Egumenii asezamantului monahal

In excelentul sau studiu monografic consacrat Manastirii Robaia, monahul carturar Grigorie Uritescu reconstituia ordinea cronologica a egumenilor, consemnand, intre paranteze, anii de atestare documentara, in aceasta functie, pentru fiecare dintre acestia.

DAMASCHIN ieromonahul

Inexistenta unui pomelnic intocmit inca de la intemeierea Manastirii Robaia, precum si a altor documente probatorii referitoare la vietuitorii din obste pana la 15 aprilie 1634, cand, printr-un act domnesc adresat "parintelui egumenului Damaschin", voievodul Matei Basarab [1632-1654] acorda "Sfintei si dumnezeiestii manastiri ce se cheama Robaia ot sud Arges scutiri de biruri", determina inceperea sirului neintrerupt al "conducatorilor schitului", cu Damaschin.

Obstea era constituita inainte de inceputul secolului al XVII-lea, intrucat, in actul emis de cancelaria domneasca a lui Radu Serban, la 20 august 1609, prin care Manastirea Robaia era inchinata Manastirii Bucovat de langa Craiova, se mentiona – fara sa se nominalizeze - ca toti calugarii de la Robaia sa asculte de egumenul de la Manastirea Bucovat. Asadar, anterior egumenului Damaschin, conducator al monahilor de la Robaia poate fi considerat egumenul manastirii sufragane.

SAVA ieromonahul

In ordine cronologica, dupa Damaschin, a fost asezat nastavnic si egumen, la 23 aprilie 1644, ieromonahul Sava. Actul prin care Sava Sofarul, Livera - sotia sa - si Musat ot Furduesti, socrul sau, inzestreaza Manastirea Robaia, precizeaza, printre altele, acest demers al ctitorilor: "si am asazat la sfanta manastire ce se cheama Robaia nastavnic si egumen pa sfintia sa parintele Sava ermonah", mentionandu-se atributiile sale privind revigorarea vietii monahale la Robaia: "sa faca lavra da calugari, dupa obiceiu(l) sfintelor manastiri cu preoti ermonahi; sa faca sfintele slujbe neincetat dupa obicei; sa faca si doua pomeni mari pa an, la zioa Sfantului Gheorghe, dupa obiceiul sfintelor manastiri si sa ingrijeasca de toate bucatele si de mosii sa nu se bantuiasca sau sa se stramute de catre altcineva sau sa se instreineze la alta parte".
In document, se prevedea, de asemenea in mod explicit, obligativitatea apartenentei egumenului la obstea de la Robaia, fiind exclusa promovarea in aceasta ierarhie a unui monah din afara Robaii: "Sa nu hie volnic alt egumen sau a sa randui strein, ce numai de in mijlocul saborului de in sfanta manastire mai sus zisa".

Amestecul celor din neamul ctitorilor in redistribuirea avutiei obstii monahale in favoarea lor era cu totul exclus: "Sa nu hie volnic cineva de in neamul nostru sa bantuiasca sau sa instreineze den toate bucatele catus de putin", intrucat, procedand astfel, ar contraveni spiritului crestin care a generat actul ctitoricesc: "Ca, pentru aceea, am facut aceasta manastire, ca sa hie pomana noua si parintilor nostri si la tot neamul nostru in veci".

PAHOMIE ieromonahul

In sirul egumenilor Manastirii Robaia, urmeaza ieromonahul Pahomie - nominalizat in documentul domnesc din 11 iulie 1667, prin care voievodul Radu Leon [1664-1669] acorda scutiri de biruri acesteia: "...Io Radul voevod davat <!> sfintei si dumnezeestii manastiri ce se cheama Robaea ot sud Arges, unde este hramul Sfantului marelui mucenic si de minuni facatorul Gheorghie si parintelui egumenului Pahomie si tuturor calugarilor cati vor fi lacuind intr-acest sf. lacas, ca sa fie sf. manastiri Robaia <...> in pace de dijma de stupi si de ostina de oi si de ramatori si de vinarici domnesc si de cai imparatesti si de catre toate slujbele cate sant preste an in tara domniei mele".

IOSIF ieromonahul

Atestat documentar la 19 aprilie 1704, in scrisoarea pe care i-a adresat-o stolnicul Udrea Custereanul, egumenul Iosif de la Manastirea Robaia va fi osarduitorul refacerii chiliilor calugarilor distruse de un puternic incendiu, beneficiind de aportul material al stolnicului, care ii oferea, in acest scop, partea de mosie detinuta de el in Manastirea Argesului.

SFANTUL SOFRONIE
Staret la Manastirea Robaia [1764-1766]

Exodul in Tara Romaneasca al crestinilor ortodocsi ardeleni, prigoniti in urma unirii cu Roma, a vizat mai ales, asezarea lor in apropierea orasului Curtea de Arges, unde manastirea devenise un puternic centru al relatiilor cu Transilvania. In Arges, s-a stabilit, in 1748, fostul protopop unit din Hunedoara, Nichifor Balomireanul, care fusese atras initial de propaganda Unirii cu Roma, dar, revenind la credinta ortodoxa, nu mai putea fi tolerat in Transilvania.

Interesat de soarta crestinilor ortodocsi, Nichifor Balomireanul pleaca in Rusia pentru a cere sprijin in stavilirea persecutiilor religioase din Ardeal. Dupa revenirea sa la Curtea de Arges, este numit egumen al manastirii.

In aceasta calitate, Nichifor Balomireanul primeste, in 1761, pe Sfantul Sofronie de la Cioara, conducatorul miscarii religioase din Transilvania. Impreuna cu Sfantul Sofronie au trecut in Tara Romaneasca, o multime de romani ortodocsi din Transilvania, care au populat un numar de 50 de sate, toate puse sub supravegherea lui.

Anul 1764 constituie un reper important in istoria Manastirii Robaia, intrucat Sfantul Sofronie a fost asezat egumen in acest metoh al Manastirii Argesului, de catre staretul de la Curtea de Arges, Nichifor Balomireanul.

In urma demersurilor initiate de protopopul Nichifor Balomireanul, in conlucrare cu alti clerici refugiati din Ardeal, cancelaria domneasca a lui Grigorie Ghica Voda acordase, printr-un hrisov emis in mai 1750, "dreptul romanilor ardeleni si ungureni, care vor veni, sa se aseze in cuprinsul Tarii Romanesti, in orice loc liber".

Exodul continuu in Tara Romaneasca al romanilor din Ardeal persecutati din motive religioase, a permis Sfantului Sofronie, sa mentina o continua legatura cu miscarea pe care o initiase - ostila Unirii cu Roma.

Se poate afirma cu certitudine ca, Manastirea Robaia devenise in timpul sau, un loc de pelerinaj pentru romanii stabiliti in asezarile limitrofe si in general in aria localitatilor de la sud de Muntii Fagaras, in care se constituisera comunitati compacte de ungureni, in special, in: Valsanesti, Gales, Bradulet, Valea lasului, Corbi, Domnesti etc.

Este sigur ca, Sfantul Sofronie era consultat de catre fratii sai de credinta refugiati, in variatele probleme generate de noul lor statut social, pe care il aveau in asezarile ungurenilor din zona.

