BATRANUL PORFIRIE

Exista o mare ignoranta fata de comorile vii ale traditiei noastre ortodoxe. Exista, de asemenea, o suma de prejudecati cultivate printr-o bine instrumentata propaganda anticrestina. Eu insumi sunt un exemplu elocvent in acest sens. La primul contact direct cu modul ortodox de viata, prilejuit de intaia mea vizita in Sfantul Munte, am ramas siderat. Descopeream un contrast stupefiant intre ceea ce vedeam si traiam in manastiri, pe de o parte, si preconceptiile care imi fusesera constant inoculate despre calitatea sufleteasca, morala si intelectuala a crestinilor practicanti, pe de alta parte. Ma intrebam consternat: "Bine, dar prin ce mecanisme mi-am construit o imagine atat de distorsionata despre lucruri pe care nu le-am cunoscut niciodata direct, si de care nici macar n-am fost vreodata preocupat?!".

intr-adevar, nici eu si nici vreunul dintre membrii anturajului meu nu aveam legaturi sau cunostinte printre oamenii Bisericii. Nu studiasem si nu eram la curent cu invataturile, hotararile sau diversele puncte de vedere ale Bisericii Ortodoxe. Cu toate acestea, afisam o atitudine aprioric critica si ostentativ inamicala fata de Biserica. Conduita mea era profund injusta si stupida. A fost nevoie de un prim contact viu, de trei zile, cu viata Sfantului Munte, pentru a incepe o reevaluare onesta a opiniilor mele, tributare intr-o masura semnificativa influentei ziarelor, radioului si televiziunii. A fost nevoie de minunata si fericita experienta a intalnirii cu venerabili stareti si parinti ai ortodoxiei, pentru a-mi destrama valul unei ignorante care imi contamina substantial modul de perceptie a realitatii.

Nu intentionez nici o clipa sa sustin ca toti crestinii practicanti ar fi sfinti. Multi dintre ei se straduiesc insa realmente sa devina! Nu sustin ca n-ar avea neajunsuri si scaderi. Buna parte dintre ei fac insa eforturi remarcabile pentru a le corija (ceea ce nu se poate spune in nici un caz despre dusmanii Bisericii). De asemenea, sunt departe de a sustine ca nu s-ar intampla si lucruri scandaloase in Biserica. Trebuie insa tinut seama de faptul ca, oriunde exista oameni, se intampla si se vor intampla astfel de lucruri. in plus, realitatea dovedeste irefutabil ca intensitatea si ponderea scandalurilor in Biserica este intotdeauna infinit mai redusa decat la nivelul institutiilor statului, al partidelor politice, al societatilor comerciale, al organizatiilor non-profit, al asociatiilor sportive, s.a.m.d. Sub toate aspectele ei, diferenta este atat de zdrobitoare in favoarea imaginii Bisericii, incat orice paralela devine cel putin ridicola. Ceea ce sustin cu fermitate este ca mijloacele de informare in masa manifesta o tendinta cvasi-generala de focalizare asupra evenimentelor ecleziastice controversate. Pe deasupra, aceste evenimente sunt destul de frecvent prezentate trunchiat si supralicitant, sau chiar confectionate pur si simplu, in dispretul oricarei etici profesionale. De altfel, recuzita acestei ostilitati mediatice este arhicunoscuta.

O atare stare de lucruri nu trebuie sa surprinda. Pe intreg parcursul istoriei, Biserica a fost razboita fie in mod deschis, fie pe cai insidioase. Si intotdeauna Biserica a biruit in cele din urma, dupa cuvantul lui Hristos, care ii prescrisese dintru inceput calatoria triumfatoare prin veacuri: Pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18).

Exista si astazi nenumarati preoti si monahi a caror faima s-a raspandit pana la capatul lumii pe cale orala, din om in om, fara ca vreun ziar, post de radio sau televiziune sa-i aiba vreodata in atentie. Exista multi parinti duhovnicesti la care vin, intr-un flux continuu, oameni de pe toate continentele, pentru a-i vedea, pentru a le impartasi problemele lor, pentru a fi ajutati. Exista mii de persoane care marturisesc amanuntit despre minunile si binefacerile pe care le-au primit de la acesti parinti.

