II. ETAPELE RESTABILIRII SANATATII SUFLETESTI SI TRUPESTI

Restabilirea sanatatii sufletesti si trupesti in viata crestina se poate dobandi parcurand urmatoarele etape:

A. Intrarea sub ascultarea unui parinte duhovnic iscusit;

B. Rugaciunea sub ascultare;

C. Postul sub ascultare.

A. INTRAREA SUB ASCULTAREA UNUI PARINTE DUHOVNIC ISCUSIT

Rari sunt cei ce cunosc taina ascultarii. Cel ce asculta este mare inaintea lui Dumnezeu. El imita pe Hristos Care ne-a dat El insusi pilda ascultarii. Cel ce asculta si-a pus toata nadejdea in Dumnezeu si de aceea sufletul sau este pururea in Dumnezeu si Domnul ii da harul Sau. Domnul iubeste sufletul ascultator si daca-l iubeste, ii da ceea ce sufletul a cerut de la Dumnezeu. Cel ce asculta este inger pamantesc, daca face ascultare fara cartire si cu simplitate.

Duhovnicul, pentru crestin, este intocmai ceea ce este calapodul pentru incaltaminte, tiparul pentru caramizi.

Spitalele de psihiatrie ar fi goale daca crestinii s-ar marturisi drept, curat, cu sinceritate, smerenie si ascultare, la duhovnici distinsi, fie ei si severi, dupa care sa se impartaseasca cu vrednicie.

Ca printr-o sita este cernuta intreaga omenire. Trec anii peste noi, suntem surzi la clopotele Bisericilor care ne cheama la pocainta si doar cand vine moartea, durerea si boala, ingroziti ca toata stiinta medicala nu poate face nimic corpului nostru ruinat, atunci alergam la rugaciunile preotilor.

E cam tarziu! Totusi ... daca aceasta nadejde este sincera, din inima, ca a talharului de pe cruce, atunci mila lui Dumnezeu vine chiar in ceasul acela sa aline durerea celui ce-L striga cu disperare.

Metamorfozand rolul parintelui duhovnic, acesta introduce pe bolnav in sala de asteptare a Doctorului trupului si sufletului nostru. Parintele duhovnic patrunde dincolo de atitudinile si gesturile conventionale, in spatele carora ne ascundem personalitatea atat de altii cat si de noi insine. El sesizeaza persoana unica, cea dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

Cand ne indreptam catre duhovnic, nu cersim doar iertarea pacatelor, care sa ne ofere nadejdea mantuirii, ci mai ales asteptam intarirea vointei, pentru a nu mai pacatui, stiind prea bine ca vointa de pana acum nu ne-a ajutat suficient, n-am invatat a o folosi. Aceasta intarire a vointei se face in mod sigur prin rugaciuni si prin implinirea canonului ce-l primim, dar mai ales prin alegerea caii de a nu mai pacatui. Iar CALEA, duhovnicul este dator sa ne-o arate, sa ne incurajeze sa calcam pe ea, sa ne ia de mana si sa ne conduca pasii nostri nestiutori, nehotarati pe deplin, neinvatati la acest mers intru curatire, in lumina totala. Sa faptuim astfel si cand suntem singuri, sa putem fi vazuti de oricine fara sa ne rusinam.

Sfatul duhovnicului are mare valoare pentru credincios. Daca duhovnicul ne va da tamada cea mai potrivita pentru boala noastra, in mod sigur ne vom vindeca.Daca ascultam de parintele nostru duhovnic, daca avem incredere in el, sa nu ne fie teama ca suntem povatuiti gresit. Dumnezeu va gasi intotdeauna mijlocul prin care sa ne descopere adevarul. A trai in ascultare, inseamna sa ne facem inima sensibila la orice schimbare duhovniceasca din viata noastra. Cine nu asculta de duhovnic, nu asculta nici de Dumnezeu.

