Aspiratia catre desavarsire

 

Aspiratia catre desavarsire

Orice om are in el aspiratia catre desavarsire, catre perfectionare, si fiecare si-o foloseste, in masura in care devine constient de ea, intr-o anumita directie, unii in plan social, incercand sa "avanseze" pe scara aceasta, altii in plan artistic, creand opere de arta. Exista si categoria acelora care isi directioneaza fortele sufletului si mintii catre "asemanarea cu Dumnezeu". Ce inseamna a creste in "asemanarea cu Dumnezeu"?

O prima treapta este cea a luptei cu sinele, cu ceea ce este negativ in el, cu inclinarile catre pacat. Cum sa le descoperi insa, pentru ca de multe ori constiinta noastra este obturata, nu mai comunica cu Dumnezeu? Printr-un examen constant al sufletului, al comportamentelor de fiecare zi, printr-o disciplinare a afectelor, cautand mereu sa-ti corectezi ceea ce nu merge sau "functioneaza prost".

Comportamentele, afectele, sunt de fapt "rodul" a ceea ce este in mentalul nostru. Acolo se nasc gandurile bune sau cele rele, de judecata, de acuza, etc. Urmatoarea treapta ar fi deci, supravegherea mintii si puterea de a nu ingadui gandurilor urate, negative, sa patrunda acolo.

Tot o "lupta" este cea cu tendinta de a vorbi. Starea de interiorizare presupune tacerea. Multe din conflicte apar ca urmare a vorbelor rostite la intamplare, fara o analiza anterioara.

Dupa ce treci de domeniul "nu"-ului (sa nu faci anumite lucruri), trebuie sa lucrezi pe cel al "da"-ului: sa fii stapan pe tine insuti in sens pozitiv, sa faci sa creasca in tine interesul catre cel de langa tine, sa simti nevoia sa-i ajuti pe ceilalti, sa incerci sa-i iubesti, sa le transmiti dragoste (pe orice cale posibila: mental sau prin dovezi concrete, materiale).

Desavarsirea este, de fapt, Dumnezeu. Este adevarat ca suntem niste biete fiinte umane, minuscule in raport cu El. Dar fiecare din noi avem "stropul" nostru de dumnezeire si avem datoria sa-l facem sa creasca.