ARIS HIPNOTIZATORUL

(Cinci ani mai tarziu, pe cand eram student la universitate)

Este o istorie ciudata, care a inceput si s-a terminat brusc. Eram un grup de studenti din anul II sau III, baieti si fete. Traiam mai degraba cu indiferenta si usuratate, mai ales ca ne intretineau parintii nostri. Ne umpleam timpul cu excursii ori cu nesfarsite discutii pe teme sociale si politice, avand in general un mod provocator de comportament si de viata.

Interesul nostru incepea acolo unde se termina universitatea. imi amintesc ca in acea vreme am citit multa psihologie: Wilhelm Reich, Erich Fromm, Karl Jung, Sigmund Freud, Ronald Leingh si Richard Cooper; diversi mistici, de pilda Vivekananda, Krishnamurti, Sutrele lui Buddha si ale lui Patanjali, dar si poeti ca Allen Ginsberg, Rabindranath Tagore si Khalil Gibran; de asemenea, lucrari precum cele ale lui Herman Hesse, Jack Kerouak, Fritjof Capra, Thimoty Leary, Lyall Watson, Barous -care incercau sa stabileasca paralelisme si sinteze intre stiinta apuseana si mistica orientala. Pornind de la premiza ca stiinta apartine prin excelenta Apusului iar mistica Rasaritului, ei se straduiau sa uneasca ratiunea cu intuitia. Se inscriau intr-un curent larg, intr-un demers care - asa cum vad ca merg lucrurile - continua pana astazi, la dimensiuni si intensitati mai mari, in miscarea New Age, ai carei precursori au fost.

Disimulate sub o precara masca stiintifica, magia si misticismul cochetau deja cu lumea occidentala care, in virtutea unui anumit reflex, tindea sa prefere constructiile "stiintifice". Cei mai multi dintre occidentali nu aveau absolut nici o tangenta cu gandirea stiintifica dar, cel putin in perioada aceea, fenomenul era la moda. Astazi, dupa douazeci de ani, lucrurile par sa se fi schimbat, deplasandu-se mai accentuat catre latura ocultismului si a magiei pure.

Universitatea ne interesa numai in perioada sesiunii, cu alte cuvinte numai trei luni pe an. Ne adunam asadar in cate o casa, pentru a citi si invata impreuna, iar in lungile pauze incingeam discutii, ascultam muzica, beam si fumam.

Cum si-a facut aparitia si cum s-a putut integra Aris, la cei 60 de ani ai sai, in mijlocul tinerilor de 22 de ani, este un lucru demn de uimire! Acest aspect nu s-a clarificat niciodata.

Era perioada examenelor si ne-am strans acasa la unul dintre colegi, "Pisoiasul", chipurile ca sa invatam. Acolo se afla Aris. inalt de aproximativ 1, 80 m, slab, cu par negru in jurul urechilor si o impresionanta chelie. Se tragea dintr-o familie de oameni simpli si nu urmase nici o facultate - ceea ce era lesne de remarcat, de altfel. insa fusese si el acaparat din tinerete de interesul pentru fenomenele spiritiste. Era extrem de informat si, dupa o discutie indelungata pe aceasta tema, ne-a marturisit ca el sfarsise prin a se atasa cel mai mult de practica hipnozei.

Ne-a vorbit in detaliu despre lumea spiritelor, spunandu-ne insistent ca este foarte frumos acolo, ca se aude o muzica minunata (detectase negresit patima noastra, a tuturor, pentru muzica rock), ca dupa aceea te simti linistit si odihnit, ca dobandesti puteri neobisnuite (sa ajungi intr-o clipita, spre exemplu, din Tesalonic in America de Nord), ca ti se largeste constiinta s.a.m.d. Tema acestor puteri "neobisnuite" m-a incitat, caci se mula perfect pe convingerea mea ca omul reprezinta infinit mai mult decat o simpla roata dintata in mecanismul social, ca dimensiunile si potentele lui sunt inimaginabile.

Ne spunea: "Exista corpul material, dupa cum exista si corpul astral, mai subtil, simplu spus - sufletul, care prin hipnoza se desprinde de trup si poate calatori in spatiu cu o viteza colosala, desi nu se sustrage intru totul legilor materiale". Asadar, daca cineva dintre noi accepta sa fie hipnotizat de catre el, ar fi experimentat o astfel de calatorie si ar fi intrat in contact cu fiinte spirituale.

