Parintele Teofil Duhovnicul

• « Inapoi
• Inainte »

Parintele Teofil Duhovnicul

In intreaga tara, in randurile credinciosilor si nu numai ale lor, este cunoscuta manastirea "Brancoveanu" de la Sambata de Sus.

Majoritatea oamenilor o stiu sub numele de manastirea "Sambata". Numele de manastirea "Brancoveanu" i-a fost dat de al doilea ctitor al ei, mitropolitul Nicolae Balan, intru amintirea celui ce a ridicat aceasta manastire in jurul anului 1700, voievodul martir Constantin Brancoveanu, domnitorul de atunci al Tarii Romanesti, "boier vechi si domn crestin" cum il numeste balada si cum a ramas in constiinta populara pana astazi.

Manastirea e cunoscuta ca locas de rugaciune, loc binecuvantat de Dumnezeu, oaza de liniste - "picior de plai si gura de rai", dar si ca loc de alinare a suferintelor, de tamaduire trupeasca si sufleteasca, de intarire a credintei, sporire a nadejdii si izvor de dragoste, si aceasta prin calugarii si mai ales prin duhovnicii ei. Si e normal sa fie asa deoarece manastirile sunt locasuri in care isi duc viata calugarii, oameni ce in cautarea si apropierea de Dumnezeu incearca si trebuie sa fie mereu cu un pas inaintea celorlalti credinciosi.

A randuit Dumnezeu ca manastirea de la Sambata sa fie cunoscuta si prin parintele Teofil, cunoscutul ei duhovnic, unul din marii duhovnici ai neamului nostru. Cand spui "Manastirea Sambata" te gandesti la parintele Teofil, iar cand spui "parintele Teofil" sigur nu-l poti desparti de manastirea de la Sambata, al carei vietuitor este.

Parintele Teofil s-a nascut intr-un sat in apropiere de Sibiu, numit Toparcea, din parinti plugari, fiind cel mai mare dintre patru frati. Si-a inceput viata constienta ca nevazator, ceea ce inseamna ca s-a nascut nevazator; intre 1935-1940 a urmat o scoala speciala la Cluj pe care a fost nevoit s-o intrerupa doi ani din cauza razboiului, apoi a facut o clasa la o scoala speciala la Timisoara dupa care, intre anii 1943-1948 a urmat liceul, pe atunci Colegiul "Diaconovici" din Timisoara, liceu pentru vazatori. Intre 1948-1952 a urmat Institutul Teologic din Sibiu luandu-si licenta in teologie. La manastirea Sambata a venit la 1 aprilie 1953 si in acelasi an a fost tuns in monahism de mitropolitul Nicolae Balan. In 1960 a fost hirotonit diacon in mod exceptional de mitropolitul Nicolae Colan iar in 1983 a fost hirotonit preot de Inalt Prea Sfintitul Antonie Mitropolitul Ardealului. In 8 septembrie 1988 a primit treapta de Arhimandrit.

Acum parintele e in manastire de 43 de ani si sta, cum spune, intr-un loc unde "ii place", tot el numind manastirea: "Poarta cerului", "Tinda Raiului", "Casa lui Dumnezeu" si "Locul implinirilor", bucurandu-se ca Dumnezeu l-a ales si l-a primit sa stea intr-un astfel de loc.

Duhovnic pentru monahi si mireni

Se stie ca marii nostri duhovnici se gasesc in general in manastiri, aceste "Case ale lui Dumnezeu" fiind locuri de o mai mare prezenta a Duhului lui Dumnezeu, locuri deasupra carora si in care mai mult ca in alte parti pluteste Duhul lui Dumnezeu. La manastiri vin de cele mai multe ori oameni mai mult sau mai putin impovarati de pacate pentru a se despovara de ele si a se umple de Duhul lui Dumnezeu. In aceasta lucrare credinciosii sunt condusi, ajutati de duhovnici, mai ales in Sfanta Taina a Spovedaniei, duhovnicii fiind asa cum le spune si numele, oameni care-l poarta si-l impartasesc pe Duhul Sfant tuturor celor dornici de despatimire si indumnezeire.

