Sfintenia


Sfintenia

Intr-o istorioara repovestita de parintele Arsenie Boca aflam despre un pustnic numit Zosima, care pleaca intr-o zi in cautarea pamantului "Fericitilor". Ajuns acolo, dupa incercari in care Dumnezeu isi face simtita prezenta, reuseste sa-i intalneasca. Din spusele lor afla ca sunt o populatie desprinsa din semintia evreilor pe vremea proorocului Ieremia, ca traiesc pana la 800.000 de ani, cei mai multi in feciorie, ca mananca o singura data pe zi, la ceasul sase, cand pomii isi apleaca ramurile si ii lasa sa le culeaga roadele, ca "nu mananca paine coapta la foc si miere si nu beau vin si sichera", ca se roaga ziua si noaptea, ca nu au "vie, nici aratura, nici rucodelie", nu au "case, foc, cutit", traiesc sub asternutul pomilor. Nu au nici macar haine, dar nu se rusineaza, caci au "imbracamintea dreptatii". Sunt vizitati mereu de ingeri care aduc vesti despre lumea noastra. In Postul Mare pomii inceteaza sa mai dea rodul lor, in schimb Dumnezeu le trimite mana din cer. Cand vine Pastele, pomii le ofera din nou roadele lor. Intre ei nu este decat dreptate, pace si liniste. Cand mor, sufletele lor sunt insotite de ingeri catre regatul ceresc.

"Fericitii" despre care se vorbeste in istorioara par a fi acei "blajini" din folclorul nostru, un popor de sfinti. Citind despre modul lor de viata, intelegem cum ar fi trebuit sa fie, de fapt, omenirea , si ce distanta incomensurabila ne desparte pe noi, cei de azi, de acei oameni. Astfel ar fi trebuit sa fim, cu privirea mereu atintita catre Dumnezeu, pasnici, cu iubire de aproape, lipsiti de preocuparile care ne umplu zilele: mancare, serviciu, casa, bani, etc. Totul pare o utopie, un vis de nerealizat. In realitate este modul de vietuire al oricarui sfant si idealul oricui ar vrea sa depaseasca viata aceasta, asezata pe principii materialiste si sa acceada catre un dincolo al iubirii si puritatii (atat spirituale, cat si corporale). Din pacate, omenirea a luat-o exact in sensul opus: hrana naturala a fost inlocuita de cea artificiala, "consumismul" tinde sa devina o filosofie de viata - trebuie sa cumparam cat mai mult, chiar si lucruri de care nu avem nevoie; in locul naturii in care trebuia sa locuim ne-am construit tot mai multe case, traim intre betoane; in privinta relatiilor umane poate ca sunt mai putine conflicte decat altadata (la nivel de state), insa planul familial abunda in neintelegeri. Mai avem mult pana la "cei o mie de ani de pace".

Daca fiecare din noi ar fi constient ca este o rotita intr-un ansamblu si ca, schimbandu-si modul de viata, i-ar putea influenta pe ceilalti, poate ca situatia ar putea fi salvata. "Daca te vei linisti, o mie de oameni in jurul tau se vor linisti" spunea Sfantul Serafim de Sarov. Sa cautam pacea, iubirea de Dumnezeu si de semeni. Sa fim pasnici si cumpatati in toate. Asa cum spun sfintii, si hrana multa si sofisticata pe care ne-o ofera lumea in care traim, e de natura sa sporeasca pornirile agresive, conflictuale. Apoi toate inventiile moderne sunt de natura sa creeze dependente: televizorul, calculatorul, telefonul. Nu mai putem renunta la ele, fac parte din viata noastra. Ceea ce putem face, este sa le folosim ca pe niste unelte si atat. E greu, pentru ca ele ajung sa ne invadeze subconstientul. Nu putem sa ne rupem de societatea in care traim, insa putem sa nu ne lasam "robotizati" si sa devenim niste fiinte capabile doar de actiune. Sa ne dezvoltam cealalta latura a Eului, aspiratia catre divinitate, catre frumosul artistic, sa regasim natura cu linistea, pacea, echilibrul din ea. Sa facem sa patrunda in vietile noastre Lumina lui Hristos. Sa nu lasam nimic urat sau rau sa ne patrunda in suflet. Iata o filosofie de viata care, chiar daca nu ne face in mod obligatoriu sfinti, ne poate apropia totusi de modul lor de viata.