B. RUGACIUNEA SUB ASCULTARE

Calatoria noastra pe acest pamant nu este intamplatoare, ci este un pelerinaj de impacare prin rugaciune, caci numai prin rugaciune se deschid comorile Dumnezeirii si numai prin rugaciune facem ca bunatatea lui Dumnezeu sa se reverse peste noi.

Problematica rugaciunii o vom discuta indreptandu-ne atentia in doua directii:

1. Rugaciunea particulara.

2. Rugaciunea in Biserica.

1. RUGACINEA PARTICULARA

Edificiul vietii sufletesti este sustinut de trei piloni:

a) - Rugaciunea permanenta;

b) - Citirea Sfintelor Carti;

c) - Ostenelile trupului.

a) Rugaciunea permanenta - element indispensabil oricarui progres duhovnicesc - ne procura puterea Duhului Sfant, energia harica necreata care izvoraste din Sfanta Treime si care vine asupra noastra, ne intareste si ne lumineaza.

Prin rugaciune, ne unim cu Dumnezeu printr-un elan personal, ce ne permite, cu intreaga fiinta, sa participam la viata divina. Omul, inca de la creatie, s-a adresat si s-a rugat Creatorului, rugaciunea fiind o puternica legatura intre om si Dumnezeu.

Insusi Dumnezeu a asezat rugaciunea in Biserica Sa si in fiecare crestin, care se pregateste pe sine pentru Imparatia lui Dumnezeu. Omul, cand se roaga, sta de vorba cu Dumnezeu. De aceea, rugaciunile crestinilor, facute in duh si adevar, sunt luate de Sfintii Ingeri si duse inaintea lui Dumnezeu.

Rugaciunea intareste pe cei slabanogi si aduce in staulul Mantuitorului pe cei rataciti. Ea este placuta lui Dumnezeu numai atunci cand mintea noastra, curatita de pacate, se va cobori in inima.

Rugaciunea produce o schimbare atat in subiectul care se roaga, cat si in atitudinea lui Dumnezeu fata de noi. Si la Dumnezeu exista o alternare de manifestare, oprind pe una si actionand pe alta, in functie de schimbarea omului. Omul lui Dumnezeu e omul rugaciunii si numai omul rugaciunii poate sa fie omul lui Dumnezeu.

Cine paraseste rugaciunea si cuvantul lui Dumnezeu, incetul cu incetul se lasa la vale ca pestele cel mort, dupa valul lumii, si se robeste inima lui de patimi si de dulcetile acestei lumi trecatoare, departandu-se de scopul pentru care a fost creat de Dumnezeu.

Crestinul care nu se roaga, este ca o casa cladita pe nisip, pe care o povarnesc viforele si o surpa apele, ca o tara fara armata, care se cucereste cu multa inlesnire de vrajmasii sai. Sufletul crestinului care nu se roaga se biruieste foarte usor de diavoli, care il fac a primi in fiinta sa tot pacatul si toata rautatea. Mare este prapastia care se deschide inaintea lui, mare si cumplita este caderea lui.

De crestinul care se ingradeste pe sine cu rugaciuni si molitfe nu cuteaza a se apropia spiritele rele, fiindca se tem si se cutremura de puterea ce o are asupra lor sfanta rugaciune, insotita de semnul Sfintei Cruci, facuta dreapta si cu cugetare adanca la insemnatatea ei. Casele crestinilor in care se fac rugaciuni se sfintesc mereu.

Sfanta rugaciune intareste sufletele crestinilor, mai mult decat intareste painea trupul omenesc. Nu este alta avere mai cinstita decat rugaciunea, in toata viata oamenilor.

Rugaciunea poate sa patrunda pana in ceea ce psihologii numesc subconstient, pentru ca inima si mintea, in rugaciune, sunt in mod indisolubil unite.

Cand doua, trei, patru sau mai multe persoane se unesc in acelasi scop, puterea rugaciunii este multiplicata la infinit.

Sfanta Scriptura spune:"Vai de cel ce ramane singur". In schimb, in doi, suntem de neclintit. Numai prin unitatea in Duhul Sfant vom fi capabili sa lucram la mantuirea noastra.

Daca vom cauta sa implinim voia lui Dumnezeu cu simplitate, smerenie si rugaciune, Dumnezeu poate sa transforme orice situatie, chiar si cea mai grea, in bine. Numai sa transformam tot ceea ce trebuie sa facem in rugaciune, dupa cum ne indeamna Sf. Apostol Pavel: "Ori de mancati, ori de beti, ori altceva faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti".