Toate acestea nu sunt nimic altceva decat conceptii orientale servite cu alta "garnitura", adaptata de fiecare data in functie de "gusturile" posibililor cumparatori.

Imi inchipui ca Aris nici nu putea gasi un caz mai bun decat al nostru. Cartile pe care le citeam ne inoculasera deja asemenea conceptii, si iata acum posibilitatea de a le pune in practica.

Ne-a facut diverse teste pentru a ne verifica receptivitatea si calitatile de medium. Am acceptat cu totii sa ne supunem acestor teste, in urma carora a stabilit ca ne situam peste medie, iar eu si inca cineva aveam un nivel chiar si mai ridicat. Primul pas fusese facut. incepusem deja sa participam.

Exista insa la acest om ceva care nu-mi placea. Un sentiment nedefinit. Ceva in gesturile lui, in comportamentul lui, care ma stanjenea si ma facea sa ezit.

Dupa ce a plecat, l-am bombardat pe colegul nostru cu intrebari, dar n-am primit decat raspunsuri generale: ca fratele lui il cunostea, iar el il intalnise prin intermediul fratelui sau, ca era pensionar, fost functionar public sau cam asa ceva. Ne-a spus insa un lucru care ne-a impresionat.

Fratele sau acceptase sa fie hipnotizat si, in timp ce se afla sub hipnoza, a putut sa "vada" cu ochii inchisi un numar pe care Aris i 1-a aratat cu degetul, si sa citeasca titlul unei carti! Apoi s-a hipnotizat el insusi, si s-a pomenit din Tesalonic in Asprovalta, la 100 de kilometri departare, putand vedea de sus traficul pe sosea!

Ce se intamplase, in realitate? Facuse cu adevarat o calatorie astrala? Este aceasta singura explicatie? Precum am aflat mai tarziu, Biserica Ortodoxa are un alt punct de vedere.

Din nefericire, pe vremea aceea nu cunosteam marile primejdii duhovnicesti ascunse in spatele unor astfel de practici, intrucat nimeni nu ne avertizase asupra usurintei cu care demonii, ca entitati spirituale, intra pe calea hipnozei in contact nemijlocit cu mintea omului, inselandu-1 si subjugandu-1 treptat, pana la controlul total. Sunt implicate aici si capacitatile demonilor de a-i induce omului perceptii senzoriale (inclusiv reprezentari vizuale) artificiale, pe de o parte, si de a interveni direct asupra unor evenimente din sfera realitatii materiale, pe de alta parte. Noi insa ignoram cu desavarsire toate aceste aspecte, intrucat multe din mecanismele hipnozei ne erau prezentate intr-o maniera distorsionata, facila si apetisanta, imi doream deja, din curiozitate, sa incerc.

Nu frecventam des casa "Pisoiasului"... insa dupa 20 de zile ne-am regasit acolo toti cei care ne adunaseram si prima data. Aceleasi persoane, fara sa ne dam intalnire sau sa ne intelegem in vreun fel, ci pur si simplu ne-am pomenit cu totii acolo printr-o stranie... coincidenta! Am pornit din nou discutii in jurul acestor teme, nedumeriri si intrebari, iar Aris dadea raspunsurile. M-am aratat de acord sa ma supun hipnozei. Am fost cu adevarat hipnotizat, si am inceput sa simt deslusit o anumita prezenta. Un chip luminos, auriu, cu trasaturi nedefinite, se interpunea intre mine si Aris. Mi-a spus sa-1 alung. Am ascultat, dar chipul pleca si revenea. Apoi m-a trezit. insa prezenta acestui chip o simteam in anumite momente in camera.

L-am intrebat ce era chipul acela. M-a linistit si am reinceput discutia: alte intamplari, alte exemple. De data aceasta a fost induplecat prietenul meu M. sa se lase hipnotizat.

Urmaream toti cu interes cum se relaxa, cum se cufunda, cum asculta de hipnotizator. Asadar, dupa ce 1-a adus la starea pe care o dorea, Aris s-a straduit sa-1 conduca undeva anume, dar acea prezenta si-a facut din nou aparitia.

Un chip auriu, luminos, intra si se misca in acel spatiu. M. a spus ca ochii acelui chip sunt ca si cei de pisica. Dupa ce s-a straduit fara succes sa-1 alunge, M. a inceput sa ne spuna unde simte exact ca se afla acea entitate in camera.

