invatatura unita cu Teologia, despre lucrarile iubirii sau despre lumina sfantului duh

• « Inapoi
• Inainte »

a putea, Stapane, sa vorbeasca despre Tine ?
Cei ce nu Te cunosc, gresesc, nestiind nimic,
iar cei ce Te cunosc prin credinta
sunt stapaniti de multa frica si-si ies din ei de teama
si nu stiu ce sa spuna, caci esti mai presus de minte.
Toate ale Tale sunt neintelese,
necuprinse sunt toate lucrurile Tale si slava Ta si cunostinta Ta.
Ca existi, cunoastem si lumina Ta o vedem,
dar cine esti si ce fel, nu stie nimeni.
Dar avem nadejdea si posedam credinta
si-Ti cunoastem iubirea ce ne-ai daruit-o,
nemarginita, negraita, in nimic incaputa,
care e lumina, lumina neapropiata, lumina cea lucratoare.
Lumina aceasta o numim si mana si-i zicem si ochi.
Si gura atotsfanta si putere si slava.
Si cunoastem in ca fata Ta mai frumoasa decat toate.
Aceasta e soare nepatruns celor inalti in cele dumnezeiesti.
Ea e o stea pururea luminatoare pentru cei ce n-o cuprind.
Ea se opune intristarii, ea alunga dusmania
si face sa dispara cu totul pizma Satanei.
Ea topeste de la inceput si slabeste curatind
si alunga gandurile si opreste miscarile lor.
Ea invata pe om sa se ascunda si sa se smereasca
si nu-l lasa sa se reverze, nici sa se piarda in visari.
Ea aratandu-se stralucitor, departeaza lumea
si aduce uitarea tuturor lucrurilor urate ale vietii
Ea hraneste mult si vindeca setea
si daruieste putere celor ce se ostenesc pentru bine.
Ea stinge mania si fierbinteala inimii
si nu lasa pe om sa se manie sau sa se tulbure.
Cind pleaca, e urmarita de cei raniti de ea
si e cautata cu multa iubire, din inima.
Iar revenind, aratandu-se si luminand cu iubire de oameni,
face pe cei ce o urmaresc sa se intoarca si sa se stranga in ei
si sa refuze cu frica ceea ce cautau,
ca nevrednici de binele celui mai presus de toata zidirea.
Ce nu lucreaza ea, ce nu este ?
Ea e desfatare si bucurie, blandete si pace,
mila fara numar, abis de induiosare,
nevazutul vazut, neincaputul incaput,
neatinsul, nepipaitul, prins de mintea mea.
Avand-o pe aceasta nu o vad, dar o contemplu, cand imi scapa ;
pornesc repede sa o prind si ea zboara intreaga.
Nu stiu ce sa fac si ard si invat sa o cer
si sa o caut plangand cu multa smerenie,
ca sa nu-mi para ca-mi sunt cu putinta cele mai presus de fire
si de puterea mea si a stradaniei omenesti,
ci tine de compatimirea lui Dumnezeu si de mila Lui nemarginita.
Ea se arata scurt timp si se retrage,
pentru ca alunga o patima, una singura din inima.
Fiindca nu poate omul sa biruiasca patimile,
daca nu vine ea in ajutorul lui.
Dar nu le scoate printr-o singura aratare.
Caci omul sufletesc nu poate incapea deodata
intreg Duhul Sfant si deveni nepatimitor.
Ci cand va fi realizat toate cele ce-i stau in putere :
dezgolirea, neimpatimirea, despartirea de ale sale,
taierea voii si renuntarea la lume,
rabdarea incercarilor, rugaciunea si plansul,
saracia, smerenie, pe cat ii sta in putere.
Atunci inconjurand deodata putin, ca o raza subtire si foarte mica
mintea, o rapeste intr-un extaz
parasind-o repede, ca sa nu moara.
De aceea prin aceasta mare repeziciune,
cel ce a vazut aceasta frumusete isi aminteste
si recunoaste ca n-a inteles-o.
Ca nu cumva, mancand, ca prunc, mancarea barbatilor desavarsiti,
indata sa se sparga sau sa i se faca rau si sa moara.
Dar de atunci ea ne conduce, ne intareste, ne invata,
aratandu-se si fugind, cand avem nevoie de acestea,
nu cand voim - caci aceasta e propriu celor desavarsiti.
Dar cand suntem in greutati sau slabiti cu totul,
ne vine in ajutor, ne rasare de departe
si ma face sa o simt in inima mea.