Nimic nu poate sa tina daca Dumnezeu nu participa El insusi la constructie. Cand mintea si inima noastra sunt indreptate spre Dumnezeu, totul devine usor. Deci sa nu pierdem timpul traind fara rugaciune.

Sa ne rugam dimineata, seara, noaptea si in celelalte clipe ale vietii noastre de zi cu zi, sa ne rugam unii pentru altii.

Ordinea fundamentala in care trebuie sa ne rugam este urmatoarea:

a) - rugaciunea de slavire si multumire;

b) - rugaciunea de pocainta;

c) - rugaciunea de cerere.

a) Prin rugaciunea de multumire suntem datori intotdeauna a multumi lui Dumnezeu pentru viata, pentru sanatate, pentru boala, pentru copii, pentru painea cea de toate zilele, pentru fagaduinta vietii de veci si pentru Trupul si Sangele Domnului, atat in cadrul rugaciunilor savarsite in intimitatea fiintei noastre, cat si in Biserica, prin tot felul de rugaciuni de multumire si mai ales prin Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie.

"Doamne, cu umilinta si smerenie Iti multumesc pentru boala pe care mi-ai dat-o, pentru a ajunge si eu nevrednicul la cunostinta Adevarului".

b) Prin rugaciunea de pocainta ne aducem aminte mereu ca am gresit si ne exprimam parerea de rau pe masura pacatului savarsit. Numai prin rugaciunea de pocainta luam virtute si putere asupra pacatului.

c) Prin rugaciunea de cerere, fiecare din noi dorim ca Dumnezeu sa asculte cererile noastre si sa ne implineasca tot ceea ce cerem. Pentru ca Dumnezeu sa asculte cererile noastre si sa ni le implineasca, trebuie ca si noi sa respectam poruncile Lui si sa implinim voia Lui.

"Si Ma cheama pe Mine in ziua necazului si te voi izbavi si Ma vei preaslavi.

Jertfeste lui Dumnezeu jertfa de lauda si implineste Celui Preainalt fagaduintele tale". (Ps. 49; 16, 15)

Pentru a primi raspuns bun la rugaciunile pe care le adresam Tatalui nostru ceresc trebuie:

- sa fim vrednici Darului Divin, prin ascultarea, pazirea si implinirea cuvantului lui Dumnezeu;

- sa ne rugam dupa legile si voia lui Dumnezeu, in duh si adevar;

- sa ne rugam pururea, in orice vreme si in orice loc;

- sa nu cerem vreun lucru putred, pamantesc, vatamator de suflet;

- ceea ce cerem sa nu fie numai spre folosul nostru, ci si pentru binele tuturor crestinilor, spre mantuirea si fericirea sufletelor si spre slava lui Dumnezeu;

- sa nu ne rugam pentru a deveni nefericiti vrajmasii nostri, nici pentru pieirea lor - ci pentru mantuirea lor.

Primul folos al rugaciunii este pacea sufletului si multumirea duhovniceasca. Oriunde suntem, suntem linistiti, orice facem, suntem multumiti, stiind ca toate sunt randuite de la Dumnezeu, care ne vede permanent si cunoaste nevoile noastre.

Urmatorul folos al rugaciunii este implinirea scopului ei, adica iertarea pacatelor si mantuirea sufletului, indiferent ca rugaciunea o realizam prin cuvinte, cu mintea sau cu inima.

Fiecare, dupa cum il indeamna cugetul, duhul si duhovnicul, asa sa se roage, numai sa nu piarda mantuirea. Acea rugaciune este mai de folos care izvoraste lacrimi de umilinta, care ne ajuta sa parasim pacatele si sa crestem in dragoste, in smerenie si in credinta. Prin lacrimi multe, ne limpezim ochii sufletului, iar prin rugaciunea neintrerupta a mintii ne invrednicim de unirea nemijlocita cu Dumnezeu. Mintea este liturghisitorul, iar inima este altarul pe care mintea noastra aduce lui Dumnezeu jertfa tainica a rugaciunii.

Fiecare sa se roage cu rugaciunea care il ajuta sa sporeasca mai mult in fapte bune si pocainta.

