_

• « Inapoi
• Inainte »

cizari teologice despre dumnezeirea necuprinsa si ca firea dumnezeiasca fiind necircumscrisa, nu e nici inauntru, nici in afara totului, ci inauntru si in afara, ca una ce e cauza tuturor ; si ca numai prin minte dumnezeirea poate fi sesizata in mod insesizabil, ca razele soarelui de catre ochi
O, Treime, creatoare tuturor,
o, Dumnezeule, unic pentru unic,
necircumscris prin fire,
necuprins in slava,
de netalcuit prin opere,
neschimbat in fiinta !
O, Dumnezeule, viata a tuturor,
Cel mai presus de toate.
O, inceputul Cuvantului fara de inceput,
Dumnezeul meu, Cel mai presus de inceput,
care n-ai fost facut niciodata,
ci esti fara sa ai inceput.
Cum Te voi afla intreg pe Tine,
care ma porti inauntrul Tau ?
Cine imi va da sa Te am pe Tine,
pe care Te port inauntrul meu ?
Cum esti si in afara fapturilor,
cum esti iarasi si inauntrul lor
si nu esti nici inauntru, nici in afara lor ?
- "Ca necuprins nu sunt inauntru,
dar ca cuprins nu sunt nici afara,
iar fiind nescris imprejur,
nu sunt nici inauntru, nici afara.
Caci inauntru cui ar fi Creatorul ?
Dar spune-mi, iarasi, cui ar fi exterior?
Toate le port inauntru (Meu),
ca Cel ce sustin toata zidirea.
Dar sunt exterior tuturor, fiind despartit de toate,
Caci cum n-ar fi Creatorul exterior tuturor creaturilor?
Dar eu care exist inainte de toate
si le umplu toate ca Cel ce sunt plinatatea,
cum n-as fi, daca le-am creat,
in toate creaturile Mele ?
De fapt sunt pretutindeni,
in totul, ca Cel supraplin
si umplu toate, ca Cel ce le-am creat pe toate.
intelege cele ce-ti spun !
Nu Mi-am schimbat locul, creandu-le,
nu M-am unit cu cele create,
caci fiind necircumscris, unde vei spune ca sunt ?
(Nu ti le spun acestea trupeste,
ci intelegandu-le cu mintea).
Dar cautandu-Ma duhovniceste,
Ma vei afla necircumscris,
iar prin aceasta ca nefiind nicaieri,
nici inauntru, nici in afara,
desi sunt pretutindeni si in toate
in mod nepasiv si neamestecat.
In sensul acesta sunt in afara de toate,
pentru ca am fost si inainte de toate.
Dar sa lasam creatiunea
aceasta pe care o vezi,
pentru ca nu participa la Cuvantul
si cu dreptate nu are nici o rudenie cu Cuvantul,
fiind lipsita de toata mintea.
Sa privim deci vietuitoarea inrudita
cu Cuvantul intelepciunii.
Aceasta vietuitoare fiind inrudita
ca minte cu intelepciunea
si ca un cuvint cu Cuvantul, desi e creata,
are o partasie cu Creatorul,
ca una ce este dupa chipul
si asemanarea Creatorului.
Cine este aceasta vietuitoare de care vorbesc ?
E vietuitoarea rationala intre cele nerationale.
Ea e indoita, unind cele sensibile si cele cugetatoare.
Ea fiind in centrul creaturilor
e singura care cunoaste pe Dumnezeu
si numai ei ii este Dumnezeu sesizabil in mod insesizabil prin minte
si i se face vazut in mod nevazut
si avut in mod neavut".
- "Cum e Dumnezeu prins si de neprins ?
Cum e amestecat si neamestecat ?
Cum ? Spune-mi, explica-mi acestea !"
- "Cum iti voi explica, cele de neexplicat ?
Cum iti voi spune, cele de nespus ?
Totusi, ia aminte si-ti voi spune :
Soarele isi face razele sa luceasca
(iti vorbesc de cel sensibil,
caci pe celalalt inca nu l-ai vazut).
Deci vezi razele acestuia
si ele sunt sesizabile de ochii tai,
Dar lumina ochilor tai
e unita cu ochii tai.
