Predica la Duminica I din Post - a Ortodoxiei

 

Eu cred, tu crezi, noi credem...

(Duminica I din Post - a Ortodoxiei)

Duminica aceasta, numita a Ortodoxiei, tine intr-insa taina lui "Vino si vezi!" (Ioan 1, 46). Altfel, cum ne-o spune cantarea liturgica, taina vederii lui Dumnezeu: pe de o parte in realitatea icoanei, iar pe de alta, la fel de importanta, in continutul de credinta al marturisirii. Caci nu oricine rosteste cu buzele "sunt ortodox" se incadreaza in taina cea vie a Ortodoxiei. Desi, in text, praznuirea este dedicata icoanei ca loc al salasluirii slavei lui Dumnezeu, Tabor ce tine in sine slava Invierii dinainte de inviere, trebuie sa nu uitam ca, in fapt, icoana, adoptarea si sustinerea invataturii de credinta cu privire la ea (la Sinodul VII Ecumenic, Niceea, 787) insumeaza toata teologia patristica: dumnezeirea Fiului si a Duhului Sfant, fecioria Maicii Domnului, realitatea Intruparii si a Invierii si toate celelalte care alcatuiesc, pana astazi, sira spinarii si marturisirea pe care Ortodoxia o da lumii crestine, cu nuantele ei (catolice, protestante sau neoprotestante). Este, asadar, praznuita biruinta icoanei impotriva idolilor, a dogmei crestine (ca invatatura de credinta) asupra dogmatismului relativ al parerilor partinic-omenesti.

Cantarea Bisericii (ea insasi icoana de text) ne cheama la auzire deplina: "Stralucit-a harul adevarului: cele ce s-au insemnat de demult umbros, acum s-au aratat desavarsit. Ca iata, Biserica se imbraca cu chipul cel dupa trup al lui Hristos,

ca si cu o podoaba mai presus de lume, chipul cortului marturiei cel mai dinainte insemnandu-l si credinta cea dreapta cinstind. Ca tinand icoana Aceluia pe Care il cinstim, sa nu ne inselam. Sa se imbrace cu rusine cei ce nu cred asa! Ca noua ne este spre lauda Chipul Celui ce S-a intrupat, caruia, cu buna-credinta ne inchinam, nu facandu-l Dumnezeu. Pe Acela credinciosii sarutandu-L, sa strigam: Dumnezeule, mantuieste poporul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta!" (Slava Vecerniei mari, glas 2). Din inceput, asadar, Evanghelia Duminicii (aceea a Ucenicilor, In 1,43 -51) ne arata modul in care Hristos stie sa-Si stranga martorii. intre ei, Natanael pare a fi cel mai perplexat de ceea ce i se intampla. Chemat cu fervoare de catre alt chemat (Filip), Natanael dintai al pericopei acesteia crede ca nimeni nu stie mai bine decat el cine este.

E de ajuns ca Hristos sa-i descopere taina inimii sale ("Mai inainte ca Filip sa te fi chemat, te-am vazut cand erai sub smochin", In 1, 48b) pentru ca Natanael sa fie - imediat dupa Sf. Ioan Botezatorul - marturisitorul cel mai direct al dumnezeirii lui Iisus Hristos: "Rabbi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu! Tu esti Regele lui Israel" (In 1, 49). Reactie de inflacarare? Nu numai atat. Cele doua interpretari pe care le dau Parintii Bisericii acelui "Te-am vazut cand erai sub smochin" vin sa ne aduca inainte un Natanael extrem de riguros.

Dintai, daca interpretam ca acest "cand erai sub smochin" se refera la momentul din viata lui Natanael in care, contemporan Pruncului Hristos, urmarit de "militia" lui Irod, parintii l-au ascuns sub frunze de smochin, astfel scapand cu viata, reactia lui este sau s-ar putea traduce astfel: "Rabbi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Tu esti Regele lui Israel pentru care am fost cautati toti, spre a fi ucis si Tu printre noi!"

De-al doilea, daca socotim acest "sub smochin" ca fiind un loc al meditatiei pentru Natanael, initiatul in taina Scripturii si evlaviosul implinitor al Legii celei Vechi, reactia este una a unui cunoscator al Legii, potrivindu-se parca stihira Litiei praznicului: "Bucurati-va, cinstiti prooroci, care legea Domnului bine ati randuit si credintei v-ati aratat stalpi de neluat si de neclintit. Caci voi v-ati aratat si mijlocitori ai legii celei noi a lui Hristos. Si, mutandu-va la cer, pe Acela rugati-L sa impace lumea si sa mantuiasca sufletele noastre" (Slava Litiei, glas 2).

De-aici decurge asezarea Evangheliei acesteia miez de praznic al icoanei. Natanael este cel care identifica in Hristos ceea ce stia, vede in El ceea ce - teoretic - asumase, zareste, dincolo de smerita asezare in trup, sederea de-a dreapta Tatalui. Natanael este cel care ne insoteste mintea de fiecare data cand, dinaintea icoanei Mantuitorului, rostim rugaciunea intrata in tipic ca fiind rugaciunea de "luarea vremii", adica spatiul de timp pe care-l parcurge preotul din timpul personal in care-si trece viata, in timpul liturgic in care se va intalni deplin cu Hristos. Cu capu-i descoperit, in vesmantu-i ce vesteste asezarea in preotie, preotul se pleaca dinaintea icoanei Domnului Hristos, rostind: "Preacuratului Tau Chip ne inchinam, Bunule, cerand iertare greselilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Ca de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca sa scapi din robia vrajmasului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta, cu multumire graim si strigam Tie: toate le-ai umplut de bucurie, Mantuitorul nostru, Cel Care ai venit ca sa mantuiesti lumea!" (Slava la Stihoavna Litiei, glas 2).

