ALEXANDRA

In acele zile o cunoscusem pe Alexandra, in niste imprejurari cu totul ciudate. Ne-am intalnit la Universitate si mi-a dat adresa. Dupa cateva zile m-am dus sa o caut. Am parcat masina pe o straduta ingusta, cu intentia de a cobori sa caut strada. insa am parcat chiar la zece metri de poarta ei. inainte de a cobori bine din masina, am vazut-o deschizand poarta si cercetand drumul cu privirea. S-a apropiat de mine unduindu-se. "Chiar acum te asteptam", mi-a spus. Eram amandoi uimiti si simteam ca ceva bizar se intampla.

Mai tarziu, cand ne aflam impreuna, se petreceau lucruri stranii. Am incercat la un moment dat sa-i vad aura, prin tehnici pe care le cunosteam din cartile de yoga. Ea mi se impotrivea. Au inceput apoi acele zgomote ciudate, dar nu s-a speriat. Pana cand, deodata, o usa din interior s-a trantit brusc, foarte tare. Toate geamurile erau inchise. Nici urma de curent. Un fapt cu totul suprafiresc.

Ne-am ingrozit. S-a apropiat si a cazut in bratele mele, aproape plangand. De atunci nu mi s-a mai impotrivit.

Care era secretul Alexandrei?

Cand i-am vorbit despre hipnoza, yoga, magie, mi-a spus urmatoarele:

- Una dintre bunicile mele obisnuia sa "descante". Cu putin timp inainte de a muri, mi-a dezvaluit mie "rugaciunea" pe care o rostea ca descant. O putea destainui unui singur om, si m-a ales pe mine. N-am dat multa importanta. Odata, un verisor de-al meu a fost deocheat: il durea capul, avea o stare de somnolenta continua, ajunsese ca un natang. Atunci, pentru prima data in viata mea, am "descantat". El si-a revenit imediat, dar eu am suferit timp de 24 de ore. Eram pe atunci singura in apartamentul parintilor, in Atena. Am inceput sa simt prezente ciudate. Luminile se stingeau si se aprindeau. Numai in apartamentul meu. Am iesit pe balcon, socata. Am dat sa intru in casa si am vazut perdelele suspendand drepte, paralele cu tavanul. Cu totul supranatural. Mi s-a taiat respiratia. Nu indrazneam sa intru in apartament. Am petrecut toata noaptea pe balcon, stapanita de frica, fumand si ascultand muzica. indata ce s-a facut ziua am plecat, si m-am intors dupa cateva zile, cand au revenit ai mei din calatorie.

Cu timpul i-a disparut frica, si din cand in cand mai "descanta".

Iata, asadar, care era "harisma" Alexandrei. Eram, prin urmare, doi invatacei. Ea insa se temea sa mearga mai departe, in vreme ce eu ardeam de nerabdare sa ajung pana la capat.

Ciudat este ca eram amandoi... materialisti. Citiseram marxism, materialism dialectic, iar fundamentul nostru filosofic era unul materialist. Nu credeam in Diavol, nici in maniera duhovniceasca de explicare a lumii sau a istoriei. Pe de alta parte, admiteam tot ceea ce provenea din domeniul magiei, in vreme ce orice provenea din domeniul religiei socoteam ca este amagire sau putinatate de minte. Era o contradictie flagranta, pe care nici macar nu o constientizam pe vremea aceea.

Aveam 19 ani. Nu pastrasem, din varsta copilariei, nici o legatura cu religia. Dimpotriva, eram mai degraba marxist. Discutand cu prietena mea, i-am spus totusi un lucru pe care il simteam instinctiv.

Asadar, pe planeta Pamant se desfasoara un infricosator, un urias razboi. Nu exista colt in care sa nu se dezlantuie acest razboi. Campul acestui razboi sunt mintile si inimile oamenilor. Hotararile pe care le luam, alegerile pe care le facem, modul in care infruntam evenimentele vietii, fie ne conduc pe drumul cel bun, fie ne abat catre fundaturi dezastruoase. Fie castigam viata, cunoasterea, bucuria, fie esuam si ne indreptam spre moarte, necunoastere, durere si tristete.

Avem vrajmasi care ne urasc cu salbaticie. Vor sa ne distruga cu desavarsire. Sa ne nimiceasca. Ei urla cu neasemanata ura impotriva noastra si uneltesc, cu perversa viclenie si vigilenta, planuri perfide, pentru a ne insela si a ne conduce, incetul cu incetul, la dezastru, la nenorocire, la moarte.