Pendularea peste Carpati era continua, desi riscul de a suferi rigorile legilor imperiale era permanent.

Insusi Sfantul Sofronie pleaca de la Robaia si trece muntii in Ardeal, pentru a mentine nestinsa flacara credintei stramosesti.

Prezenta sa nu putea ramane neobservata autoritatilor imperiale, care se temeau de revigorarea miscarii impotriva Unirii cu Roma, incercarea lor de a-i aresta, pentru a executa pedeapsa de 5 ani - munca silnica, pronuntata in 9 septembrie 1761, a esuat. Depistat de urmaritori in ianuarie 1765, in localitatea Almasu Mare din judetul Alba, Sfantul Sofronie se salveaza, schimbandu-si hainele calugaresti, reusind sa dispara fara urme.

Revenind in Tara Romaneasca, neinfricatul luptator pentru Ortodoxie va continua sa conduca destinele asezamintelor monahale de la Robaia si ulterior, Vierosi - unde este atestat documentar ca egumen, in 10 iulie 1765. La Manastirea Robaia, Sfantul Sofronie va revigora viata duhovniceasca prin aplicarea principiilor paisianiste, in urma corespondentei cu initiatorul miscarii de reinviere a vietii monahale, Sfantul Paisie Velicicovschi. In afara misiunii sale, Cuviosul Sofronie fusese insarcinat cu supravegherea bajenarilor transilvaneni.

Devenit extrem de cunoscut si bucurandu-se de o deplina incredere in randul poporenilor din zona, Sfantul Sofronie va contribui, alaturi de egumenul Damaschin al Argesului, la actiunea de recrutara a voluntarilor pentru alungarea ostirii otomane din Bucuresti, in cursul razboiului ruso-turc din 1769-1774, incheiat prin tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi din anul 1774, prin care Tara Romaneasca si Moldova sunt scutite de haraci timp de doi ani, Rusia capatand dreptul de a interveni in favoarea Principatelor.

Urcand pe treptele ierarhice, Sfantul Sofronie va deveni arhimandrit la Manastirea Curtea de Arges, unde va continua lupta pentru Ortodoxie, mentinand o stransa legatura cu sustinatorii sai din Ardeal. Astfel, Sfantul Sofronie ii propune lui Dumitrache Pana de la Sibiu, printr-o scrisoare expediata din Curtea de Arges, o intalnire la Manastirea Berislavesti din judetul Valcea, in scopul consolidarii miscarii impotriva Unirii cu Roma. Protopopul ortodox din Sebes era arestat, in anul 1774, la Sibiu, sub acuzatia de "a fi corespondat cu acel inselator Sofronie, care incepe a raspandi otrava legii romanesti schismatice in Ardeal". Se confirma, astfel, prodigioasa actiune a Sfantului Sofronie, ca luptator pentru dreapta credinta, neobosita sa stare de veghe, pentru stavilirea incercarilor perfide ale autoritatilor imperiale, de a distruge Biserica Ortodoxa din Transilvania.

Importanta considerabila a miscarii religioase si sociale conduse de Sfantul Sofronie de la Cioara in anii 1759-1761, si in alte forme, dupa aceea, este surprinsa magistral de catre poetul Lucian Blaga in studiul sau "Gandirea romaneasca din Transilvania in secolul XVIII": "Intr-un timp cand catolicii si Curtea din Viena negau cu fatarnicie si rea vointa existenta unor romani ortodocsi din Transilvania, acestia, prin omul ridicat din chiar randurile lor, prin calugarul Sofronie, reusesc sa-si dovedeasca puterea, manifestandu-se aproape ca un mic stat in stat, miscarea prevestind fulgerele mute, ce anunta in noapte furtuna de dincolo de orizont ce va veni: Rascoala lui Horea".

Referindu-se la aceasta miscare, istoricul Eugen Hulea mentiona ca: "Taranimea i-a dat de la inceput o interpretare sociala de lupta antifeudala, prin refuzul de a mai presta robota, sechestrarea de functionari de stat sau luarea de pozitie de o semnificatie si mai tulburatoare si inedita, ca aceea consemnate in memoriile sale de nobilul Rettegi, care afirma ca taranii aderenti la miscarea lui Sofronie sustineau in revendicarile lot ca au fost aruncati in iobagie, cu toate ca ei sunt mai multi si mai vechi decat ungurii in aceasta tara".

Un alt renumit istoric al miscarii considera ca "agitatiile lui Sofronie nu depasesc marginile confesionale, dar ele dau tot mai multe semne de implicatii sociale, vizeaza iobagia, au pornit pe drumul care va duce la rascoala lui Horea, constituind o mare experienta populara, lupta pentru Ortodoxie reprezentand, in esenta, lupta impotriva abaterii de la legea romaneasca, impotriva instrainarii, ruperii de marea unitate cu Tara Romaneasca, cu Moldova".

Ortodoxia a avut in Transilvania un rol fundamental, in afirmarea constiintei nationale, alaturi de limba si portul popular, termenul "ortodox" in sine fiind sinonim cu "roman".
Ortodoxia reprezenta, in plan religios, legea romaneasca, mentinandu-se astfel, constiinta de neam romanesc, distinctiva de celelalte religii straine, de celelalte popoare, de alta lege, atasanta la marele tot al poporului propriu.

In aceasta, se afla contra-reactia romanilor din Transilvania fata de politica rafinata a Curtii din Viena, prin acceptarea Unirii cu Roma, lupta lor avand ca obiectiv declarat apararea confesiunii care le-a pastrat fiinta nationala.

Ecoul in timp al actului Unirii cu Roma este surprins, in esenta sa, de catre istoricul Stefan Pascu: Unirea insasi si incercarile de convertire cu sila la Biserica unita, au determinat sporirea legaturilor spirituale dintre romanii de pe ambele versante ale Carpatilor, preotii neuniti din Transilvania fiind hirotonisiti in Tara Romaneasca si Moldova, Mitropolia Tarii Romanesti si domnii Principatelor ajutand pe ortodocsii transilvaneni, in intregul veac XVIII.

Relevand, in sedinta sa solemna din 10 octombrie 1955 osardia pentru pastrarea dreptei credinte a Cuviosului Sofronie de la Cioara, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a trecut in randul sfintilor, randuind ca zi de pomenire a cuviosilor marturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara si a mucenicului Oprea, ziua de 21 octombrie - ziua unitatii religioase din 1948, cand, la Alba Iulia, s-a consfintit Reintregirea Bisericii romanesti din Transilvania, prin revenirea la sanul Bisericii mame a fratilor greco-catolici, rupti de la sanul ei, prin viclenii si silnicii, in 1698-1700.

Biserica Ortodoxa Romana cinsteste pe luptatorul pentru Ortodoxie, Sfantul Sofronie de la Cioara, aducandu-i un prinos de recunostinta in Acatistul Sfintilor marturisitori:
"Bucura-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare ravna Ortodoxia ai aparat!...

Strabatut-ai, cu multa osteneala, tinuturile transilvanene, indemnand pe cei binecredinciosi sa nu se departeze de staulul Bisericii celei dreptmaritoare, ci stand cu totii neclintiti in credinta, sa cante lui Dumnezeu: Aliluia!...