Multi crestini se plang ca Dumnezeu i-a parasit si nu le-a dat cele ce au cerut si asteptat ei. Aceasta este soapta diavolului, care intotdeauna cauta a imbranci lumea in prapastia deznadejdii. Dumnezeu nu paraseste pe nimeni, insa oamenii, din nefericire, pironindu-si mintile lor la desertaciunile veacului acestuia inselator, uita, parasesc pe Dumnezeu sau nu se roaga asa cum trebuie, precum ne invata Mantuitorul. "Rugati-va si privegheati neincetat ca sa nu cadeti in ispita...". Pana acum n-ati cerut nimic in numele Meu; cereti si veti primi, ca bucuria voastra sa fie deplina". (Ioan 16, 24)

Vom aminti, in continuare, principalele insusiri ale rugaciunii in familie:

- rugaciunea trebuie sa se faca in taina, ca sa nu stie vecinii si rudele cum si cat se roaga si posteste fiecare in casa;

- rugaciunea sa se faca in comun, cu toti membrii familiei - parinti, fii si nepoti, caci zice Domnul: "Unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor." (Matei 18, 20);

- rugaciunea sa se faca din inima, cu credinta, cu post si metanii dupa putere, cu statornicie si multa smerenie;

- rugaciunea sa se faca neincetat, adica in tot timpul si tot locul, atat din carte, cat si liber, din memorie, repetand mereu pe cale si la lucru rugaciuni scurte, cum ne invata Sfantul Apostol Pavel: "Rugati-va neincetat". (I Tesaloniceni 5, 17)

Rugaciunile pe care trebuie sa le faca familia sunt urmatoarele:

- rugaciunile diminetii din Ceaslov sau din Cartea de rugaciuni. La acestea se mai adauga, dupa ravna si timpul fiecaruia, un acatist si una sau doua catisme din Psaltire si cel putin zece metanii;

- rugaciunile serii: inainte de culcare, sa se citeasca intai rugaciunile spre somn si Paraclisul Maicii Domnului; apoi sa se citeasca o catisma din Psaltire si sa se faca cel putin zece metanii si astfel cerandu-si iertare cei mai mici de la cei mai mari, adica copiii de la parinti si insemnandu-si patul cu semnul Sfintei Cruci, sa sarute icoana Mantuitorului si a Maicii Domnului si sa se culce fiecare in patul sau, dand lauda lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut.

Acestea sunt rugaciunile zilnice minime, obligatorii crestinului ortodox, iar cine doreste sa se roage mai mult, sa urmeze sfatul parintelui duhovnic.

Bolnavii si crestinii infirmi sunt datori sa stie pe de rost si sa spuna in fiecare seara si dimineata macar rugaciunile incepatoare, adica Imparate Ceresc, Preasfanta Treime..., si Tatal nostru, apoi Crezul, Psalmul 50 si Cuvine-se cu adevarat... si sa faca cateva metanii sau inchinaciuni dupa putere.

Cei foarte bolnavi, ca si copiii sub 6 ani sunt datori sa faca Sfanta Cruce si sa rosteasca macar Tatal nostru de cateva ori pe zi sau sa le citeasca cineva regulat rugaciuni din Ceaslov, langa patul de suferinta.

Cei ce sunt la spitale, cei grav bolnavi, cei operati, infirmi, orbi, nestiutori de carte si mamele care nasc trebuie sa se roage in taina, cu mintea si cu inima curata rostind mereu Tatal nostru si sa-si faca semnul Sfintei Cruci. Apoi sa repete in gand Rugaciunea lui Iisus zicand: "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul (sau pacatoasa)". Daca nici atat nu pot, din cauza durerii, sa zica de mai multe ori: Doamne miluieste-ma! Doamne ajuta-mi! Doamne iarta-ma! Doamne ai mila de mine!

Dumnezeu cere in mod deosebit de la cei batrani si bolnavi, sa rabde cu barbatie boala si batranetea si sa nu carteasca in suferinta, ca sa nu-si piarda mantuirea. Apoi sa se roage mereu, sa nu-si lipeasca inima de avere, sa fie in pace cu Dumnezeu si impacati cu toti oamenii, sa fie spovediti din copilarie, sa primeasca lunar Sfanta Impartasanie si sa multumeasca Domnului pentru toate, asteptand cu nadejde despartirea de trup.

Cel ce rabda toate si se roaga Domnului cu lacrimi si smerenie dobandeste sfarsit bun si odihna vesnica sufletului sau.

