DUMNEZEII HINDUISMULUI

Desi in Occident propaganda de taraba a hinduismului isi camufleaza zeitatile in mod expres, iar efortul prozelitist al gurusilor se axeaza in primele stadii pe comercializarea yoga ca "stiinta", in India yoga este unanim socotita si practicata ca un act pur religios, de slujire idolatra, indisolubil legat de figura unor zei precum Krishna (care i-a invatat pe oameni yoga), Shiva (cel dintai si cel mai mare yoghin) sau Kali (care simbolizeaza energia si latura feminina a lui Shiva).

Ar fi mai mult decat edificator sa procedam la o succinta prezentare a acestor "dumnezei", pornind tocmai de la reprezentarile lor picturale consacrate pe toata suprafata Indiei. Imaginile care se vor succeda in paginile ce urmeaza sunt produsul artei religioase indiene si reprezinta scene din cele doua mari epopei religioase ale hinduismului, Ramayana si Mahabharata, care se refera la viata zeilor. Aceste imagini sunt arhiprezente atat in templele Indiei, cat si in ashramuri, in magazine, in masini, in trenuri, in case sau in baraci. Ele exprima nu doar sentimentul religios al indienilor, ci si o intreaga conceptie despre lume si viata, despre divinitate si relatia omului cu aceasta. in toate coordonatele ei, aceasta conceptie este atat de diferita, atat de stranie, si de multe ori atat de cruda, de morbida, de salbatica, de inumana, incat nu poate fi asumata cu usurinta de un occidental, oricat s-ar fi indepartat el de Hristos, sau oricat de fermecat ar fi de "intelepciunea" Vedelor si de "misticismul" Upanishadelor.

Aceste reprezentari ale zeilor si ale scenelor din viata lor releva un anumit nucleu al invataturii hinduismului, pe care gurusii misionari se straduiesc sa-l tina, intr-o prima faza, cat mai departe de ochii prozelitului occidental. Astfel, imaginile de mai jos pot contribui la o mai buna intelegere a raporturilor dintre Vede, gurusi, brahmani, yoga, zei, temple si acte devotionale.

- Aici demonul Ravana o rapeste pe Sita, sotia zeului Rama, si o duce cu carul sau care zboara printre nori. Acest car tras de cai aminteste de carul zeului Apollon, care in fiecare zi strabatea cerul si lumina pamantul. Vechii elini credeau ca soarele era insusi carul de aur al lui Apollon, si ca lumina zilei le era daruita astfel de catre Apollon. Desigur, in Antichitate, asemenea credinte erau inca lesne de explicat si de inteles. Astazi insa ele produc cel putin stupoare unui om civilizat...
 
- In planul din spate al acestei imagini, zeul maimuta Hanuman transporta in zbor stanci uriase pentru a construi cu ajutorul maimutelor podul peste care va trece armata catre insula pe care se afla cetatea lui Ravana; acolo a fost dusa in robie Sita, sotia zeului Rama.

In prim-plan, zeul Rama si fratele sau Laxman aduc jertfa zeilor, in fata lor se afla Jertfelnicul" impodobit cu flori: este de fapt reprezentarea lui Lingam si Yoni, care intruchipeaza organele genitale masculin si feminin si care simbolizeaza impreuna puterea creatoare. Ca in majoritatea religiilor idolatre, adorarea falusului ocupa si in hinduism un loc aparte.  
 
- Marele zeu Shiva este reprezentat aici impreuna cu sotia sa Paravati. in planul apropiat al imaginii, impodobit cu flori si avand incolacit in jurul sau un sarpe, se afla "jertfelnicul" -Lingam si Yoni. El simbolizeaza organele sexuale masculin si feminin ale zeului Shiva si, respectiv, ale zeitei Paravati. Asadar, in spate sunt reprezentate prototipurile (zeii), iar in fata simbolurile lor (Lingam-Yoni), care se afla expuse in toate templele hinduse. Deasupra acestora isi lasa credinciosii ofrandele in timpul venerarii. De altfel, ele se gasesc de vanzare si in comert.  
 
- In aceasta imagine, zeul Rama, ajutat de Hanuman (zeul maimuta) si de intreaga armata a maimutelor, se lupta cu vrajmasul sau, demonul Ravana, pentru a si-o redobandi pe Sita, sotia care ii fusese rapita. Istoria seamana cu Iliada lui Homer: Menelaos, regele micenienilor, porneste razboi impotriva Troiei, cu ajutorul celorlalti greci, pentru a o aduce inapoi pe femeia sa, "frumoasa Elena", pe care o rapise Paris, fiul regelui Troiei. in acest razboi s-au implicat si zeii Olimpului, unii dintre ei sprijinindu-i pe greci, iar ceilalti pe locuitorii Troiei. 