Pentru marturisirea dreptei credinte, ai fost aruncat in temnita Bobalna, de unde, dupa cumplite patimiri, iarasi ai iesit cu mila lui Dumnezeu si te-ai nevoit sa predici mai departe Crucea luiHristos, bucurie facand celor dreptcredinciosi...

Preabunul Dumnezeu, ascultand rugaciunile tale, a inmuiat inimile capeteniilor care prigoneau pe dreptcredinciosii romani din Transilvania si i-a facut sa ingaduie acelora sa aiba episcopul lor...

Bucura-te, Cuvioase Sofronie, ca mai tarziu, in Manastirea Argesului, te-ai salasluit; ca si acolo fiind, gandurile tale mereu spre fostii tai pastoriti s-au indreptat; ca si la Arges, totdeauna pentru ei, lui Dumnezeu te-ai rugat!

Bucura-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare ravna Ortodoxia ai aparat!"

Sirul egumenilor de la Robaia - atestati in documentele epocii - continua cu:

IOSIF schimonahul

In Catagrafia din anul 1808 pentru judetul Arges, informatiile referitoare la Schitul Robaia mentioneaza pe "ierodiaconul Iosif schimnic, ca nacialnic al asezamantului monahal".

In document, se precizeaza situatia de dependenta fata de Episcopia Argesului, schitul constituind o sihastrie a acesteia, precum si numele monahilor si schimnicilor din obste, "opt dintre ei fiind cei ce sunt osebiti prin prejurul acestui schit".

Imaginea manastirii condusa de egumenul Iosif este redata lapidar: biserica de zid fara turla, acoperita cu sindrila, fara ingradire de zid.

Nacialnicul Iosif ierodiacon era preocupat de dotarea bisericii Robaia cu obiectele de cult necesare savarsirii slujbelor religioase, preocupare confirmata prin textul incizat pe postamentul unui potir din patrimoniul locasului de cult: "Acest discos, potir si lingurita si zveada s-au facut cu chel(tuiala) ieros(chimonahului) Iosif, s(fantul) schit Rob(aia), 1812".

DOROFTEI arhimandritul

A ridicat, cu sarg si dragoste crestina, Biserica de lemn Robaia in anii 1808-1809, din materialul vechiului schit de maici din Prosia si, probabil, si din Manastirea de la Dealul Viei din Poiana Silistei.

DIONISIE ieromonahul

In "«Catagrafia schitului Robaia din districtulu Argesiu, metohul Sfintei Episcopii a Argesului» din 19 septembrie 1843, se consemneaza in detaliu lucrurile acestui schitu miscatóre si nemiscatóre", context in care contributia raposatului nacialnic Dionisie este descrisa pe larg prin: "sporul ce au lasat la schit si meremeturile ce au facut raposatul la schit".

Se precizeaza in document, actul ctitoricesc al egumenului Dionisie, care, "la leatu '840, s-a preocupat sa refaca acoperisul bisericii cu sindrila prinsa in cuie de fier, sa construiasca trei chilii spre rasarit invalite cu cuie", sa inchida "curtea bisericii jur imprejur din nou cu uluce si poarta mare de intrat in curte, pe de vale", sa construiasca "un slon afara din schit, unde este teascu de facut untul de nuca".

Nacialnicul Dionisie a sporit inventarul Manastirii Robaia prin inzestrarea acestuia cu "un rand de procovete de stofa, o pereche de plisa moscovita, pa poale da stamba, cu volumele liturgice: Apostol, Leturghie, Psaltire, cu icoanele: Maica Domnului cu D. Hristos in brate imbracata in argint; Sfinti(i) mucenici Sf. Gheorghie si Sf Dimitrie; doua icoane mici sadea Maica Domnului si alta Sf Gheorghe, precum si cu o candela de argint..

Dintre meremeturile ce au facut raposatul la schit, in afara bisericii sindrilita din nou cu sita si cue de fier, catagrafia insereaza: o moara facuta din nou in apa Valsanului, care inainte era veche; un slon facut afara din schit pe sase furci si invalit cu sita cu cue de fier; ipac la Siliste, cu zece furci, invalit cu sita; o sura pentru stransu(l) bucatelor, la Siliste; un grajd pentru boi, tot la Siliste".

Simpla enumerare a contributiei ieromonahului Dionisie la inzestrarea schitului constituie o marturie despre spiritul gospodaresc al acestui egumen de la Robaia.
Situatia economica precara totusi, a Schitului Robaia, rezulta din actul generos al Eforiei caselor facatoare de bine, care, la 15 noiembrie 1840, acorda "620 de lei ajutor slobozit da inalta stapanire schiturilor sarace din judetul Arges, printre care si Robaia, care primeste, din aceasta suma, 100 de lei, in saisprezece rubiele refecate si un sfantih si jumatate si dooazeci si dooa parale bune".

Eforia caselor solicita staretului de la Robaia un document iscalit "da pomenita supt pecetia schitului, care sa adevereasca primirea celor 100 de lei acordati asezamantului monahal".

VISARION ieromonah [1843-1862]

Autorul catagrafiei mentionate, ucenic al egumenului Dionisie timp de 15 ani, ieromonahul Visarion, prelua conducerea obstii monahale probabil, la 19 septembrie 1843, moment coincizand cu data redactarii catagrafiei. Continuand opera de refacere a manastirii intreprinsa de catre predecesorul sau, ieromonahul Visarion se preocupa de "meremetisirea", in anul 1848, a bisericii si de infrumusetarea acesteia cu pictura, fiind sprijinit financiar de duhovnicul Teodosie, monahul Naum, precum si de "alti facatori de bine" - potrivit pisaniei bisericii.

Ulterior, in anul 1861, intervine la Ministerul Cultelor si Instructiunei Publice, solicitand ca un arhitect specializat in restaurarea monumentelor sa analizeze "in situ" starea de conservare a constructiilor schitului.

Preocuparea sa constanta pentru restaurarea ansamblului arhitectural implica antrenarea intregului personal monahal, format din 10 calugari in aceasta actiune continua, fapt care a determinat iscarea unor disensiuni cu acestia, culminand cu plangerea calugarilor sustinuti de deputati din Musatesti si de protosinghelul Silvestru, pe care au adresat-o episcopului Climent.

Intentionand sa aplaneze conflictul, ierarhul de la Arges il cheama pe egumenul Visarion la episcopie, "spre canonisire", dar, dupa ce "paratul" se angajeaza ferm ca, "sa va feri de a mai gresi in viitor", acesta este trimis la Robaia ca sa-si continue misia sa duhovniceasca.

Temporar, ieromonahul Visarion este, totusi, trimis la Schitul Ciocanu, de unde revine la Robaia.

ILARION protosinghelul [1862-1867]

Bulgar, prin origine, Ilarion se va romaniza cu timpul. La Robaia, el continua demersurile pentru restaurarea constructiilor din incinta manastirii, conform planurilor arhitectului Carol Bilt, desemnat de catre Ministerul Cultelor si Instructiunei Publice, desi aceasta institutie refuza sa inceapa lucrarile in anul 1863, pretextand lipsa fondurilor necesare, cu toate ca, pentru a se asigura procurarea materialelor si a fondurilor impuse de efectuarea operatiunilor proiectate, Schitul Robaia arendase lui Gavriil Ghibarsi, in 1862, mosia Musatesti.

