Agapele

Agapele ("agape” = iubire, dragoste) erau mesele fratesti, cu scop filan­tropic (social), care au insotit Liturghia primara, fara ca ele insele sa aiba vreun rol Sacramental. Pana pe la jumatatea secolului al II-lea ele erau organizate inainte de Liturghie, apoi, din motive discipli­nare si ascetice, au fost transferate dupa slujba euharistica, iar spre sfarsitul secolului al IV-lea au disparut.

Istoria lor se pare ca are radacini in traditia iudaica (asa cum mentioneaza Talmudul, Tipicul comunitatii de la Qumran, Filon din Alexandria s.a.) si au fost preluate si de Sfintii Apostoli, fiind men­tionate in Sfanta Scriptura (Fapte 6; I Corinteni 11; Iuda 1; II Petru 2), apoi in Didahia si la unii Parinti apostolici: Ignatie Teoforul, Ipolit Romanul si alti scriitori ai secolului al III-lea. Mai mult decat atat, Sfanta Scriptura arata povara grea care era pe umerii apostolilor in
a organiza aceste mese, si de aceea Biserica a instituit treapta diaconiei - in primul rand pentru aceasta slujire.

Se stie ca, inca din secolul I, agapele au devenit motivul unor cer­turi si neoranduieli, contrare spiritului crestin in general, dar, mai ales, starii duhovnicesti necesare pentru impartasirea cu Sfintele Taine. De aceea, pe la jumatatea secolului al II-lea, agapele erau or­ganizate dupa Liturghie si doar cu scop caritativ. Tot atunci se gene­ralizeaza ideea impartasirii pe nemancate, chiar daca regula a fost fixata oficial abia in anul 393, la Sinodul din Hippone (si in mod re­petat la Cartagina, in anul 419) - ceea ce nu exclude existenta unor exceptii pentru regula ajunarii, chiar si la vremea aceea.

La inceputul secolului al IV-lea Sfintii Parinti aveau pareri diferite privind folosul agapelor. Cei mai multi - negative. Ca dovada, Ca­nonul 28 al Sinodului de la Laodiceea (364) le interzice. Se pare insa ca ele au mai existat, de vreme ce Sinodul Trulan (691) - Canonul 74 - este nevoit sa repete (mai categoric) interdictia de la Laodiceea.

In Apus agapele au existat pana prin secolul al VIII-lea, dar au disparut de la sine, fara sa fie interzise in mod expres.

Asa cum considera specialistii, disparitia definitiva a agapelor are doua motive principale:

1. Imposibilitatea de a organiza agapele in zilele de duminici si sarbatori imediat dupa Liturghie si pe langa biserica (mai ales ca se inmultisera bisericile, iar numarul de clerici era mai mic pentru fi­ecare din ele).

2. Dezvoltarea unui sistem de ajutorare sociala mai organizat si mai eficient, fara ca acesta sa fie legat strans de Liturghie si de zile­le praznicale.

Trebuie sa mentionam ca, mai ales in secolul al XX-lea, a existat (si inca mai exista) pe alocuri tendinta de a restabili obiceiul agapelor, dar mai mult ca o continuare a comuniunii euharistice, si nu cu scop filantropic - caci asa a fost inteles sensul vechilor agape, deci avand si un sens profund spiritual si chiar mistic. Trebuie insa sa mentionam ca, in viziunea Bisericii, comuniunea duhovniceasca nu se poate realiza prin astfel de mese, ci exclusiv prin impartasirea euharistica din acelasi Potir. Parerea denaturata de care vorbim porneste de la ideea ca vechile agape erau mai mult"- decat o manifestare filantropica. Aceasta si pentru ca agapa se termina cu "sarutarea pacii". Dar adevarul e ca "sarutarea pacii" avea loc intre agapa si Euharistie, iar in cele din urma a devenit element al Euharistiei (si anume la inceputul partii ei principale) si nu al agapei - ceea ce arata intelesul primar al acestei sarutari fratesti.

Trebuie deci sa reafirmam ca agapele nu au avut niciodata un rol sacramental, ci unul pur social si filantropic, legat de necesitatile si posibilitatile primelor comunitati crestine.

Ieromonah Petru Pruteanu