Cei ce vin in acest scop la manastirea Brancoveanu intreaba de obicei de parintele Teofil. El, desi lipsit de vedere, este luminat, este luminat de Dumnezeu cu lumina cunostintei pe care el este gata s-o impartaseasca tuturor celor ce o cauta. Parintele este cautat deci pentru a impartasi lumina, pentru ca este un om al bucuriei, un om gata sa-i faca si pe altii sa se bucure. Parintele Teofil e cautat si pentru felul in care il intelege si il prezinta pe Dumnezeu. Si acest Dumnezeu e "milostiv si iubitor de oameni", are "mila si indurari", il asteapta mereu pe fiecare fiind gata sa-l "miluiasca si sa-l mantuiasca". Dumnezeu, asa cum il intelege parintele Teofil, este de fapt Dumnezeu cel propovaduit de Biserica, cel prezentat de sfintele slujbe, care asteapta pe fiecare pentru ca "dragostea Lui fata de cel mai mare pacatos e mai mare decat dragostea celui mai mare sfant fata de El".

A. Duhovnic pentru calugari

Inainte de a arata ce inseamna parintele Teofil pentru majoritatea credinciosilor, trebuie sa ne oprim la relatia lui de duhovnic cu fiii sufletesti din manastirea al carei membru este.

Parintele Teofil este duhovnicul obstei manastirii. Fiind acum la varsta unei depline maturitati duhovnicesti el are deja formata o vasta privire de ansamblu asupra insemnatatii monahismului, asupra modului in care trebuie sa se comporte cineva care vrea sa mearga pe aceasta cale, are o metoda de lucru, niste principii pe care le cere respectate de toti cei ce vor sa vietuiasca in manastire si care in fond nu sunt doar ale lui ci sunt ale Bisericii. Am afirmat deja ca parintele are mare incredere in bunatatea lui Dumnezeu, in iubirea Lui fata de noi dar parintele insista pe faptul ca Dumnezeu iarta pe cel care se pocaieste, pocainta insemnand parasirea pacatului, afirma cu tarie ca Dumnezeu e dispus si se bucura sa primeasca pe oricine cu conditia, insa, ca acesta sa rupa cu viata de pacat de mai inainte si "sa duca o viata pe care sa o poata binecuvanta Dumnezeu si pe care o binecuvinteaza de fapt".

