Taina Invierii


Taina Invierii

Preacuvioase parinte, dragi studenti, ieri seara in legatura cu taina Jertfei am venit si cu unele aprecieri in legatura cu taina Invierii, pentru ca numai asa se poate intelege taina Jertfei Mantuitorului. Numai in perspectiva Invierii are valoare de jertfa Rastignirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, patimirea pe care a suferit-o pentru noi. Fara Inviere ziceam ca Rastignirea ar fi fost un fapt obisnuit. Ar fi putut conta pentru multi ca o pedeapsa, cum a si contat pentru cei care nu au stiut de Inviere si care nu au crezut in Inviere, care au zis ca un talhar a primit o pedeapsa. Ori noi, care stim ca Domnul Hristos a inviat din morti si ca este Dumnezeu adevarat si om adevarat, credem ca Rastignirea Domnului nostru Iisus Hristos a fost o jertfa, patimirea Lui a fost o jertfa adusa pentru ispasirea pacatelor noastre, pentru ispasirea pacatelor lumii, pentru mantuirea lumii.

Sunt unii dintre crestini care nu sunt cinstitori ai Crucii Domnului nostru Iisus Hristos, spunand ca crucea a fost o unealta de chinuire. Noi insa credem altceva. Credem ca crucea a fost un altar de jertfa. E adevarat ca a fost chinuit Domnul Hristos pe cruce dar El a intrat intru marirea Sa, dupa firea omeneasca, prin cruce, si dupa Invierea Sa din morti, vorbind cu cei doi calatori spre Emaus, le-a spus mustrandu-i: "Oare nu trebuia Hristos sa patimeasca si sa intre intru marirea Sa?" (Luca 24, 26). Aceasta arata ca Domnul Hristos pune accent pe jertfa Lui si o arata ca fiind un mijloc de mantuire. Firea omeneasca a Domnului nostru Iisus Hristos a fost inviata din morti, respectiv a inviat Domnul Hristos cu trupul din morti, pentru ca sufletul nu moare niciodata si nici dumnezeirea nu poate muri.

Noi stim ca la moartea Mantuitorului nostru Iisus Hristos s-a intamplat lucrul urmator: orice moarte inseamna despartirea sufletului de trup. Domnul Hristos are fire omeneasca deplina si fire omeneasca inseamna trup si suflet, suflet si trup. Noi vorbim de intruparea Fiului lui Dumnezeu, de inomenirea Fiului lui Dumnezeu, dar prin aceasta nu intelegem ca firea dumezeiasca s-a unit doar cu trupul omenesc, s-a intrupat. Si cand zicem ca s-a intrupat intelegem ca s-a unit cu firea omeneasca constatatoare din suflet si trup, din trup si suflet. Deci Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu a luat un trup, un simplu trup in care S-a intrupat dumnezeirea, ci a luat omenitatea, adica a luat pe om asa cum este el in intregime. De ce? Pentru ca altfel nu avea cum sa mantuiasca firea omeneasca, care nu e numai trup ci e si trup si suflet.

Prin urmare, la moartea Mantuitorului s-a intamplat despartirea sufletului de trup si despartirea firii omenesti de firea dumnezeiasca, nu in intelesul ca s-a facut o separare, ci ca dumnezeirea de fapt a ramas cu cele doua elemente ale fiintei omenesti, cu sufletul si cu trupul, cu sufletul S-a pogorat in iad, cu sufletul si cu dumnezeirea, cu trupul si cu dumnezeirea a ramas in mormant si cu dumnezeirea, care e pretutindeni, Domnul Hristos a fost si in rai cu talharul, caci i-a promis talharului: "Astazi vei fi cu Mine in rai" (Luca 23, 43), i-a promis ca vor fi impreuna in rai.

Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos este si ramane taina, oricat am vorbi noi despre Invierea Domnului Hristos nu putem ajunge la intelegere deplina. Stiti, poate stiti mai bine zis, ca este o alcatuire intre catavasiile Crucii in care Invierea este prezentata expres "cea mai presus de lume Inviere a lui Hristos Dumnezeu", adica ceva care e mai presus de ceea ce putem noi intelege cu puterile firii si de fapt e mai presus de ceea ce putem intelege noi deplin. In orice caz nu ajungem niciodata sa intelegem Invierea Mantuitorului, pentru ca este mai presus de fire.

Deci in ce a constat Invierea Mantuitorului Hristos? A constat in invierea trupului, in unirea lui cu sufletul, deci sufletul la Invierea Domnului Hristos s-a unit cu trupul Domnului Hristos si prin putere dumnezeiasca a inviat din morti. Despre acest lucru e scris in Sfintele Evanghelii, in cele patru Evanghelii. Fiecare Evanghelist prezinta Invierea Domnului Hristos ca realitate, nu o explica, nici nu face aprecieri asupra Invierii, ci fiecare Evanghelist prezinta Invierea ca o realitate, ca ceva care s-a intamplat.

