Puterea familiala: sistemul comnenilor


Puterea familiala: sistemul comnenilor

La sfasitul domniei lui Alexios I Comnenul sistemul puterii familiale era destul de bine pus la punct, dinastia folosind pe viitor diferitele aliante matrimoniale pentru integrarea unor binecunoscute familii occidentale sau a noilor familii. Astfel, o nepoata a lui Ioan al II-lea (1118-1143) s-a casatorit cu Ioan Cantacuzino; una din surorile acestui imparat s-a casatorit cu un Anghelos; o verisoara l-a avut ca sot pe Alexios Paleologul; dinastiile care au urmat pana la sfarsitul Imperiului au pastrat numele Comnenilor. Acest sistem era un nod inextricabil, care permitea imparatului sa fie legat cu intreaga clasa aristocrata. In momentul luptelor sale cu normanzii, Alexios I a asociat-o la tron pe mama sa si a oferit cele mai inalte functii militare rudelor sale de sange sau prin alianta. El a ridicat familia sa la statutul de conducatori ai ierarhiei politice si sociale, oferindu-le titluri de origine imperiala. Astfel familia, deci fidelitatea personala, inlocuia competenta, vechea pozitie socialasi atasamentul la servicul public, criteriu cuvenit posturilor celor mai inalte. In vremea lui Manuel I (1143-1180), ierarhizarea era justificata prin asa-numitul criteriu al eugeniei (nasterea dintr-o familie buna), nobletea inlocuind meritul in promovare. Inainte ierarhia functiilor crea aristocratia, acum, conceptia familiala a aristocratiei crea ierarhia; familia devenea un mijloc de guvernare. Din vremea imparatilor familiei Dukas, pastrarea puterii se baza mai mult pe legaturile de familie decat pe calitatea ofiterilor; aceste legaturi permiteau Comnenilor sa detina puterea in calitate de grup dominant in sanul unui consortiu de familii nobile, pe care le pastra si care erau in legatura cu propria lor familie sau cu a celor care-i puteau elimina de la putere. Acest lucru dadea impresia apartenentei la un grup centralizat, care impiedica degenerarea conspiratiilor in revolte. Acest sistem restrangea insa avantajele puterii, redusa de altfel la un Imperiu diminuat, la un grup restrans in detrimentul numerosului si competentului personal administrativ, care facuse din Bizant aproape un Stat modern. Foarte multi oameni competenti au fost privati in vremea Comnenilor de cariere traditionale in familiile lor. Sistemul familial al Comnenilor a adus si alte slabiciuni specifice. Astfel, prin concentarea asupra capitalei se pierdeau originile sale provinciale, iar nodul inextricabil al aliantelor familiale suscita grupuri de interese, in care fiecare vedea in ruda sa un potential adversar: fiica cea mare a lui Alexios, Ana Comnena, a incercat sa-l priveze de tron pe fratele sau Ioan, in avantajul sotului sau. In ciuda acestor insuficiente, sistemul familial a reusit in cele din urma sa fie destul de eficient pe plan extern, restaurand grandoarea Imperiului.

Carti Ortodoxe

Cuprins