Politica interna a imparatului Constantin cel Mare


Politica interna a imparatului Constantin cel Mare

Grija deosebita pe care a manifestat-o Constantin pentru Biserica crestina, straduindu-se sa contribuie la asigurarea unitatii sale, pornea nu numai dintr-un adanc sentiment religios, ci si din necesitati practice, politice. El era convins ca unitatii Imperiului, trebuie sa-i corespunda unitatea de credinta. Apararea Imperiului, ordinea si unitatea sa interna, au fost teluri urmarite in tot cursul vietii sale de Constantin cel Mare. Pe plan administrativ si militar el a pastrat orientarile generale ale lui Diocletian (impartirea Imperiului in peste 100 de provincii, guvernate de conducatori laicipraesides si militari-duces, apoi gruparea acestora in unitati mai mari numite dioceze). De aceea in literatura de specialitate toate acestea sunt cunoscute sub numele de reformele diocletianoconstantinopolitane.

Tot lui Constantin cel Mare i se atribuie si infiintarea intre anii 318-326 a prefecturilor praetorio, adica unitati administrative mai mari decat diocezele. La inceput au fost infiintate trei: a Orientului, care cuprindea tot Orientul (Armenia, Palestina, Siria si Egiptul), Asia Micasi Balcanii; a Italiei, in care intra Italia si Nordul Africii (Mauritania, Numidia si Libia); a Galiei, cu Spania, Galia, Britania si o parte buna a Germaniei. Dupa 326 au mai fost formate inca doua: prefectura Iliricului (partea de Vest a Pen. Balcanice) si prefectura Africii in Apus, desprinsa din cea a Italiei. Numarul prefecturilor a variat, iar la sfarsitul secolului al IV-lea (395) vor ramane stabile 4: Illiricum si Orientul care vor apartine Imparatului din Rasarit, Galia si Italia, subconducerea Imparatului de Apus. La conducerea prefecturii pretorio se afla un prefect pretorio, iar o dioceza era condusa de un vicar.

In domeniul economic Constantin ia o serie de masuri cu scopul de a consolida procesul de stabilizare a preturilor, initiat de Diocletian printr-un edict in anul 301, iar in domeniul financiar emite moneda de aur cunoscuta sub numele de aureus sau solidus, ce va ramane etalonul de schimb pentru lumea de atunci pana in vremea imparatilor Comneni. Tot Constantin va emite si o moneda noua de argint (siliqua) si una de bronz (follis), care vor reprezenta banii obisnuiti folositi in afacerile curente.

In raporturile cu Licinius, Constantin a fost o vreme destul de apropiat cu atat mai mult cu cat sora sa Constantia era sotia acestuia. Cu toate acestea raporturile dintre cei doi s-au deteriorat dupa 320. Cauzele disensiunilor dintre ei sunt multiple, dar una dintre cele mai importante a fost atitudinea dusmanoasa adoptata de Licinius fata de crestini. Conflictul dintre cei doi va atinge punctul maxim in anul 324, cand la Chrysopolis, langa Calcedon, Licinius este infrant dupa o lupta crancena. Ramas singur imparat in anul 324 peste tot Imperiul, Constantin va instaura monarhia ereditara, asigurata pana in 361 de fiii sai. Astfel ia sfarsit sistemul colegial de conducere instaurat de Diocletian.

Constantin cel Mare a murit in 337, fiind singurul dintre toti imparatii Romei care l-a preaslavit pe Dumnezeu, Imparatul a toate.

Carti Ortodoxe

Cuprins