Domnul Hristos a randuit ca jertfa Lui sa fie pomenita pana la sfarsitul veacului prin Sfanta Liturghie: "Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea" (Luca 22, 19). Deci Domnul Hristos nu are nici o ezitare cand e vorba de a se pomeni jertfa, ci chiar a lasat sa I se pomeneasca jertfa. Si noi pomenim jertfa Domnului Hristos impreuna cu celelalte cate s-au intamplat pentru noi si pentru a noastra mantuire, deci Rastignirea, inmormantarea, Invierea, Inaltarea la cer, toate acestea sunt cuprinse in Sfanta Liturghie care este o sarbatorire cuprinzatoare. Nu se fac aprecieri in Sfanta Liturghie in legatura cu valoarea Jertfei, cu valoarea Invierii, cu valoarea Inaltarii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ci ni se prezinta ca niste lucruri reale in care noi credem.

Sfintele slujbe ale Bisericii insa, slujbele de la Pasti in special, slujbele de dumineca, sunt praznuitoare ale Invierii Mantuitorului Hristos. Pastile se praznuiesc cu sarbatorire deosebita la Pasti, dar Pastile se repeta in fiecare dumineca, cu cateva exceptii doar: nu se praznuiese Invierea Domnului Hristos ca o prelungire a Pastilor la Rusalii, in dumineca Rusaliilor, pentru ca atunci se sarbatoreste pogorarea Duhului Sfant; in Dumineca Floriilor, pentru ca atunci se praznuieste intrarea in Ierusalim, deci altceva decat Invierea; si apoi daca intr-una din dumineci cade o sarbatoare imparateasca, cum este Schimbarea la fata, Ziua Crucii, Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Botezul Domnului Hristos, atunci se anuleaza insemnatatea de praznic a Invierii pe care o are dumineca si se praznuieste numai praznicul respectiv, sarbatoarea care coincide intr-o zi de dumineca. In rest toate duminecile sunt pomenitoare, sarbatoritoare a Invierii Domnului Hristos. Asa incat am putea zice ca in fiecare duminica avem si Pastile. Iar Sfanta Liturghie este o praznuire de Pasti, o continuare a Pastilor si chiar se spune la Sfanta Liturghie, de catre clericii care se impartasesc, dupa ce se impartasesc spun si cuvintele "O Pastile cele mari si preasfintite Hristoase, o Intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu si Puterea, da-ne noua mai adevarat a ne impartasi cu Tine in ziua cea neinserata a imparatiei Tale". Noi pomenim deci Invierea Domnului nostru Iisus Hristos nu numai la Pasti, ci in toate duminicile, cu mici exceptii, si in toate Liturghiile avem o prelungire a Pastilor.

Am zis ca despre Invierea Domnului Hristos ne relateaza Sfintii Evanghelisti. In fiecare Evanghelie avem istorisiri ale Invierii, ale imprejurarilor in care a inviat Domnul Hristos, si a aratarilor Mantuitorului care au urmat dupa Inviere. Sfantul Evanghelist Matei in capitolul 28 al Evangheliei sale are aprecieri in legatura cu Invierea, respectiv prezentarea celor ce au fost in legatura cu Invierea. La fel Sfantul Evanghelist Marcu, avem in capitolul 16 astfel de relatari, in Sfanta Evanghelie de la Luca in capitolul 24, tot capitolul, si in Sfanta Evanghelie de la Ioan, doua capitole, 20 si 21. De fapt cercetarile facute asupra Evangheliei de la Ioan au ajuns la concluzia ca Evanghelia de la Ioan se sfarseste cu ultimul verset din capitolul 20, iar capitolul 21 din Evanghelie este un adaos scris de ucenicii Sfantului Ioan Evanghelistul. In realitate noi citim din Evanghelia de la Ioan, zicem ca si capitolul 21 e tot de la Ioan, nu se spune altceva in legatura cu aceasta, dar cercetarile mai noi au ajuns la concluzia ca ultimul capitol e un adaos. In Faptele Apostolilor se fac la fel unele afirmatii in legatura cu Invierea Domnului Hristos. Sfantul Apostol Pavel in capitolul 15 din Epistola I catre Corinteni, intr-o buna parte din capitol, mai ales in partea de inceput, are aprecieri in legatura cu cele ce s-au intamplat la Inviere.

