Pacea


Pacea

Pacea este cheia de bolta a invataturii lui Iisus. Dobandirea pacii trebuie sa fie telul oricarui crestin.Totul trebuie sa convearga spre ea: rugaciunea, asceza, milostenia. Ce inseamna de fapt pacea? Se spune ca pacea adevarata este rezultatul a trei componente: pacea cu Dumnezeu, cea cu oamenii si cea cu tine. Din punct de vedere psihologic ea presupune: lipsa maniei, acceptarea (destinului propriu, al celorlalti, etc.), stingerea oricaror conflicte interioare si exterioare, neimpunerea celorlalti a atitudinii proprii.

Pentru a fi in pace cu Dumnezeu (cu divinitatea, deci), trebuie sa faci totul avand constiinta ca El este cu tine, atata timp cat si tu esti cu El, ca iti vegheaza pasii. Trebuie sa faci totul ca si cum ai fi mereu sub ochii Lui. Aceasta implica o stare de continua constiinta ("trezvie" in termeni duhovnicesti) si de mare responsabilitate. Trebuie sa te intrebi mereu daca ceea ce faci este in voia Lui, sa astepti urmarea faptelor tale, intelegand astfel daca ai gresit sau nu (de multe ori ceea ce ni se intampla este consecinta a ceea ce am facut - bine sau rau), sa accepti voia Lui (chiar daca este contrara celei personale).

Pacea cu semenii presupune, de fapt, iubire. Cand nu mai ai in tine afecte negative: manie, ura, gelozie, resentimente, in suflet vine si se instapaneste iubirea, reusesti sa-i iubesti pe toti, chiar daca ti se par imperfecti, realizezi ca si tu esti astfel. Reusesti sa-i accepti, sa-i ierti daca e nevoie. Daca simti ca nu-i poti iubi in totalitate (desi sfintii reusesc cu siguranta) te rogi pentru ei, pentru indreptarea lor. Pacea vine totodata din lipsa "judecarii" si a "osandei". Practic, si psihologic vorbind, nu trebuie sa judecam pentru ca putem gresi aplicand celuilalt, care este de cele mai multe ori diferit de noi, criteriile noastre, sistemul nostru de valori. De cele mai multe ori aceasta este o modalitate subiectiva de a-i aborda pe ceilalti, si putem foarte usor sa ne dam seama ca gresim, constatand ca o persoana vazuta de alte doua, diferite, poate sa i se para uneia buna si alteia rea. De fapt, perceptia legata de un om poate fi diferita de la un moment la altul, iar ceea ce vedem rau in celalalt este de fapt rezultatul a ceea ce este in noi. De acea sfintii nu mai vad raul, pentru ca nu mai exista in ei. De cele mai multe ori, judecata este primul pas, al doilea este "osanda", cu alte cuvinte, invinuirea celuilalt. De multe ori ajungem sa ne suparam pentru motive minore. Solutia ar fi sa-l respectam cu adevarat pe celalalt, sa-i respectam felul de a fi, individualitatea. Fiecare din noi avem impresia ca ceea ce facem este cel mai bine si dorim sa-l ducem si pe cel de langa noi pe calea noastra (instinctul "Evei"). Multe conflicte apar ca urmare a acestei atitudini.

Pentru a avea pacea adevarata trebuie sa ne aceptam si sa ne iubim intr-o oarecare masura si pe noi insine. Nu e vorba de o iubire egoista, narcisista, ci trebuie sa vedem in noi, ca si in ceilalti, o creatie a lui Dumnezeu, sa iubim in noi pe Dumnezeu. De multe ori, in noi sunt multe conflicte ascunse care izbucnesc uneori, alteori raman in subconstient, creand acolo adevarate "cancere". Trebuie sa ne straduim sa le aducem in sfera constiintei, sa le exteriorizam si sa le gonim din sufletul nostru prin spovedanie. De multe ori o experienta ne este data ca sa o rezolvam in sens de pace .