Dar spune-Mi Mie care te intreb :
Cum este lumina
unita cu razele ?
E o unire (amestecare) neamestecata,
sau se confunda intre ele ?
Stiu, imi vei spune ca sunt neamestecate
si le marturisim totodata neamestecate.
Si-mi vei spune ca lumina e sesizabila
de ochii deschisi si bine curatiti.
Dar aceeasi lumina, de-ti inchizi ochii,
iti este indata insesizabila,
iar pentru orbi ea nu exista
insa exista pentru cei ce vad.
Si cand apune, ii paraseste
si pe acestia ca pe orbi.
Caci noaptea ochii oamenilor nu o vad.
Deci sufletul privind prin ochi vede lumina,
dar cand lumina nu e de fata,
sufletul se afla in intuneric.
Insa cand ea rasare,
atunci vede intai lumina,
iar in lumina pe toate.
Dar avand lumina, nu o ai,
O ai pentru ca o vezi,
dar nu o poti apuca
sau prinde in mainile tale.
Ti se pare peste tot ca nu ai nimic.
Dar intinzi palmele tale,
luceste soarele in ele
si socotesti ca-l prinzi.
Aceasta o spun cand zic ca-l ai.
Dar le strangi deodata iarasi pe acestea
si vezi ca nu-l tii.
De aceea spun iarasi ca nu ai nimic.
Cele simple se prind in mod simplu,
dar strangandu-le, nu se retin
Chiar daca aceasta lumina
e inteleasa corporala prin fire
cand se vede soarele,
totusi ea este de netaiat.
Deci spune-mi cum o vei introduce in casa ta ?
Si cum o vei putea tinea ?
Cum vei apuca ceea ce nu se poate prinde
si cum o vei dobandi intreaga :
prin impartire sau ca tot ?
Cum vei lua o frantura
si o vei ascunde in sanul tau ?
Fara indoiala, imi vei spune,
aceasta nu se poate intampla nicidecum.
Deci chiar firea acestui soare pe care Creatorul !-a creat
ca luminator cu cuvantul si prin porunca,
ca sa lumineze tuturor celor din lume,
nu o poti exprima si cerceta in intregime,
desi e corp, caci, desigur ca nu e necorporal.
Deci te intreb : cum e cuprins in mod necuprins,
si se amesteca in mod neamestecat
si vazandu-se prin raze
si luminandu-te prin acestea.
desi il vezi limpede,
te orbeste mai degraba ca intreg ?
Dar nici lumina ochilor tai
nu-mi poate spune ce este
cum nu poate vedea fara lumina a altceva
si se uneste cu toata lumina,
dar vede ca lumina toate.
Ea ramane cu totul nepasiva,
fiind distincta de alte lumini,
dar e si unita
ca lumina intreaga cu lumina.
E o unire produsa in mod negrait,
dar o lasa neamestecata cu ele,
Iar distinctia (intre ele)
e de asemenea neinteleasa.
Dar atunci cum poate fi cercetata firea tuturor ?
Cum imi spui ca vei explica lucrarile Lui ?
Cum mi le poti spune, cum le poti talcui ?
Cum le poti infatisa prin cuvant ?
Primeste-le toate prin credinta !
Caci credinta nu se indoieste.
Credinta nu e nehotarata.
Toate sunt cum ti le spun
si toate iti apar clare.
Creatorul tuturor,
firea si intelepciunea dumnezeiasca
nu e nicidecum ceva din toate,
nici in toate; caci cum ar fi
Cel ce nu e nimic din toate,
ci e cauza tuturor.
Dar e pretutindeni si in toate
si le umple toate in intregime,
prin fiinta, prin fire,
si la fel prin ipostas.
Dumnezeu e pretutindeni, daruind viata.
Caci ce a fost adus peste tot la existenta
care sa nu fi fost adus de EI,
de la musculita si de la panza de paianjen ?
Spune-mi, de unde a primit acesta firul lui ?
El care nu toarce, dar tese mereu fara oboseala,
adunand mai intelept ca toti pescarii si pastorii
firele si Iegandu-le de departe !