Intrucat staretul Ilarion se imbolnavise grav, calugarii de la Robaia cer, la 4 februarie 1867, Prefecturii judetului Arges, sa intervina ferm la Episcopia Argesului pentru a-i interna la un institut sau a-i muta la alt schit, unde ar putea fi mai bine ingrijit, deoarece merge din ce in ce mai spre rau cu boala. Ministerul Cultelor si al Instructiunei Publice informa, la 10 februarie 1867, Episcopia Argesului "ca a regulat primirea si internarea protosinghelului, cu ajutorul Eforiei Spitalelor Civile, la Spitalul Marcuta, intrucat se afla cuprins de o boala mintala".

De altfel, protosinghelul Ilarion era reclamat, de catre monahii Schitului Robaia, ca "nu le-a slobozit lefile pe anul trecut; la unii, pe 5 luni, iar la altii, pe 7 luni".

SILVESTRU protosinghelul [1866-]

Stabilirea sa la Episcopia Argesului este atestata documentar la 15 martie 1845, dupa ce fusese in slujba Mitropoliei din Bucuresti. Dovedind calitati administrative, Episcopia il numeste staret la Manastirea Robaia, la 8 octombrie 1866. Spirit intreprinzator, protosinghelul Silvestru face repetate demersuri catre autoritatile competente, in scopul construirii unui baraj, pentru a salva clopotnita de efectele distructive ale inundatiilor provocate de paraul de la est de biserica.
 

IOSIF COTMENEANUL [1870-]

A fost egumen al Manastirii Cotmeana - ctitorie domneasca atribuita domnului Tarii Romanesti Mircea cel Batran [1386-1418], care a refacut din temelie biserica inaltata de voievodul Radu I, in anul 1380. in aceasta importanta vatra monahala, prin osardia egumenului manastirii, Iosif, va fi edificat, in anul 1857, in partea de nord-vest a incintei, un impunator turn clopotnita. Numit temporar egumen la Manastirea Robaia, in anul 1870, unde isi dovedeste din plin spiritul sau gospodaresc, Iosif Cotmeneanul se va afla ulterior, la Manastirea Turnu, pentru ca, intre anii 1883-1885, sa contribuie, impreuna cu monahia Fevronia Petrescu si soborul obstii de la Manastirea Valeni de pe Topolog, la inaltarea Bisericii Adormirea Maicii Domnului, pe locul vechii constructii ecleziastice ctitorite de catre Zosim schimonahul, la mijlocul veacului al XVII-lea. Ieromonahul Iosif Cotmeneanul va reveni ca egumen la Cotmeana, manastirea cea mai apropiata sufletului sau.

IRINARH POPESCU ieromonah [1870-1879]

Anterior chemarii sale la sediul Episcopiei Argesului, ieromonahul Irinarh Popescu, avand metania la Manastirea Stanisoara, a slujit la Manastirea Turnu. La 1 septetnbrie 1870, a fost numit staret la Manastirea Robaia, misie pe care si-a indeplinit-o cu ravna si dragoste de obste pana in anul 1879. In anul 1882, Episcopia Argesului I-a asezat ingrijitor al Schitului Tutana, pentru ca, in anul urmator, sa devina iconom al episcopiei, iar in 1884, staret al Manastirii Stanisoara, unde va fi si inmormantat la 12 aprilie 1892.

GHERONTIE TOMESCU protosinghel

Originar din Sacel, judetul Sibiu, unde s-a nascut la 18 martie 1852, a intrat in viata monahala la Manastirea Cocos din judetul Tulcea, pe care o cunoscuse inca de tanar, insotind ciobanii saceleni in deplasarile lor determinate de pastoritul transhumant in Dobrogea.

Stabilindu-se, in anul 1877, la Episcopia Argesului, unde, la 14 octombrie 1878, va fi hirotonit preot, Gherontie Tomescu este numit staret la Manastirea Robaia in 1879, pentru scurta vreme.

In 1881, Gherontie Tomescu, egumenul obstii monahale de la Robaia, roaga Episcopia Argesului sa intervina la minister pentru ca, la vanzarea preconizata a mosiei Musatesti-Pietrari - mosie pe care se afla schitul -, sa se lase acestuia gradinile Silistea si Helesteu, detinute anterior Legii secularizarii de catre asezamantul monahal, "intrucat nefiind suficienta indestulare de la Onoratu(l) Guvern, Schitul a fost si este nevoit, ca pentru nutrimentul necesar, sa mai indure si milostenia binevoitorilor crestini Asadar - se mentiona in cererea sa din 9 iunie 1881 - ca sa nu mai fim supusi la asemenea neajunsuri, avem speranta ca, inaltul Guvern chiar nu ar comite o gresala sau paguba, cand ar acorda acestei manastiri pentru totdeauna gradinile numite mai sus, scotandu-se din trupul mosiei Musetesti, care o sa se vanza", motivandu-se ca "cele 5 pogoane de livada ingaduite schitului se afla in pozitia cea mai proasta" – si veniturile rezultate din lucrarea acestora "nu ajung pentru intretinerea slujitorilor de la Robaia".

Un raport din 18 decembrie 1881 al superiorului Schitului Robaia catre Episcopia Argesului releva starea precara a chiliilor cu totul ruinate, ca si grajdul vitelor, rugand, in consecinta, mijlocirea aprobarii taierii lemnelor de fag si de stejar necesarei pentru refacerea acestora, din padurile statului Musatesti si Bratasesti.

Se estima, pe baza unui deviz, in care se prevedea construirea a 13 camere - de dimensiunile de 2,5-3,5 stanjeni largime si 2-3 stanjeni latime - pentru chilii si a unui grajd pentru vite, ca, in afara lemnelor, valoarea materialelor (hiristea de brad, caramida, sita, cuie, fierarie), precum si plata dulgherilor se ridica la 7.000 de lei.

Reperele de viata ale monahului Gherontie Tomescu vor fi asociate cu: Manastirea Stanisoara, unde este staret intre anii 1886-1890; Episcopia Argesului - eclesiarh [1890-1896]; Mitropolia Bucurestilor - eclesiarh [1896]; Manastirea Cernica - monah [1896-1905]; Biserica Calinderu din Bucuresti [1905-1917]; Manastirea Valeni [1917-1942], unde se sfarseste din viata, fiind ingropat in cimitirul Bisericii necropole invierea lui Lazar.

ANASTASIE POPESCU protosinghel

A fost numit, la 7 mai 1886, de catre Episcopia Argesului, staret al Manastirii Robaia. Au urmat intr-o ordine succesiva:

DIONISIE COJOCARU monah

In timpul scurt al staretiei sale, desfasurate intre 22 ianuarie 1889 - 1 octombrie 1890, obstea de la Manastirea Robaia era formata din 6 calugari.

IOACHIM EFTIMESCU ieromonah [1890-1894]

Este numit la conducerea treburilor Schitului Robaia in locul monahului Dionisie Cojocaru, la 1 octombrie 1890, coordonand asezamantul timp de patru ani si jumatate, pana la 2 iulie 1894. Activitatea sa gospodareasca se rezuma Ia lucrari pentru intretinerea cladirilor asezamantului monahal.