Cat priveste Invierea insasi, este o taina. Adica noi am spus si stim aceasta ca inviere inseamna revenirea trupului la viata, unirea cu sufletul si cu dumnezeirea in cazul Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Stim ca aceasta inseamna invierea. Dar ea ramane totusi o taina. Si de fapt Invierea nu a vazut-o nimenea. Nimeni nu L-a vazut pe Domnul Hristos inviind, L-a vazut inviat. Sfantul Evanghelist Matei in Evanghelia sa relateaza ca in dimineata celei dintai zile dupa sambata, respectiv in dumineca de dupa rastignirea Mantuitorului, dupa moartea Mantuitorului, dimineata, cand s-au dus mironositele la mormant, Domnul Hristos inviase. Si Mantuitorul S-a intalnit cu femeile mironosite si le-a zis "Bucurati-va!" (Matei 28, 9) si "Nu va temeti!" (Matei 28, 10). Tot Sfantul Evanghelist Matei spune ca in dimineata acelei zile, in dimineata zilei in care a inviat Domnul Hristos, s-a prezentat un inger la mormantul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, si de lumina ingerului strajerii care erau de fata, si despre care vorbeste numai Sfantul Evanghelist Matei - deci ceilalti evanghelisti nu spun ca a fost strajuit mormantul, dar Sfantul Evanghelist Matei ne informeaza ca mormantul a fost strajuit de ostasi pusi de mai marii iudeilor, cu invoirea lui Pilat - dupa ce ei au pecetluit mormantul si strajerii au fost pusi ca nu cumva, ziceau ei, sa se intample ceea ce a zis "inselatorul" acela - asa Il numeau pe Domnul Hristos, inselator - ca El va invia si ucenicii sa-L fure si sa zica ei ca de fapt a inviat (cf. Matei 27, 62-66). Au pus straja, au pecetluit mormantul. Ceilalti evanghelisti nu spun despre aceasta, de fapt fiecare dintre evanghelisti a scris ceea ce a crezut el ca este important pentru cititorii sai. Evangheliile nu au fost scrise pentru noi, au fost scrise pentru primii cititori. A randuit Dumnezeu sa ajunga Evangheliile pana la noi si noi citim Evangheliile, avem elemente de istorisire cuprinse in Evanghelii si aceste elemente de istorisire ne informeaza. Dar de fapt nici unul dintre noi, eu cred ca nici unul dintre cati sunteti aici n-ati invatat despre Invierea Domnului Hristos din Evanghelie. Chiar daca am ascultat cu totii Evanghelia citindu-se la sfintele slujbe, am putea zice ca am invatat de la sfintele slujbe in cazul acesta, din cuprinsul sfintelor slujbe, am invatat din atmosfera din jurul nostru, am invatat din credinta inaintasilor nostri.

Stiti ca la Pasti se obisnuieste ca atunci cand se intalnesc credinciosii intre ei, sa zica, ca cel dintai cuvant, "Hristos a Inviat!", si se raspunde "Adevarat a Inviat!". E o marturie. De fapt nu e un salut in cuvintele acestea de intalnire, ci e o marturie despre Inviere. Ea pare ca un salut, ca in loc de "Buna ziua", de pilda, zici "Hristos a Inviat". Poti sa zici "Hristos a Inviat" si dupa aceea sa zici "Buna ziua". Si pentru ca se zic cuvintele acestea, ele par ca un salut, dar nu sunt un salut, sunt o marturie, o marturisire despre Invierea Domnului Hristos.

Acest lucru noi l-am invatat inainte de a sti ce inseamna "Hristos a Inviat". De pilda eu, cand eram copil, stiu eu, oi fi avut patru, cinci ani, imi aduc aminte - si zic asa, cumva intamplator ca imi aduc aminte, nu stiu cum de mi s-a implantat in minte lucrul acesta - ca a zis mama catre mine: "Du-te la mama tana - mama tana era bunica, mama tatalui meu, si noi locuiam in aceeasi casa, in camere diferite - si zi ?Hristos a Inviat?, si apoi mama tana iti da un ou". M-am dus la mama tana si am zis "Hristos a Inviat, mama tana!" si mama tana a zis "Adevarat ca a Inviat, hai sa-ti dea mama tana un ou". Mi-aduc aminte de lucrul acesta si de ce il amintesc? Pentru ca eu de fapt atunci nu stiam ce inseamna "Hristos a Inviat" si pentru ca de fapt nu stiam ce inseamna "Adevarat a Inviat", dar eram introdus intr-o atmosfera de Pasti pe care cei care erau in jurul meu o intelegeau si o traiau, pe cand eu participam la atmosfera aceasta dar nu o intelegeam. Au trecut ani si ani peste mine, bineinteles am participat la slujbele Bisericii si cand nu stiam ce se spune la Biserica. Cand eram copil credeam ca nici nu se spune nimic, decat se scot niste sunete la biserica. Cu vremea am inceput sa-mi dau seama ca totusi se spune ceva, dupa aceea am invatat texte pe de rost, din copilarie stiam Liturghia, tot ce spune preotul stiam, dar nu intelegeam, sau in orice caz nu apreciam in adanc lucrurile pe care le puteam exprima cu cuvantul, ca o poezie.