Se straduiesc sa biruiasca mintea omului. Sa o obtureze, sa-i inchida orice fereastra care poate primi lumina vreunei cunoasteri substantiale. Sa o impiedice in a-si constientiza demnitatea si maretia. Sa o convinga sa se vanda foarte ieftin, pentru o piatra lucitoare, spre exemplu. Fac tot ce le sta in putere spre a o deturna catre un drum gresit.

Vrajmasii nostri sunt persoane. Au nume. Sunt perfizi, zelosi, depun eforturi neintrerupte in acest scop.

Conlucreaza perfect, apartin aceleiasi specii, aceleiasi rase. Lupta cu omenirea in ansamblul ei, dar si cu fiecare individ in parte. Mai ales daca vreunul dintre noi este pe cale sa le scape, sau daca cineva ii detecteaza. Astfel de indivizi se afla sub o speciala urmarire si presiune din partea lor.

Destui oameni i-au descoperit de-a lungul veacurilor. Multi dintre ei au trecut de partea lor, fie dorindu-le intimitatea, fie atrasi si inselati de catre ei. Unii ca acestia se afla sub directa lor stapanire. Le slujesc, le sunt robi, le faciliteaza planurile, si drept rasplata sunt ajutati de catre ei pe parcursul acestei vieti. Spre exemplu, dobandesc cu usurinta pozitii privilegiate, stapanire peste alti oameni, bogatie, si orice altceva ar cere. Desigur, traiesc primejdios si sub imperiul fricii. O adanca, permanenta si deznadajduita frica. "Stapanii" lor ii urasc si pe ei, pentru faptul ca sunt oameni. De altfel, ii socotesc dispensabili. Asa se face ca de multe ori ura si furia "stapanilor" se descarca asupra lor. Sunt nefericiti si terorizati.

Mai exista si ceilalti oameni, care i-au descoperit si i-au dat in vileag pe acesti dusmani ascunsi ai nostri, care au inteles dimensiunea vicleniei, dar si a stapanirii lor asupra acestei lumi. Aproape ca ne-au biruit. Omenirea este supusa lor daca nu in intregime, atunci cel putin intr-o masura uriasa. Si totusi, aceste persoane aleg sa li se impotriveasca. Nu se sperie de puterea lor. Nu se tem de osteneala, de primejdii. Aleg mai curand sa moara in aceasta infricosatoare confruntare, luptand cu hotarare impotriva lor, decat sa li se alature. Pentru mine, ei sunt ceea ce numim eroi.

Ma minunez de ei. Sunt cei care indura presiunea din linia intai, pentru ca noi, cei din spate, sa avem o oarecare usurare. Eu ma temeam (si poate ma tem si acum) sa intru in linia intai, preferam sa ma "bucur" de viata din spatele frontului.

Insa multi dintre acesti eroi i-au nimicit pe vrajmasii nostri. I-au invins in confruntari directe. Dusmanii nostri se tem de ei. Si cel mai mult se tem ca nu cumva acest fapt sa ajunga cunoscut si de catre ceilalti oameni. Sa nu prinda curaj de pe urma biruintei lor si alti oameni, si sa voiasca a le urma exemplul. Sa nu se creeze un anumit curent, o miscare in masa a omenirii in aceasta directie. Sa nu-si piarda, adica, prada la nivel de mase. Pentru ca exista intotdeauna aceasta posibilitate, a desavarsitei transformari a oamenilor. Spre a evita o asemenea evolutie a lucrurilor, inamicii nostri se straduiesc sa oculteze faptul existentei unor astfel de persoane, fie prin calomnie, fie prin denaturare, fie prin tacere.

Acesti vrajmasi nu numai ca ne urasc, dar in acelasi timp se si tem de noi. Nu pentru ceea ce suntem, ci pentru ceea ce putem deveni. Pentru valentele noastre potentiale, care le sunt cu mult superioare si pe care vor sa le zadarniceasca, in asa fel incat ele sa nu devina niciodata realitate, caci in acest caz i-am depasi cu mult.

In confruntarea aceasta se angajeaza fiecare in parte... Izbanda sau esecul sunt personale. Cel care a biruit si s-a sustras influentei vrajmasilor poate sfatui, poate calauzi, poate arata drumul. De noi depinde sa vrem sa ne mobilizam. Sa vrem sa luptam. Noi trebuie sa contribuim cu vointa noastra... Pentru mai departe exista ajutor, mare ajutor.

Un astfel de invingator asupra vrajmasilor era si parintele Paisie, pe care inca nu-l cunoscusem.

Carti Ortodoxe

Cuprins