Unul dintre acesti calauzitori duhovnicesti cu viata sfanta, care nu pot fi intalniti nicaieri altundeva decat in Biserica Ortodoxa, era si parintele Porfirie. Cand l-am cunoscut eu, isi petrecea ultimii ani ai vietii in apropiere de Malakasa, la aproximativ o ora de Atena. Zidea pe locul acela o manastire. Multimi nesfarsite de oameni veneau zilnic sa-l vada, astfel incat se instituise obiceiul ca toate autobuzele sa faca acolo o oprire speciala, devenita statia "La batranul".

Am intalnit de-a lungul timpului un numar impresionant de persoane care mi-au relatat despre minunatele binefaceri pe care le-au primit prin binecuvantarea batranului. Voi evoca succint cateva asemenea cazuri.

Un cunoscut de-al meu suferea de tumoare pe creier. Cu doua zile inainte de a lua avionul spre Anglia, unde urma sa fie supus unei foarte dificile interventii chirurgicale, a trecut sa ia binecuvantarea parintelui Porfirie. Batranul l-a pecetluit cu semnul crucii si i-a spus sa citeasca un paraclis catre Maica Domnului, pentru a-i vindeca tumoarea. Doua zile mai tarziu, medicii englezi si amicul meu au fost de-a dreptul socati constatand ca noile radiografii, efectuate succesiv, nu puteau localiza tumoarea: disparuse cu desavarsire!

S-a intors asadar in Grecia fara sa mai faca vreo operatie, iar astazi isi traieste viata cat se poate de normal, fiind perfect sanatos. Aceasta minune a constituit si punctul din care a renuntat definitiv la filosofia hindusa si a devenit un crestin adevarat si constient.

Un alt barbat avea cancer la piept; acesta i-a disparut imediat ce batranul Porfirie s-a rugat pentru el si i-a facut cruce peste piept. Omul si-a dat demisia din serviciul sau (fusese judecator) si si-a dedicat tot restul vietii slujirii lui Hristos, devenind un ajutor de nadejde al batranului, mai ales ca nu avea alte obligatii, fiind necasatorit.

O prietena de-a mea si-a rupt gatul intr-un accident de masina. Radiografiile aratau oasele traumatizate ale gatului, iar medicii i-au spus la unison ca nu se va vindeca niciodata. Dupa cateva luni de alergaturi pe la toate spitalele, s-a gandit sa-i faca o vizita parintelui Porfirie, pentru a lua binecuvantare. Batranul a pecetluit-o cu semnul crucii si i-a spus sa-si scoata corsetul din jurul gatului! intr-adevar, fata a efectuat apoi o noua serie de radiografii, care aratau ca totul este in regula, spre totala bulversare a medicilor care comparau stupefiati radiografiile vechi cu cele noi.

Au trecut cinci ani de atunci, iar fata este absolut sanatoasa, slavind pe Dumnezeu si pe sfintii Sai.

Un alt prieten de-al meu provenea dintr-un sat in apropierea caruia functionase in trecut o veche manastire, acoperita acum de pamant si uitata de toti localnicii. Parintele Porfirie i-a dat acestui prieten indicatii exacte despre amplasamentul vechiului complex monastic. Desi nu calcase niciodata pe acele meleaguri, batranul ii furniza detalii complete, ca si cand ar fi avut manastirea in fata ochilor. Ii descria stancile, copacii, pana ce prietenul meu a inteles exact unde se afla lacasul uitat de vremuri, intr-adevar, foarte curand avea sa primeasca la fata locului confirmarea spuselor batranului.

Parintele Porfirie dobandise de la Dumnezeu nenumarate harisme, despre care s-a scris si probabil inca se va mai scrie multa vreme. Din respect pentru persoana si memoria batranului, voi expune si eu marturia mea personala, in numele adevarului pe care nu putini cauta sa-l ingroape, intrucat le mustra viata si faptele.

Tocmai ce ma intorsesem din India si ma aflam in Sfantul Munte, unde eram gazduit pentru cateva luni in coliba unui calugar isihast. Acolo am aflat ca parintele Porfirie, despre care auzisem vorbindu-se foarte mult, venise sa stea pentru un rastimp oarecare in Athos, la Schitul Kavsokalivia. Acest schit este unul dintre cele mai retrase ale Muntelui, fiind situat pe un versant stancos si extrem de abrupt, cu foarte putini copaci care rasar ici si colo din granit. in jur de treizeci de casute, dispuse la o distanta considerabila una de alta si inconjurate de mici gradini, infrunta deseori primejdia caderilor de piatra. Cateodata constructiile sufera avarii serioase. O carare piezisa sfarseste pe tarmul abrupt unde cu greutate poate acosta vaporasul, si aceasta numai atunci cand marea este foarte linistita.