Ca duhovnic al manastirii, parintele ii primeste pe toti monahii ce in lupta duhovniceasca vor sa fie povatuiti de dansul. Din pacate, in conditiile destul de libertine ce se constata astazi chiar si in manastiri, neexistand o constrangere, multi il evita pentru a vietui dupa bunul lor plac, lucru ce duce la scaderea nivelului duhovnicesc-moral din manastire, la scaderea prestigiului monahismului. Cei care vor sa fie indrumati de parintele Teofil trebuie sa stie ca ei urmeaza sa implineasca ceea ce le cere duhovnicul, ca el trebuie ascultat, ca un calugar trebuie sa asculte nu sa negocieze in problema ascultarii. Cei indrumati de parintele Teofil trebuie sa fie nelipsiti de la sfintele slujbe, trebuie sa-si implineasca datoriile la locurile unde sunt pusi, sa nu faca nimic fara binecuvantare, sa lucreze oriunde sunt pusi ca pentru Dumnezeu, "sa faca fiecare lucru ca ultimul din viata si singurul prin care se mantuiesc". Astfel, toti cei care sunt sinceri in relatia lor cu duhovnicul, toti care ii urmeaza sfaturile nu se poate sa nu ajunga la bine. Se si constata ca, in manastire, cei ce sunt iubitori ai rugaciunii, cei care-si implinesc corect datoriile sunt in general tocmai aceia care se spovedesc la parintele Teofil. Ceilalti, de obicei, il evita sau, in cazul in care dansul le atrage atentia pentru ceva, sunt gata a spune nu ca le vrea binele ci ca are ceva cu ei. Parintele chiar afirma ca daca cineva e prieten cu el, acela e "om cumsecade". Spune mai intai despre sine ca e "om cumsecade" si o spune si despre prietenii lui - monahi sau mireni. Am tinut sa mentionez acest lucru care unora le-ar parea o lipsa de smerenie. Parintele Teofil insa vrea sa fie realist, iar smerenia lui si a altora considera ca nu trebuie sa fie afirmarea unor lucruri de cele mai multe ori necrezute chiar de cel care le spune, ci smerenia trebuie sa izvorasca din adevar. Spre exemplu: nu trebuie sa ne afirmam ca fiind smeriti, ci sa fim fara a ne afirma sau, mai corect, spre exemplu, cand ne spunem numele nu sa adaugam si "pacatosul" pentru a arata smerenie, ci sa-l spunem doar corect, neinsotit de alte cuvinte ce nu fac parte din el si daca avem pacate sa le marturisim si sa ne pocaim pentru ele in fata lui Dumnezeu, nu a oamenilor (precum odinioara fariseii - aspru mustrati pentru aceasta de catre Mantuitorul).

Inca un lucru ce ii mira pe multi: Parintelui Teofil nu-i este teama ca nu o sa ajunga in rai. Si nu-i este teama nu pentru ca ar face niste lucruri exceptionale care l-ar indreptati sa mearga in rai, nu, ci pentru ca duce o viata corecta, se raporteaza la Dumnezeu ca la Dumnezeu, face ce depinde de El si este constient ca neputintele, lipsurile noastre le completeaza marea iubire a lui Dumnezeu, care ne iubeste mai mult decat putem noi intelege. E o conceptie datatoare de nadejde pentru noi toti, o conceptie izvorand din intimitatea cu Dumnezeu inca din viata aceasta.

Parintele Teofil mai este si un om al unui mare echilibru. Nu urmareste nici pentru el nici pentru altii performante, lucru care de multe ori urmarit duce la mandrie, ci doreste trairea unei vieti pe care sa o poata binecuvanta Dumnezeu. Nu e impotriva performantelor, dar stie ca ele sunt pentru oameni de performanta iar acestia nu sunt cei mai multi, ci sunt dintre cei putini.

Cu toata aceasta deschidere, rezultatele parintelui nu sunt exceptionale. Sigur, rolul lui e mare in cazul in care cineva se lasa indrumat, sfatuit de dansul, dar e foarte mic, chiar inexistent in cazul cand cineva il ocoleste. Iata asadar valoarea duhovnicului redusa la putinta de pretuire a ei de catre ceilalti, iata ca pe om nu-l poti ajuta decat daca el vrea sa se lase ajutat. Cu toate neajunsurile insa, parintele Teofil avand o personalitate puternica se impune nu numai in constiintele celor ce-l asculta, ci de multe ori si, desigur, mult mai incet, si in ale celorlalti, influenta sa simtindu-se in viata intregii manastiri.

B. Duhovnic pentru mireni

Cum deja am afirmat, cand cineva din afara vine la manastire pentru folos duhovnicesc, pentru spovedanie, intreaba de obicei de parintele Teofil. El singur primeste cu bucurie pe toti cei care vin si se bucura sa-i ajute pe toti cei care-l solicita.

Daca parintele are o mare deschidere in vederea monahismului in ce priveste viata calugarilor, aceeasi deschidere se constata din partea sfintiei sale si in ce priveste pe laici. Parintele se straduieste sa-i inteleaga pe mireni in situatia lor de oameni care traiesc in familie si societate avand raspunderi fata de acestea. El stie ca mirenii au o altfel de viata decat monahii si trebuie tratati ca atare. Nu li se pot cere laicilor lucrurile pe care le fac calugarii, cum de fapt nici invers nu se intampla.

