Frumusetea vine din interior


Frumusetea vine din interior

Sunt oameni care au pe chip o lumina. De parca Dumnezeu s-ar fi coborat in sufletele lor, iar lumina aceea impalpabila, imateriala, n-ar mai putea fi pusa sub obroc. Ochii lor sunt calzi, fara acea incrancenare pe care o ghicesti in privirea celor mai multi. Vorba e domoala, lipsita de patos, ei nu vor sa convinga cu orice pret. Stiu ca fiecare din noi putem sa vedem lucrurile diferit. Ei nu vor sa impuna sau sa se impuna. Sunt umili, tacuti, gata sa ofere mereu ceva din ei insisi celorlalti - o particica din sufletul lor, o mana de ajutor celor ce au nevoie. Sau pur si simplu o privire blanda, o strangere de mana, un cuvant de incurajare. Sunt fericiti ca exista si ca sunt parte din aceasta lume, pe care o vad ca pe o incununare a creatiei divine. Ei sunt "facatori de pace"- cearta, conflictul nu au loc in interiorul si in exteriorul lor.

Sunt oameni care aduc in sufletele celorlalti lumina. Ei nu sunt o categorie sociala aparte. Exista peste tot, nestiuti, neobservati. Ii recunosti dupa "dara" pe care o lasa in urma.

...Cum ar fi o lume in care toti oamenii ar fi astfel? In care fiecare l-ar privi pe celalalt cu respect si cu iubire, ca pe un adevarat frate? In care nu ar exista resentimente, ura, violenta? In care fiecare ar incerca sa-l inteleaga pe celalalt si sa-l accepte, chiar diferit fiind? In care fiecare ar fi dispus sa-i dea o mana de ajutor celuilalt? Sa-l trateze cel putin ca pe un egal? Pe scurt, sa-l iubeasca. Cum ar fi o asemenea lume?

Dar... daca n-am fi cu totii atat de imperfecti, atat de preocupati de propria noastra persoana, daca am mai avea ochi si pentru cei din jur, daca n-am fi atat de duali, atat de buni si de rai in acelasi timp. Daca am deveni mai constienti ca nu totul se termina aici, pe acest pamant, ca exista un "dincolo" unde vom duce cu noi tot ce am "acumulat" aici - nu in plan material, insa.

Poate... Intr-o zi... Peste cateva mii de ani... O lume de copii, o lume de sfinti... O lume in care sfintenia nu va mai fi vazuta ca o anomalie, in care fiecare va dori sa faca ceva pentru binele general. Aspiratia mai exista inca in noi. Cati n-am dori sa redevenim o clipa copii, sa mai gustam o clipa din bucuria paradisului pierdut? Cati n-am dori sa traim alaturi cu adevarat, sa nu mai existe conflicte, razboaie, intr-o lume dominata de frumosul interior si exterior?

Frumusetea vine din interior. Daca vom reusi sa "acumulam" in noi mai multa "bogatie" de suflet, mai multa bucurie, mai multa pace, ea se va extinde si in exteriorul nostru. Si lumea intreaga va deveni o materializare a frumusetii divine, o clipa din infinitul dumnezeirii.