Natanael este primul care simte ca Hristos a venit ca toate sa le umple de bucurie? Nicidecum. Caci, aduceti-va aminte, toate care umplu sarbatoarea Craciunului si-apoi a Teofaniei de la Botezul Domnului salta de bucurie si se cutremura. Si Maica, si Iosif, si Magii, si pastorii, si Simeon, si Ana, proorocita... Toti in sir sunt martori ai acestei umpleri de bucurie a lumii, bucurie pana astazi conservata in dumnezeiasca liturghisire a Bisericii si-n desavarsita oglindire in icoana a Tainei Bucuriei. De-aceea consemnam in ziua aceasta: "Se goleste de intristare si de intunericul eresului Biserica lui Hristos si se imbraca cu haina de veselie, si cu dumnezeiesc si purtator de lumina har se acopera" (Cantarea a VI-a a Utreniei).

Din umbra smochinului - cu fructe deshidratate - la lumina vederii lui Hristos Celui Viu, izvor de neinsetare vesnica, Natanael este icoana Bisericii. In el "nu este viclesug" (Ioan 1, 47) si, o data lamurit, marturiseste taina dumnezeirii si a imparatestii alcatuiri a Nazarineanului ce-i schimba viata. Concomitent, Natanael poarta cu sine - pedagogic - si taina vamesului (smerit fara sa stie si, nestiind, pastrand smerenia), si taina fiului celui risipitor (aceea a intoarcerii si invesmantam in haina veseliei). De-aceea da evanghelia cu Natanael continut acestui praznic al Icoanei. Caci cine nu se smereste si nu-si intoarce firea catre firea pe care Dumnezeu i-o cere, acela nu se-nvesmanta cu haina bucuriei, haina Ortodoxiei.

De-aceea intrebarea Duminicii acesteia, si a vietii intregi, in fond, este aceea: Care este continutul credintei mele? Cat din ceea ce marturisesc - cuvant si fapta - ma tine in Ortodoxie?

Caci Ortodoxia, dincolo de o stare de spirit, este o stare de cunoastere, una de marturie, una de implinire. Ramane o "taina a iconomiei" (cf. Icos), o taina a luminii si a Bucuriei. Si ea nu este numai ceea ce cred eu si crezi tu, ci ceea ce credem si marturisim noi, adica Biserica unde ne-am lepadat moartea si ne-am umplut de nemurire, in care am dezbracat pe omul cel vechi si l-am invesmantat in cel nou. Aceea in care se implinesc cuvintele Apostolului Duminicii de astazi (Evrei 11, 14-26; 32-40), noi infruptandu-ne si din roadele fagaduintei. Ortodoxia fiind astfel starea in care, ca in iubire, nu doar ne uitam unii la altii, ci impreuna privim spre acelasi tel: mantuirea. "Astfel ca si noi, avand imprejuru-ne atata nor de martori, sa lepadam tot ceea ce ne ingreuneaza si tot pacatul ce cu usurinta ne impresoara, si cu staruinta sa alergam la intrecerea ce ne sta inainte, cu ochii tinta la Cel Ce incepe credinta si o desavarseste, la Iisus, Cel ce-n locul bucuriei care-I statea inainte a indurat Crucea, in dispretul rusinii, si a sezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu" (Evrei 12,1-3).

In acest urcus duhovnicesc, icoana sa ne fie oglinda, retina prin care ne zareste Dumnezeu, iar noi ne analizam, mereu si mereu, pozitia de credinta, asezarea din dragoste si fidelitatea din nadejde. Natanael, si el, sprijin pe Cale...

De-acum, postul incepe. Unul deloc trist, si nici intristator. Ne vor potopi ispite? Ne vor istovi? Hrana aleasa pe drum, Sfintele lui Dumnezeu Taine - Spovedania si Euharistia - liniste deplina, privegherea la care ne cheama Biserica. Biserica, a carei cantare ne indeamna astfel: "Sa incepem acum a doua saptamana a Postului cu fata luminata, savarsindu-l din zi in zi, fratilor, facandu-ne caruta de foc, ca si Ilie Tesviteanul, cele patru virtuti mari; sa inaltam gandul cu nepatimirea, sa intrarmam trupul nostru cu curatia, gonind si biruind pe vrajmasul" (Luni, la Vecernie, facerea lui Teodor).

Sa luam dar aminte: "Moise, in vremea postului, a luat Legea si pe popor l-a atras la sine; Ilie, postind, cerurile a incuiat, si cei trei tineri ai lui Avraam pe tiranul cel faradelege prin post l-au biruit. Prin el (adica prin post, n. n.), si pe noi, Mantuitorule, invredniceste-ne sa ajungem la Invierea Ta, strigand asa: Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi... (Stihira zilei de Duminica, glas 6).

Postul, icoana a caii, arma spre dobandirea libertatii depline. In Hristos...

Carti Ortodoxe

Cuprins