Celor ce vor sa fie indrumati de el in cele ale credintei, parintele le pretinde totusi o viata crestina adevarata, o reala relatie cu Dumnezeu, le pretinde un program din cinci puncte pe care cineva respectandu-l este angajat in relatia cu Dumnezeu.

Primul punct de program e prezenta la biserica, la Sfanta Liturghie in dumineci si sarbatori, pentru ca acolo ne aflam in cuprinsul imparatiei lui Dumnezeu, ne impartasim de binecuvantarile Lui, date noua prin mijlocire preoteasca, slujim impreuna cu slujitorii sfintiti, aducand lui Dumnezeu cantare si inchipuindu-i pe heruvimi, fiind de fapt si impreuna cu ei, pentru ca in biserica fiind impreuna cu ceilalti crestini ne putem ruga impreuna, intarim comuniunea noastra intreolalta si cu Dumnezeu constituindu-ne ca Trupul cel viu al lui Hristos, pentru ca in biserica, in timpul sfintelor slujbe, suntem in "Cerul cel de pe pamant", ne pregatim pentru atmosfera din vesnicie, pregustam bunatatile viitoare. Cineva care nu merge la biserica nici nu e considerat de parintele la "credinciosi", iar daca cineva vrea sa fie credincios, trebuie neaparat ca in "Ziua Domnului" sa fie acolo unde vrea Dumnezeu sa fie. Se intelege ca cei bolnavi care nu pot implini aceasta obligatie sunt scutiti de ea.

"Sa incepi ziua cu Dumnezeu si s-o sfarsesti cu Dumnezeu" este al doilea punct al programului care concret inseamna rugaciuni de dimineata si rugaciuni de seara, aici incluzand si rugaciunile inainte si dupa mese. Aceasta pentru ca in momentele principale ale zilei credinciosul sa se puna in fata lui Dumnezeu si sub protectia Lui, sa stie ca tot ce face este cu ajutorul lui Dumnezeu, ca tot ce are vine din darul lui Dumnezeu. Cand nu se poate mai mult, cel putin un minim de cinci minute acordate lui Dumnezeu, oricat de "grabit" sau "ostenit" ar fi omul, nu-i prea mult. Daca cineva crede in Dumnezeu nu se poate sa nu aiba si un timp anume pentru Dumnezeu.

Al treilea punct este "citirea a doua capitole din Noul Testament in fiecare zi", pentru ca nu are cineva putinta de a se raporta la Dumnezeu fara a sti ceva despre El, despre modul in care poate intra in legatura cu El.

"Rugaciunea de toata vremea" e al patrulea punct al programului. Aceasta pentru ca omul e o fiinta ganditoare si toate ale omului pornesc de la gandul omului. Pentru ca nu noi ne mantuim ci Hristos ne mantuieste, cerem aceasta printr-o rugaciune scurta: "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul (pacatoasa)", rugaciune pe care o repetam mereu in minte incercand sa o unim cu respiratia pentru ritmizare.

Al cincilea punct este "Postul" dupa randuiala Bisericii Ortodoxe, care se face in vederea disciplinarii noastre interioare, disciplina ce o urmarim si prin rugaciunea de toata vremea.

Cu acest program parintele mai conjuga si un indreptar de viata pe care il dadea parintele Arsenie Boca si care e format din cinci puncte: 1. "Oxigen" adica viata dusa intr-un aer cat mai curat, 2. "Glicogen" - se refera la o hrana rationala. 3. "Somn" - parintele Arsenie, avand si cunostinte medicale, spunea ca avem nevoie de cel putin sase ore de somn continuu in 24 de ore pentru a putea lucra la capacitatea noastra reala. 4. "Sa-ti pastrezi hormonii" - adica sa duci o viata sexuala corecta nefacand risipa de energie sexuala si 5. "Sa ai conceptie de viata crestina" - adica, viata sa ti-o pui in slujba lui Dumnezeu dupa randuiala Bisericii Ortodoxe.

