantul: "Apropie-te de omul care se teme de Dumnezeu si te vei teme si tu de Dumnezeu" (cuvant din Pateric). Pe masura sinceritatii noastre este si masura darului lui Dumnezeu, intaritor de credinta. Sfantul Apostol Pavel se ruga pentru credinciosi, pentru crdinciosii din Efes de pilda - citim in Epistola catre Efeseni - se ruga ca Hristos sa se salasluiasca prin credinta in inimile lor. "Sa se salasluiasca Hristos prin credinta in inimile voastre" (Efeseni 3, 17). Acesta este avantajul credintei, ca ni-L aduce pe Domnul Hristos in campul constiintei. Noi credem, dupa invataturile din Filocalie, ca Hristos de la Botez este ascuns in inimile noastre, este ascuns in noi si ni se descopera pe masura implinirii poruncilor. Sfantul Marcu Ascetul, in Filocalie, spune ca Hristos este ascuns in poruncile Sale si ca Il cunoastem pe masura implinirii poruncilor. Daca implinim poruncile Mantuitorului, Mantuitorul ni se descopera in constiinta noastra, si anume ni se descopera Mantuitorul Cel ascuns in noi de la Botez si care asteapta sa izbucneasca in constiinta noastra si in existenta noastra pentru noi si pentru altii.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa ne intarim in credinta ca sa ne putem intari in toate celelalte care urmeaza dupa credinta, sa ne intarim in cele ale mantuirii, bine stiind, dupa acelasi Sfant Marcu Ascetul, ca "credinta neclintita este un turn intarit si Hristos Se face toate celui ce crede".

Credinta neclintita, credinta sigura, este un turn intarit si Hristos Se face toate celui ce crede. Amin.

• « Inapoi
• Inainte »