El care la urma tese in aer ca o cursa mreaja ei
si sezand, asteapta prada,
ca sa vada de se va prinde in ea
venind de departe vreo musculita ?
Cel ce prin providenta
se intinde pana la acestea toate,
cum nu este in toate,
cum nu este cu toate ?
Da, El este in mijlocul tuturor,
dar este si in afara tuturor.
El insusi este lumina spirituala,
ce lumineaza sufletele,
este Cel ce nu apune,
caci unde s-ar ascunde Cel ce umple toate ?
Iar daca tu nu-l vezi pe Acesta,
cunoaste-te pe tine ca esti orb
si in mijlocul luminii,
umplut intreg de intuneric.
Caci se arata celor vrednici,
dar nu se face vazut in plinatatea Lui
ci se face vazut in chip nevazut
ca raza soarelui singura (fara soare).
Si e sesizabil lor,
dar nesesizabil ca fiinta.
Raza se face vazuta,
dar soarele mai degraba orbeste.
Raza lui iti este sesizabila,
dar, cum am spus, in mod insesizabil.
Datorita acestui fapt, zic deci :
cine-mi va da ceea ce am ?
Cine imi va arata
intregul a ceea ce vad ?
Caci vad raza,
dar nu vad soarele.
Iar raza nu ti se pare
si nu ti se arata drept soarele ?
Vazand-o pe ea, totusi doresc sa vad pe Nascatorul ei.
Si vazand asa, zic iarasi :
Cine-mi va arata pe Cel ce-L vad ?
Sau iarasi, avand toate razele inauntrul casei,
spun iarasi : unde voi afla izvorul razelor ?
Dar raza este iarasi in mod clar
ca alt izvor in mine.
O, minune straina !
Straluceste soarele sus,
dar raza soarelui se arata si ea
ca alt soare in pamantul meu,
si al doilea este cu adevarat si el
asemenea celui dintai.
Avandu-l pe acesta, spun ca am (soarele),
dar vazandu-l pe celalalt de departe
strig iarasi : Cine-mi da pe Cel ce-L am. ?
Caci nu s-au taiat unul de la altul
si nu sunt despartiti de tot,
dar sunt distantati in mod negrait.
Fata de intreg, cat am ?
Un graunte sau o scanteie !
Si caut sa dobandesc totul,
desi am, fara indoiala, totul.
- Cum totul, ce spui ?
Tu razi de mine, ca de cei fara minte,
inceteaza sa razi de mine, nu spune :
am totul, cand n-am nicidecum nimic.
Cum, ce vrei sa spui ? Ma uimesti !
- Asculta si-ti voi spune iarasi :
Cugeta la un ocean mare
si la marile marilor
si inchipuie-te cu mintea
in abisul abisurilor !
Deci daca stai in fata lor,
pe marginea acestor mari.
mi-ai putea spune cu dreptate
ca vezi apa lor,
chiar daca nu o vezi intreaga.
Caci cum ai putea-o vedea intreaga,
o data ce e pentru ochii tai nemarginita
si pentru mainile tale de necuprins ?
Desigur, tu vezi atat cat vezi,
dar daca te-ar intreba cineva :
vezi toate marile ?
vei raspunde : nicidecum.
Si le tii tu toate in palma ?
Nu, vei zice, caci cum as putea ?
Tar daca te-ar intreba iarasi :
nu le vezi pe acestea deloc ?
Ba da, vezi spune, vad si pot tinea putin
din apa marii.
Deci, care e apa pe care o tii tu in mana ?
Tu ai toate abisurile adunate in mana ta
(fiindca nu sunt despartite intre ele)
Chiar daca nu le am toate, ci putin din ele,
Fata de toate, cata ai ?
O picatura, vei spune.
Deci nu le ai toate, desi le ai unite.
Asa iti spun si eu tie,
ca avand nu am nimic
si ca sunt sarac, desi vad
o bogatie adunata in mine.
Cand sunt satul, atunci flamanzesc
si cand sunt sarac, atunci sunt bogat
si cand beau, atunci insetez.
Bautura e foarte dulce ;
si o gustare potoleste toata setea
milioanelor de oameni,
totusi insetez pururea sa beau,
trecand mereu peste orice sete.