De va fi cazul sa nu ne mai putem scula cu viata, atunci sa fim cu grija sa ne gaseasca moartea rugandu-ne, cu nadejdea la Dumnezeu."Caci in ce ne va gasi moartea in aceea ne va judeca..."

Sa nu ne intristam peste masura pentru pacate, chiar daca am facut multe, cazand in deznadejde. "Caci nu este pacat care sa biruiasca iubirea Lui de oameni".

Sa ne ostenim a face rugaciuni cu toata evlavia si credinciosia si sa nu ne pierdem nadejdea in mila cea mare a lui Dumnezeu. "Petreceti intru Mine si Eu intru voi", deci El insusi ne-o cere poruncindu-ne pentru a ajunge cu totii sa traim simtul rugaciunii.

Daca cei bolnavi, din pricina neputintei lor, nu vor putea lua parte la slujbele care se savarsesc in Sfanta Biserica, sa-si trimita gandul in Biserica si sa cugete la Dumnezeu in tot timpul savarsirii slujbelor. Lucrul acesta va echivala pentru ei cu o rugaciune facuta in Biserica.

Membrii familiilor care au bolnavi in casa, sa-i intareasca in credinta si rabdare, amintindu-le de suferintele Domnului pe Cruce precum si de suferintele altor bolnavi care au patimit cu rabdare.

Apoi, trebuie sa-i ingrijeasca cu multa rabdare, blandete si dragoste, avand datoria crestineasca pentru ei asa cum spune Mantuitorul: "Bolnav am fost si M-ati cercetat". (Matei 25, 36)

Daca cei bolnavi si infirmi sunt inconstienti sau muribunzi, sa se roage rudele apropiate zilnic pentru ei, citindu-le cateva rugaciuni scurte si sa atinga de fruntea lor Crucea si Icoana Mantuitorului. Apoi sa cheme preotul sa le citeasca rugaciuni speciale de iertare si usurare, sa faca Taina Sfantului Maslu pentru ei, sa-i spovedeasca si sa-i impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos.

In situatia cand sotii nu pot sa se roage, fiind bolnavi, sa puna pe copii sa se roage in locul lor si sa faca metanii.

Dorim, in continuare, sa mentionam cele mai uzuale rugaciuni ale familiei:

a) Rugaciunea Tatal nostru;

b) Rugaciunea lui Iisus;

c) citirea psalmilor, acatistelor si paracliselor.

a) Rugaciunea Tatal nostru ne-a fost data de Insusi Domnul nostru Iisus Hristos. (Matei 6, 9-13)

b) Rugaciunea lui Iisus sau rugaciunea mintii: "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!" consta in repetarea numelui Domnului nostru Iisus Hristos mereu, cu cainta si smerenie.

Rostirea ei taie ca o sabie toate patimile si gandurile din inimile noastre, izgoneste diavolii si uneste mintea cu inima prin darul lui Dumnezeu. Poate fi rostita oriunde si oricand si este foarte potrivita pentru tensiunea lumii moderne actuale, fiind recomandata in toate etapele vietii duhovnicesti, de la cea mai elementara pana la cea mai avansata.

c) Psalmii, acatistele si paraclisele se recomanda de parintii duhovnicesti la vreme de ispite, pagube, judecati, primejdii, vrajitorie, boala si alte necazuri.

Cititul psalmilor este trupul rugaciunii, iar intelesul adanc al psalmilor este sufletul rugaciunii. Trupul fara suflet este mort. Adica citirea psalmilor fara cugetare si atentie aduce putin folos. Cine citeste Psalmi imita pe ingeri si canta impreuna cu ei. "Unde este psalmul cu umilinta, acolo este si Dumnezeu cu Ingerii". (Sf. Efrem Sirul) Dupa invataturile Sf. Vasile cel Mare, Psaltirea este cea mai mare autoritate medicala din lume, fiind inspirata de Dumnezeu si scrisa de Duhul Sfant, avand o practica de cca. 3000 ani. In Psaltire gasim un intreg spital sufletesc cu doctoria potrivita pentru boala fiecaruia, care face sa inceteze suferintele cele mari.De asemenea, tot Sf. Vasile cel Mare, arata ca Psaltirea ingrijeste de crestinul bolnav si-l pastreaza intreg pe cel sanatos. Ea face ca patimile adunate de-a lungul vietii sa nu se mai intoarca in suflete si sa fie indepartate.