Putin conteaza daca parerea parintelui nostru duhovnic este imperfecta. In masura in care sunt implinite poruncile in ascultare si credinta in Hristos, Dumnezeu va indrepta faptele noastre. Ceea ce parea fals se va adeveri. In schimb ceea ce parea desavarsit, dupa judecata noastra, nu va fi, adesea, decat reflexul vointei noastre pacatoase si Dumnezeu nu va mai fi cu noi."Cel ce va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta, si cel ce se leapada de voi, se leapada de Mine". (Luca 10, 10)

Fara ascultare, fie el patriarh, episcop sau preot, mirean sau calugar se poate pierde, pentru ca Dumnezeu il paraseste pe acela care are prea multa incredere in propria sa inteligenta.

Daca suntem gata sa ne urmam duhovnicul si sa avem incredere in el, Dumnezeu sfarseste intotdeauna prin a randui lucrurile intru-un sens pozitiv.

Taina ascultarii este una din realitatile cele mai serioase pe drumul mantuirii. Toata lucrarea este a lui Dumnezeu. Preotul numai deschide gura, iar toate le face Dumnezeu.

In om pot salaslui trei vointe:

- vointa sa,

- vointa diavolului si

- vointa lui DUMNEZEU.

Cea din urma, vointa lui Dumnezeu, nu o putem afla decat prin gura parintelui nostru duhovnicesc la scaunul Tainei Sfintei Spovedanii.

Cand vine moartea, pe suflet il iau diavolii, daca n-a facut voia lui Dumnezeu. Aceste duhuri rele nu fug de noi decat atunci cand vad asupra nostra harul lui Dumnezeu (flacara dumnezeiasca ce-l inconjoara pe omul ascultator), pe care il vom dobandi in urma ascultarii de duhovnic.

Lumea si pofta trec, dar cine face voia lui Dumnezeu ramane in veac.

Ascultarea este o renuntare totala la vointa personala si la cea a diavolului. Aceasta este calea pe care trebuie sa o urmam pentru a deveni liberi, pentru a auzi in inima noastra vocea Duhului Sfant.

Toti cati s-au mantuit au facut ascultare, fara ascultare neajungandu-se acolo unde dorim sa fim si sa ramanem pentru vesnicie.

Adevaratul ascultator uraste voia sa si o accepta pe cea a parintelui sau duhovnicesc. Pentru aceasta primeste libertatea de a se ruga lui Dumnezeu cu minte curata si sufletul sau contempla liber, fara ganduri, pe Dumnezeu si se odihneste intru El. El vine degraba la iubirea lui Dumnezeu, datorita smereniei si pentru rugaciunile parintelui sau duhovnicesc.

Sfintii Parinti au pus ascultarea mai presus de post si rugaciune, fiind mucenicie de bunavoie. Pentru ca, din nevointe ascetice facute fara ascultare, se naste slava desarta, dar cel ce asculta face totul asa cum i se spune si nu are motiv sa se trufeasca.

Daca ingerii cazuti ar fi pazit ascultarea, ar fi ramas in ceruri si ar fi cantat intru slava Domnului. Si daca Adam ar fi pazit ascultarea, atunci el si neamul lui ar fi ramas in Rai.

Ascultarea e mai mare ca jertfa, dupa invatatura Sfintei Scripturi. "Si se vor binecuvanta prin neamul tau toate popoarele pamantului, pentru ca ai ascultat glasul Meu" (Facerea 22, 18, momentul cand Dumnezeu ii incearca ascultarea lui Avraam, prin porunca de a jertfi pe unicul sau fiu Isaac).

Daca ne vom pune intrebarea cine este preotul (duhovnicul) atunci vom putea spune urmatoarele: Preotul este un om al lui Dumnezeu si chemat de Dumnezeu la cinstea aceasta a preotiei. Nimeni nu este mai mare ca preotul pe pamant. Si dupa moartea sa, preotul tot preot ramane cand se va scula la Judecata cea Mare. Harul preotiei nu se sterge niciodata.