Poftesc sa am totul
si sa beau, de e cu putinta,
toate abisurile deodata.
Dar cum aceasta e cu neputinta
iti spun ca totdeauna insetez,
desi este in gura mea apa,
curgand, tasnind, revarsandu-se totdeauna peste margini.
Dar vazand adancurile (abisurile),
socotesc ca nu beau nimic,
dorind sa am totul;
si avand cu imbelsugare totul
in mainile mele,
sunt mereu sarac,
desi am unit
cu putinul, in mod neindoielnic, totul.
Caci marea e unita cu picatura
si adancurile adancurilor
sunt unite si ele cu aceasta.
Deci avand o picatura,
Ie am toate unite cu ea.
Caci picatura aceasta
care-ti spun ca o am,
e intreaga netaiata,
cu totul de neatins, de necuprins,
la fel de necircumscrisa,
cu totul greu de vazut,
fiindca e Dumnezeu intreg.
Deci, daca e asa,
pentru mine raza dumnezeiasca,
ce voi socoti ca am (avand-o) ?
Avand-o cu adevarat, nu am nimic.
Pe de alta parte iarasi iti voi spune :
Soarele ne straluceste de sus, din inaltime,
coborand prin raze.
Mai bine zis, atingandu-ma o raza
urc alergand in sus
ca sa ma apropii de soare
Dar cand ma apropii bine
si par sa-L ating,
raza scapa din inimile mele
si indata orbesc
si le pierd pe amandoua :
soarele si raza.
Deci cad din inaltime
si sezand plang iarasi
si caut raza de mai inainte.
Dar aflandu-ma eu in aceasta stare,
spintecand tot intunericul noptii,
soarele, trimite din inaltimea cerului ca o franghie.
Apucand-o eu repede,
o strang, voind sa o tin ca si cand ar putea fi prinsa.
Dar ea nu poate fi prinsa.
Totusi o tin fara sa o prind si urc,
Iar urcand astfel,
urca cu mine si raza
si trec dincolo de ceruri
si de cerurile cerurilor
si iarasi vad soarele mai presus de acestea.
Fuge El ? Nu-mi dau seama.
Sta ? Nu stiu.
Deocamdata inaintez, deocamdata alerg,
deocamdata nu-L, pot ajunge.
Trec peste inaltimea, inaltimilor,
dar cand trec, pe cat mi se pare, peste toata inaltimea,
imi dispare din maini raza
impreuna cu soarele.
Si iarasi, sufar, nenorocitul de mine,
caderea in iad.
Acest lucru, aceasta fapta
se intampla celor duhovnicesti.
Traiesc o cursa neincetata de sus in jos si de jos in sus.
Dupa ce cad, alearga in sus,
cand alearga, se opresc.
Cand cineva e culcat intreg jos,
atunci e intreg sus.
Si cand strabate cerurile,
E legat iarasi de cele de jos.
Inceputul cursei e sfarsitul ei
si sfarsitul, inceputul.
Desavarsirea e fara sfarsit,
iar inceputul e iarasi sfarsit.
Cum e sfarsit ? Cum a spus Grigorie in chip teologic :
"Iluminarea este sfarsitul (implinirea)
tuturor celor dorite ;
lumina dumnezeiasca este
odihna a toata contemplarea (vederea)".
Cel ce a ajuns sa o vada aceasta,
se odihneste de toate
si se desparte de creaturi,
caci il vede pe Creatorul acestora.
Iar vazandu-L pe Acesta,
este in afara tuturor,
singur cu Cel Singur
si nu mai vede nimic
din toate cele vazute si cugetate,
Vede Treimea singura.
Iar despre cele ale Acestora sir sa se taca,
pentru ca nu se vad decat neclar
si se inteleg numai in parte.
Caci te-ai tulburat auzind de cele
dinauntrul celor vazute ?
Iar de te-ai tulburat de acestea,
cum nu voi parea ca nascocesc,
lamurindu-ti cele din afara lor ?
Caci cele dumnezeiesti sunt cu totul de negrait si de netalcuit.
Si la fel cele din ele,
chiar daca cuvantul graieste,
silit de dorinta de-a vorbi
despre lucrurile dumnezeiesti si omenesti.
