CUVANT CATRE CITITOR

Ma socotesc pe mine insumi fericit pentru faptul de a fi cunoscut de-a lungul vietii oameni de seama, precum batranul Paisie. Ei m-au ajutat foarte mult in drumul meu. Mi-au daruit experiente minunate si au raspuns in acest fel dificilelor intrebari cu care m-am luptat vreme de multi ani: De ce exista lumea? Exista Dumnezeu? Cum trebuie sa traiesc? Cine sunt? In ce consta firea mea? Voi inceta sa exist dupa moarte?...

Traiam si ma miscam cufundat intr-o taina. Lumea, viata, mi se revelau ca o uriasa taina... Dar cea mai intima taina a mea eram eu insumi. Sinele meu... acest necunoscut. imi era pur si simplu cu neputinta sa traiesc fara a dobandi raspunsuri la asemenea intrebari. in jurul meu, in societate, oamenii manifestau un acut dezinteres pentru acest tip de probleme. Viata societatii se conformeaza unui program avand la baza o serie de valori "economice". Viata indivizilor se subordoneaza aceluiasi program. Viata mea era asadar inevitabil programata. Altii se gandisera pentru mine, inaintea mea. Voi obtine diploma de licenta, imi voi satisface stagiul militar, imi voi procura un serviciu bun, ma voi casatori, voi avea copii, voi pleca in cateva excursii si vacante, voi iesi la pensie, voi muri... Proiectul era astfel finalizat... Dar care sa fie rostul adevarat al tuturor acestor etape? in fond, care este sensul, scopul vietii?

Stereotipiile fiecarei zile sunt consternante: dis-de-dimineata pornim grabit spre locul de munca, unde petrecem opt ore de lucru - care de obicei nu ne furnizeaza nici o satisfactie si ne absorb toata energia -apoi casa, mancare, putin somn de dupa-amiaza, lancezeala televizorului, fotbal, scenete umoristice, nelipsitele stiri menite sa ne spuna ce ar trebui sa ne intereseze si ce parere ar trebui sa avem despre diverse chestiuni absolut secundare, apoi somnul… si iarasi de la capat. Din cand in cand mai intalnim si cate un prieten, mergem impreuna la o taverna, spunem un banc... Cine are mintea sau cutezanta de a pune macar in discutie si probleme serioase?... Trece si aceasta zi "fara nici o durere" si "in mod placut", si astfel se scurge intreaga noastra viata. Acesta este tabloul activitatilor omului occidental contemporan.

Asa ceva n-am putut tolera. Ma exaspera gandul ca intr-un chip asemanator se va consuma si viata mea, fara sa inteleg ce mi ce intampla. Sufeream cumplit... intregul cancer al societatii, uriasa multime inerta si obedienta, ma obligau sa ma conformez si sa-mi ignor intrebarile, sa renunt la stradania de a afla raspunsuri. Ma simteam precum Sisif, prizonier al unui efort zadarnic... incercam din rasputeri sa rezist, dar fara succes. Ma apropiam de prabusire. Exact atunci l-am cunoscut pe batranul Paisie. Atunci au venit minunatele experiente, darurile duhovnicesti. Se spulbera astfel nestiinta, si aflam raspunsurile indelung cautate.

Am petrecut ani de zile bucuros si fericit in "singuratatea" mea. Purtam in suflet aceste daruri duhovnicesti. Din cand in cand le scoteam din "vistieria" inimii, ma minunam si ma bucuram de ele... Ce-mi daruise Dumnezeu! incet-incet am inceput sa ma gandesc si la ceilalti oameni...

Ma framantam incercand sa-mi dau seama daca ar trebui scoase sau nu la iveala toate acestea. Nu dati cele sfinte cainilor, nici nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare si, intorcandu-se, sa va sfasie pe voi, a spus Hristos (Matei 7, 6). Cunosc sensul acestor cuvinte din experienta personala. Cunosc, de asemenea, si impotrivirea oamenilor, caci le-am vorbit unora dintre ei despre toate lucrurile acestea. E primejdios, dobandesti dusmani atunci cand vorbesti despre Adevar. Epoca noastra iubeste mai curand minciuna...