NIFON POPESCU ieromonah [1894-1903]

Ramane, in istoria Manastirii Robaia, prin grija manifestata fata de starea bisericii, intrucat, precum se mentiona, in pisania din anul 1901: "S'au zugravit din nou acest advon al bisericii, in anul 1901, aprilie 20, cu staruinta actualului staret Hagi Ermonah Nifon Popescu, in zilele prea Sfintiei Sale Episcop al Episcopiei Argesiu D. Gherasimu Timusu si ajutand si alti piosi crestini: Tonta Vasilescu, Pahomie monahu, Constantin Baragan, Tonta Din Vasile, Sava Monahu, Nicolae. Zugrav: NitaPosoiu".

MAXIM VASILESCU ieromonah [1903-1920]

Originar din judetul Valcea, Maxim Vasilescu s-a nascut in comuna Parausani, la 4 martie 1850. Devenit monah, a fost numit staret la Manastirea Robaia, in ziua de 1 februarie 1903.

Numele sau este asociat cu repictarea, in anul 1914, a Bisericii Manastirii Robaia, potrivit informatiei consemnate in textul pisaniei pictate anterior in pronaos: "In anul 1914, s-au zugravit din nou aceasta sfanta biserica, cu binecuvantarea P.S. Calist, episcop al Argesului, si prin staruinta parintelui staret Maxim Vasilescu, Nichifor Dumitrescu, Sofronie Chinie, Gheorghe Diaconescu si cu ajutorul mai multor piosi crestini.

Zugrav: Nita Posoiu, noemvrie 21,1914".

TEODOSIE OPRESCU ieromonah [1920-1933]

S-a nascut in satul Launele de Jos, judetul Arges, in ziua de 10 aprilie 1892. A fost hirotonit pe seama Manastirii Stanisoara, desfasurandu-si slujirea la Episcopia Argesului, de unde va fi numit, la 1 septembrie 1920, staret la Manastirea Robaia. Potrivit Anuarului Eparhiei Argesului pe anul 1929, obstea de la Robaia era formata din "cinci monahi si doi frati", iar manastirea detinea "patru casute si 17 ha pamant de faneata si prea putin de cultura".

Egumenul - desi contestat de catre unii membri ai obstii - s-a dovedit un bun chivernisitor al averii manastirii, intrucat, potrivit unei insemnari de pe Mineiul lunii Iunie [Bucuresti, 1910], "La anul 1928 sau <!> invelit din nou aceasta Sf. Monastire Robaia, cu modificarea invelisului Amvonului, terminandu-se <!> lucrul la 9 iunie 1928, de catre lucratori din corn. Launele de Sus Arges, cu staruinta Staritului si Protosinghel Teodosie Oprescu".

O consemnare pe Octoihul mare din inventarul Manastirii Robaia releva, de asemenea, preocuparea noului staret pentru conservarea valorilor bibliofile ce apartineau manastirii. Volumul mentionat a fost - potrivit insemnarii "Legat in dilele Teodosie Oprescu in anu(l) Mintuiri(i) una mie noua sute doua decii luna Agust 15".

Obstea Manastirii Robaia era pe vremea sa, formata din sapte monahi, trei frati si un servitor, patru dintre acestia fiind, insa, batrani si neputinciosi.

Monahii erau nemultumiti, deoarece staretul Teodosie Oprescu adusese, in anul 1928, in manastire, o familie de mireni - o femeie cu ginerele ei, ca servitori. Calugarii constatasera lipsa unor obiecte si a unor animale din inventarul schitului si il invinuiau pe staret, la Episcopie, de aceste lipsuri.

Juriul episcopal il acuza pe Teodosie Oprescu de neregulile semnalate de cei din obste, il cateriseste timp de trei luni, il obliga sa plateasca 25000 de lei schitului si hotarasc mutarea sa la Manastirea Stanisoara.

Monahul va incerca inutil sa-si dovedeasca nevinovatia, prezentand un certificat de "purtare cuviincioasa" de la primarie si motivand ca ar fi adus multe imbunatatiri manastirii, prin construirea unei imprejmuiri, a unor troite, fantani si grajduri si prin cumpararea unui clopot - cu contributia credinciosilor din comuna Launele, in anul 1920.

Pentru a putea strange suma imputata, Teodosie Oprescu va fi nevoit sa umble cu pantahuza pe la manastiri. In locul sau, va fi numit staret economul Andrei Pistruiala.

ANDREI PISTRUIALA ieromonah [1933-1934]

A fost hirotonit preot pe seama Manastirii Tismana, unde isi avea metania. A fost numit, in ziua de 24 mai 1933, staret la Manastirea Robaia.

Indemnat de catre arhimandritul Grigorie Uritescu, exarhul Episcopiei Argesului, ieromonahul Andrei Pistruiala se preocupa de procurarea materialelor necesare construirii staretiei: strange piatra si caramida, incepand lucrarile de constructie, pe care, insa, nu le va putea definitiva.

In timpul staretiei sale, la 22 iunie 1933, Nicolae T. Calin din comuna Berislavesti, judetul Arges, doneaza Manastirii Robaia un petec de pamant in punctul Priseaca, mare de 410 mp pentru amenajarea unui cimitir. De asemenea, o suprafata egala de teren este donata de catre Maria T. Iorga.

EMILIAN POPESCU arhimandrit [1934-1937]

Viata sa a fost o incontestabila dovada a capacitatii monahului de a se integra constiincios in numeroasele asezaminte monahale in care a slujit idealurilor credintei crestine ortodoxe.

Hirotonit diacon si ulterior, ieromonah, pe seama Manastirii Tismana, unde isi avea metania, Emilian Popescu va fi numit succesiv: staret al Manastirii Polovragi, al Manastirii Govora si al Manastirii Turnu.

Peregrinarile sale prin manastiri continua: este duhovnic la Manastirea Ratesti, staret la Dalhauti, de unde va ajunge, apoi, staret la Schitul Trivale din Pitesti - ctitorie a mitropolitului Varlaam, din ultimul patrar al veacului al XVII-lea. Se va retrage temporar din Trivale, pentru a vizita Locurile Sfinte, pentru ca, in anul 1934, sa fie numit staret la Manastirea Robaia, unde va fi preocupat de definitivarea casei staretiei, procurand materialul necesar construirii acesteia.

Imbogatirea fondului de carte religioasa cu ajutorul donatiilor se confirma prin insemnarile de pe un volum de exceptie sub raport grafic, iesit de sub teascurile Tipografiei Bisericesti din Sfanta Monastire Cernica, in anul 1924: "Daruit bisericii Sfantului Marelui Mucenic Gheorghe, a Sfintei Manastiri Robaia, de D-na Floarea I. Chiculescu din Turnu Severin, pentru pomenirea sa cum si a scumpilor sai adormiti: Ioan sot si Elena fi(i)ca cu tot neamul. 1935 Decemvrie 1. Arhimandrit Hagi Emilian Popescu Egumen".

Este evident ca, la originea actului de donatie, se afla interesul conducatorului obstii monahale pentru inzestrarea manastirii cu carte ritualica.

Dupa 13 ani de munca neobosita pentru restaurarea unor constructii ale complexului se retrage la Schitul Trivale, unde isi afla obstescul sfarsit, fiind inmormantat la est de biserica schitului pitestean.