Biserica insa, introducandu-ne in aceasta atmosfera a Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, vine si cu niste lamuriri, cu niste aprecieri asupra Invierii, mai ales in slujba de la Pasti. Pentru noi slujba de la Pasti nu este un simplu cadru in care se citeste Evanghelia, pentru ca la drept vorbind Evanghelia ar trebui sa fie temeiul credintei noastre in Invierea Domnului Hristos pentru ca in Evanghelie se scrie despre Inviere. Ori temeiul credintei noastre e credinta celor din jurul nostru, e credinta celor care marturisesc aceeasi credinta. Apoi slujbele in general, si temeiul din Evanghelie vine, am putea zice noi, in ultimul rand, desi cei care vor sa studieze despre Invierea Domnului Hristos, despre ceea ce spun evanghelistii, despre ceea ce se spune in Faptele Apostolilor, pot sa citeasca si sa studieze. Insa nimenea nu invata despre Inviere, nu se incredinteaza despre Inviere prin studiu. Nu poti sa zici catre cineva uite, ia Evanghelia si citeste si te convingi despre Invierea Domnului Hristos. Nici noi nu ne-am convins asa.

Eu cand eram tanar, si mai ales cand eram student la Teologie mi-am propus sa cercetez ce e scris in Evanghelii despre Invierea Domnului Hristos si sa citesc in Faptele apostolilor ceea ce au scris Sfintii Apostoli despre Invierea Domnului Hristos si pana la urma mi-am dat seama ca totusi nu e convingator. Adica noi avem informatie, dar convingeri nu putem avea pe baza celor citite. Si de fapt cred ca nimenea nu a avut incredintarea despre Invierea Domnului Hristos pe baza celor citite din Evanghelie. De ce? Pentru ca Invierea fiind mai presus de ceea ce poate astepta cineva, nu ajunge nimenea sa se incredinteze despre Inviere din informatie. Nici din informatia Evangheliei, nici din informatia prin cuvant, prin predica, ci ajunge sa se incredinteze prin ceea ce s-au incredintat cei care au ajuns sa-si spuna "Hristos a Inviat", nu ca formula, ci ca realitate, ca marturisire de credinta, si aceia, de la inceput, au ajuns prin puterea lui Dumnezeu. Sa stiti ca numai Dumnezeu ne poate incredinta despre lucrurile dumnezeiesti.

Atmosfera din jurul nostru ne introduce intr-o gandire si intr-o traire realizate de cei din jurul nostru, dar putem ramane ca persoane singuratice, putem ramane absenti de la incredintare. Incredintarea o da Dumnezeu. Nu exista nici unul dintre cati sunt prezentati in Evanghelii ca oameni care s-au convins de Invierea Domnului Hristos si care au dus mai departe convingerile lor si au facut marturisiri despre Inviere, nici unul nu s-a incredintat altfel decat prin prezenta Domnului Hristos, prin ceea ce a lucrat Domnul Hristos in ei.

Femeile mironosite. De exemplu sa o luam pe Maria Magdalena intai. Maria Magdalena s-a dus la mormantul Domnului Hristos dis- de-dimineata. Si a gasit mormantul descoperit, piatra a vazut-o data la o parte, mormantul a ramas gol. Si atunci ea s-a gandit ca cineva L-a furat pe Domnul Hristos. Nu s-a gandit ca a inviat, si s-a dus la ucenici, dupa marturia Sfantului Evanghelist Ioan, si le-a spus: "Au furat pe Domnul si nu stiu unde L-au pus" (Ioan 20, 2). Ucenicii au luat aminte la ceea ce a spus Maria Magdalena dar nu ni se spune ca ar fi zis "A, nu L-a furat nimeni, a Inviat din morti, ca doar a spus inainte de patimirea Lui ca va invia". Nici ei nu s-au gandit la aceasta posibilitate. S-au dus si au vazut mormantul fara trupul Domnului Hristos, dar au vazut giulgiurile ramase in mormant ca marturie despre Inviere. Intre timp Maria Magdalena L-a vazut pe Domnul Hristos inviat si a crezut ca e gradinarul. Cand a intrebat-o Domnul Hristos "Femeie, de ce plangi, pe cine cauti?", ea si-a spus gandul ei: "Pentru ca L-au luat pe Domnul meu si nu stiu unde L-au pus pe El". Si atunci, crezand ca Domnul Hristos e gradinarul, a zis "Daca L-ai luat Tu si L-ai pus undeva, spune-mi unde L-ai pus", sa ma duc sa-l iau. Si atunci Domnul Hristos a zis din nou "Marie!" si Maria Magdalena si-a dat seama ca e Domnul Hristos, i-a cunoscut glasul, si a zis "Rabuni!" (Ioan 20, 3-16), atat a zis. Cel putin Evanghelia nu ne spune ca a zis mai mult. Si dupa aceea s-a dus la ucenici si le-a spus "Hristos a Inviat!", adica nu a mai zis "L-au furat" ci a zis "Hristos a Inviat", "Am vazut pe Domnul" (Ioan 20, 18). Aceasta insemna "Hristos a Inviat", L-am vazut eu, sunt incredintata ca Hristos a inviat.

