B. IMUNOTERAPIA SUFLETEASCA

• « Inapoi
• Inainte »

Incercand sa privim din nou cu ochi duhovnicesti acelasi episod biblic al Vechiului Testament, putem constata urmatoarele aspecte:

¨ iesirea de sub ascultarea legii de vietuire morala, data de Dumnezeu prin gura lui Moise, a dus la aparitia serpilor veninosi care, prin muscaturile lor, provocau moartea;

¨ serpii simbolizeaza lucrarea diavolului, care vine asupra omului sub forma patimilor in toata varietatea lor, atunci cand acesta este lipsit de haina protectoare a proniei ceresti;

¨ moartea trupului a fost invinsa atunci cand cei in cauza au facut ascultare de cuvantul lui Dumnezeu.

Revenind in contemporaneitate, putem constata cu amaraciune ca, la baza aparitiei bolilor fara leac si a mortii inainte de vreme, stau tot aceleasi cauze:

- iesirea de sub ascultarea Bisericii si a slujitorilor sai;

- necredinta in Dumnezeu si indiferenta religioasa;

- mandria si desfranarea cu toate fiicele ei.

Ne aflam in momentul cand ne pecetluim voit cu lucrarea diavolului, dezbracandu-ne de haina protectoare a botezului, refuzand sa lasam sa intre in noi lucrarile sfintitoare ale Tainelor Dumnezeiesti.

Pagubit de absenta indelungata a energiilor harice necreate, sistemului imunitar ii scad fortele de aparare si, in anumite momente critice ale vietii, nu mai poate tine sub control agresivitatea microbiana, ducand la aparitia bolilor. In consecinta, putem afirma cu siguranta ca omul este creatorul bolilor sale sufletesti si trupesti, prin insusirea starilor de pacatosenie, care au dus la indepartarea Harului Dumnezeiesc.

Singura solutie de iesire din acest impas al mortii sufletesti si trupesti ramane numai acceptarea cu credinta puternica a mijloacelor de imunizare sufleteasca pe care ni le pune la dispozitie Biserica lui Hristos. Acestea sunt:

- respectarea poruncilor;

- respectarea Legii Botezului si implinirea Tainelor lui Hristos;

- cunoasterea si respectarea Legii Harului in care am fost binecuvantati sa vietuim. Toate acestea la randul lor, odata cu sfintirea zidirii umane, sporesc imunitatea organismului prin activarea centrilor mintali, endocrin si imunoformatori.

Dobandind libertatea fata de patimi, vom indrepta partile pasionale de la cele rele spre cele bune, spre cele dumnezeiesti care sunt izvor de sanatate si bucurie sfanta.

Sanatatea si bucuria dumnezeiasca dobandita in suflet, prin harul dumnezeiesc, se va da si trupului ca o arvuna a viitoarei lui nestricaciuni.

"Domnul este ajutorul si aparatorul meu; in El a nadajduit inima mea si mi-a ajutat.

Si a inflorit trupul meu si de bunavoia mea Il voi lauda pe El". (Ps. 27, 9-10)

ASPECTE PRIVIND ISPITA SI SUFERINTA IN VIATA CRESTINA

a. Aspecte privind ispita

Toate pacatele si faradelegile din lume rezulta din sapte pacate de moarte: mandria, iubirea de argint, curvia, mania, lacomia pantecelui, zavistia si lenea. Cu acestea ne dau razboi trei vrajmasi mari: trupul, lumea si diavolul.

Trupul ne indeamna, ne sileste si ne trage aruncandu-ne in curvie, lacomia pantecelui si in lene.

Lumea ne trage spre iubirea de argint si pofta nesaturata a lucrurilor celor pamantesti.

Diavolul ne impinge la mandrie, la manie si la zavistie.