Prin acatiste si paraclise, cerem Maicii Domnului si tuturor sfintilor sa fie alaturi de noi in rugaciunile noastre catre Dumnezeu, sa se roage pentru noi, sa mijloceasca pentru noi.

Mantuitorul, in Sfanta Evanghelie, spune: "Pe acestea sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati". Adica sa le facem si pe unele si pe altele, dupa a noastra ravna si putere.

Timpul cel mai potrivit pentru Sfanta rugaciune este la miezul noptii, dupa cum ne indeamna si psalmistul: "La miezul noptii m-am sculat, ca sa Te laud pe Tine, pentru judecatile dreptatii Tale". (Ps. 118; 62) "Noaptea ridicati mainile voastre catre cele sfinte si binecuvantati pe Domnul. Te va binecuvanta Domnul din Sion, Cel ce a facut cerul si pamantul". (Ps. 133, 2-3) si aceasta pentru ca, noaptea, mintea si inima sunt eliberate de grijile trecatoare, iar crestinii se pot ruga in liniste. De aceea, Sfintii Parinti numesc rugaciunea de noapte, rugaciune de aur, cea de dimineata, rugaciune de argint si cea din timpul zilei, rugaciune de lut, fiindca este amestecata cu multe griji si ganduri, dupa cum bine ne marturiseste dumnezeiescul apostol Pavel:"Rugati-va neintrerupt, fara manie si ganduri". (I Tes. 5, 15 si I Tim. 2, 8) Si bine a zis Sfantul: fara ganduri, caci tot gandul despartind mintea de Dumnezeu, chiar de pare bun, e diavol intreg, care se straduieste sa departeze si sa distraga mintea de la Dumnezeu si s-o atraga la grijile si la placerile lumesti, iar inlauntrul inimii sa sugereze porniri, satisfactii si alte idei bune sau rele, carora nu trebuie sa le dam atentie. Iar toata lupta sufletului nostru este sa nu despartim mintea de Dumnezeu. Vom putea realiza acest lucru daca vom tine mintea tot timpul acolo unde avem si trupul, ca sa nu se gaseasca intre Dumnezeu si inima noastra nimic ca zid despartitor, ce poate sa ne intunece si sa ne desparta de Dumnezeu.

In finalul acestor catorva aspecte legate de rugaciunea permanenta, dorim sa reamintim ca toata randuiala crestineasca din familie, adica rugaciunea zilnica, canonul de rugaciuni si metanii pentru pacate, postul, spovedania, Sfanta Impartasanie, sa le implinim sub ascultarea si sfatul duhovnicului familiei, pentru a capata fiecare din noi vointa si puterea de a implini toate, obtinand in final linistea in casa, pace in suflet si impliniri in viata.

b) Citirea Sfintelor Carti

Cand ne rugam cu evlavie, stam de vorba cu Dumnezeu, ne punem sub scutul Lui, iar cand citim, prin Sfintele Carti sta de vorba Dumnezeu cu noi, facandu-ne cunoscuta voia Lui cea Sfanta.

Biserica indeamna pe credinciosii sai a citi: Sfanta Scriptura, Vietile Sfintilor, Proloagele si alte carti de invatatura binecuvantate de Sfintitii Ierarhi.

Sfanta Scriptura, stalp de reazam si motiv de inspiratie in arta trairii dupa Dumnezeu, porneste izvorul lacrimilor si ne ajuta sa dobandim pacea sufleteasca, mai ales in vremuri de cumpana. Asa cum este cu neputinta a se spala rufele fara apa, la fel si sufletul nu se poate curati de murdaria pacatelor fara apa cea vie a cuvantului lui Dumnezeu. "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul ce iese din gura lui Dumnezeu". (Matei 4, 4)

Este necesar de asemenea sa citim fara odihna, minunatele fapte si patimirile Sfintilor pentru:

- a ne minuna de credinta lor si a ne forma reprezentarea modelelor de oameni care au trait dupa Evanghelie;

- a vedea nevrednicia noastra;

- a ne stapani trebuintele cele trupesti.

c) Ostenelile trupului

Sunt un mijloc de progres duhovnicesc, atat prin faptul ca slabesc intensitatea impulsurilor firesti ale trupului, cat si prin faptul ca pironesc mintea asupra lucrului, oprind-o astfel de la vagabondari nefolositoare. Deasemenea, sa retinem invatatura sfintilor parinti ca "Duhul Sfant nu vine decat intr-un trup istovit".