Femeile mironosite la fel, dupa ce L-au vazut pe Domnul Hristos inviat, au marturisit ca Domnul Hristos a inviat. Apoi cei doi care mergeau spre Emaus. S-au intalnit cu Domnul Hristos si si-au marturisit informatiile pe care le-au spus, adica nu si-au marturisit credinta in Inviere. Spuneau ca au fost unele dintre femei la mormant, au spus ca L-au vazut, au vazut vedere de ingeri, dar ei spuneau aceasta nu ca o incredintare a lor, ci spuneau aceasta ca o informatie. Se zice ca e posibil, probabil si asa mai departe. Ori cu probabilitate, cu posibilitate nu ajungi la convingeri. Si abia dupa ce s-au intalnit cu Domnul Hristos si s-au incredintat ca Domnul Hristos a mers cu ei pe cale, si L-au cunoscut la frangerea painii, cand Domnul Hristos a si disparut de langa ei, abia atunci au ajuns ei sa-si dea seama ca Domnul Hristos a inviat si ca L-au vazut pe Domnul Hristos. Si nu au mai putut sta in Emaus, s-au dus la Ierusalim sa le spuna celorlalti ca Hristos a Inviat si ceilalti ucenici ziceau ca e adevarat ca a inviat, ca S-a aratat lui Chefa, lui Simon Petru (Luca 24, 34).

Mare lucru, sa stiti. Adica Domnul Hristos nu l-a lasat pe Sfantul Apostol Petru in intristarea de pe urma lepadarilor, ci indata dupa Inviere i S-a aratat si lui. Nu ni se spune in ce imprejurari. Sfantul Evanghelist Luca da marturie despre faptul ca ziceau ucenicii "Cu adevarat S-a sculat Domnul si S-a aratat lui Petru". Apoi si ceilalti care L-au cunoscut pe Domnul Hristos, afara de Sfantul Apostol Toma. Stiti ca nu a fost de fata cand Domnul Hristos S-a aratat ucenicilor si a zis ca el nu va crede. Daca nu va pune el mana sa se convinga, nu va crede. E o marturisire de necredinta si e foarte interesant ca in ziua de Pasti, la Vecernie, e randuit sa se citeasca din Sfanta Evanghelie despre intalnirea Domnului Hristos cu ucenicii Sai in ziua Invierii, in seara zilei in care a inviat. Si Evanghelia care se citeste in ziua de Pasti la Vecernie se termina cu aceasta necredinta a Sfantului Apostol Toma. "Nu voi crede" (Ioan 20, 25). Cu aceste cuvinte se termina. Nu le-a fost frica sfintilor care au randuit lucrul acesta ca nu vor crede oamenii daca vor afla despre necredinta unuia dintre ucenici. Pana la urma s-a convins si Sfintul Apostol Toma. Cum s-a convins? L-a convins Domnul Hristos, i S-a aratat Domnul Hristos care i-a zis "Adu mana ta si o pune in coasta Mea, adu degetul tau si il pune in urmele cuielor si nu fi necredincios, ci credincios" (Ioan 20, 27).

Stimati ascultatori, aici este o chestiune care e bine sa o avem in vedere, si anume in Sfanta Evanghelie nu ni se spune daca Sfantul Apostol Toma a pus sau nu a pus mana acolo unde erau semne ale Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in coasta sau pe maini sau pe picioare. Desi sa stiti ca si Sfantul Evanghelist Luca relateaza ca ucenicii, cand L-au vazut pe Domnul Hristos, au stat la indoiala si erau cuprinsi de teama si de bucurie, si in aceasta stare nu au putut sa se incredinteze de Inviere. Ei credeau ca vad un duh si atunci Domnul Hristos a zis catre ei: "Pipaiti-Ma si vedeti ca duhul carne si oase nu are, precum Ma vedeti pe Mine avand" (Luca 24, 39). E vorba de materialitatea trupului, desi nu e o materialitate cum sunt trupurile noastre si cum a fost trupul Domnului Hristos inainte de Inviere, dar in orice caz e si ceva din materie, pentru ca si materia trebuie salvata. E adevarat ca Domnul Hristos dupa Inviere a intrat prin usile incuiate la apostolii Sai, in doua randuri, si conditiile trupului sunt altele decat cele de dinainte de Inviere, dar realitatea este ca Domnul Hristos le-a spus "Pipaiti-Ma si vedeti". Incredintati-va si prin pipaire, nu numai prin vedere.

Nu ni se spune ca Sfantul Apostol Toma a pus mana si de aceea sunt unii, cu greseala, care spun ca nici nu a pipait Sfantul Apostol Toma pe Domnul Hristos. Insa toti acestia contrazic Biserica. Biserica marturiseste clar si apasat, din ziua de pomenire a Sfantului Apostol Toma, deci de la Dumineca Tomii si pana la sfarsitul saptamanii care urmeaza Duminecii Tomii, ca Sfantul Apostol Toma a pipait coasta Domnului. Si intre altele zice asa: "Cine a pazit mana ucenicului nearsa, cand s-a apropiat de coasta Domnului cea de foc? Cine i-a dat ei putere de a putut pipai osul cel de vapaie? Cu adevarat ceea ce s-a pipait. Caci daca n-ar fi dat coasta putere dreptei celei de lut, cum ar fi putut pipai patimile care au zguduit si cele de sus si cele de jos? - ne gandim la cele ce s-au intamplat la patimirea Domnului Hristos, cand s-a cutremurat pamantul si celelalte. Cu adevarat, acest dar lui Toma i s-a dat a o pipai pe aceasta si a striga: Domnul meu si Dumnezeul meu!"