Viata acolo este prin excelenta aspra si plina de restrictii. Prin forta imprejurarilor, nimeni nu poate poseda prea multe bunuri. Transporturile necesare se fac pur si simplu cu carca sau, in cel mai bun caz, cu vreun catar. Cararea ingusta si prapastioasa este foarte dificil de strabatut, astfel incat monahii de acolo sunt caliti si austeri.

Pentru a ajunge la Kavsokalivia, aveam de calatorit nu mai putin de doua zile prin Munte. Cu alte cuvinte, picioarele mele urmau sa faca negresit bataturi. insa dorinta mea de a-1 intalni pe batranul Porfirie era atat de inflacarata, incat am hotarat fara ezitare sa pornesc la drum neintarziat. Eram constient ca inzestrarile parintelui Porfirie nu puteau fi decat foarte asemanatoare celor ale batranului meu, Paisie. Voiam deci sa descopar sfintenia si intr-o alta persoana, sa vad in ce chip o persoana diferita, cu un alt caracter, poarta inlauntrul sau darurile Duhului Sfant.

Eram pe atunci rasfatat duhovniceste din abundenta. intrucat ma aflam la nevoie (avand inca mari probleme sufletesti datorate influentei gurusilor si numeroaselor evenimente demonice care mi se intamplau), batranii imi faceau foarte des diferite daruri duhovnicesti, spre a ma tamadui si a ma ajuta sa inteleg prin traire deosebirea dintre experienta harului lui Dumnezeu, pe de o parte, si lucrarea demonica, pe de alta. Cele mai grave plagi launtrice pe care le acumulasem de-a lungul timpului se datorasera tocmai erorii fundamentale de a trata lucrarile demonice drept manifestari ale energiilor dumnezeiesti.

Nadajduind asadar, in subconstient, ca voi primi asemenea daruri si din partea parintelui Porfirie, am pornit in calatorie. Pe tot parcursul drumului, am auzit de la diversi calugari si laici ca parintele Porfirie este bolnav si nu primeste pe nimeni. Esuasera deja multi in incercarea de a-1 vedea. Mi-am continuat totusi calatoria rugandu-ma din rasputeri, si am ajuns intr-un sfarsit la chilia batranului. Mi-a iesit in intampinare un monah brunet, avand injur de 30 de ani.

- Parintele nu te poate primi, este foarte bolnav! mi-a spus.

Dupa doar o fractiune de secunda a mai iesit un monah, ceva mai varstnic decat primul, si m-a instiintat dezolat despre acelasi lucru.

- Numai 'sa iau binecuvantarea lui, i-am spus rugator.

In timp ce monahii imi descurajau delicat, dar ferm, orice speranta, s-a auzit dinauntru glasul parintelui Porfirie cerandu-le sa-l ajute sa iasa afara. intr-adevar, peste putina vreme au aparut ducand de brate un batranel care acuza in mod vizibil dureri la orice miscare pe care o facea.

Indata ce l-am vazut pe batran, inima mi-a tresaltat si s-a umplut de o imensa bucurie. N-am luat in seama scaunul pe care mi l-a oferit, ci m-am asezat pe pamant, langa picioarele sale. Ma simteam nespus de fericit, dar totodata si nevrednic sa ma aflu langa el, asa incat ma multumeam bucuros sa sed ca un catelus langa picioarele lui. '

Monahii se aratau stanjeniti sa ma vada intr-o asemenea postura si insistau sa ma asez pe scaun in fata batranului, gest pe care eu il percepeam insa ca pe o intolerabila indrazneala din partea mea. Batranul, intelegandu-ma foarte bine, m-a scapat din aceasta situatie delicata.

- Lasati-1 aici unde este! le-a spus el, curmand astfel discutiile.

Eram atat de fericit incat mi se parea ca ma aflu chiar in bratele lui Dumnezeu, ceea ce - cu rugaciunile si harul parintelui - nu era tocmai departe de adevar...