Ciudat este ca simteam si eu acelasi lucru, iar perceptiile mele coincideau cu cele pe care le relata M. Aris 1-a trezit peste putin timp, iar interesul crescuse: ce era acea prezenta? Era un spirit? Ce fel de spirit, bun sau rau? in timpul acestei incercari de analiza, atat eu cat si M. (precum mi-a marturisit pe drum) am continuat sa simtim acea entitate printre noi. Devenise subiectul discutiei.

Am inceput sa citim cu mai multa atentie carti care se refereau la aparitii ale spiritelor. Cautam cu predilectie asa-numitele carti de "magie alba", intrucat traiam pe atunci cu impresia ca exista o diferenta de fond intre magia alba si magia neagra.

Simptomele

In general nu sunt fricos. Nici noaptea nu mi se intampla sa am senzatii de frica. De multe ori hoinaream, in noptile cu luna, prin padurea Tesalonicului. Dormeam si afara, in natura. Tarziu in noapte, pe la orele 2-3, imi placea sa ma plimb singur pe stradute marginase, romantice. indrageam mai ales plimbarile prin locuri care pastrau atmosfera unor alte epoci.

Dupa hipnotizare, insa, am inceput sa dobandesc diferite perceptii ciudate. Auzeam zgomote, izbituri, iar parul mi se zburlea din pricina simtirii unei prezente stranii. Auzisem despre anumite case vechi din oras bantuite de stafii, si - avand curiozitatea incitata prin hipnoza si crezandu-1 pe Aris cum ca am o intuitie buna, peste medie - m-am dus sa descopar... misterele, plimbandu-ma noaptea imprejurul acelor imobile. Zgomotele respective continuau sa ma inspaimante... in realitate, nu zgomotul este cel care te ingrozeste, ci nefireasca lui provenienta, senzatia ca este produs de ceva cu totul neobisnuit. De pilda, atunci cand nici o frunza nu se misca, nu exista nici urma de curent, iar o usa interioara se izbeste cu o putere infricosatoare, aproape sa iasa din toc. Alta data - ca si cand s-ar rupe ceva la zece centimetri in fata ta; alte ori - una, doua, trei lovituri consecutive in jurul tau si... constati ca nu exista nimic. Nu se vede absolut nimic.

Ma enervam pe mine insumi, spunandu-mi: "Ce tot dai importanta prostiilor astora?". insa ele se succedau permanent si pretutindeni. Faceam eforturi sa le ignor.

Dupa aproximativ o luna, in timp ce ma plimbam cu prietenul meu M., ni s-a nascut amandurora dorinta de a-1 vizita pe "Pisoias". Ne-am schimbat asadar planurile, si peste putina vreme ne-am aflat la el acasa. Aris era acolo, in curand ne-am adunat cu totii. Din nou, exact aceleasi persoane!

Am acceptat iarasi sa fiu hipnotizat. De aceasta data m-am vazut pe mine insumi de undeva din afara trupului: ma plimbam prin camera si faceam diverse lucruri pe care mi le dicta hipnotizatorul. Multe dintre acestea reuseau, precum m-au incredintat prietenii mei, prezenti in camera. Apoi au fost hipnotizati si altii. La sfarsit, "Pisoiasul" ne-a povestit urmatoarea intamplare.

Pentru a verifica daca aveau loc realmente aceste "calatorii astrale", adica daca sufletul paraseste intr-adevar trupul, sau la mijloc erau simple fantasmagorii, s-a facut acest experiment:

