Manastirea Tiganesti


Manastirea Tiganesti

(manastire de calugari, 25 de vietuitori)

 

Manastirea Tiganesti  - Hram: Adormirea Maicii Domnului

Staret: Irinarh Costru

Adresa: sat Tiganesti, com. Onesti, jud. Chisinau

Asezare: la marginea satului Tiganesti, la aprox. 35 km NV de Chisinau sau la 25 km de Straseni


In anul 1725 Lupu Dencu, ajutat de razesii din comuna Cobalca, intemeiaza aici un schit, in anul 1846, in vremea egumenilor Victor si Agatanghel, in locul schitului din lemn se construieste o biserica din piatra, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. In anul 1868 Hristofor Carandjie Iscrov construieste o alta biserica, inchinata Sfantului Ierarh Nicolae.

In perioada interbelica manastirea numara peste 180 de calugari, avand peste 100 ha de pamant. Anul 1959 avea sa se dovedeasca nefast: fratii sunt "lasati la vatra", iar calugarii mai varstnici, trimisi la manastirea Harbovat. Manastirea Tiganesti este transformata in spital de psihiatrie.

In anul 1992 lacasul renaste. Din 1992 si pana astazi au staretit: arhimandritul Artemie Bocsa, arhimandritul Donat Boubatran si parintele Irinarh Costru. In 1998 bisericile si chiliile sunt reparate. Manastirea Tiganesti dispune de 48 ha de pamant, padure, livada si doua helesteie.