Simteam o imensa iubire revarsandu-se din sufletul batranului. Simteam o putere duhovniceasca uriasa salasluind in acel trup al sau, care parea pregatit deja pentru plecarea dincolo. Simteam o inepuizabila si infinita viata izvorand din acel trup gata de moarte si transmitandu-mi-se mie, redand viata sufletului meu aproape mort. in chip paradoxal, parintele Porfirie, batranul aproape muribund, ma umplea de viata, atat in sens duhovnicesc cat si biologic, iar eu ma adapam din el cu recunostinta si bucurie. intelegeam foarte bine amandoi ce se petrecea in acele momente, iar cuvintele erau de prisos.

Imi amintesc ca am discutat putin despre India. M-a indemnat catre multa luare aminte, spre a nu fi iarasi batjocorit de Diavol. Experientele prin care trecusem ma expuneau in continuare unor mari pericole. De altfel, nici nu era nevoie de prea multe cuvinte. il intelegeam foarte bine din insesi lucrurile pe care le traiam in prezenta lui. Am schimbat doar cateva fraze, dar fiecare cuvant al sau avea atata profunzime! imi aduc aminte de caciulita de lana pe care o purta pe cap, de trasaturile fetei marcate de expresia durerii fizice, de trupul sau neputincios opintindu-se... Iar toate acestea contrastau minunat cu maretia, seninatatea si pacea pe care le degaja prezenta sa, proband caracterul provizoriu si neesential al materiei, peste care batranul domnea cu adevarat. Nu era loc de evaluari rationale si analize teoretice: in fata parintelui constatam pur si simplu faptul prezentei lumii duhovnicesti, traiam si participam la dimensiunea duhovniceasca a lumii. Nu vorbeam despre harul Sfantului Duh, nu auzeam despre darurile lui Hristos, ci le traiam efectiv.

- Ma voi ruga pentru tine. Vino sa ma mai vezi, mi-a spus batranul.

Am luat binecuvantarea lui, i-am salutat pe ceilalti monahi si m-am retras.

Pe masura ce urcam cararea, bucuria mea crestea. Nu doar sufletul meu, ci si intreg trupul meu primise viata, si dobandisem atata putere incat aproape ca alergam pe cararea abrupta. Nu eram singur, ci batranul ma insotea pretutindeni. il simteam nu alaturi de mine, ci inlauntrul meu, sau mai degraba eu eram inlauntrul sau. in toate zilele urmatoare l-am avut ca "tovaras" pe parintele Porfirie, a carui prezenta vie imi aducea mangaiere, desfatare si tihna.

La mai putin de o saptamana, cand l-am revazut, mi-a spus:

- Am fost impreuna cu tine in toate aceste zile, ti-ai dat seama?

Plin de uimire, i-am raspuns:

- Cum sa nu-mi dau seama, parinte?!

Ar fi fost cu putinta sa nu constientizez o atat de intensa traire? Dimpotriva, mi-ar fi fost mai lesne sa nu observ soarele pe cer! Si toate aceste lucruri se petreceau intr-un chip atat de firesc, desi se situau atat de sus fata de planul firesc al realitatii...

Pe batranul Porfirie aveam sa-l vizitez cu regularitate in anul urmator, pe durata efectuarii stagiului militar in Atena. Treceam prin Malakasa si il vedeam adesea. Se intampla de multe ori sa simt harul batranului chiar inainte de a ajunge la manastire. Binecuvantarea lui ma acoperea totdeauna si ma indulcea duhovniceste. Alteori simteam acea pace mai presus de minte atunci cand imi facea semnul crucii. in chip uimitor si minunat, toate nevoile mele - inclusiv cele materiale - se rezolvau foarte repede si usor.

Spre . exemplu, amplasamentul unitatii mele militare imi permitea sa iau autobuzul pentru a ajunge la manastire, insa nu si pentru a ma intoarce. Prin urmare, exista de fiecare data pericolul de a intarzia si de a fi incarcerat in unitate. Dar se gasea intotdeauna cate o masina care sa ma preia de pe sosea si sa ma duca pana la poarta unitatii. Iar aceasta se intampla pe un drum de tara aproape necirculat, cu atat mai mult seara tarziu, cand trebuia sa ma intorc. Asadar, ma incredintam cu totul binecuvantarii batranului, iar el imi purta mereu de grija.

Asemenea evenimente se petreceau aproape zilnic; ma grabeam de fiecare data sa le relatez duhovnicului meu din Sfantul Munte, care in general ma asculta fara sa simta nevoia de a face comentarii. Odata insa mi-a spus:

- De vreme ce-1 iubesti atat de mult pe parintele Porfirie, de ce nu-i spui sa-ti vindece piciorul?