Aici e o teologie deja. Nu e numai o constatare, o relatare, o informare, ci e o teologie. Dar in orice caz se afirma de patru ori in alcatuirea aceasta scurta ca Sfantul Apostol Toma a pipait coasta Mantuitorului, asa incat gresesc toti aceia care contrazic Biserica sau care socotesc ca au o parere mai buna cand afirma ca Sfantul Apostol Toma nu a indraznit, nu a implinit ceea ce i-a zis Domnul Hristos - "pipaie" - ci s-a incredintat fara pipaire. Nu avem voie sa facem asa ceva. Daca Biserica are un punct de vedere, noi trebuie sa ne unim cu punctul de vedere al Bisericii. Si daca noi suntem cinstitori ai Sfantului Apostol Toma si avem in vedere evenimentul acesta, noi il sarbatorim, il cinstim dupa rinduiala Bisericii si cu randuielile Bisericii. Ori Biserica ne spune ca "dreapta cea de lut" a lui Toma, mana materiala a lui Toma s-a apropiat de "coasta Domnului cea de foc", coasta Domnului o prezinta ca fiind coasta de foc pentru ca era patrunsa si de dumnezeire. Ori dumnezeirea e prezentata de multe ori ca foc mistuitor. "Cine a pazit mana ucenicului nearsa cand s-a apropiat de coasta Domnului cea de foc? Cine i-a dat ei putere de a putut pipai - ce? - osul cel de vapaie? Cu adevarat ceea ce s-a pipait. Caci daca nu ar fi dat coasta putere dreptei celei de lut, cum ar fi putut pipai patimile - respectiv e Invierea care cuprinde si patimile - care au zguduit candva si cele de sus si cele de jos. Cu adevarat, acest dar - e un dar - lui Toma i s-a dat - a pipai coasta, a pipai pe Domnul Hristos, a pipai semnul lasat de sulita care a strapuns coasta Mantuitorului - a o pipai pe aceasta si a striga: - lui Hristos - Domnul meu si Dumnezeul meu!"

E o teologie a Invierii in Ortodoxie. E Ortodoxia, credinta ortodoxa despre Invierea Domnului Hristos. Si mai e ceva in Ortodoxie, in legatura cu taina aceasta a Invierii mai presus de lume. Noi avem afirmatii la sfintele slujbe ca Invierea s-a petrecut inviind Domnul Hristos strabatand piatra de pe mormant. Deci nu a fost inlaturata intai piatra ca sa poata iesi Domnul Hristos din mormant, ci prin piatra a inviat Domnul Hristos, a iesit din mormant prin piatra. Aceasta e credinta Bisericii noastre. Si aceasta se afirma in anumite alcatuiri. De pilda: "Piatra fiind pecetluita si ostasii strajuind prea curat trupul Tau, inviat-ai a treia zi, Mantuitorule, daruind lumii viata. Pentru aceasta Puterile cerurilor strigau Tie, Datatorule de viata: Marire Invierii Tale, Hristoase; marire imparatiei Tale; marire purtarii Tale de grija, Unule, Iubitorule de oameni" (Troparul Invierii glas I). Deci "piatra fiind pecetluita si ostasii strajuind preacurat trupul Tau, inviat-ai a treia zi Mantuitorule, daruind lumii viata".

Sau la Pasti. La Pasti, la alcatuirile de la slujba de Pasti se zice asa: "Pazind pecetile intregi, Hristoase, ai inviat din mormant, Cel ce n-ai vatamat cheile Fecioarei intru a Ta nastere si ne-ai deschis noua usile raiului". Sau ganditi-va, de pilda, la o alcatuire din Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos in care, de asemenea, se spune ca Domnul Hristos a iesit din mormant prin piatra pecetluita. Dupa aceea a fost data piatra la o parte de catre ingeri - se spune in Sfanta Evanghelie - desigur cu scopul ca sa se vada mormantul gol de trupul Mantuitorului, sa se vada giulgiurile in care a fost infasurat Domnul Hristos.

Iata atatea lucruri, atatea elemente care ne mentin in sfera tainei Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, care ne fac cunoscuta Invierea ca realitate, dar care ne incredinteaza ca Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos e mai presus de lume si ramane taina, una dintre cele mai mari taine.

