Predica la Duminica a XXXII-a dupa Rusalii


"Ca si acesta este fiu al lui Avraam..."

(Duminica a XXXII-a dupa Rusalii; Lc 19,1 -10)

Zaheu in sicomor, pentru a-L vedea pe Dumnezeu. Hristos pe lemnul Crucii, sicomorul cel cu gust dulce si de lumina purtator, daruitor al vederii lui Dumnezeu.

Duminica aceasta, a XXXII-a dupa Rusalii, aduce cu sine drumul lui Hristos din afara Ierihonului - acolo unde vindeca pe orbul din duminica ce a trecut, dand lectia adancimii smerite a minunii lui Hristos - in Ierihon, orasul care, nu-i asa, aduce aminte, prin rezonanta sa, de locul biruintei dintai a poporului celui ales, prin harul si ajutorul lui Dumnezeu, pe pamantul pe care El il daruise neamului aceluia, care avea sa-L daruiasca pe Mesia. Daca atunci, in inconjur de cantec si alamuri si putere de la Dumnezeu, se daramau zidurile Ierihonului, acum Hristos Domnul este Cel Care darama zidul izolationismului mesianic al poporului celui ales din Israel, aratand universalitatea minunii Sale pe pamant. Caci zice Domnul, miez al vestirii din Duminica aceasta, privind ravna lui Zaheu: "Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, ca si acesta este fiu al lui Avraam" (Lc 19,9).

Mai mult decat apare la prima vedere, aceasta Evanghelie pregateste sufletul nostru pentru perioada de har si zel, care este Postul cel Mare al Pastelui, perioada aceea pe care o numim a "tristetii radioase", plina de bucuria slujirii lui Hristos.

Domnul Iisus intra in Ierihon laolalta cu vestea ultimei vindecari, aceea a orbului de la marginea drumului Ierihonului, a carui Evanghelie am auzit-o in Duminica ce a trecut. In jur, oamenii il lauda pe Dumnezeu, cuprinsi, desigur, si de exaltarea unei minuni atat de "vizibile" (si la propriu, si la figurat). Omul din Ierihon, ca orice om muncitor si cinstit, trebuie vazut ca unul tare aproape de inima lui Dumnezeu. Fara complicatii intelectuale, fara ifose si ingamfari ieftine, om de campie - nu departe e Valea Iordanului celui binecuvantat, cu orizontul deschis fie spre Efraim, fie spre Betabara sau dincolo de Iordan, spre Pereea sau, spre nord-vest, spre Samaria - e om care a vazut si care a trait multe. De aceea pare ca-i vesel, comunicativ, si-l putem banui mereu dornic de evenimente. Dar acesta de-acum, in stransa legatura cu vindecarea orbului, parca le-ntrece pe toate celelalte.

Icoana celui mai nebagat in seama om al Ierihonului am remarcat-o in Duminica trecuta, cand l-am aratat pe orbul din drumul Ierihonului ca unul "uitat" acolo, care, intr-un fel, "strica fata orasului". De data aceasta, un altul, mai-marele vamesilor, bogat, dar vames (deci cu o pozitie sociala neiubita in oras, dimpreuna cu aceea a tuturor celorlalti vamesi, oamenii Imperiului sau ai domniei, oricum neiubit in enclava de nationalism fierband, care este neamul lui Israel...), adica de invidiat pentru ceea ce are, dar urat pentru ceea ce este.

Si totusi... Omul acesta obisnuit sa fie mereu periat, platit si bagat in seama de toti, alege poate cea mai interesanta modalitate de a intra in contact cu Dumnezeu din istorie: urcarea intr-un sicomor.

Gest al omului care uita de toate "aerele sale" de superioritate, "cautand sa-L vada pe Iisus, Care este" (Lc 19,4). Alergarea si urcarea in sicomor sunt gesturile nerabdarii intalnirii cu Hristos. Iar Domnul, Cel Care redase vederea orbului, acum reda societatii din Ierihon o alta vedere, duhovniceasca, asupra omului pe care alegandu-L Hristos sa gazduiasca la dansul, multimea, scandalizandu-se, il judecase deja, caci "murmurau, zicand ca la un om pacatos a intrat sa gazduiasca" (Lc 19,7).

Gesturile lui Zaheu sunt pline de respect curajos. Si cinstite. Caci, "stand in picioare", Zaheu marturiseste: "Iata, jumatate din averea mea o dau saracilor, si daca am napastuit pe cineva cu ceva, intorc impatrit" (Lc 19,8). Implinea, dar, Zaheu - pe care-l putem banui ca fiind de alt neam, acela al "pocaitilor" -, in viziunea societatii, cuvantul Legii celei vechi. Textele de la Iesire 22, 1; Levitic 6, 4; Numerii 5, 7; I Regi 12, 3 par "minimale" fata de ravna pe care Zaheu o arata in a despagubi pe cel pe care-l "napastuise". Sa luam exemplul textului Numerii 5,7, in care, dupa marturisirea pacatului, se cerea ca, in raport cu cel caruia-i pacatuise, omul ce gresise sa intoarca totul pe de-a-ntregul, la care va mai adauga a cincea parte. Or, la Zaheu nu este asa. Probabil ca aceasta maximalizare, aceasta depasire in sus, cu mare curaj, a facut pe Domnul sa exclame: "Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, ca si acesta este fiu al lui Avraam" (Lc 19,9). Curaj si cinste in a-si implini menirea in planul iconomic al neamului din care face parte par a fi argumentele forte prin care Hristos te admite ca fiind dintr-un neam cu Avraam si, prin acesta, intr-un neam cu El, Dumnezeul intrupat. Este asadar in Zaheu ceva ce place nespus lui Dumnezeu, Care iarasi tulbura legalistii Vechiului Testament si acorda mantuire casei lui Zaheu, zicand: "Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, caci si acesta este fiu al lui Avraam" (Lc 19. 9).