Eu strig, ma inabus in dorinta de-a o prinde,
dar toate sunt noapte si mainile mele sunt nevrednice.
Uit de toate si sed si plang
nemaisperind sa o vad altadata astfel.
Dar cand voi fi plans mult si voi voi sa ma opresc,
atunci venind in taina ocupa capul meu
si ma pornesc lacrimile, nestiind cine este
si-mi lumineaza mintea cu o lumina foarte dulce.
Dar cand cunosc cine este, indata zboara,
lasandu-mi focul dorului dumnezeiesc,
care nu ma lasa sa rid sau sa privesc la oameni,
nici sa primesc dorul a ceva din cele vazute.
Se aprinde pe incetul, creste prin suflarea rabdarii
si se face o flacara mare, care atinge cerurile.
Iar pe aceasta o stinge delasarea, risipirea in cele proprii
si in grijile vietii (caci se afla la inceput).
Ea indeamna la tacere si la ura a toata slava
si la tavalirea pe pamant si la vointa de a fi calcat ca praful
de acestea se desfata si cu ele vrea sa fie,
invatand smerenia care poate toate.
Cand deci o castig pe aceasta si ma fac smerit,
se afla si ea nedespartita de mine,
imi vorbeste, ma priveste si o privesc.
Este in inima mea, dar e si in cer,
imi talcuieste Scripturile si-mi sporeste cunostinta,
ma invata taine, pe care nu sunt in stare sa le spun,
imi arata cum m-a rapit din lume
si-mi porunceste sa am mila de toti cei din lume.
Deci ma inconjoara ziduri si sunt tinut in trup,
dar crede ca sunt cu adevarat in afara lor ;
nu simt zgomotele, nu aud glasurile,
nici de moarte nu ma tem, caci am trecut si peste ea.
Nu mai stiu de necaz, ce este, desi toti ma supara,
placerile sunt amaraciuni, fug de toate patimile,
Si vad necontenit lumina, ziua si noaptea.
Ziua imi apare ca noapte si noaptea ca ziua
si nu voiesc sa dorm, caci aceasta imi este spre paguba.
iar cand ma inconjoara toate cele rele
si la aparenta ma atrag si ma intaresc,
ma aflu deodata impreuna cu ea in afara tuturor
bucuriilor, supararilor si placerilor lumii
si ma umplu de bucuria negraita si dumnezeiasca,
ma desfatez de frumusetea ei, o imbratisez mereu,
o sarut si ma inchin.
Si am o mare recunostinta
pentru cel ce mi-a prilejuit vederea ei pe care o doream,
ca sa ma impartasesc de lumina negraita
si sa ma fac lumina
si sa particip, de acum la darul lui
si sa castig pe Cel ce procura toate bunatatile
si sa ma fac nelipsit de harismele sufletesti.
Cine m-a atras si m-a condus spre toate aceste bunuri,
cine m-a scos din adancul lumii inselatoare ?
Cine m-a despartit de tata, de frati si de prieteni,
de rudenii, de placerile si de bucuria din lume ?
Cine mi-a aratat calea pocaintei si a plansului,
de unde am aflat ziua ce nu are sfarsit ?
A fost un inger, nu un om si totusi om
care-si rade de lume si calca balaurul in picioare
si de a carui prezenta tremura dracii.
Cum iti voi spune, frate, minunile si semnele
pe care Ie-am vazut facute de El in Egipt ?
iti voi spune numai unul, caci nu pot toate :
A coborat si m-a aflat rob si strain
si a zis : Vino, copilul meu, te voi duce la Dumnezeu.
lar eu am zis catre el cu multa necredinta :
Si ce somn imi arati, ca sa ma asiguri ca Tu ma poti izbavi din Egipt
si ca ma poti rapi din mainile vicleanului Faraon?
Nu cumva urmand Tie, voi ajunge intr-o si mai mare primejdie ?
- Aprinde, mi-a spus, un foc mare ca sa intru in el
si de nu voi ramane nears. sa nu ma urmezi !
Cuvantul m-a izbit, am facut ce mi-a poruncit.
Si flacara s-a aprins si el a stat in ea
neatins si nevatamat. Si m-a chemat la el.
Ma tem, i-am spus, Stapane, sunt pacatos !
A iesit, a venit la mine si m-a imbratisat.
Spune-mi, pentru ce te-ai temut, pentru ce ti-e frica si tremuri ?
Minunea e mare si infricosatoare, dar vei vedea si mai mari.