Dragi studenti, iata niste ganduri care ar trebui sa le avem in vedere mai ales dumineca, mai ales la Pasti, mai ales cand ni se pune in fata Invierea Domnului Hristos. Noi insine am ajuns la certitudinea despre Invierea Domnului nostru Iisus Hristos printr-o lucrare a Mantuitorului Insusi in sufletele noastre. Nu din simpla informatie. Daca ar fi suficienta informatia, atunci toti oamenii informati ar si crede. Aveam un cunoscut in tineretea mea care stia multe despre ale credintei si soacra lui zicea "Stie dar nu crede". Adica nu e destul sa stii, ca sa crezi trebuie sa realizezi o stare sufleteasca, care, desi porneste de la informatie, nu e numai informatie. Parintele Arsenie Boca zicea ca "cea mai lunga cale e calea care duce de la urechi la inima", adica de la informatie la convingere. Cand esti numai informat e prea putin. Cand esti convins e cat trebuie. Credinta inseamna convingere. Credinta in Invierea Domnului Hristos inseamna convingere. La Pasti toate alcatuirile de slujba sunt izbucniri de incredintare a Invierii si anume se spun cuvinte ca acestea: "Ziua Invierii, sa ne luminam popoare, Pastile Domnului, Pastile. Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi cei ce-I cantam cantare de biruinta". "Praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si incepatura altei vieti vesnice si saltand laudam pe Pricinuitorul, pe Unul Cel Binecuvantat Dumnezeul Parintilor si Preamarit". "Acum toate de lumina s-au umplut: si cerul si pamantul si cele de dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos intru care s-a intarit". "Cerurile dupa cuviinta sa se veseleasca si pamantul sa se bucure si sa praznuiasca toata lumea cea vazuta si cea nevazuta, ca Hristos a Inviat, veselia cea vesnica".

Dar este si o interventie in care ni se arata calea pe care putem sa ne incredintam. E de fapt ceea ce zice Domnul Hristos in Sfanta Evanghelie in Fericiri: "Fericiti sunt cei curati cu inima, caci aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8), si anume chiar la Pasti se spune: "Sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina Invierii si bucurati-va zicand, luminati sa-L auzim cantandu-I cantare de biruinta". Cand poate ajunge omul sa se incredinteze despre Invierea Domnului Hristos? Cand isi curateste simtirile, cand se face receptiv pentru Invierea cea mai presus de lume, cand il invredniceste Dumnezeu sa fie incredintat, nu numai informat, despre Invierea Domnului Hristos.

As vrea sa retineti aceste lucruri si mai ales faptul ca Invierea Domnului Hristos e mai presus de lume, ca Invierea Domnului Hristos e o taina, ca Invierea Domnului Hristos nu o putem intelege si nu o putem primi ca adevar decat in masura in care Mantuitorul Insusi, Mantuitorul Cel inviat ne incredinteaza cum l-a incredintat pe Sfantul Apostol Toma, cum l-a incredintat pe Sfantul Apostol Petru, cum i-a incredintat pe ucenicii de la Marea Tiberiadei, cum i-a incredintat pe ucenicii cu care S-a intalnit in ziua Invierii Sale, cum i-a incredintat pe cei cinci sute care pe muntele din Galileea L-au intampinat pe Domnul Hristos si s-au incredintat de Invierea Lui si cum i-a incredintat pe toti oamenii care au marturisit cu adevarat Invierea Domnului Hristos. Pentru ca sa stiti ca pana la urma martori ai Invierii Domnului Hristos nu sunt numai cei care L-au vazut inviat indata dupa Inviere, ci toti care cred in Inviere, toti care credem in Inviere suntem martori ai Invierii Domnului Hristos. Si suntem martori ai Invierii Domnului Hristos in masura in care primim ca adevarat tot ceea ce ne spune Sfanta Biserica ca realitate, deci si ca a inviat strabatand prin piatra, prin piatra de pe mormant, si ca a intrat prin usile incuiate la apostoli, si ca a pazit intregi pecetile si a inviat din mormant asa cum S-a nascut din Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Dumnezeu sa ne ajute!

Cand ne impartasim cu Sfintele Taine, in ce consta aceasta, in fiinta lui Hristos sau in energiile necreate?

Lucrurile acestea au incercat sa le elucideze unii si altii. Noi credem ca ne impartasim cu Hristos intreg. Cum, nu stim. Adica nu ne impartasim cu o parte din Hristos, nu numai cu Trupul si Sangele Lui ne impartasim. Trupul si Sangele Mantuitorului este ceea ce ni se ofera, dar nu ni se ofera separat de Mantuitorul. Deci unde e Trupul si Sangele Mantuitorului, acolo e Mantuitorul. E Mantuitorul intreg: si in largime, adica nu primim o parte din Domnul Hristos, o parte din Trupul Lui, ci-L primim intreg, tot Trupul si tot Sangele Mantuitorului Il primim fiecare dintre noi, si asa cum primim pe Hristos intreg in ceea ce priveste Trupul si Sangele, cat e necesar sa primim atat primim, nimenea nu a spus ca primeste o parte din Trupul Domnului Hristos. Cum primim pe Domnul Hristos intreg in ceea ce priveste Trupul si Sangele - si e un lucru tainic, un lucru peste intelegere - tot asa primim si pe Hristos intreg in ceea ce este El, adica nu numai Trupul si Sangele, ci Trupul unit cu sufletul si cu dumnezeirea.