"Fratilor, ascultati pe mai marii vostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, avand sa dea de ele seama". (Evr. 13, 17)

In fiecare parohie este un om care este al tuturora, pentru ca e parintele sufletesc al tuturor, care este chemat ca martor, ca sfatuitor ori ca reprezentant in toate actele cele mai solemne ale vietii, care ia pe om de la sanul mamei sale si nu-l lasa decat la mormant, care binecuvanteaza ori sfinteste leaganul, nunta, patul mortii si sicriul, un om la picioarele caruia crestinii merg a depune marturiile lor cele mai intime, un om care, prin starea sa, este mangaietorul tuturor nenorocirilor sufletului si ale trupului, un om care stie toate si al carui cuvant cade de sus asupra inteligentelor si asupra inimilor cu autoritatea unei misiuni dumnezeiesti.

Preotul, in scaunul spovedaniei, implineste trei lucrari:

1. PARINTE

2. DOCTOR

3. JUDECATOR

Poarta in el Duhul Sfant si prin Duhul Sfant ne iarta pacatele.

Daca am vedea slava Harului Dumnezeiesc in care slujeste preotul, atunci la aceasta vedere am cadea la pamant, si daca preotul insusi s-ar vedea in ce slava cereasca sta cand isi savarseste slujirea sa, ar deveni un mare nevoitor (ascet) ca sa nu intristeze cu nimic Harul Duhului Sfant care viaza in el.

Preotul cunoaste pe Domnul prin Duhul Sfant si asemenea unor ingeri vede cu mintea pe Dumnezeu. Are destula putere sa desfaca mintea noastra de cele pamantesti si sa o statorniceasca in Domnul.

Cine-l intristeaza pe preot, il intristeaza pe Duhul Sfant care viaza in el.

Un preot bun poate transforma duhovniceste si poate mantui mii si mii de suflete. Dar si credinciosii iubitori de Hristos, prin rugaciunile lor, pot schimba viata si sufletul preotului mai putin bun.

Toate slujbele savarsite de preoti hirotoniti canonic de Biserica sunt primite la Dumnezeu, indiferent de viata lor personala, caci nu ei, ci harul Duhului Sfant primit la hirotonie lucreaza prin ei si savarseste toate. Preotul este numai un slujitor, un colaborator al Harului, un mijlocitor intre Dumnezeu si oameni. El numai cat rosteste cu cuvantul si Duhul Sfant care lucreaza prin episcopi si preoti toate le savarseste.

Stiind ca zilele vietii noastre sunt tot mai putine, ca parintii duhovnicesti iscusiti sunt tot mai rari, iar setea de cuvant de folos este tot mai mare, sa cerem de la Dumnezeu, prin rugaciune si lacrimi, pastori cu ravna fierbinte catre Dumnezeu.

Are Dumnezeu inca destui alesi necunoscuti, care pot sa calauzeasca sufletele pe calea mantuirii. Iar calitatile unui duhovnic bun sunt acestea:

-sa fie mai intai om de rugaciune;

- sa iubeasca biserica si pe toti oamenii;

- sa fie smerit si bland cu cei smeriti care se caiesc de pacatele lor si aspru cu cei lenesi, care nu merg la biserica si nu parasesc pacatele;

- sa nu fie iubitor de bani si de lucruri pamantesti, nici sa fie iubitor de lauda si cinste;

- iar cununa tuturor, sa fie gata la nevoie a-si pune viata si sufletul pentru Biserica lui Hristos si pentru fiii sai sufletesti.

Crestinul isi poate schimba duhovnicul in urmatoarele situatii:

- daca nu este multunit cu duhovnicul sau pentru ca nu-l spovedeste cu rabdare, dupa canoane:

- daca este ruda cu preotul din sat;

- daca spovedeste in comun;

- daca preotul este prea tanar si nu are timp sa asculte spovedania fiecaruia;

- daca s-a smintit de el.

Insa nimeni nu-si poate schimba duhovnicul, fara voia celui dintai, daca este in viata. Cel mai bine si canonic este ca fiecare crestin sa se spovedeasca la preotul parohiei respective randuit de Dumnezeu, caci toti preotii au acelasi har.

Nimeni nu poate vorbi de rau pe slujitorul si robul Domnului - preotul. El spre aceasta slujba e sfintit. Si cand o savarseste, chiar pacate de ar fi facut cumva, el e curat si luminat ca si ingerul.