O data cu acestea si pe langa ele parintele Teofil cere credinciosilor sa se imbunatateasca prin Sfanta Spovedanie, sa ocoleasca toate pricinile de pacatuire si mai ales sa paraseasca pacatele in orice chip ar fi ele. In legatura cu spovenia, le cere credinciosilor sa se spovedeasca de cel putin patru ori pe an, afirmand mereu ca "nu are incredere in spovedania facuta doar o data pe an", de multe ori poate doar ca obicei religios. Celor ravnitori parintele le recomanda spovedanie si, daca duc o viata superioara, impartasanie cat mai deasa. El nu insista prea mult pentru o impartasanie deasa ci asteapta o dorinta a oamenilor de a duce o viata superioara, de a se curatii de patimi, el vrea ca oamenii sa se spovedeasca si impartaseasca nu dintr-o moda religioasa ci dintr-o dorinta fierbinte de a fi mai buni si de a se uni cu Hristos.

Celor ce vin cu pacate grele, cu patimi, parintele nu le da canoane aspre sau ani multi de canonisire, ci cere in primul rand parasirea pacatelor si o viata dupa voia lui Dumnezeu. Dupa ce omul s-a schimbat in bine, parintele il dezleaga stiind ca si Dumnezeu il iarta si nu cere o pocainta pentru toata viata ci o bucurie din credinta, din increderea in bunatatea lui Dumnezeu. Chiar in ce priveste pocainta, parintele este pentru o pocainta cu bucurie, cu incredere in bunatatea lui Dumnezeu care "se bucura de un pacatos care se pocaieste mai mult decat de 99 de drepti care n-au nevoie de pocainta".

Parintele Teofil si tinerii

Intre monahi si mireni parintele acorda o mare importanta tinerilor, iubeste tinerii si e iubit de ei. Se spune ca prietenii sunt cam la fel de buni sau de rai, asta inseamna ca parintele e cam la fel de tanar ca tinerii pe care-i iubeste si, daca asta nu se poate in ce priveste vasul de lut ce se invecheste, se poate si este o realitate in ce priveste sufletul.

Parintele Teofil se bucura mult de tineri, se bucura pentru ca tinerii sunt modelabili. Un batran deja a devenit ceea ce este, pe cand un tanar urmeaza sa devina, are un suflet tanar, are capacitatea de a se depasi si de a se darui si poate fi modelat.

In conditiile create de revolutia din 1989 parintele Teofil e cautat de un numar de tineri mereu in crestere, tineri doritori sa vietuiasca orientandu-se dupa Evanghelia lui Hristos, doritori sa-si puna viata in slujba lui Hristos.

La cererea tinerilor, indeosebi a studentilor, parintele cutreiera asemenea unui apostol toate marile orase ale tarii, tinand conferinte in care le prezinta diferite teme din punct de vedere crestin, le prezinta viata crestina, bucuria, implinirea dintr-o viata dusa in comuniune cu Dumnezeu, le raspunde la toate intrebarile si framantarile lor, le da sfaturi in ce priveste viata religioasa pe care ei trebuie sa o duca intr-o lume care se orienteaza dupa principii necrestine. Parintele nu crede ca cei care asculta conferintele reusesc sa retina si apoi sa puna in practica mult din ce li se spune, dar se bucura cand vede entuziasmul celor care il asteapta, merge peste tot cu bucurie in speranta ca si putinul ce va ramane din ce el seamana poate va da rod si in aceea a intaririi in credinta a ascultatorilor. Multi din acesti ascultatori il cauta apoi pe parintele la manastire, vin pentru a se spovedi, pentru a-si orienta viata dupa Hristos.