Trebuie sa notam insa ca demonii "teologiei" hinduse sunt de aceeasi cinste si putere cu zeii. Candva, ei chiar conlucrasera cu acestia; de pilda, atunci cand au "batut" oceanul galaxiei pentru a o scoate pe Armita (exact asa cum bate cineva laptele pentru a obtine untul). Armita era apa cea fara de moarte, care le-a daruit nemurirea atat zeilor, cat si demonilor. Cu acel prilej, marele zeu Vishnu a ajutat amandoua taberele, adica si pe zei si pe demoni sa devina nemuritori, pentru a putea continua astfel nesfarsita lupta dintre ei. De altfel, Vishnu se ingrijeste in permanenta ca aceasta lupta sa fie egala, pentru a se conserva echilibrul cosmic. insusi marele zeu poarta inlauntrul sau atat binele cat si raul, ceea ce il face sa fie "desavarsit". in ce consta aceasta "desavarsire"? Binele si raul se confunda, aflandu-se in acelasi plan etic. Altfel spus, Dumnezeu poate si trebuie sa fie cand bun, cand rau. intre cele doua valori nu exista nici o diferenta de substanta. Consecintele unei astfel de conceptii asupra moralitatii sunt devastatoare si se reflecta din plin in dezastrul relatiilor sociale din India.

- Cand in cele din urma zeul Rama l-a biruit pe vrajmasul sau si si-a redobandit sotia pe care acesta i-o furase, a primit-o cu raceala, adresandu-i urmatoarele cuvinte: "Ce om cu capul pe umeri isi mai ia inapoi femeia care a trait mult timp in casa altcuiva?".

Atunci Sita, sotia lui, a cerut sa i se aprinda un foc spre a intra in el, ceea ce s-a si facut. insa zeii care urmareau totul din cer si care cunosteau nevinovatia ei n-au ingaduit flacarilor sa o arda. Astfel li s-a dovedit tuturor ca Sita ramasese credincioasa sotului ei. Acest mare poem, Ramayana (epopeea lui Rama, scrisa intre secolele V si I i.H.), in care sunt relatate si evenimentele descrise mai sus, are pentru indieni o valoare paradigmatica. Viata si faptele zeilor incarnati sunt considerate modele de urmat. De pilda, istoria Sitei a constituit temeiul salbaticei traditii numite sati, care instituia obligatia ca vaduvele sa fie jertfite in focul in care era incinerat trupul sotului lor decedat. De asemenea, in vechime, sotii gelosi aveau dreptul sa-si supuna sotiile "probei focului", intocmai cum procedase si zeul Rama, potrivit scrierilor "sfinte". Cu alte cuvinte, pentru ca femeia sa-si poata dovedi nevinovatia, fidelitatea si devotamentul fata de sotul ei, trebuia sa se arunce cu curaj in flacari... Daca era o sotie credincioasa, n-ar fi putut arde, fiind protejata de zei; daca totusi femeia ardea, aceasta dovedea automat vinovatia sa...

Precum lesne se intelege, daca cineva ar fi vrut neaparat sa scape de sotia sa, o putea face oricand prin "proba focului"! De aceea, femeile erau in permanenta supuse unei presiuni psihologice vecine cu teroarea. N-au fost deloc putine cele care au cazut victime si acestei invataturi "sfinte". Iata ce fel de societate, ce fel de relatii omenesti legifereaza zeii hindusi...

Cat despre sceleratul obicei sati, el a fost interzis prin lege in anul 1829 de catre lordul englez William Bendinsky, care detinea pe atunci functia de guvernator al Indiei. Cazurile de ardere a vaduvelor s-au imputinat astfel pana la a ajunge o raritate; insa in ciuda interdictiei, exista inca vaduve indiene ucise de catre rude, adesea prin incendiere.

Mai trebuie spus ca traditia interzice recasatorirea, pentru ca averea sa ramana familiei. Vaduva nu are nici un drept si se afla in deplina stapanire a familiei sotului. Este una din formele in care sclavia pe viata isi asigura si astazi continuitatea pe teritoriul Indiei. Singura sansa a vaduvei de a se sustrage acestui statut umilitor este ca ea sa devina dasi, adica sa se afieroseasca slujirii zeului Krishna. in cazul acesta, ea se adaposteste in Brindavan (socotit orasul natal al lui Krishna) si canta intr-unui din cele patru mii de temple, pentru doua rupii pe zi. Noptile si le petrece pe drumuri sau prin cocioabe, devenind adesea victima a exploatarii sexuale din partea proprietarilor de imobile sau a preotilor hindusi.

