4.CUVANTUL SCRIS

• « Inapoi
• Inainte »

Mult ne-ar folosi sa aflam diferenta dintre cuvantul gandit, cuvantul rostit si cel scris. Ca nu e tot aia sa te uiti la vin, sa pui vin in pahar si sa bei vinul. Cuvantul rostit poate darama un om sau mai multi, dar cuvantul scris are puterea sa darame imparatii.

Logica e simpla si greu de demontat: un cuvant gandit, chiar de este rau, il stii doar tu, si-l poti pastra doar in inima ta. Un cuvant rostit intra si in inima celui caruia te adresezi, de aceea cuvantul rau poate capata valoare de blestem. Dar cuvantul scris este cel mai puternic, pentru ca acesta poate trai mii de ani si afecta mii de persoane.

Falsa este ideea ca, daca noi corespondam pe Internet cu cineva, avem intimitate, liniste, siguranta, confidentialitate. Mesajele trimise sau primite sunt stocate in baze de date. Un posesor de telefon mobil poate fi reperat in orice secunda, indiferent in ce parte a globului pamantesc s-ar afla. Exista tehnologia prin care un suspect de vreo infractiune poate avea verificate convorbirile telefonice, e-mail-urile primite si transmise.

In Orientul Apropiat, din cauza repetatelor acte de terorism, selectarea convorbirilor telefonice pe baza unor cuvinte cheie, prin intermediul unor softuri, a ajuns o practica curenta. Potentialii atentatori sunt reperati rapid fie ca folosesc telefoane, Internet fix sau mobil. Prin urmare, cuvantul scris ne poate semna chiar si condamnarea lumeasca, ce sa mai vorbim de Judecata sau de condamnarea divina!

Toate marile civilizatii ale lumii din vechime au murit, dar mai dainuiesc prin cuvant. Din cele sapte minuni ale lumii, doar una (complexul de piramide egiptene) a dainuit fizic. Celelalte au fost distruse, dar marturiile scrise le fac sa straluceasca si astazi. Scrierea si sacrul au trait impreuna multe milenii. Scrierea hieroglifica are radacini atestate in Egipt din anul 3000 i.Hr. si s-a pastrat pana la Darius, in secolul al treilea i.Hr. Din mileniul al treilea i.Hr si pana azi ni s-au pastrat scrieri si ideograme indiene.

Chinezii ne-au lasat inscriptii pe carapace de broasca testoasa, din epoca Yin, datand din secolele XII-XI i.Hr. Scrieri vechi de mii de ani au si arabii, evreii, sirienii sau etruscii. Fara dubii, in acest caz, cuvantul scris ne este de folos pentru ca ne pune la curent cu vremurile apuse si ne racordeaza la gandirea omului vechi, despre cele ce ne inconjoara, despre viata, despre Dumnezeu. Civilizatiile trec, dar cuvantul pentru ca este vesnic, ramane.

Cuvantul, prin puterea lui extraordinara, poate provoca dezechilibre in Univers, in natura, in corpul omenesc - asta in cazul in care cuvintele noastre servesc raului. Daca acestea servesc binelui, atunci se creeaza armonia.

Sa nu uitam un aspect: prin intermediul muzicii, cuvantul are cea mai inalta expresie a echilibrului si armoniei. Dar si muzica, daca este facuta cu scop rau, trece de partea intunericului.

Pe de alta parte, chiar de am scapa de "ochii nevazuti" ai celor ce ne pot viola intimitatea pe Internet, avem insa o autoritate de care nu putem scapa - Dumnezeu . Relele pe care le vom scrie, cuvintele spre desfranare, aluziile sexuale, barfa si toate celelalte sunt tot atatea acte prin care dam valoare de vesnicie pacatului nostru.

Trupul nostru va pieri ca oricare alt trup, dar cuvantul nostru va ramane dupa noi, si astfel, si pentru cuvantul rau, dar si pentru cel bun vom da socoteala .

Dreptatea dumnezeiasca vizeaza de asemenea cele trei categorii de cuvant: cel gandit, cel rostit si cel scris. Mantuitorul Hristos i-a mustrat pe toti cei care cred ca pacatele cu gandul sunt mici, gasind in pofta aprinsa dupa femeie, preacurvie, si in ura pe care o purtam aproapelui, desfiintarea acestuia ca om, adica omorarea lui. Blestemele, fagaduintele, juramintele solemne ale Vechiului Testament sunt tot atatea marturii despre puterea cuvantului rostit. Dar repet, dintre toate acestea, cel mai puternic, in iconomia mantuirii omului, atarna cuvantul scris. Acesta marturiseste despre vrednicia sau nevrednicia noastra in fata Dumnezeirii, Celei intreit stralucitoare.

Daca am avea un bibelou de pret, cu mare dragalasenie ne-am purta cu el. Cand manevram cuvantul, Il purtam pe Hristos de colo-colo, prin urmare, cu acest bibelou de cel mai mare pret: Hristos-Cuvantul, este bine sa umblam cu atentie si constiinta treaza. Daca folosim cuvinte rele, automat Hristos fuge, caci Lumina cu intunericul nu vor avea niciodata impartasire.

"Hai sa desfranam in cuvinte, ca nu ne vede si nu ne aude nimeni!", poate gandi un tanar sub imboldul pacatului. Amarnica inselare pentru cei ce cred asta, pentru ca am aratat destul de clar: daca vei putea scapa de monitorizare, arhivarea convorbirilor, urmarirea in fiecare secunda, nu vei putea scapa totusi de afrontul pe care il aduci autoritatii supreme, adica Creatorului.

De aceea, multi monahi iubesc tacerea pentru ca sunt constienti de gravitatea caderii prin cuvant. Nu trebuie sa fii monah ca sa te opresti din a judeca pe cineva sau a spune ceva rau. Ci trebuie sa fii chibzuit, pentru ca granita dintre a spune ceva rau sau ceva bun este asa de subtire incat uneori vorbirea de rau se confunda cu cealalta.

Un calugar zice: "Dintre toti, imi place doar de acel preot. Imi pare ca are o inima buna!". Iata cum o afirmatie pozitiva poate juca un rol negativ, pentru ca fraza se poate transforma in: "Ceilalti preoti nu sunt buni de nimic, acesta care imi place mie parca este un pic mai rasarit!". Usor se mai pica prin cuvant, de aceea, e bine ca, daca nu alegem tacerea, macar sa alegem vorbirea cea buna, incurajarea fratelui, vorba dulce si neprefacuta, cuvantul de invatatura, sfatul bun, alinarea, cuvantul care face pace, iertarea, stiinta, iubirea si multe alte lucruri bune care se pot naste prin cuvantul scris.

Deci, dupa cum cuvantul rau ne doboara fara preget, tot asa cuvantul bun are o mare putere mantuitoare.

• « Inapoi
• Inainte »