"De va avea si invatatura si asezare nedreapta, sa nu-l ascultati pe el. Iar, de va invata drept, apoi la viata lui sa nu va uitati, ci cuvintele lui sa le ascultati... Deci, de nu-l vei asculta pe el, te vei osandi". (Sfantul Ioan Gura de Aur)

Satana nu-i poate suferi pe slujitorii preotesti pentru ca ei aduc jertfa cea fara de sange prin care este biruit si rusinat. De aceea ei incearca sa barfeasca pe slujitorii Domnului Hristos, cei sfintiti prin Duhul Sfant, ca sa indoiasca pe credinciosi, soptindu-le multe barfeli la urechi. Domnul Dumnezeu, insa, nu ingaduie aceasta si le va cere El odata socoteala pentru faptele lor.

Precum focul curata fierul, transformandu-l din rece si negru in arzator si luminos, tot astfel Dumnezeu curata de pacate si sfinteste pe preotii Sai liturghisitori. Ingerii vin si iau toate pacatele preotului ce sunt scrise pe foi albe de hartie si le arunca in foc, pentru ca "Sangele cel Sfant al lui Hristos le-a curatat", iar preotii raman curati si luminati.

Preotii sunt facuti vrednici de impartasirea cu Trupul si Sangele Fiului lui Dumnezeu, pentru ca si ei sa indrepte si sa sfinteasca pe credinciosi.

De va avea cineva oricate carti si, citindu-le, sa se osteneasca a face fapte bune cat de multe, dar de nu va avea duhovnic, nu se poate mantui, fiind cuprins de boala neascultarii. Toate patimile, putin cate putin, se vindeca prin ascultare.

Vindecarea si, in final, mantuirea sta in deasa sfatuire si, unde nu este deasa sfatuirea, cad sufletele ca frunzele.

In concluzie, rolul capital al duhovnicului este de a fi calauza si indreptator al credinciosului, ajutandu-l sa se desprinda din amorteala pacatului si a mortii si sa afle Raiul prin pocainta, smerenie si iubirea de vrajmasi.

CUVANT DESPRE ASCULTARE DIN PATERICUL EGIPTEAN

A zis un staret: "Cel ce sta in ascultare, la un parinte duhovnicesc, mai mare plata are, decat cel ce sta in pustie si de sine petrece".

Si zicea: "A spus unul din stareti: am vazut patru randuieli in ceruri.

Intaia randuiala este a omului bolnav, care lauda pe Dumnezeu.

A doua randuiala este a aceluia ce are iubire de straini si pe aceasta o slujeste.

A treia randuiala este a aceluia ce vietuieste in pustie si nu vede om.

A patra randuiala este a aceluia ce sta in ascultare la un parinte duhovnicesc si i se supune, pentru Dumnezeu.

Iar acela ce avea ascultarea, purta un brau de aur si avea mai mare slava decat ceilalti. Deci, am zis celui ce ma purta pe mine: cum de are mai multa slava acest calugar decat ceilalti ? Iar acela raspunzand mi-a zis: De vreme ce cel ce iubeste pe straini, a sa voie face, asemenea si pustnicul, de a sa voie se duce in pustie, iar cel ce are ascultare, toata voia sa lasandu-si, se supune lui Dumnezeu si parintelui sau duhovnic, pentru aceasta mai mare slava decat ceilalti are.

Deci, acum stiti, o fratilor, ca bine este a face ascultare pentru Dumnezeu, auzindu-i in parte, cinstea si slava faptelor ei, careia si cuvinte de lauda ii voi canta, ca sa o cinstesc:

O, ascultare, nascatoarea tuturor faptelor bune,

O, ascultare, mantuirea tuturor credinciosilor,

O, ascultare, aflatoarea Imparatiei,

O, ascultare, deschizatoarea cerurilor, care inalti pe oameni de pe pamant,

O, ascultare, vietuitoarea cea impreuna cu ingerii,

O, ascultare, deschizatoarea tuturor sfintilor, ca prin tine s-au sadit si cu tine s-au savarsit".

Aduceti-va aminte de mai marii vostri, care v-au grait voua cuvantul lui Dumnezeu, priviti cu luarea aminte cum si-au incheiat viata si urmati-le credinta. (Evrei 13, 7)