DOROFTEI LICA ieromonah [1937-1949]

Potrivit unei consemnari din 26 august 1941, a fratelui sau, ieromonahul Varlaam Lica, pe fila adaugata la sfarsitul Patericului tiparit la Bucuresti, in anul 1929, Doroftei Lica nascut in anul 1900, a fost numit staret la Robaia, in anul 1937: "La anul mantuirii 1937, luna iulie, ziua 3, au venit staret la aceasta Manastire Robaia Parintele Ieromonah Doroftei N. Lica de la sfanta manastire Secu, inlocuind pe Prea C. Par. Emilian Popescu, vechiul staret."

O insemnare "manu propria" pe filele "Mineiului lunii Fevruarie" aparut la Bucuresti, in anul 1909, consemna evenimentul, relevand, in acelasi timp, preocuparea noului egumen pentru intretinerea lacasului de cult: "Ca sa se stie ca toti vom trece prin marea vietii, scriu aici ca, in anul 1937, luna Iulie, am fost numit Egumenul al sfintei M-ri Robaia de Prea Sf Episcop Grigore Leu, si dupa ce am luat in primire si daca am vazut biserica sf M-ri Robaia afumata incat nu sa mai cunostea nici un sfant pe pereii, mam <!> apucat de o am spalat cu mana mea, in luna August 1937, fiindu-mi de ajutor Ierom Ilarie vetuitor aici. Tocmai astazi mam <!> gandit sa scriu aici 15. II. 938. Ierom. Doroftei Lica cu metanie din sf. M-re Secu Neamt". In obste, era un singur calugar preot, Ilarie Cojocaru din Oltenia, si un servitor, Constantin Popa de la Suici-Arges. In vremea staretului Doroftei Lica, s-a inzestrat Manastirea Robaia cu 50 ha padure si s-a facut un grajd pentru vite.

IOANICHIE CIOBANESCU ieromonah [1949-1954]

Originar din comuna Godeni, judetul Muscel, va intra in monahism, fiind hirotonit la Manastirea Stanisoara, unde isi avea metania.
Preocupat de starea constructiilor, dupa numirea sa ca staret, ieromonahul Ioanichie Ciobanescu a coordonat lucrarile de refacere a acoperisului bisericii, "intrucat apa din ploi se prelingea pe pereti, distrugand picturile". Ulterior, din aceasta cauza, in anul 1951, amvonul a fost repictat de catre Theodor Petrescu, originar din Tutana-Arges.
Ieromonahul Ioanichie Ciobanescu a intreprins ample lucrari de restaurare a schitului Bratasesti - dependent de Manastirea Robaia -, operatiuni care au fost consemnate pe filele "Mineiului lunei lui Iunie" (Bucuresti, 1910): "De tinut minte! in luna Mai 1952, sa <!> acoperit Biserica Sf. Schit Bratasesti; iar in luna Iunie 1952, sa <!> pardosit din nou si sa <!> facut casa pentru locuit din grajdene, cea veche fiind complect ruinata".

CLAUDIA GHINITA monahie [1954-1959]

S-a nascut in anul 1926, intr-o comuna din judetul Botosani, din parintii crestini: Ion si Smaranda Ghinita. A fost adusa de mica la Manastirea Bistrita din judetul Valcea, ctitorita de boierii Craiovesti, in secolul al XVI-lea.

La manastire, urmeaza cursurile gimnaziale si liceale, avand printre altele, ca profesoare, pe monahiile Olga si Teodosia Gologan.

Dupa obtinerea diplomei de bacalaureat, se imbolnaveste de tuberculoza pulmonara, fiind ingrijita de monahia Anastasia Matulescu, magazionera Manastirii Bistrita. intrucat monahia Anastasia a fost numita de catre P.F. Patriarh Iustinian Marina ca administrator-gestionar la Institutul Teologic din Bucuresti, aceasta a luat pe monahia Claudia, fiica sa duhovniceasca, pentru a o ajuta in noua sa activitate.

Ulterior, monahia Claudia Ghinita a devenit profesoara de matematica la Seminarul monahal de la Manastirea Plumbuita din Bucuresti.

Peste cativa ani, monahia Claudia Ghinita a fost numita administrator al Azilului Viforata din comuna Aninoasa, judetul Dambovita, organizat de catre Patriarhia Romana pentru asistenta crestina si ingrijirea medicala a monahiilor batrane si a sotiilor de preoti lipsite de un asemenea ajutor necesar.

Dupa infiintarea, in anul 1951, a Manastirii stavropighiale de la Curtea de Arges, conduse personal de, catre Prea Fericitul Patriarh Iustinian, prin Casa de Pensii a B.O.R. si prin Arhiepiscopia Bucurestilor, monahia Claudia Ghinita a fost numita in postul de administrator-gestionar, preocupandu-se de toate bunurile materiale ale Complexului monahal si ale Sfintei Bisericii a Manastirii Argesului, fiind, in acelasi timp, conducatoare a Caminului arhieresc din Palatul episcopal al fostei Episcopii a Argesului.

Intre 1 noiembrie 1954 si 1 iunie 1959, a administrat, in calitate de stareta, Manastirea Robaia, transformata in manastire de maici, unde fusese transferata impreuna cu Parintele Inochentie Hatis, de catre Prea Sfintitul Episcop Iosif.

De la Manastirea Robaia, a revenit la Manastirea Curtea de Arges, in anul 1959, indeplinind misiuni gospodaresti in folosul obstii monahale.

Monahia Claudia Ghinita s-a stins din viata la 24 decembrie 1993, dupa o grea suferinta, fiind inmormantata in cimitirul sfintei Manastiri a Argesului.

IOSEFINA MIHAILA monahie [1959-1992]

Monahia Iosefina Mihaila s-a nascut in ziua de 27 octombrie 1923, in comuna Bascovele din judetul Arges. La frageda varsta de 11 ani, a intrat in viata monahala la Manastirea Bascovele - important ansamblu monastic constituit in jurul Bisericii "Intrarea in biserica a Maicii Domnului", construite de catre vel comisul Serban Cantacuzino, in anul 1695, drept "chinovie de maici".

Avand ravna pentru viata monahala a fost calugarita in anul 1945, urmand cursul elementar la Manastirea Bistrita si ciclul I al Seminarului Teologic de la Manastirea Horezu.

La 1 iunie 1959 a fost instalata ca stareta la Manastirea Robaia de catre P.S. Iosif Gafton de la Episcopia Ramnicului si Argesului, unde, fiind "inzestrata cu darul cantarii alese si cu spirit gospodaresc deosebit, depune o munca meritorie pentru bunul mers al vietii spirituale si gospodaresti" - precum consemna, in amplul sau studiu consacrat Schitului Robaia, arhimandritul Grigore Uritescu.