Omul a fost lasat de Dumnezeu sa fie ispitit de diavol si de slugile lui, oamenii cei rai (Iacob 1, 13), "spre incercarea dragostei fata de Dumnezeu" (Deuteronom 8, 2); spre incercarea supunerii noastre (Deuteronom 8, 2); spre incercarea nedoririi de castig (Iov 1, 9, 12). De fapt, ispitele corespund intotdeauna slabiciunii firii omenesti. Celor mai tari in credinta, le randuieste Dumnezeu ispite mai grele, ca sa sporeasca in sfintenie si sa se invredniceasca de cununi mai mari. Iar celor mai slabi in credinta si rabdare, le randuieste pronia divina ispite usoare, ca sa le poata birui si sa nu deznadajduiasca.

Iata ce spune proorocul David in acest sens: "Nu va lasa Domnul toiagul pacatosilor peste soarta dreptilor pana la sfarsit, ca sa nu-si tinda dreptii spre faradelegi mainile lor". (Psalmi 124, 3)

Crestinul este ispitit de diavol din opt parti, dupa marturia Sfantului Meletie Marturisitorul, si anume:

1. De sus ne ispitim cand ne silim la nevointe si virtuti peste puterile noastre proprii. Adica post pana la epuizare, osteneala peste masura trupului, priveghere de toata noaptea si alte fapte bune, la care abia ajung cei desavarsiti.

2. De jos ne ispitim de diavoli prin moleseala si lenevire la lucrarea faptelor bune, slabindu-ne astfel vointa, ratiunea, mustrarea constiintei, barbatia si staruinta in lupta cea duhovniceasca.

3. Din stanga ne ispitesc diavolii prin patimi trupesti de tot felul, prin betie, lacomie, zgarcenie, manie, ura, razbunare si tot felul de rautati trupesti si sufletesti.

4. Din partea dreapta ne ispitesc diavolii prin patimi sufletesti si rationale subtiri, greu de deslusit si foarte greu de cunoscut si biruit, cum sunt: mandria, trufia, parerea de sine, slava desarta, osandirea altora, razvratirea mintii, neascultarea, egoismul, eresurile, sectele, increderea prea mare in mila lui Dumnezeu, cugetarea inalta, hula, indoiala, necredinta, visurile, vedeniile, vrajitoria si altele.

5. Din fata ne ispitesc si ne tulbura diavolii cu nalucirea celor viitoare, adica ne arunca in griji, in banuieli asupra altora si in osteneli trupesti peste puteri pentru "ziua de maine", ca si cum Dumnezeu nu ne-ar purta de grija in toata viata. Cei ispititi de aceste ganduri aduna averi pentru batranete, se ostenesc numai pentru viata aceasta, se tem ca nu vor avea ce manca si ce bea, isi avorteaza copiii, spunand ca nu vor avea cu ce-i hrani, se cearta pentru averi, sunt foarte zgarciti si iubitori de bani, nu fac milostenie si sunt egoisti.

6. Din spate ne ispitesc diavolii cu aducerile aminte ale pacatelor care ne-au stapanit in tinerete, indemnandu-ne sa le facem din nou.

7. Dinlauntru, adica din inima, ne ispitesc vrajmasii cu toate patimile care stapanesc inima, precum: mania, rautatea, pofta, razbunarea, zavistia, mandria si celelalte, cum spune Domnul: "Iar ce iese din gura, iese din inima, si aceasta spurca pe om. Caci din inima ies gandurile cele rele, uciderile, desfranarile, marturiile mincinoase, hulele..."(Matei 15, 18-19)

8. Din afara ne ispitesc si ne biruiesc diavolii prin cele cinci simturi, care sunt ferestrele sufletului. Mai ales prin vedere, prin auzire si prin limba. Despre ispitele ce intra in inima prin simtiri auzim pe proorocul Isaia, zicand: "Doamne, a intrat moartea prin ferestrele noastre".

Iata, dar, ca din toate partile satana arunca sagetile asupra noastra, cautand sa ne raneasca prin pacate si sa ne traga la pierzare.

Diavolul nu ne sileste la pacat, ci doar ne forteaza vointa noastra, atata patimile si pornirile trupesti si sufletesti ale firii noastre, creeaza ocazii de pacat, aducandu-ne aminte mereu de caderile noastre. El asteapta doar ca omul sa slabeasca in vointa si in rugaciune, fapt care-l va determina sa accepte pacatul, facandu-l raspunzator de acesta.