Trebuia sa scriu, sa vorbesc. Tacerea ar fi fost vinovata, egoista. De altfel, nu se cuvenea ca toate aceste intamplari minunate sa se piarda in adancul intunecat al uitarii. Ele sunt deosebit de pretioase.

De vreme ce omenirea cheltuieste atata hartie si cerneala pentru a tipari mormane de maculatura (ziare de scandal, reviste pornografice, periodice de moda, jurnale sportive etc.) care distrug mintile omenesti, apreciez ca tiparirea acestor randuri si oferirea lor oamenilor nu este lipsita de valoare.

I-am spus-o batranului Paisie, intrucat intentiile mele il priveau si pe el in mod direct, si mi-a dat binecuvantare sa scriu o carte. Am discutat de cateva ori despre aceasta. O data m-a rugat chiar sa ma opresc din scris, iar dupa cateva luni mi-a ingaduit sa continui.

Scriu de asemenea si pentru mine insumi; spre aducere aminte, spre a nu uita mai tarziu, spre a intelege mai bine. Precum se pare, aceste intamplari imi sunt izvor nesecat de cunoastere. Pe de alta parte, exista oameni carora le pasa de mine, si as fi vrut sa le ofer prieteneste ceea ce am, caci comunicarea este si o necesitate a mea; apoi, imi doresc ajutorul lor spre a fi evaluate aceste lucruri. Voiesc, in acelasi timp, sa am pe drumul vietii insotitori care sa ma cunoasca si pe care sa-i cunosc fiintial, in profunzime.

Oare nu exista suflete surori, de care sa fiu atasat, desi nu le cunosc personal? Cine stie daca nu se vor naste oameni care sa aiba aceleasi intrebari si aceleasi nelinisti? Poate ca nu-i un ajutor substantial, dar este un indiciu, o marturie... "Priviti, este cineva care spune ca exista aceste minuni uriase, ca nu sunt mituri, basme, inchipuiri"... Le-am trait, le-am auzit, le-am vazut cu ochii mei, le-am simtit pe pielea mea. Nu este oare un semn de curaj a continua drumul? Cautati si veti afla (Luca 11, 9). Eu am cautat si am aflat cu adevarat.

Nu am avut si nu am nici un fel de calitati deosebite. Am vrut numai sa aflu, sa stiu: Cine sunt? Unde ma gasesc? Ce se intampla cu aceasta lume? Unde voi merge? Ce se intampla dupa moarte? Cum trebuie sa traiesc? Ce este esential si ce nu este esential?

Am dobandit, sau mai precis mi-au fost daruite toate aceste raspunsuri ca un dar nepretuit, si astfel pot trai astazi mai departe, plin de recunostinta pentru cei care mi-au impartasit viata, cunoastere, iubire.

Este adevarat ca m-am gandit si la copiii mei. Socotesc ca aceasta carte va fi un insemnat dar adus lor.

in sfarsit, mi-as dori ca acest infim obol al meu sa fie o pietricica adusa la temelia uriasei mele familii, Adamul lui Dumnezeu, omenirea intreaga. Sa prelucreze aceasta pietricica in mintea si sufletul ei, apoi sa o iubeasca sau sa o uite.

Ceea ce urmeaza sa fac este o dezgolire, o dezvelire de sine; sunt bucati foarte scumpe din sufletul meu. Ma tem sa nu fiu ranit din neatentie sau nestiinta. imi voi lua masurile mele de precautie, voi pastra o anumita distanta, dar voi duce lupta comunicarii pana la sfarsit. Voi face tot ceea ce depinde de mine. Pentru rezultat nu sunt raspunzator numai eu, ci si felul in care se proiecteaza intentia cititorului.

Aceste intamplari, aceste experiente au adus in mine multe transformari. "Tu te-ai schimbat cel mai mult dintre noi toti", mi-a spus o prietena dupa ce lipsisem doi ani. intr-adevar, fusesem cu totul altfel in trecut. Mai tanar, cu un alt mod de viata, cu o alta minte, foarte diferit, de nerecunoscut in comportament, in infatisare, in asumarea unor valori. Si totusi - ce taina! - raman aceeasi persoana, pastrez acelasi caracter.

