Postul


Postul

Postul este practicat din cele mai vechi timpuri ca mijloc de inaltare spirituala. El apare la toate popoarele lumii si este unul din "pilonii" trairii religioase. Fara post, fara asceza, nu poate fi vorba de depasire a conditiei umane. Iisus insusi se retrage patruzeci de zile in pustie, iar mai apoi recomanda apostolilor postul ca mijloc de alungare a demonilor, alaturi de rugaciune.

Postul este, in primul rand, un exercitiu de vointa. Ne dovedim puterea psihica de a renunta. Sigur, "a renunta" in general nu este neaparat pozitiv. A renunta la ceva care este "stramb", nociv, nefolositor - in aceasta consta puterea. Viata noastra e alcatuita din obisnuinte de tot felul: de la cele alimentare, pana la cele intelectuale. Cateodata suntem atat de ancorati in ele, incat mentalul nostru nu mai este capabil sa gaseasca o solutie atunci cand intervine o schimbare. Dependentele - boala societatii moderne, "fixismele" - se bazeaza pe acest fapt: un obicei prinde atat de tare radacini in noi, in asa masura incat nu mai suntem capabili sa ne debarasam de el.Ca baobabii lui Saint-Exupéry sau ca niste buruieni care invadeaza incet-incet solul.

Postul tinde sa dezradacineze din noi aceste obiceiuri proaste, sa indrepte ceea ce este "stramb" in noi, sa inlature fixismele de gandire. Mai ales pe plan alimentar, postul ar trebui sa ne conduca spre o hrana naturala, cu alimente naturale, create de Dumnezeu si nu de oameni, pline de substante chimice, sau modificate genetic. Multi pustnici se hranesc numai cu ceea ce le ofera natura: fructe, radacini - vegetale in general. In manastiri existau calugari care, in perioada postului, plecau in singuratate si foloseau totodata in acest rastimp o hrana exclusiv vegetariana. La sfarsitul liturghiei se spune ca "mai frumosi erau cei trei tineri hraniti cu seminte decat cei hraniti cu multe desfatari". In plan fizic, cea mai mare energie o cheltuim pentru procurarea hranei apoi, odata ingerata, pentru digerarea ei. Practic, scopul de baza al existentei este procurarea hranei. Femeile mai ales isi folosesc intreaga indemanare si creativitate in acest scop. Tot felul de preparate culinare ies din mainile lor. Te intrebi, totusi, pentru ce atata munca, pentru ce atata efort? Daca energia aceasta ar fi indreptata catre un scop mai nobil?

In plan spiritual, postul trebuie sa duca la o disciplinare a fiintei noastre: a gandurilor si a sentimentelor. Mentalul este partea fiintei noastre cel mai greu de controlat. Acolo "roiesc" gandurile care, apoi, "coboara" in inima, generand sentimentele. Desi nu se vad, nici unele nici celelalte, ele se simt. Un om "incarcat" de afecte negative este cu totul altfel decat unul care gandeste pozitiv, care iubeste, care raspandeste pace. Postul adevarat presupune nu numai o stapanire a instinctelor, ci si a gandurilor si sentimentelor. Desi nu le putem opri in totalitate, efortul trebuie indreptat catre alungarea celor negative si inlocuirea lor cu rugaciunea. Disciplina interioara, inlaturarea afectelor negative si inlocuirea lor cu o stare de armonie, de pace, trebuie sa potenteze postul trupesc.

"Paza simturilor" este o alta componenta a postului. Prin gust, vaz, auz, miros, patrund in noi senzatiile care fac, astfel, legatura intre exteriorul si interiorul fiintei noastre. Si aici trebuie sa intervina cenzura interioara: nu tot ceea ce ne procura simturile este cu adevarat folositor pentru cresterea in sens spiritual. Un adevarat post trebuie tinut si cu ochii si cu urechile si mai ales cu "limba". Multe din conflictele cu cei din jur vin din incapacitatea de a ne stapani vorbele, de multe ori taioase, acuzatoare, ofensatoare. Munca cu noi insine trebuie facuta si aici. Este foarte greu sa-ti stapanesti vorbele, sa fii in stare sa spui numai cuvinte de folos, ziditoare, ori sa taci, ori sa-l indrepti pe celalalt cu blandete.

Alaturi de infranare, postul trebuie sa aduca o schimbare si la nivelul faptelor: incercand sa renunti la obiceiurile proaste, trebuie, in acelasi timp, sa poti fi capabil sa daruiesti mai multa iubire in jur, sa faci mai multe fapte ale milei , sa reusesti sa-l "vezi" pe cel de langa tine cu nevoile lui, cu problemele lui, cu neputintele lui, sa iesi din carapacea propriului egoism si sa faci mici gesturi de iubire: "daruind vei dobandi". Facand bine, cu siguranta ca vei primi bine.

Postul trebuie sa ne indrepte spre o disciplina interioara,spre un control al afectelor, al vorbelor, al gandurilor. Latura spirituala a fiintei noastre trebuie sa creasca in dauna celei instinctuale. "Dumnezeu ne-a creat spre asemanarea cu Sine" - purtam fiecare in noi un strop de dumnezeire. Trebuie sa reusim sa ne asumam conditia sfinteniei, depasindu-ne tot mai mult, incercand sa urcam tot mai mult pe scara al carei capat este cerul.