Aris 1-a hipnotizat pe "Pisoias" si 1-a "trimis" acasa la o prietena, sa vada ce face. Citea. L-a pus sa o ciupeasca tare de brat, mai jos de subsuoara, atat de tare incat sa-i faca un semn. Este putin probabil sa se loveasca cineva in acel loc. Hipnotizatul a facut intocmai. Apoi s-a trezit si au mers cu totii impreuna la casa cunoscutei. Au gasit-o citind! I-au cerut sa le arate mana... intr-adevar, vanataia exista! Au vazut toti semnul. Au intrebat-o unde s-a lovit. Le-a raspuns intrigata ca putin mai inainte, pe cand citea, a simtit o durere puternica, asemanatoare unei intepaturi, dar nu i-a dat importanta... Au cooptat-o apoi si pe ea in grup. Bineinteles ca nu mi-am pus atunci serios problema identitatii reale a celui care o ciupise pe fata: putea fi la fel de bine un spirit trimis de hipnotizator, si nicidecum "sufletul" sau "corpul astral" al "Pisoiasului". Nu era deloc exclus ca acest "hipnotizator" sa fie un mag avand niste demoni in slujba lui. De vreme ce acceptam existenta "corpului astral", a "sufletului", a "lumii spirituale", de ce n-as fi acceptat in consecinta si existenta fiintelor spirituale malefice, a demonilor, despre care ne-a avertizat Hristos insusi? De ce as fi admis explicatiile hipnotizatorului mai curand decat invatatura Bisericii? Dar cine credea pe atunci in Biserica si in invatatura ei? Nici macar nu cunosteam ceea ce invata Biserica Crestina despre aceste fenomene. Respingeam pur si simplu tot ce ar fi venit din partea ei, tot ce era crestin... Aveam deja imense prejudecati!

Eram cu totii atrasi de acest mister. Aproape mereu apareau acele chipuri ciudate care ne infricosau, insa incepuseram sa ne obisnuim.

Ne-am intalnit si-n alte dati. M. a fost cel care a observat, a cincea oara cand s-a intamplat, ca Aris ne "aduna" totdeauna laolalta, fara nici o instiintare prealabila. Adica, intr-o dupa-amiaza anume ne rasarea tuturor in minte ideea de a trece pe la acea casa, fara nici un motiv, iar acolo se afla Aris. Si nu aveam in acea perioada nici o legatura cu proprietarul casei, nu obisnuiam sa mergem acolo.

- Faci ceva, de reusesti sa ne aduni? l-am intrebat.

- Ei, uite, zic si eu: "Daca n-au ceva mai bun de facut, sa vina pe-aici!" a recunoscut el.

Asta nu mi-a placut deloc. Era semnul ca dobandise deja o oarecare putere, o oarecare stapanire asupra noastra, iar aceasta fara ca cineva dintre noi sa i se incredinteze de buna voie. Ne putea influenta gandirea si dorinta? in ce masura? Dar daca i-am fi stat impotriva? insa, pentru a i ne impotrivi trebuia mai intai sa constientizam, iar apoi sa cunoastem in detaliu tehnicile acestui... razboi. in vreme ce noi eram pe atunci cu totul neinstruiti.

intre timp incepusera sa iasa treptat la iveala viclenia si duplicitatea in comportamentul acestui om, astfel incat am devenit mai circumspect si mai precaut, insa fara a inceta sa merg la aceste adunari. Mi-a dat adresa casei sale, spunandu-mi ca-1 pot gasi acolo. Pretindea ca este crestin, ca are acasa icoane si candela, dar pe preotii Bisericii ii socotea inferiori, tratandu-i ca pe niste "necunoscatori". Avea adica un fel de legatura cu Biserica, dar asa cum ii era lui pe plac. Si Evanghelia o talcuia intr-o maniera personala, conjunctural, dupa cum ii convenea, ignorand diferite pasaje care nu i se potriveau.

*

In acea vreme s-a petrecut urmatorul fapt: intr-o noapte ma intinsesem in camera mea, avand usa inchisa, intreaga camera era bine luminata de neonul de pe strada. Altfel spus, daca ma trezeam noaptea, puteam vedea chiar foarte bine.

Au reinceput acele zgomote ciudate. Lovituri bruste in biblioteca, in geam. Inexplicabile... Orice mobila trosneste cateodata noaptea, dar acum era cu totul altceva. Plesniturile erau atat de puternice incat ma miram ca nu aud parintii sau ca nu se rupe mobila. Si, in acelasi timp, simtamantul unei prezente in camera, care ma infricosa. M-am ridicat si am deschis usa, ca sa ma simt mai aproape de ai mei. M-am enervat pe mine insumi si am inchis-o la loc. Cand era pe cale sa ma rapeasca somnul, iarasi izbituri; ma desteptam infricosat, deschideam din nou usa. Astfel s-a intamplat de trei ori la rand.

Catre sfarsit ma enervasem rau de tot. Am trantit usa, l-am injurat in gand pe cel care ma deranja si m-am hotarat sa-1 ignor pur si simplu. Am adormit, si de data aceasta ma cuprinsese un somn adanc.

