Rezumat

In cele o suta douasprezece pagini de text si treizeci si doua de planse, cat contine "Manastirea Robaia", am incercat sa conturam un portret al sfantului asezamant, incluzand in el date topografice, toponimice, cateva repere geografice, istorice si culturale, neomitand activitatile duhovnicesti, carturaresti si artistice, care au dat "viata" si "savoare" acestui lacas.

Atestata documentar abia in 1593 (printr-un hrisov emis de cancelaria domneasca a lui Alexandru cel Rau), manastirea avea la vremea respectiva, un trecut incarcat cu legende, insasi numele ei "Robaia", venind din timpul navalirilor tatare.

Se spune ca, in chiar noaptea sfanta a Invierii Domnului, paganii ar fi prins crestinii, adunati la slujba si i-ar fi dus in robie ("Robaia" = "robie").

Mai tarziu, asezarea duhovniceasca renaste, iar logofatul Parvu, ctitorul Manastirii Bucovat, o cumpara de la Carstea si Vladul, cu 2200 de aspri si o inchina Manastirii Bucovat (Craiova).

In 1609, voievodul Radu Serban (1602-1610), intareste actul de inchinare, cu o noua carte, adaugand si un blestem: "Pentru aceasta, am dat si domnia mea sfintei, dumnezeiesti care mai e sus spusa, ca sa-i fie ocina si ohaba si pentru manastiri si pentru hrana parintilor si fratilor vietuitori de obste ai sfintei manastiri si de nimeni neclintit, dupa porunca domniei mele. Si inca am vazut domnia mea si cartea prea cinstitului si prea sfintitului mitropolit, chir vladica Luca, facuta cu mare blestem.

Pentru aceea si domnia mea, inca am intarit si blestem punem domnia mea: dupa trecerea domniei mele, pe cine va alege Domnul Dumnezeu, sa fie Domn al Tarii Romanesti, daca nu cinsteste si nu intareste aceasta carte a domniei mele, precum si intocmirea lor, ci strica si calca, pe acela Domnul Dumnezeu sa'l calce si sa-i batjocureasca aici cu trupul sau, in veacul viitor sufletul lui sa aiba parte de Iuda si cu Arie si cu ceilalti necredinciosi Iudei, cum va fi in veci, amin!"...

De-a lungul veacurilor, cu truda obstii, dar mai cu seama, datorita randuielii Divine, Manastirea Robaia a jucat un rol important in raspandirea invataturii crestine, prin munca copistilor de manuscrise, Dorotheu si Parthenie, care au activat aici; apoi nu trebuie uitat paisianismul. Aceasta "miscare religioasa", cum o definea preotul carturar Vasile Sorescu, "are radacinile spirituale adanc ancorate in practica isihasta a Bisericii Ortodoxe, al carei reprezentant de referinta, ramane Sfantul Grigorie Palama, teologul energiilor necreate. Ca miscare spirituala, paisianismul a aparut la sfarsitul secolului al XVIII-lea si este legat de persoana Sfantului Paisie, de la Manastirea Neamt".

Contemporan cu acesta, ieromonahul Sofronie de la Cioara (canonizat si el), in calitate de conducator al obstei de la Schitul Robaia (metoc al Argesului), ii scrie iluminatului reformator al vietii monahale (Sfantul Paisie n.n.), rugandu-l sa-i trimita oameni, spre indreptarea traiului duhovnicesc din manastirea sa.

In epistola de raspuns, Sfantul Paisie ii destainuie omologului sau, invataturile dupa care se calauzea, astfel ca si bisericile de la sud de Carpati, sa le poata insusi.