Nu sunt scriitor profesionist, nici nu am veleitati si pretentii literare. Relatez pur si simplu istoria mea. Nu expun teorii, nu produc idei noi, nici nu sondez cuceritoare probabilitati. Nu emit reflectii, nu sustin anumite puncte de vedere. Ma limitez la a expune intamplarile pe care le-am trait. Niste intamplari care sunt de necrezut pentru omul contemporan obisnuit.

imi propun sa realizez o simpla descriere; valorizarea ei va revine dumneavoastra. Exista anumite parti scrise chiar atunci cand s-au petrecut faptele. M-am straduit sa le articulez intr-un intreg inteligibil, intamplarile sunt uluitoare, de vreme ce eu insumi nu le pot patrunde cu mintea. Mai presus de fire, uimitoare, stranii, izbitoare, aducatoare de cunoastere, ele produceau adevarate furtuni in fiinta mea. De aceea voi releva si sentimente personale, de vreme ce si ele sunt rezultatul acestor intamplari.

Desigur, evenimentele experientei sunt caramizile cu care individul isi cladeste edificiul intelegerii, conform schitei preexistente - constand in caracterul omului si viziunea sa asupra lumii - ce functioneaza in acest caz asemenea patului lui Procust.

Omul obisnuit... Acest Procust care urmareste sa aduca totul la masurile lui, pentru a nu fi incomodat in "fericita" sa letargie. Va ironiza, va calomnia, va denatura, va uri, va combate, va inlatura tot ceea ce il depaseste. Nu accepta sa gandeasca, televizorul 1-a facut sa urasca ratiunea. Nu admite sa se problematizeze, e prea epuizant. Civilizatia contemporana l-a fragilizat considerabil, le vrea pe toate usor. in felul acesta ramane la suprafata vietii, incatusat numai in lucrurile materiale.

Este mort duhovniceste. "Traieste" intr-un sens strict biologic, numai cu trupul. Tot interesul lui este centrat doar in aria functiilor fiziologice. Astfel dobandeste o tot mai pronuntata alipire de materie, de lucrurile materiale. El a dispretuit realitatea cea mai inalta a fiintei sale, sufletul sau vesnic, si s-a atasat exclusiv de trupul sau. Astfel a ajuns numai trup si s-a condamnat pe sine la o viata lipsita de demnitate. Omul fiind in cinste n-a priceput; alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor, spune Scriptura (Ps. 48, 12).

Exista insa cu adevarat oameni care isi pot elibera mintea si sufletul din atractia hipnotica a modului contemporan - materialist - de viata, care pot comunica si primi mesaje duhovnicesti, care au puterea si taria de a schimba tot ceea ce trebuie schimbat spre mai bine, care au indrazneala de a face marele salt, care au smerita nazuinta de a ajunge la izvorul duhovnicesc al lumii, la izvorul vietii, la Duhul Cel Sfant, la Dumnezeu.

Acestia salveaza maretia omului in epoca noastra -a trivialitatii si ignorantei. Ma plec in fata lor ca un umil slujitor, si le cer dintru inceput iertare pentru lipsurile si neajunsurile mele.

Cartea este autobiografica. intamplarile care sunt descrise s-au petrecut pe durata a aproximativ zece ani si sunt expuse condensat. Este ca si cand as fotografia evenimentele mai importante, le-as dispune intr-o oarecare ordine cronologica si le-as prezenta apoi intr-o relatie de interconexiune. Se creeaza astfel posibilitatea formarii unei viziuni de ansamblu si a aprofundarii unora dintre intamplari.

Este de domeniul evidentei faptul ca traim in epoca reclamei, si nu a calitatii produselor. Eu incerc sa ma comport ca o fiinta cugetatoare in fata "produselor" religioase; cuget insa in lumina experientelor pe care le-am trait.

Aduc calde multumiri tuturor celor care au ajutat la realizarea acestei carti, fie cu propuneri, fie cu recomandari si sfaturi, fie indreptand greselile si neajunsurile mele, punandu-si la dispozitie talentul si cunostintele lor. In spiritul celei mai nobile modestii, au preferat anonimatul... Sa-i rasplateasca Dumnezeu.

Carti Ortodoxe

Cuprins