M-am uimit, zicand : Doamne, nu indraznesc sa ma apropii de Tine,
nici nu vreau sa par mai indraznet ca focul,
caci vad ca esti om mai presus de om
si nici nu indraznesc sa Te privesc pe Tine, pe care Te-a respectat
si focul.

El m-a atras mai aproape, m-a imbratisat
si iarasi m-a sarutat cu sarutare sfanta
si intreg a raspandit mireasma nemuririi.
Am crezut, am dorit sa-i urmez
si am voit sa ma fac slujitor numai Lui.
Dar Faraon ma tinea, supraveghetorii cumpliti ai muncii
ma sileau sa ma ocup de lut si de paie.
Moise cerea lui Dumnezeu sa faca ceea ce era de folos.
Singur nu puteam scapa si n-aveam nici arme.
Dumnezeu batu Egiptul cu plagi inzecite.
Dar Faraon nu s-a incovoiat si nu m-a eliberat.
Atunci intervine parintele cu rugaciunea si Dumnezeu asculta.
Si-i spune slujitorului sau sa ma ia din mina (lui Faraon)
si fagaduieste sa porneasca impreuna cu noi,
ca sa ne elibereze de Faraon si de relele din Egipt.
Si asa a sadit curaj in inima mea
si mi-a daruit indrazneala sa nu ma tem de Faraon.
Asa a si facut lucratorul lui Dumnezeu :
m-a prins de mana mergand inaintea mea
si asa am inceput sa strabatem calea.
Doamne, da-mi intelegere prin rugaciunile parintelui meu
si cuvant ca sa povestesc minunile mainii Tale,
pa care le-ai facut pentru mine, risipitorul si desfranatul,
prin mana robului Tau, scotandu-ma din Egipt !
imparatul Egiptului a cunoscut plecarea mea
si a dispretuit-o ca a unuia singur, si n-a iesit el insusi,
ci a trimis robii ce-i avea slujitori.
Acestia au alergat, ne-au ajuns la hotarele Egiptului,
dar s-au intors deserti, zdrobiti toti.
Sabiile lor s-au frant, sagetile s-au incovoiat,
mainile lor ce lucrau impotriva noastra se paralizara
si noi am ramas intru nimic vatamati.
Stalpul de foc ardea, era cu noi si norul
si singuri treceam in alta tara.
prin mijlocul talharilor, al multor neamuri si imparati.
Afla si imparatul infrangerea ostirii sale
si s-a infuriat, socotind o mare necinste
sa fie batjocorit si biruit de un singur om.
Si-a pregatit carele de lupta si si-a luat poporul
si a pornit sa ne urmareasca, laudandu-se foarte.
A venit si m-a aflat stand culcat de oboseala
(caci Moise veghea si graia lui Dumnezeu).
A poruncit sa mi se lege mainile si picioarele
si parandu-li-se ca m-au luat in stapanire, incercau sa ma lege.
Dar eu, culcat, radeam si ma inarmam cu rugaciunea
si-i respingeam pe toti cu semnul crucii.
Iar ei neindraznind sa ma atinga, sau sa se apropie de mine,
stateau departe si pareau ca se teama de mine.
Si ca tinand foc in maini, ma amenintau sa ma arda
si strigau cu putere si faceau zgomot.
Dar ca sa nu se laude ca ar fi facut vreun lucru mare,
m-au vazut, prin rugaciunile tatalui meu
si indata s-au retras rusinati.
A iesit Moise de la Dumnezeu si m-a aflat plin de incredere,
plin de bucurie si cutremurat de minune.
M-a intrebat ce s-a intamplat ? I-am vestit lui :
"Faraon, imparatul Egiptului,
sosit cu popor nenumarat,
nu m-a putut inlantui, apoi a voit sa ma arda
si s-au facut flacari toti cei veniti cu el,
si au varsat foc din gura lor ;
si ca vazandu-ma facut lumina prin rugaciunile tale.
toti s-au facut intuneric si acum iata-ma singur".
"Vezi, mi-a raspuns Moise, nu te semeti,
nici nu privi la cele aratate, ci teme-te mai degraba de cele ascunse.
Vino, trebuie sa fugim. Asa porunceste Dumnezeu
si Hristos ii va razboi pe egipteni in locul nostru".
,,Sa mergem, Parinte, nu ma voi desparti de Tine,
nu-ti voi calca porunca, ci le voi pazi pe toate. Amin.

• « Inapoi
• Inainte »