"Intai, fiilor, trebue sa fie povatuitorul intru toate dumnezeestile Scripturi iscusit, foarte avand deplin darul socotelii cei drepte si adevarate, invatand si povatuind pre ucenicii sai, dupa puterea dumnezeestilor Scripturi, sa aiba dragostea adevarata si nefatarnica catre toti, a fi bland si smerit foarte si foarte rabdatoriu si de manie cu totul sa fie izbavit si de cate alte patimi sant, precum si iubirea argintului, iubirea slavei, lacomia pantecului si altele, fiind, dupa cat sa poate omului, fara da prihana inaintea lui Dumnezeu, cu lucrul, si cu cuvantul, si cu intelegerea.

Iar a doua, ucenicii asa sa fie in mana lui ca unealta in mana mesterului, cum e lutul in mana olarului si cum e oaia in mana pastorului, nefacand nimica fara de blagoslovenia si fara de stirea acestuia: nici sa bea, nici sa manance, nici sa doarma, nici sa umble undevasi, nici sa graiasca cuvinte desarte, ci toate intru slava lui Dumnezeu, cu blagoslovenia si stirea acestuia a le face, nici avand avere osebita nimic, nici macar pana la un ac, ci toate: ori haine, ori carti, ori asternuturi, ori chilie si orice alt lucru - toate, zic - prin blagoslovenia si stirea parintelui sau: mintii sale sa nu creaza mai vartos decat parintelui sau intru nimic. In scurt, a fi ca mortii, pana la moarte, neavand voea si socoteala sa. Aceasta este asezarea ascultatorilor celor adevarati.

Iar cat pentru locul vietii acestia, nu schit, ci manastire sa fie, unde s-ar intampla a fi, nedand nici un fel de dajdie si dare atuncea. Si fiind nesupusa si singura de sine statatoare, neinchinata, sa poate ca un povatuitoriu ca acesta dupa Dumnezeu adevarat a sa alcatui, prin vocea si blagoslovenia si asezarea si a stapanitorilor inca, ale amandorura scaunelor, adica a domniei si a arhieriei locului. Oameni, lacuitori a nu fi, cu mueri, prinprejur aproape, nicidecum, nici intrare a femeilor sa fie in manastire.
Si asa, cu multa osteneala s-ar putea a sa alcatui aceasta iubita a lui Dumnezeu si de suflet mantuitoare viata.

Iara pentru ca sa vie cinevasi, precum aratati, din sfintia voastra aicea, la noi, Dumnezeu stie <!>, trebue sa aiba o dragoste dumnezeeasca si o ravnire foarte mare, pentru ca sa poata, pentru mantuire, pana la sfarsit a suferi nespusa stramtorare si saracia vietii noastre care o avem: in haine, in mancare slaba, in chilii si intru altele multe."
Undeva, in prima treime a secolului al XVIII-lea (secol "efervescent" si am putea spune "de capatai" in istoria Manastirii Robaia), in mica obste de calugari, aflatori la Robaia, isi duce traiul in smerenie, renumitul zugrav si pictor Parvu Mutu, numele de schimonahul Pafnutie. Ravasit de pierderea fiului, el ramane aici pana la sfarsitul vietii, si tot aici isi alege locul de odihna vesnica, lasand in urma o traditie si o scoala de pictura bisericeasca, de mare valoare.

Egumenii asezamantului monahal Robaia, alcatuiesc o istorie a vredniciei personale, fiindca nu exista moment sau realizare in sfanta manastire, fara ca ei sa-si lase amprenta. Spiritul lor scociorator, dornic de cunoastere; credinta profunda, pura, neintinata; ravna gospodareasca, grija pentru ziua de maine si urmasi; toate acestea se gasesc in capitolul care le este dedicat.

Patrimoniul bibliofil, iconografic si de obiecte de cult este sarac, dar asta nu inseamna ca Manastirea Robaia nu a avut o zestre considerabila.

Din nefericire, tot ce era de pret s-a pierdut, a ajuns in stapanirea altor institutii (Academia Romana, Arhivele Stat muzee, manastiri) sau in colectii particulare. Vremurile au potrivnice; neglijenta si inconstienta umana, au avut si ele un cuvant de spus; Timpul si-a luat si el tributul.