Monahia Iosefina Mihaila, in calitatea sa de stareta, s-a preocupat continuu de aspectul sfantului locas prin intreprinderea unor lucrari de pardosire si de invelire a bisericii: "In anul 1971, la 25 Septembrie, s-a pardosit din nou biserica Sf. M-tirii Robaia cu ajutorul Sf. Episcopii si stradania obstii compusa din: protos. Inochentie Hatis, monahiile: Iosefina Mihaila, Elpidia Toderascu si Lavrentia Badulescu", iar, la 3 august 1974, potrivit unei adnotari de pe o carte ritualica din inventarul manastirii: "S-a terminat de invelit Biserica Sfintei Minastiri Robaia. Lucrarea s-a facut de Consiliul Judetean Arges. in acest timp, personalul M-tirii este format din: preot si duhovnic P.C. Inochentie Hatis. Responsabila M-tirii M-hia Iosefina Mihaila ajutata de monahiile Elpidia Toderascu si Lavrentia Badulescu".

De asemenea, mica obste monahala a dovedit, sub conducerea sa, un spirit gospodaresc remarcabil, imprejmuind cu gard din uluca complexul monahal.

Stareta Iosefina Mihaila a manifestat un interes special pentru zestrea culturala a manastirii, inventariind cartile vechi susceptibile sa faca parte din patrimoniul cultural national - dintre care 31 de volume ritualice datate intre 1693 si 1828, precum si 13 carti de cult nedatate, incluse in categoria valorilor bibliofile, sub motivatia ca "necunoscandu-se anii, lipsind prefata si unele file, par, dupa vechime, a fi pana in anul 1830". In "Inventarul Manastirii Robaia", stareta inregistra sub raportul valorii cultural - artistice a pieselor selectate, 12 icoane vechi pana la 1850, printre care includea 4 icoane imparatesti pictate de catre "Costandin zograf in anul 1848.

PETRONIA DOBRESCU monahie [1992-]

Pe numele de mirenie, Petruta Dobrescu, s-a nascut la 1 ianuarie 1965, in comuna Barbuletu din judetul Dambovita.

A absolvit ciclul primar si gimnazial la Scoala generala Gura Barbuletului, in anul 1979. Primele clase liceale le-a urmat la Liceul Pedagogic Targoviste, in anii 1980-1981. Intre anii 1992-1995 a fost eleva a Seminarului Teologic Liceal cu durata de 4 ani din Pitesti. A promovat examenul de asimilare pentru Scoala de cantareti bisericesti la Seminarul Teologic Craiova, iar in anul 2002 a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxa "Sfanta Mucenita Filoteia" de la Universitatea Pitesti.

Viata monahala o incepe ca novice la Manastirea Robaia la 27 decembrie 1982, iar la 7 august 1988 a devenit monahie cu numele de calugarie Petronia.

A fost numita stareta a Manastirii Robaia la 1 septembrie 1992 si instalata oficial in cadrul slujbei Sfintei Liturghii din ziua de 13 septembrie 1992.

Sub staretia sa, Manastirea Robaia a inscris pana in prezent, importante obiective duhovnicesti si gospodaresti.

Fiecare pas, fiecare realizare au fost luminate de binecuvantarea lui Dumnezeu.

Cu credinta, cu nadejde si cu dragoste, maica stareta Petronia Dobrescu a pornit la drum, stiind ca, ceea ce la oameni este cu neputinta, este cu putinta la Dumnezeu.
Dificultati ce pareau de netrecut, poticneli si necazuri au fost "date de o parte", de mila lui Dumnezeu si de harul ascultarii la Prea Sfintitul Parinte Calinic.

In plan duhovnicesc a randuit programul slujbelor dupa tipicul monahal: cele 7 Laude si Sfanta Liturghie zilnic, invatatura de credinta este impartasita credinciosilor prin viu grai, editand revista, "Lacrimi" si alte lucrari. Pe aceeasi linie a inscris amenajarea bibliotecii, care a imbogatit cu 1220 de volume din scrierile Sfintilor Parinti.
Mostenirea vie a credintei a impartasit-o obstei monahale prin organizarea unor seri duhovnicesti, unde cuvantul de invatatura l-au tinut traitori ca Prea Sfintitul Parinte Calinic, Parintele Vicar Nicolae Branzea, Parintele Lavrentie Sovre, Parintele Teofil Paraianu, Parintele Vasile Sorescu si altii.

Praznuirea Sfantului Marelui Mucenic Gheorghe, la 23 aprilie, hramul manastirii, este prilej de bucurie duhovniceasca pentru toti crestinii; intr-o atmosfera de rugaciune Prea Sfintitul Parinte Calinic slujeste Sfanta Liturghie, daruind celor prezenti binecuvantari arhieresti.

La 1 septembrie al fiecarui an, Poienile Pustnicilor se insufletesc. Cu grija parinteasca a Prea Sfintitului Calinic, troita devine jertfelnicul pentru Sfanta Liturghie, urmata de Sfantul Maslu si parastasul intru pomenirea cuviosilor celor din veac adormiti.

Sarbatorirea Izvorului Tamaduirii a devenit o traditie prin procesiunea de la Manastirea Robaia, dupa Sfanta Liturghie, la Fantana de Leac, unde se savarsesc Sfantul Maslu si sfintirea apei de catre un sobor de preoti. Miile de credinciosi primesc ca binecuvantare ulei sfintit si apa "datatoare de tamaduiri".

In plan material complexul manastiresc a cunoscut o totala prefacere.

Prin osardia si staruinta maicii starete, s-a inceput cu restaurarea si consolidarea Bisericii Sfantul Mare Mucenic Gheorghe prin: pictarea interiorului de catre renumitul zugrav argesean Ion Savu; confectionarea si montarea stranelor sculptate in lemn de stejar; construirea si pictarea unui pridvor de caramida; refacerea sarpantei acoperisului si a invelitorii cu tabla de cupru; tencuirea exterioara tip fresca.

De asemenea turnul-clopotnita, ce dateaza din anul 1857, a fost consolidat si restaurat, capatand o noua infatisare; tencuiala exterioara este tip fresca, iar acoperisul este din tabla de cupru de pe vremea secolului XIX, de la Biserica Domneasca - Curtea de Arges.

S-a inaltat un impunator Agheasmatar de lemn, interiorul fiind pictat in fresca si s-a sfintit la 14 septembrie 1997, de catre Prea Sfintitul Parinte Calinic, Episcop de Arges si Muscel, destinat oficierii sfintelor slujbe in ziua hramului si in alte sarbatori mari.

Izvorul facator de minuni de la Fantana de Leac a fost reamenajat la 28 aprilie 1995 si s-a construit o Troita - Paraclis cu hramul Izvorul Tamaduirii, care s-a sfintit la 30 septembrie 1999, de Prea Sfintitul Episcop Calinic.

S-a construit o noua staretie - cladire prevazuta cu 4 niveluri si cu functionalitate multipla - lucrare inceputa la 16 august 1996, fiind in curs de definitivare.

In anul 2002 s-a construit un zid masiv de sprijin din beton armat dispus in trepte, pentru a impiedica alunecarile de teren si pentru dirijarea cursului apelor pluviale, ca protectie a noii staretii.

La intrarea in curtea manastirii au fost montate porti masive de stejar, daltuite cu maiestrie de talentatul mester Petre Donescu, care a sculptat si icoana Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, asezata deasupra portilor.

Un obiectiv foarte important si greu de realizat l-a constituit introducerea energiei electrice, cu adevarat minune dumnezeiasca, lucrare ce a fost definitivata la 22 septembrie 1994, moment in care Manastirea Robaia a fost racordata la reteaua electrica nationala.