Demn de retinut este si faptul ca omul se poate impartasi cu Dumnezeu in doua chipuri:

a) - in mod vazut;

b) - in mod nevazut.

a) Impartasirea in mod vazut se realizeaza cu TRUPUL si SANGELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, o singura data pe zi, la un anumit interval de timp, de obicei in posturi.

b) Impartasirea in mod nevazut cu Dumnezeu o putem realiza de mii de ori pe zi in functie de sarguinta noastra. Asa s-a impartasit nevazut cu Dumnezeu Maria Egipteanca, in cei 47 de ani cat a vietuit in pustie, de statea la rugaciune ridicata in vazduh ca de trei palme, si numai o singura data s-a impartasit in chip vazut cu Sfintele Taine.

Caile de impartasire nevazute sunt:

1. Impartasirea pe calea Rugaciunii Duhovnicesti Mintale.

2. Impartasirea pe calea Poruncilor lui Hristos.

3. Impartasirea prin auz.

4. Impartasirea prin Miride.

1. Impartasirea pe calea Rugaciunii Duhovnicesti Mintale o realizam cand implinim rugaciunile uzuale ale familiei mentionate in materialul anterior.

2. Referitor la impartasirea pe calea Poruncilor lui Hristos, Mantuitorul ne promite:

"Cel ce ma iubeste pe Mine si are poruncile Mele si le pazeste pe ele, Eu si Tatal vom veni la el si vom face locas in el".

"Domnul nostru Iisus Hristos se afla ascuns in poruncile Lui" - zice Sfantul Marcu Ascetul. Deci lucrand noi poruncile lui Hristos, tinand post, dand milostenie, facand rugaciuni, priveghere, infranare, Il primim pe Hristos pe calea poruncilor Lui.

3. Impartasirea prin auz o realizam prin ascultarea Cuvantului rostit in Sfintele Biserici si Citirea in Sfintele Carti acasa, dupa cum ne marturiseste Sfantul Apostol Pavel:

"Credinta vine prin auz si auzul prin Cuvantul lui Dumnezeu".

4. Impartasirea prin Miride.

In fiecare Duminica, sarbatoare si peste saptamana, cand pot si au nevoie pentru casa si sufletul lor, credinciosii sunt datori sa mearga la Biserica din timp, la inceputul utreniei, sa dea pomelnic la Sf. Altar si sa li se scoata la Proscomidie particele pentru ei, pentru toti ai casei lor, vii si raposati si mai ales pentru cei bolnavi. Pomenirea regulata la Sfanta Liturghie un timp cat mai indelungat este de mare ajutor atat pentru noi cei vii, cat si pentru cei raposati.

Cunoscand acum ca rugaciunile au o mare valoare, putere si trecere inaintea Atotputernicului Dumnezeu, stiind ca prin ajutorul lor noi dobandim toate cele de folos, in toate imprejurarile, trebuintele, stramtorarile si primejdiile vietii, sa ne rugam lui Dumnezeu fierbinte, din adancul inimii si sufletului nostru, zicand ca psalmistul:

"Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne!

Doamne, auzi glasul meu". (Ps. 129, 1)

"Dumnezeule, spre ajutorul meu, ia aminte !

Doamne, sa-mi ajuti mie, grabeste-Te". (Ps. 69, 1)

EFECTELE MEDICALE ALE RUGACIUNII

Abordand problematica rugaciunii si din punct de vedere medical, dorim ca, prin aceste informatii, sa intram si la sufletul semenilor nostri care au dobandit un bagaj deosebit de cunostinte din multe domenii ale stiintei si au retineri in manifestarea sentimentului religios.

Alexis Carel, medic chirurg fiziolog, savant de renume mondial, laureat al Premiului Nobel, in studiile sale din perioada anilor 1940-1944, a urmarit indeaproape efectele fiziologice si curative asupra celor ce se roaga.

Vom reda, in continuare, cateva din rezultatele studiilor sale.

Nevoia reala si subtila a naturii umane este dezvoltarea simtului sacru sau al rugaciunii. Societatea moderna contemporana sustine ca ratiunea este superioara intuitiei si sentimentului. De aceea, in timp ce stiinta noastra infloreste, sentimentul religios se ofileste si piere. In acest fel omul modern a devenit, din punct de vedere spiritual, o fiinta oarba, pentru ca ignora sa-si dezvolte simtul religios (sacru), care influenteaza mult mai mult personalitatea individului decat ratiunea.