Am putea raspunde la intrebarea aceasta ca Il primim cum stie Domnul Hristos si cum nu stim noi. Pentru noi important este sa avem incredintarea ca Il primim in intregime.

Dumnezeirea Mantuitorului vine in fiinta, in fiinta in sine, sau e vorba de energiile necreate?

Sfantul Grigorie Palama spune ca dumnezeirea e de infinite ori infinit mai presus de ceea ce putem noi intelege din Dumnezeu si ca dumnezeirea e de infinite ori mai presus de energiile Sale. Si abia in secolul al XIV-lea a aparut ideea aceasta ca ne intalnim cu Dumnezeu prin Harul Sau, prin energiile necreate. Domnul Hristos nu spune nimic despre aceasta, ci spune in Evanghelie: "Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu - nu zice "cel ce primeste niste energii" - are viata vesnica". Noi nu facem nici o teorie in privinta aceasta ci suntem incredintati ca Il primim pe Dumnezeu, asa cum stie El ca ni se da, nu cum stim noi ca-L primim.

Sa stiti ca Trupul si Sangele Domnului Hristos care ni se da, deci Domnul Hristos intreg, este Cel de dupa Inviere si de dupa Inaltare, nu ceva care a fost inainte de patimire. A fost si inainte de patimire, pentru ca trupul din Inviere si din Inaltare cuprinde si pe cel dinainte de Patimire, dar credinta noastra este ca Il primim pe Domnul Hristos asa cum este El dupa Inviere si dupa Inaltare.

Sfintii Apostoli s-au impartasit si ei cu Trupul de dupa Inviere si Inaltare, inainte de a patimi Mantuitorul?

S-au impartasit cu Trupul pe care li l-a dat Mantuitorul. Probabil s-au impartasit cu acelasi Trup cu care ne impartasim si noi. Nu se implinise inca, dar putea fi o anticipare.

Ce legatura este intre harul primit la Botez si harul primit cu Sfanta Impartasanie?

E acelasi.

In legatura cu ce era vorba aseara, si anume ca daca omul nu ar fi pacatuit, era nevoie sau nu de jertfa Mantuitorului.

Sigur ca nu era nevoie, dar nici nu avea cum sa se intample, pentru ca nu era rautatea care sa duca la rastignire.

Dar jertfa e o expresie a iubirii.

Sigur ca da. Eu am zis aseara ca Crucea este "fata lui Dumnezeu indreptata catre oameni" si aceasta inseamna iubirea lui Dumnezeu, Dumnezeu fiind iubire. Iar relatiile lui Dumnezeu cu oamenii sunt relatii de iubire si iubirea este aceea care L-a determinat pe Dumnezeu sa-L trimita pe Fiul Sau pentru mantuirea lumii, mantuirea lumii fiind o necesitate dupa caderea in pacat. Dar Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca in planul lui Dumnezeu din vesnicie a fost ca Fiul lui Dumnezeu sa Se uneasca cu omul, si chiar daca nu ar fi pacatuit omul, tot S-ar fi intrupat Fiul lui Dumnezeu. Insa aseara s-a pus si problema aceasta, ca daca nu ar fi cazut omul in pacat, atunci Jertfa mai avea loc? Bineinteles ca acestea sunt niste lucruri asupra carora ne dam noi parerile, sa zicem, caci nu poate fi altfel decat asa cum a fost. Dar sa zicem, in cazul cand omul nu ar fi pacatuit si Fiul lui Dumnezeu S-ar fi intrupat, dupa cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul, de Jertfa nu ar fi fost nevoie, iar conditiile Jertfei, Rastignirea ca atare nu s-ar fi putut intampla si din motivul ca rautatea oamenilor nu era ca sa poata sa faca lucrul acesta, ca sa existe lucrul acesta, al Jertfei, al Rastignirii, caci Jertfa de fapt e iubirea Mantuitorului aratata in Rastignirea pentru noi.

Hristos nu este infatisat ca Mielul junghiat de la facerea lumii?

Mantuitorul e prezentat ca jertfa, ca miel injunghiat si e vazut asa in perspectiva faptului ca El de fapt trebuia sa se jertfeasca, in conditiile noastre. Noi nu cunoastem alte conditii. Dar Sfantul Maxim Marturisitorul cand spune aceasta ca Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat si S-ar fi intrupat si daca omul nu pacatuia, vrea sa scoata in evidenta faptul ca nu pacatul L-a adus pe Fiul lui Dumnezeu in lume, ci iubirea lui Dumnezeu care urmareste indumnezeirea omului.