Revenind la zeii hinduismului, acestia cunosc vremuri de glorie si stralucire si vremuri de decadere in fata altor zei mai populari. In epoca noastra, zeul Krishna este deosebit de popular in India. La el se refera marea epopee religioasa Mahabharata, din care face parte si Bhagavad Gita - devenita practic "evanghelia" hinduismului contemporan. intre altele, textul Gitei ni-l prezinta pe zeul Krishna invatandu-i pe oameni yoga, ca forma de slujire si ca asceza spirituala care ii va conduce pe credinciosi la unirea cu zeul insusi. Dar pentru ca faptele vorbesc mai bine decat cuvintele, sa procedam la o scurta trecere in revista a vietii lui Krishna, asa cum o atesta scrierile "sfinte"; ni se vor descoperi o serie de amanunte trecute sub tacere de catre gurusii indieni care isi vand in occident "marfa" religioasa.

- Asadar, se invata despre Krishna ca a intretinut relatii sexuale cu 16.000 de femei si a dobandit 180.000 de fii. in fotografia alaturata este infatisat facand curte fiicelor de pastori dintr-un sat. Cu fluierul sau dulce le vrajea pe femeile care, lasandu-si in urma familiile si rusinea, alergau sa-l intalneasca. Vrand sa le multumeasca pe toate, Krishna le-a hipnotizat in grup, facand-o pe fiecare dintre ele sa creada ca danseaza impreuna cu el. Krishna a dansat insa numai cu o favorita a sa, pe nume Rada, care era casatorita. Cand gelosul ei sot s-a apropiat cu intentia de a-i prinde in flagrant, Krishna a luat forma zeitei Kali si astfel barbatul, in loc sa asiste la o scena de adulter, a vazut-o pur si simplu pe sotia lui rugandu-se zeitei Kali!

Deci zeul, in timp ce ii invata pe oameni ascetismul, yoga, devotamentul fata de el, fata de virtute, in viata personala se dovedeste obsedat sexual, iubitor de placere, adulter, viclean, ipocrit, mincinos, gata oricand sa insele, sa destrame familii si sa calce in picioare cinstea sotilor. Acestea sunt relatarile "istoriei sfinte".

Lui Krishna ii placea sa se dedea insa si la jocuri mai "serioase". De pilda, s-a implicat in lupta pentru putere dintre principii unui regat. Principii "rai" ii uzurpasera si ii izgonisera pe principii "buni". Acestia din urma si-au organizat ulterior o armata cu scopul de a-si recupera posesiunile si demnitatile. Conflictul militar se profila ca inevitabil, si chiar risca sa se transforme intr-un razboi civil, cu atat mai mult cu cat principii erau rude. Pe toata durata pregatirii razboiului, Krishna a facut un joc dublu. El a consiliat militar ambele tabere, asigurandu-se astfel ca iminenta inclestare armata va fi cat mai apriga si mai devastatoare. Conform "teologiei" hinduse, acesta si este rolul zeului, care poarta inlauntrul sau deopotriva binele si raul, lumina si intunericul.

Krishna se vede totusi confruntat cu o problema, in persoana lui Arjuna, conducatorul principilor buni, care cade pe ganduri: "De ce sa port aceasta batalie? Merita sa moara atatia oameni pentru ca eu sa ajung la putere? E bine sa-i ucid pe toti invatatorii mei, pe prietenii mei din copilarie, pe rudele mele, numai si numai ca sa ajung rege? Nu cumva ar trebui sa ma sacrific eu pentru binele comun?"

Prin urmare, Arjuna se framanta ca orice om bun si rational. Exact in acest punct intervine zeul Krishna, care este incarnarea marelui zeu Vishnu. "Teologia" hindusa invata ca Vishnu raspunde, printre altele, de conservarea acestei lumi. Sarcina lui este sa pastreze echilibrul intre bine si rau, perpetuand la nesfarsit lupta dintre ele. De altminteri, Vishnu insusi este in acelasi timp binele absolut si raul absolut (reprezentat prin sarpele Sesa).