Dar lasand cele dumnezeiesti
si spunand ceva despre cele ale noastre,
iti voi arata prin cuvant
calea, apoi ma voi opri.
Cunoaste-te ca esti indoit
si ai urechi indoite,
sensibile si intelegatoare,
pentru ca si sorii sunt indoiti
si la fel lumina e indoita,
sensibila si spirituala.
De-i vezi pe acestia, vei fi om,
cum a fost creat omul la inceput.
Dar daca vezi soarele sensibil,
insa nu si pe cel spiritual,
esti, neindoielnic, pe jumatate mort.
Iar cel pe jumatate mort,
este si un cadavru nelucrator in toate.
Caci daca cel ce nu vede sensibil, e nelucrator,
cu atat mai mult cel ce nu vede
lumina spirituala a lumii
este mort si mai rau ca un mort.
Caci mortul este fara simtire.
Dar cel ce-a murit intr-o traire simtitoare,
cata durere nu va avea.
Mai bine zis el va fi ca unul ce moare
plin de durere pentru veci.
Dar cei ce vad pe Creatorul,
cum vietuiesc in afara de toate ?
Ei vietuiesc in afara de toate,
dar sunt in mijlocul tuturor ;
si sunt vazuti de toti
si toti vad ca n-au simtirea celor prezente.
Caci sunt in mijlocul tuturor,
dar dincolo de simtirea tuturor.
Ei nu ajuns in afara de toate,
caci fiind alipiti de cele nemateriale,
sunt nesimtitori fata de cele sensibile.
Ochii vad printr-o simtire nesimtitoare.
Cum ? Spune-mi ! Voi spune indata.
Precum vazand focul, nu arzi,
asa vad ochii in mod nesimtitor.
Tu vezi focul si natura lui
si vezi de asemenea flacara lui,
dar nu simti durerea (arderii lui),
ci esti in afara lui
si vazandu-l, nu arzi,
ramanand in simtirea lui nesimtitor.
Sau cum vei spune acestei simtiri altfel ?
Caci nu arzi fara sa simti.
Si totusi vezi prin simtire.
Acelasi lucru cugeta ca se intampla
si celui ce priveste duhovniceste.
Privind mintea toate fara patima,
Ie distinge nepatimas,
observand o frumusete armonioasa,
dar fara vreo pofta.
Deci focul este frumusetea,
iar atingerea e pofta.
De nu te atingi de foc,
oare vei simti durerea ? Nicidecum.
La fel mintea, vazand aurul,
fara a-l pofti, il va privi ca pamant;
iar slava, nu ca slava,
ci ca pe o forma a nalucirii
ce apare in vazduh ;
si bogatia o va socoti
ca pe niste lemne in pustie,
ca pe niste frunze culcate.
Dar pentru ce sa incerc sa explic acestea
si sa le talcuiesc ?
Daca nu l-ai cunoscut prin cercare,
nu vei putea sa le intelegi.
Iar neputand sa le intelegi, vei spune ;
Vai, cum nu le stiu pe acestea, vai, cat de departe sunt
de cunostinta acestor bunuri !
Si te vei sili sa le cunosti
ca sa castigi un nume de cunoscator.
Iar daca nu te cunosti pe tine insuti,
cum esti, cine esti,
cum vei cunoaste pe Creator,
cum te vei numi credincios
si cum te vei chema om,
cata vreme esti fiara salbatica ?
Vei fi ca o oarecare fiinta nerationala
sau si mai rau decat aceasta,
daca nu cunosti pe Cel ce te-a creat.
Mai mult : cine, necunoscandu-L pe Acela,
va indrazni sa spuna ca este ?
Caci nu este.
Cum ar fi o data ce e lipsit de ratiune ?
Iar cel lipsit de ratiune
se afla in treapta animalului lipsit de ratiune.
Dar daca se va lasa pastorit de alti oameni,
Va fi, desigur, mantuit.
insa daca nu voieste, ci umbla, prin munti si prapastii,
va fi prada fiarelor salbatice
si ca un miel pierdut.
Fa acestea si cugeta,
si nu te pierde, omule

• « Inapoi
• Inainte »