Duhovnicul catre duhovnici

E frumos a vorbi despre anumiti oameni despre care poti spune multe lucruri frumoase. Am vazut multe recomandari ale parintelui Teofil catre oameni. Dar oare ce ar avea de spus el catre fratii lui, chivernisitori de suflete, catre duhovnici.

Mai intai le-ar spune ca trebuie sa fie ceea ce se cheama, adica duhovnici, asta insemnand oameni purtatori si impartasitori de Duhul Sfant, nu simpli functionari bisericesti si pentru a fii duhovnici reali sa-si puna intreaga viata in slujba lui Dumnezeu si a oamenilor, sa se debaraseze de orice L-ar impiedica pe Duhul Sfant sa sufle in si din el.

Le-ar mai spune ca pentru a spovedi si indruma pe altii corect trebuie ca mai intai sa se spovedeasca ei insisi, sa-si aiba ei insisi duhovnici de care sa asculte.

Pentru a reusi sa faca o spovedanie care sa duca la imputinarea pacatelor, sa urmareasca a da credinciosilor incredere in bunatatea lui Dumnezeu, in faptul ca El vrea sa-i ridice din cadere, sa nu dea canoanele doar ca pedepse, ci pentru a-l ajuta pe penitent sa se curete de rele, sa dea canoanele ca si atunci cand si le-ar da lor sau celor apropiati lor, sa fie buni si sa-L prezinte pe Dumnezeu ca Tata iubitor, dar sa nu dezlege acolo unde nu se implinesc conditiile dezlegarii, unde nu se paraseste pacatul, unde Dumnezeu sigur nu dezleaga pentru ca atunci nu vor imputina ci vor inmulti pacatele. Duhovnicii sa duca ei insisi si sa pretinda si credinciosilor lor sa duca o viata crestina, sa aiba un comportament orientat dupa Dumnezeu, sa se poarte in toata vremea si in tot locul asa cum s-ar purta Hristos daca ar fi in situatia lor. In cazul in care duhovnicii vor sti cu adevarat si se vor stradui sa-i ajute pe credinciosi sa se despatimeasca, daca intre parintii duhovnicesti si fiii sufletesti va exista o comuniune, sigur ca vor fi crestinii mai buni.

Concluzii

Parintele Teofil este un om al bucuriei. Se bucura mult de darurile aduse de credinta in Dumnezeu. Totusi, multumirea lui, in ce priveste roadele aduse de activitatea lui de duhovnic, nu este prea mare. Are constiinta ca seamana in pamant pietros. E drept, sunt oameni care ajungand la el reusesc sa isi schimbe viata, sa traiasca crestineste, dar acestia sunt, totusi, putini. Cei mai multi ajung la manastire impinsi de necazurile de care ar dori sa scape, dar nu vor sa se schimbe, se plang, cer alinare, dar nu pot elimina princinile greutatilor ce de multe ori se gasesc in viata lor supusa pacatelor. Concluzia parintelui Teofil este ca nu poti ajuta pe cineva daca nu se lasa el ajutat. Nu poti schimba pe nimeni, schimbarea o poate face Dumnezeu daca si omul e deschis, insa nici Dumnezeu nu schimba pe cineva cu forta, cu atat mai putin un om. Sfatul ar fi ca oamenii sa se lase indrumati, ajutati, sa doreasca sa se "depaseasca si sa se daruiasca", sa se incadreze in randuiala Bisericii, sa fie sinceri cu Dumnezeu, cu ei insisi si cu duhovnicii lor.

Tuturor, parintele Teofil, le spune ca din relatia cu Dumnezeu izvoraste fericirea, ca din credinta adevarata izvoraste bucurie, ca Dumnezeu sta si ne asteapta pe fiecare sa intram si sa ne veselim la ospatul credintei.

Ieromonah SERAFIM GHEORGHE PATRUNJEL

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Sfaturi pentru mireni