Simtul sacrului se exercita si se exprima mai ales prin rugaciune. Ca simt al sacrului, rugaciunea este un fenomen spiritual, este o tensiune a spiritului uman spre Creatorul lumii.

In general, rugaciunea este un spirit de durere, un strigat de ajutor. Este un efort al omului de a comunica cu Fiinta invizibila, cu Acela care este Creatorul a tot ce exista, Intelepciunea suprema, Puterea si Frumusetea absoluta, Tatal si Mantuitorul nostru.

Departe de a fi o recitare mecanica, adevarata rugaciune este transfuzie de viata divina in sufletul credinciosului si o absorbire a constiintei acestuia in Dumnezeu.

In sensul ei cel mai adevarat, Rugaciunea este un avant al iubirii care trece dincolo de noaptea obscura a inteligentei. Tehnica rugaciunii am invatat-o de la sfintii crestini, care timp de 20 de veacuri au initiat lumea in viata religioasa.

Crestinismul L-a adus pe Dumnezeu la indemana tuturor. I-a dat infatisare, L-a facut Tatal nostru, Fratele nostru, Mantuitorul nostru.

In rugaciune, efortul trebuie sa fie mai mult afectiv decat intelectual .Putini oameni stiu sa se roage, dar Stapanul lumii accepta pana si cele mai smerite cuvinte de lauda, ca si cele mai frumoase invocatii. Ba chiar si rugaciunile rostite masinal si chiar numai aprinderea unei lumanari pot reprezenta, desi in forma redusa, elanul spre Dumnezeu al unei fiinte omenesti.

Ne putem ruga prin actiune si fapte, dar si prin vorba sau gand. Sf. Aloisiu spunea: "Cea mai buna rugaciune este indeplinirea voii lui Dumnezeu, Tatal nostru".

Oricare ar fi locul in care ne rugam, Dumnezeu nu ne vorbeste daca nu facem liniste in suflet. Echilibrul fizic si psihic este greu de obtinut in invalmaseala si zgomotul orasului modern, de aceea un loc potrivit pentru rugaciune este Biserica, in care putem gasi conditii prielnice pentru linistea interioara.

Numai cand devine un obicei, rugaciunea influenteaza cu adevarat asupra sufletului, caracterului si fiintei noastre. Ea trebuie sa devina pentru noi un mod de viata, un fel de a trai.

Efectul rugaciunii se produce in mod imperceptibil, insesizabil. Foarte putini oameni au ocazia de a observa efectele rugaciunii in mod precis. Rugaciunea isi exercita influenta asupra sufletului si trupului intr-un fel care pare sa depinda de calitatea si de frecventa sa.

Felul de a trai al celui ce se roaga, poate sa dezvaluie calitatea rugaciunii. Cand rugaciunea este frecventa, influenta este foarte clara. Ea consta intru-un fel de transformare mintala si organica a fiintei noastre, care se produce in mod progresiv si adeseori insesizabil. S-ar putea spune ca rugaciunea aprinde in adancul constiintei o lumina, iar la aceasta lumina, omul incepe sa se vada pe sine asa cum este, se recunoaste pe sine si se simte inclinat spre implinirea dorintelor morale.

Rugaciunea il stabileste intr-un echilibru de modestie, umilinta si supunere. In acest fel omul isi deschide sufletul si este gata sa primeasca imparatia harului divin. Incetul cu incetul, rugaciunea, inteleasa in acest fel, produce in suflet calmitate, liniste interioara, armonie intre activitatea nervoasa si activitatea morala, o putere mai mare de a suporta incercarile vietii, saracia, lacomia, calomnia, boala si moartea.

Rugaciunea, pe langa calm si echilibru, produce o integrare a activitatii mintale, un fel de reconfortare a personalitatii, uneori chiar nasterea eroismului.

Echilibrul cauzat de rugaciune devine puternic ajutor terapeutic pentru omul bolnav. Rugaciunea scoate la iveala tezaurul ascuns in fiinta umana.

Rugaciunea are darul de a ridica oamenii peste nivelul obisnuit de cunoastere si de traire morala dobandit prin educatie. Contactul cu Dumnezeu imprima in sufletul omului pacea, care apoi radiaza din el si se difuzeaza pretutindeni.