Aveam, intr-adevar, o veche problema la genunchiul drept, datorata unei lovituri pe care o primisem pe vremea cand practicam intens karate. Articulatia se slabise, iar rotula se umfla si aduna frecvent lichid, provocandu-mi simultan dureri care imi ingreunau miscarea. in urma exercitiilor fizice si a marsurilor din armata, situatia se inrautatise. Medicii care ma investigasera la spitalul militar pledasera pentru varianta operatiei. La recomandarea lor, hotarasem sa suport o interventie chirurgicala in Atena, urmand sa beneficiez apoi de patru saptamani de concediu medical.

La putin timp dupa luarea acestei decizii, pe cand ma aflam la batranul Porfirie, mi-am amintit deodata de cuvintele duhovnicului. Asadar, m-am incumetat si i-am spus:

- Parinte, duhovnicul a zis sa-mi vindecati piciorul!

- Ei, bine, daca a zis duhovnicul...

Si-a ridicat mana neputincioasa, asa cum era asezat pe pat, si mi-a binecuvantat genunchiul in chipul crucii. Am simtit atunci o putere lina pogorandu-se peste genunchiul meu si invadandu-ma apoi pana in maduva oaselor. O nedumerire si o curiozitate indrazneata si-au facut loc in mintea mea: "Bine, dar ce se va intampla cu moleculele de lichid? Oare chiar vor disparea? Cum vor lucra energiile lui Dumnezeu?". Acest interes "stiintific" ma determina sa-mi tin genunchiul permanent sub observatie. La fiecare pas pe care il faceam, la fiecare cuvant pe care il rosteam, gandurile mele se indreptau spre starea genunchiului. Voiam neaparat sa "prind din zbor", sa "traiesc integral" clipa in care Dumnezeu va lucra. Au trecut in felul acesta trei zile, si genunchiul nu dadea semne de insanatosire. Am inceput sa am ganduri de indoiala. imi controlam obsesiv genunchiul, dar nimic... La un moment dat, cuprins de indignare fata de propria-mi atitudine, mi-am zis: "Mai, ratacitule, acum vrei repede si minuni? Ai tu fata pentru astfel de lucruri?". Putin cate putin, am incetat sa ma mai preocup de piciorul meu.

Nu voi uita niciodata dimineata in care m-am trezit in dormitorul unitatii. Deschizand ochii, mi-am spus in gand: "Bre, piciorul o sa te necajeasca mult timp". Am miscat piciorul, dar n-am simtit nici o durere. M-am sculat si am inceput sa sar pe loc. in mod normal, piciorul m-ar fi necajit cumplit dupa cel mult doua-trei sarituri. Nimic, nici o stanjeneala. Am iesit in curte si am alergat vreo suta de metri, fara absolut nici o dificultate! M-a cuprins atunci o bucurie nesfarsita, si lacrimi de recunostinta mi-au mijit in ochi. Mi-am zis emotionat: "Asadar, Dumnezeu m-a vindecat atunci cand am incetat sa mai cred ca ma voi insanatosi. Iar aceasta, pentru a intelege foarte limpede ca a fost darul lui Dumnezeu, si in nici un caz rezultatul credintei mele, cum ar fi pretins yoghinii!". in zilele urmatoare, dobandisem reflexul de a-mi urmari cu atentie piciorul la fiecare miscare. S-au scurs astfel saptamani in sir, fara sa mai acuz nici cea mai vaga urma de durere. Ma facusem bine cu desavarsire! Fara operatie, fara zgomot, ci delicat si "pe ascuns" - asa cum lucreaza de obicei harul dumnezeiesc.

Au trecut ani de zile de atunci, iar piciorul nu m-a mai suparat niciodata. Operatia programata n-a mai avut loc. Voi purta in trupul meu pana la moarte marturia vie ca si parintele Porfirie a fost, la randul lui, un batran harismatic. Astfel, aceasta binefacere trupeasca imi va deveni sprijin duhovnicesc, si totodata prilej de amintire si cinstire a unui sfant contemporan al Bisericii noastre Ortodoxe. Sunt incredintat ca parintele Porfirie ma va pomeni si pe mine in rugaciunile sale catre Dumnezeu. Nu mi-a fost niciodata duhovnic, insa m-a sprijinit enorm intr-o anumita perioada a vietii, si m-a inconjurat cu o dragoste coplesitoare.

Carti Ortodoxe

Cuprins