In ziua de 8 septembrie 1996, in urma construirii celor doua poduri si a amenajarii drumului spre manastire, vine la Robaia, pentru prima data, un autobuz cu credinciosi, la praznuirea Nasterii Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu.

Pe parcursul mai multor ani (1995-2000) s-a desfasurat o munca extrem de dificila pentru construirea instalatiilor sanitare si introducerea apei curente in incinta manastirii si in toate cladirile.

Complexul manastiresc a fost racordat, la o instalatie de incalzire centrala care functioneaza pe lemn si carbune, lucrarea fiind definitivata la 25 decembrie 2000.

Nu a fost uitata nici gospodaria manastirii. Astfel s-au ridicat trei anexe pentru adapostirea animalelor si nutretului, un porumbar...

Complexul manastiresc si gospodaria au fost imprejmuite cu gard din uluca de fag si bulumaci de stejar.

Vechiul metoc al Manastirii Robaia, Schitul Bratasesti cu hramurile: "Nasterea Sfantului Joan Botezatorul" si "Sfintii Mucenici Serghie si Vah" - care se degradase considerabil, dupa ce devenise biserica de mir a catunului Bratasesti - revenind, in anul 1998, sub ocrotirea manastirii noastre, a necesitat lucrari de amploare, constand din: introducerea curentului electric in incinta schitului; amenajarea partiala a drumului de acces la schit pe o distanta de circa 1 km (dinspre comuna Albesti); efectuarea demersurilor legale pentru consolidarea-restaurarea bisericii si constructia chiliilor si anexelor (staretie, trapeza, retele si instalatii sanitare, amenajari exterioare in incinta).

In primavara anului 2004, s-au inceput lucrarile de constructie la Schitul Bratasesti: amenajarea drumului spre schit dinspre Robaia prin satul Florieni, captarea izvorului aflat la trei sute metri, organizare de santier.

Ceea ce s-a infaptuit la aceasta manastire de-a lungul veacurilor si in prezent este rodul binecuvantarii lui Dumnezeu, fara de Care nimic nu s-ar fi realizat si al sprijinului prin daniile si munca, indemnurile si rugaciunile miilor de credinciosi cu inimi de aur, pastratori si ostenitori ai credintei noastre stramosesti.

Stiind ca Dumnezeu lucreaza prin oameni, in toate infaptuirile ultimilor ani, un merit deosebit l-a avut si il are Prea Sfintitul Parinte Calinic, Episcop de Arges si Muscel, care, cu neobosita grija si cu suflet de adevarat ctitor, a indrumat si a urmarit indeaproape tot ceea ce, cu truda si cu dragoste s-a realizat in aceasta manastire.

DUHOVNICUL MANASTIRII

Protosinghelul INOCHENTIE HATIS [1901-1997]


In stravechiul locas de inchinaciune de la Robaia a fost randuit de Dumnezeu sa vietuiasca mai bine de 40 de ani un mare duhovnic, calugar smerit, parinte si povatuitor al maicilor si al tuturor credinciosilor, protosinghelul Inochentie Hatis (1901-1997), cunoscut sub numele de "Taicu".

"Taicu" ramane in istoria Manastirii Robaia prin darurile Sfantului Duh: dragoste, smerenie, rugaciune, indelunga rabdare, toate impletite cu rucodelia.

Din mintea lui luminata de Dumnezeu a dat la iveala multe proiecte originale pe care, cu pricepere, le-a materializat spre folosul obstii: a amenajat un atelier de strung, a construit doua microcentrale electrice si o termocentrala.

Terenul neproductiv din spatele manastirii (1 ha) a fost destelenit de Taicu si plantat cu meri si nuci. A construit trei fantani cu izvor la suprafata. Si cate altele!...

In revista "Schimbarea la fata", editata de Manastirea Slanic, Parintele Nicolae Eftimie evoca in cuvinte calde chipul Parintelui Inochentie intr-un articol sugestiv intitulat: "Stalpii de foc", pe care il redam in intregime: "...omul cu varsta cat veacul, protosinghelul Inochentie Hatis si-a aratat deplina vrednicie la altarul Manastirii Robaia. Pe la jumatatea vietii sale pamantesti, pentru cutezanta de a fi infruntat autoritatile care incercau sa stramute sfintele moaste din biserica Manastirii Bistrita, parintele Inochentie a fost el stramutat la Robaia, cu intentia «celor mai mari ai zilei» de a fi izolat si obligat la pasivitate. Parintele insa, posesor al unei priceperi rar intalnite in toate meseriile, cu stapanire de sine si rabdare, cu pace si nadejde in Domnul, a primit aceasta stramutare ca pe o binecuvantare de sus, plinind tot ce-i statea in datorie si putere. A fost duhovnicul obstei si a mii de credinciosi din satele si orasele apropiate, pana catre sfarsitul zilelor, atragand simpatia tuturor noilor veniti prin simplitatea curata a vietii, prin zambetul si vorba plina de duh cu care intampina de fiecare data fapturile lui Dumnezeu. Liturghia, pravila, spovedania le impletea cu existenta sa de zi cu zi cu dragul de a manui uneltele dulgheresti, generatorul electric si tot ceea ce insemna gospodarie.

Si-a facut chilie, atelier si multe «acareturi» despre care toti am crezut ca-i vor fi poticnire atunci cand manastirea avea sa porneasca pe drumul innoirilor. In dimineata cand zidarii au fost chemati sa toarne temelia de casa noua, l-am vazut pe «Taicu» Inochentie in halat de salahor trezit cu doua ceasuri mai devreme, gata sa-si aduca aportul. «...Ce va trebuie? Metru aveti? Nivel, mistrie...?» Apoi, vazand ca «setrele» lui cam incurca, a strigat cu o veselie de neasemuit: «Jos cu ele! Case noi pentru oameni noi!».

«Taicu» ne-a aratat ca smerenia inseamna sa accepti cu iubire in inima ta pe aproapele, asa cum este. Si nu cred ca el sa fi dezamagit vreodata in acest sens pe Dumnezeu si pe vreun semen. Domnul l-a rasplatit cu darul smereniei si al nerautatii, cu sanatate seculara si optimism fara limita. A rezistat la opt interventii chirurgicale, plus fractura de oase de la batranete. Darul plecarii din urma i-a fost - spre uimirea noastra, a celor ce suntem legati mai mult de lume decat de tainele Parintelui Ceresc - o ultima si deplina lupta cu durerea fizica, pricinuita de lovire, intuneric si frig, lupta din care a iesit biruitor prin tainica lucrare a rugaciunii sale, rug aprins de-o viata.

Cand l-am purtat spre gura de pamant ce-si primea tributul, am simtit sicriul lipsit de greutate, parasit poate aievea, de un trup neincarcat de balastul pacatelor. Si am zis: «Sfinti au fost si sunt printre noi! Sa-i cautam, iubitilor, la streasina bisericilor stramosesti!»."

S-a stins in liniste si pace, in toamna anului 1997, lasand in urma invataturi duhovnicesti, deprinse de la inaintasii sai si regretul intregii obsti.

Locul sau de odihna vesnica se afla in cimitirul Manastirii Robaia.