Ce anume face din Zaheu un candidat valabil pentru asezarea in casa cea binecuvantata a Dumnezeului Celui Viu? in fond, el este un profesionist corect, un meserias dedicat corect lucrului pe care-l are de facut, un om cu responsabilitatea lucrului pe care-l face. Aici se aseamana tare-tare mult cu fiecare dintre noi. Zaheu poate fi un motiv bun pentru a ramane curati intr-o lume care corupe, pentru a nu te lasa corupt de puterea care, uneori, iti insoteste viata si pozitia sociala. Caci Zaheu asta inseamna: omul care, desi poarta - prin natura functiei sale - o mare posibilitate de "corupaciune", care poate crea in juru-i un intreg sistem de interese meschine si de minciuni capabile sa sustina aceasta amestecatura de putere si coruptie - care-i legata, in genere, in cultura si mentalitatea poporului iudeu, de functia de "vames" -, cauta sa ramana subordonat moral in primul rand Legii si lui Dumnezeu, Datatorul Legii.

Si ce anume il face pe Hristos sa tresalte de bucurie si sa dea "lectia" gazduirii la un pacatos? Tocmai aceasta surprinzatoare asezare a lui Zaheu in normalitate. Tocmai faptul ca, in smerenie si drag de Dumnezeu, contrazice mentalitatea multimii. O multime care judeca lesne, superficial si mincinos de fiecare data, caci rare sunt cazurile in care democratia raspunsului sa fie umpluta de adevar. Mereu reactia este una fondata pe zvonistica si-nvartirea "stirilor", care fac - pana azi, s-o recunoastem - deliciul targovetilor. Doamne, cati Zahei cinstiti n-au mai simtit nevoia sa ramana in lucrarea Bisericii pentru ca targovetii bisericii i-au insemnat cu fierul rosu al oprobiului lor mediocru si superficial! Si cat de frumoasa este Taina Spovedaniei, care poarta in miezul ei iertarea si discutia cu Dumnezeu, din care atatea am avea de invatat! Aproape ca-L putem surprinde pe Hristos Domnul zambind, razand de reactia publicului, de "gura targului", astupata de gestul dumnezeiesc ce descopera lumii un Zaheu iesit cu mult peste mediocritatea din jur.

Traiesti cateodata si tu, nu-i asa, iubite frate cititor, starea aceasta in care esti judecat pentru lucruri pe care, facandu-le pentru Dumnezeu, le-ncarci cu dragostea si gestul tau. Si esti trecut in randul nebunilor si al exaltatilor. Sa nu te temi! Zice la Pateric Avva Antonie ca "vor veni vremuri in care cei nebuni vor zice despre cei intregi la minte ca sunt nebuni, pentru ca nu sunt asemenea nebuniei lor". Sa nu te lasi corupt de puterea domnitoare si distrugatoare de duh, ci mereu puterea ce-ti este data sa o subsumezi puterii lui Dumnezeu, avand mereu dinainte spusa Sf. Ieronim Grecul, ce zice: "Eu voiesc sa voiesc voia Domnului."

Apostolul care a precedat astazi lectura Evangheliei este cuprins in Epistola I Timotei 4, 9-15. Dar, de retinut, ne-am putea opri doar la cuvintele ce i se potrivesc teribil lui Zaheu: "Fiindca spre aceasta ne si ostenim si suntem ocarati si ne luptam, caci ne-am pus nadejdea in Dumnezeul Cel Viu, Care este Mantuitor al tuturor neamurilor, mai ales al credinciosilor" (I Tim 4, 10). Ostenit si ocarat, dar luptand in viata pentru a-L putea tine pe Dumnezeu membru al familiei sale, Zaheu s-a pregatit de gazduirea lui Hristos, prin bucatele alese ale onestitatii, smeritei priceperi si non-compatibilitatii prin putere sociala, umana. Iar Hristos, vazand si stiind toate acestea, vazand nadejdea lui Zaheu in Dumnezeul Cel Viu si, mai ales, credinciosia sa, nu l-a ocolit.

Noi insine suntem chemati sa facem parte din casa lui Zaheu, pentru ca pentru noi, dintai, Domnul Si-a pus viata Sa zalog. Pentru slobozirea noastra din moarte si pacat. Cat de tare ne suna in urechi "ca pe cel pierdut a venit Fiul Omului sa-l caute si sa-l mantuiasca!" (Luca 19,10) Cat de mult ne-ating cuvintele Apostolului de astazi, adresate lui Timotei si, prin el, noua: "Nu nesocoti harul care este intru tine!..." (I Tim. 4,14) Daca la Timotei este vorba de harul preotiei, ceilalti n-au voie sa uite ca, in fiecare, la vreme, Dumnezeu a daruit mina de aur prin care sa-si tina viata vie in Hristos-Dumnezeu.

Sa invatam, astfel, mereu cu Zaheu (niciodata cu multimea de targoveti!), ca orice gest facut spre vederea lui Dumnezeu tine vie privirea lui Dumnezeu catre noi, cei neputinciosi, dar ravnitori. Cei nepriceputi, dar nadajduitori in priceperea ce-o da harul lui Dumnezeu.

Departe este Postul, dar nu postim in zadar. Ne asezam, astfel, in "casa lui Zaheu", vamuitorul de har si de ospete de seama.

Carti Ortodoxe

Cuprins