De aceea, i s-a randuit omului inger pazitor ca sa-l ajute, i s-a dat harul Duhului Sfant ca sa-l intareasca, i s-a randuit Biserica, spovedanie, adica baie de curatie a pacatelor si duhovnic sa-l dezlege si sa-l sfatuiasca. De aceea, i s-a hotarat omului plata, daca biruieste, sau osanda, daca este biruit.

Cele mai puternice arme cu care biruim toate cursele si ispitele diavolului sunt: rugaciunea staruitoare cu lacrimi, cu post, cu inima infranta si smerita, socotindu-ne cei mai pacatosi, considerand ca pentru pacatele si mandria noastra suntem ispititi.

Alte arme in vreme de ispite sunt: rabdarea ispitelor cu barbatie, marturisirea deasa a gandurilor, citirea cartilor sfinte, ocolirea pricinilor de pacat, Sfanta Impartasanie, tacerea, instrainarea de cele pamantesti si altele.

Dumnezeu a ingaduit diavolului sa ispiteasca pe om, ca sa-l faca mai tare in credinta, ca omul sa-si puna toata nadejdea mantuirii numai in Dumnezeu, iar nu in puterile sale, pentru ca omul credincios sa-si agoniseasca mai multa plata de la Dumnezeu.

b. Aspecte privind suferinta

Omul este nascut pentru suferinta (Iov 5, 7). Iar Sfantul Pavel zice ca toata faptura este in suferinta (Romani 8, 21).

Scopul suferintei pentru crestini este unul singur: ispasirea pacatelor pe pamant prin tot felul de boli, necazuri si dureri, spre curatirea si mantuirea sufletului.

Pentru cei rai, care nu voiesc sa se indrepte, sa se pocaiasca, suferinta de pe pamant ramane ca o arvuna a suferintelor celor vesnice. Iar pentru cei ce primesc suferinta cu rabdare si cu multumire catre Dumnezeu si se intorc la pocainta, suferinta, de orice fel ar fi, este cea mai buna cale de indreptare si ispasire a pacatelor, izbavindu-i prin aceasta de chinurile cele vesnice.

Suferinta este randuita de sus spre mantuire, spre ispitire, spre iertarea pacatelor si spre crestere duhovniceasca. Numai sa o primim cu multumire, ca din mana lui Dumnezeu, precum spune si proorocul David: "Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat". (Ps. 22, 5)

Rabdarea in suferinta sporeste in noi prin rugaciune, prin spovedanie deasa si prin Sfanta Impartasanie, prin citirea cartilor sfinte, prin cugetarea la patimile Domnului nostru Iisus Hristos si ale tuturor sfintilor Lui, prin cercetarea celor ce sunt in suferinte mai grele decat ale noastre si prin cugetarea la fericirea vesnica din Rai.

Nu exista alta cale de mantuire decat numai prin cruce, prin suferinta, prin rabdare si jertfa, precum spune Mantuitorul: "Intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre (Luca 21, 19). Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui". (Matei 24, 13)

Reamintim ca Biserica a randuit diferite rugaciuni pentru alinarea si vindecarea suferintei. Cea mai importanta rugaciune si slujba pentru cei bolnavi este Taina Sfantului Maslu, precum si diferite molitfe pentru dobandirea sanatatii.

Datoria crestinilor, fata de cei in suferinta, este ca sa-i ajute dupa putere, atat prin mijloace materiale, cat si prin mijloace spirituale: rugaciune pentru cei bolnavi, imbarbatare prin cuvinte duhovnicesti, compatimire, mangaiere etc., asa cum ne invata Sfantul Apostol Pavel, care zice:

"Bucurati-va cu cei ce se bucura si plangeti cu cei ce plang". (Romani 12, 15)

Marele Atanasie intreaba pe Sfantul Nifon inainte de a pleca la Domnul:

"- Parinte, are omul oarecare folos din boala sau nu ? Sfantul a raspuns:

- Precum se curata aurul de rugina arzandu-se in foc, asa si omul bolnav se curateste de pacatele sale". (V. Sf. 23 a XII-a pg. 1203)

• « Inapoi
• Inainte »