Acolo unde rugaciunea este aplicata in mod afectiv, se obtine vindecarea, datorita invocarii puterii lui Dumnezeu sau a Sfintilor Sai. Rugaciunea are cateodata efect exploziv. S-au vindecat aproape instantaneu bolnavi de diverse afectiuni ca: lupus al fetei, cancer, infectii renale, tuberculoza pulmonara, osoasa sau peritoniala. Efectul se produce aproape totdeauna in acelasi chip, la inceput o mare durere, dupa aceea sentimentul de a fi vindecat, apoi in cateva clipe, cel mult in cateva ore, simptomele bolii dispar, iar leziunile anatomice se repara.

Miracolul este caracterizat printr-o rapida accelerare a proceselor de vindecare.

Adeseori nu este nevoie ca insusi bolnavul sa se roage pentru ca fenomenele de vindecare sa se produca. Dar totdeauna sa fie langa el cineva care sa se roage. Efectul depinde de calitatea si intensitatea rugaciunii si de dorinta celui bolnav de a se indrepta. De asemenea, marele savant recomanda ca nu trebuie sa facem din rugaciune o doza de calmant sau remediu contra fricii de suferinta, boala sau moarte.

In alta ordine de idei, un mare istoric englez sustine ca marile civilizatii s-au dezvoltat datorita simtului sacru si au pierit datorita atrofierii acestui simt. Ca urmare a acestui fenomen, simtul moral dispare la scurt timp dupa disparitia simtului sacru, omul afland-se atunci intr-o stare de mare primejdie.

Simtul sacrului s-ar putea compara cu nevoia noastra de oxigen, iar rugaciunea ar avea functia similara cu cea a respiratiei. Cu alte cuvinte, rugaciunea este o functie normala a corpului si sufletului nostru.

S-a constatat ca, la cel ce are simtul sacrului format si se roaga permanent, scade consumul de proteine si o energie noua, necunoscuta, tine locul unei hrane abundente. Prin spirit si prin rugaciune, omul scoate in evidenta o energie calitativ noua, superioara, care intretine viata sau care face sa renasca viata celui bolnav.

Regulile de igiena biologica, alimentara, morala si sociala, pe care le cuprinde religia lui Iisus Hristos, fac din aceasta religie cea mai vestita stiinta. Profitand de aceasta stiinta, medicii ar putea reda permanent bolnavilor puterile pierdute.

Electrofiziologii Redkin si Hikley sustin ca forta rugaciunii consta in declansarea unor biocurenti electrici, demonstrand ca boala este o manifestare bioelectrica, iar greselile de comportament moral aduc modificari mecanice, chimice si fiziologice, modificari ce au la origine biocurentii gandului optiunilor omenesti. De asemenea, electrofiziologia a descoperit ca biocurentii se pot crea si inmulti prin exercitiu religios, facandu-i sa actioneze in fiecare celula, in fiecare neuron. Austeritatea religioasa se dovedeste, astfel, o metoda de prevenire si tratament al bolilor din punct de vedere electrofiziologic. IUBIREA, pe care a predicat-o Iisus si care implica spalarea picioarelor, servirea aproapelui, devotamentul, e un generator de biocurenti. Prin activitatea de rugaciune, bioelectricitatea umana nu se concentreaza numai intr-o portiune a scoartei cerebrale, ci se difuzeaza peste tot in organism.

Efectele rugaciunii si interventia divinitatii nu se produc decat dupa ce omul s-a rugat cu staruinta, pana la completa purificare a trupului si sufletului. Cu ajutorul rugaciunii, celulele omului si fiziologia lor intra in substratul divin al vietii. Stimulul rugaciunii, odata ajuns in neuron, se propaga prin circuite neuronale corticale si subcorticale, iar de acolo se comunica intregului ansamblu fiziologic.

Boala este in cele mai multe cazuri urmarea incalcarii legilor firii. In acest sens ni se spune in Biblie: "Inima omului este nespus de inselatoare si rea, cine poate s-o cunoasca?"

Dar rugaciunea ne transforma si ne da o inima noua, asemanatoare cu a lui Hristos. Rugaciunea este o forta care restabileste echilibrul organic, reasezand toate celulele si functiile corpului in fata Puterii infinite a lui Dumnezeu, de la care obtinem "odihna" si refacere. Totul se petrece in asa fel, ca si cum Dumnezeu l-ar asculta pe om si i-ar da raspuns.

"Rugati-va neincetat". (I Tesal. 5, 17)

"Ceea ce va semana omul, aceea va si secera" se spune in Scriptura.

Cine seamana rugaciune, culege roadele ei binefacatoare si tamaduitoare.