Zgomotul pe care l-am auzit apoi a fost foarte puternic si salbatic. Am sarit din pat si mi-am dat seama ca un intuneric suprafiresc umpluse toata camera, in vreme ce lumina neonului, in chip straniu, nu mai lumina in interior: acest intuneric o impiedica sa patrunda in camera. Nici macar nu parea a fi un intuneric propriu-zis, ci o anumita fiinta constienta. Aceasta, iar nu zgomotul, a fost cea care m-a ingrozit, si atunci am scos un strigat: "Hristoase al meu!".

Indata dupa strigat, a aparut intr-un colt al camerei silueta luminoasa a unui om. O lumina "alba", transparenta, ciudata, care insa ma linistea; m-a umplut de dulceata, mi-a alungat orice frica, mi-a dat o siguranta de neclintit. Numai ce am vazut-o si m-am linistit, m-am culcat si am adormit. intreaga scena nu trebuie sa fi durat mai mult de cateva secunde.

Dimineata am fost descumpanit, reamintindu-mi evenimentele din cursul noptii. Desigur, nu puteam da nici o semnificatie precisa acestor intamplari. Orice explicatie parea admisibila. N-aveam nici un criteriu de judecata, nici un reper pentru a discerne. in orice maniera ar fi prezentat cineva lucrurile - ar fi constituit o probabilitate pe care n-o puteam exclude din calcul. Astazi cred ca a fost un ajutor de la Hristos.

Cand l-am intalnit cu proxima ocazie pe hipnotizator, i-am descris cele intamplate. Iata ce mi-a spus:

- Nu te teme! Am uitat sa te avertizez mai dinainte. Se straduiesc sa te infricoseze, acum ca patrunzi in lumea spirituala, ca sa te opreasca. Striga-ma, si voi veni sa te ajut. Nu te teme!

"Am uitat"!? Ce voia sa insemne "am uitat"? Nu-1 credeam. Pur si simplu ne ascundea pericolele. Ne expunea unor riscuri. Ne folosea. El nu se hipnotiza niciodata pe sine insusi. Nici pe copiii sai nu-i amesteca vreodata in aceste lucruri. Cu astfel de fenomene inspaimantatoare s-au confruntat si alti prieteni ai mei. Si apoi, ce voia sa spuna prin "Striga-ma, si te voi ajuta"? Adica vom avea si nevoie de el acum? Vom depinde de el? Si de ce sa-1 strig pe el? Nu se cuvine sa strig "Hristoase al meu"? Este rusinos?. Sau este Aris mai bun?

Dupa astfel de intamplari, multi dintre participantii la intalniri nu s-au mai aratat dornici sa continue. Eu eram macinat de curiozitatea de a afla ce se ascunde in spatele tuturor acestora. Am continuat numai pentru a descoperi adevarul. Insa Bunul Dumnezeu a gasit modalitatea de a ma scapa din mainile lui Aris. A facut ca lucrurile sa evolueze astfel incat el sa ajunga in situatia de a ma evita. Iata cum:

O tanara domnisoara cunoscuta mie se intorsese din strainatate, unde studia. Acolo devenise dependenta de heroina. Era junkiel Priza fara nici o masura. isi periclitase de mai multe ori viata administrandu-si supradoze. Voiam sa o ajut. M-am gandit asadar sa fac apel la Aris, care sa o determine prin hipnoza sa abandoneze drogurile. El pretindea ca tocmai acestea sunt cazurile in care se poate folosi pozitiv hipnoza.

Am dus-o acasa la el si i-am explicat situatia. in cele din urma a hipnotizat-o, dar... n-a izbutit nimic. Hipnotizarea s-a dovedit ineficienta. Fata a continuat ani de zile dupa aceea sa foloseasca heroina.

Rezultatul a fost ca Aris s-a temut ca nu cumva sa aiba de-a face cu politia, asa ca n-am mai avut nici o intrunire "intamplatoare". Cat despre aceasta tanara, a scapat de patima atunci cand, dupa ani de zile, i-am cerut parintelui Paisie sa se roage pentru ea. A scapat din ghearele mortii, iar acum este un om normal. Nimeni dintre cunoscuti, inclusiv eu, nu credeam sa mai existe pentru ea vreo cale de salvare, caci starea de dependenta ii era atat de avansata incat isi pierduse absolut orice instinct de autoconservare, ba chiar isi facea rau cu fiece prilej. Acum, bineinteles, s-a schimbat cu desavarsire.

Carti Ortodoxe

Cuprins