La fiecare poticneala a existat un nou inceput, poate nu de la capat, dar suficient pentru a porni la drum.

Astazi, la Manastirea Robaia fiinteaza ateliere de croitorie si broderie de vesminte preotesti, cu modele unice, realizate cu o migala greu de imitat.

Spiritul artistic continua pe sevaletele de pictura bisericeasca ale maicutelor. Icoanele lor au devenit deja celebre si impodobesc multe altare din tara si strainatate, precum si case ale credinciosilor, care ajung pe aceste meleaguri.

Nu lipsita de interes este activitatea publicitara. In luna ianuarie 1999, o "redactie" ad-hoc, alcatuita la Robaia, a editat revista "Lacrimi", cu scopul declarat de a introduce manastirea in circuitul turistic, data fiind apropierea sa de traseul turistic Campulung-Muscel - Curtea de Arges.

Chiar de la primul numar, Prea Sfintitul Parinte Episcop Calinic s-a adresat cititorilor, dar si osarditorilor revistei, cu bunatatea si caldura sufleteasca a marelui ierarh, care stie aprecieze o intreprindere menita sa slujeasca mintii si spiritului.

"Sunt bucuros a scrie cateva cuvinte, acum, la inceput, cand foaia «Lacrimi», gospodarita de Manastirea Robaia, porneste la drum nu doar sa scoata rauri de «Lacrimi», ci, din cand in cand, sa plangem si mai des, sa lacrimam la nevedere, sa nu ne vada lumea, ca, atunci, lacrimile noastre nu sunt de nici un folos.

As indrazni sa spun ca foaia editata de Manastirea Slanic «Schimbarea la fata» se leaga minunat de foaia «Lacrimi» de la Manastirea Robaia, sperand cu temei ca nu te poti schimba la trup si la suflet fara lacrimi, lacrimi fierbinti de cainta, de durere, care sterg pe vecie toata zgura pacatelor semanate in viata noastra.

Nimeni sa nu judece nicicum aceste lacrimi presarate ca florile de mai pe pajistea ce duce la stupul de albine de la Robaia, care impletesc cu maiestrie, rugaciunea si rabdarea cu munca aspra de fiecare zi.

Doresc celor ce scriu, celor care lucreaza si citesc binecuvantarea bogata a Domnului Dumnezeu Cel in Treime laudat!"

Colectia "Lacrimi" insereaza materiale pe teme religioase; subiecte de istorie, sociologie, literatura, eseistica, folclor; dezvaluiri inedite si nu de putine ori, controverse stiintifice.

Sfanta Manastire Robaia are propriul film documentar, despre istoricul asezamantului, arhitectura, pictura si viata duhovniceasca de aici.

Simpozioanele si intalnirile cu personalitati ale vietii culturale si religioase continua.

Pelerini de toate varstele vin zilnic la manastire; iau contact cu Istoria; se preumbla prin veacurile apuse; il intalnesc pe Bunul si Iubitorul Dumnezeu.
In acest rastimp, lacasul se preface si sporeste; noi constructii i se adauga; muntii din preajma par si ei bucurosi de fiecare chilie ridicata; florile cresc intr-o explozie de culoare.

La vreme de rugaciune, se lasa linistea inceputurilor, pe care n-o tulbura decat dangatul batranului clopot, toaca si murmurul izvorului de la Fantana de Leac.

Aici, va asteptam cu drag; sa veniti, sa vedeti si sa atingeti tot ce v-am povestit in carte. Nici un lucru nu lipseste; pana si umbrele strabunilor s-au intors: voievozi, clerici, carturari, fiindca la Robaia, Mantuitorul a lasat porunca sfanta, ca nu cumva Uitarea sa roada din temeliile Memoriei.

Daca nu credeti, intrebati pustnicii. Ii veti gasi pretutinden in imprejurimi, in poiana care le poarta numele, iar chezasie stau cei 360 de ani de existenta ai bisericii Sfintei Manastiri.