- Prin invatatura si sfaturile sale, Krishna il convinge pe Arjuna sa-si depaseasca scrupulele morale si sa lupte cu toata barbatia si hotararea, neluand in calcul nimic altceva decat victoria. Pe tot parcursul bataliei care va urma, Krishna ii sugereaza lui Arjuna sa recurga la o impresionanta gama de infamii, sfatuindu-l sa-si ignore toate obiectiile de ordin moral si sa se concentreze asupra unicului obiectiv important, castigarea razboiului. Efortul sistematic al lui Krishna este de a-l perverti moral pe Arjuna, facandu-l sa creada ca nu exista diferenta intre bine si rau si ca tot ceea ce conteaza cu adevarat este sa-l adore pe el, zeul desavarsit, care incarneaza atat binele cat si raul, care se afla dincolo si mai presus de bine si de rau. Practic, atunci cand cineva propune oamenilor "sa urmeze drumul cel mai usor", sau cand invata cu autoritatea unui guru ca "nu exista diferenta intre bine si rau", ori insinueaza exact acelasi lucru prin cuvintele "zeul desavarsit are inlauntrul sau atat binele cat si raul", in realitate ii impinge pe oameni pe calea raului. Este ca si cand ar spune: "De ce va complicati infruntand atatea dificultati pentru a realiza binele? De ce nu preferati savarsirea raului, care nu cere timp si efort? in final veti ajunge oricum in acelasi punct, la intalnirea cu zeul desavarsit care aduna in sine atat binele cat si raul! Fiti pragmatici, nu va mai preocupati de bine si optati pentru rau, caci nu exista nici o diferenta...".

Dincolo de faptul ca rationamentul de mai sus este expresia uneia dintre stradaniile cele mai vechi si mai abile ale Diavolului de a-1 insela pe om atragandu-1 spre rau, merita sa mai observam ca zeul Krishna isi bate joc in egala masura de combatantii cei "buni" si de cei "rai"; singurul lucru care pare sa-l intereseze cu adevarat (asa cum reiese din cuvintele si faptele sale) este provocarea unui macel cat mai sangeros... insa de vreme ce nimic nu are sens, de vreme ce nu exista nici o diferenta intre bine si rau, care mai poate fi mobilul instigarii la un asemenea macel, in afara de satisfactia morbida a zeului?

- Zambind multumit, Krishna conduce carul de lupta al lui Arjuna in razboiul fratricid. Ce fel de zeu este acela care isi afla satisfactia in durere, in sange, in moarte? Pana si omul cel mai ignorant 1 se va intreba inevitabil ce diferenta exista intre invataturile si comportamentul zeilor hindusi si cele ale demonilor despre care vorbeste atat de limpede Scriptura...  
 
- Aici este expusa o fotografie "de familie". In mijloc sta Shiva, marele zeu al distrugerii si totodata cel dintai yoghin, incadrat de sotia sa Paravati si de fiul sau Ganesha. Acesta din urma poarta serpi incolaciti in jurul gatului, iar din capul sau izvoraste raul Gange. Sta asezat pe o piele de tigru, dupa cum se cuvine marilor yoghini. Desigur, avem din nou de-a face cu o maniera de percepere a divinului asemanatoare celei a vechilor elini, care credeau ca Zeus s-a casatorit cu Hera si l-au nascut pe Apollon, spre exemplu. Aceasta este oferta religioasa a gurusilor: reintoarcerea la idolatrie, avand ca obiect zeitati care fie copiaza trasaturile si modurile de organizare sociala ale oamenilor, fie sunt zoomorfe sau hermafrodite.

- In fotografia alaturata este reprezentata zeita Kali, care intruchipeaza latura feminina a lui Shiva, energia lui - Shakti, precum invata indienii. Ea este aproape intotdeauna infatisata calcand pe cadavrul zeului Shiva. Poarta la gat un colier de capete taiate, iar in jurul mijlocului o fusta din maini taiate. Limba lunga si rosie, pe care o scoate din toate capetele sale, simbolizeaza neostoita sete de sange a zeitei. Cu o mana tine un cap proaspat taiat din care picura sange intr-o cupa. Zeita este mereu zugravita in acea stare de exaltare maniaca pe care i-o provoaca gustul sangelui cald! Aceasta ipostaza a "divinului" ofera o si mai revelatorie imagine asupra a ceea ce inteleg viclenii si demonicii brahmani cand spun ca Dumnezeu "este dincolo de bine si de rau"...

Fireste, in Occident aceste lucruri sunt mult mai putin cunoscute la nivel de mase. Se considera, pesemne, ca inca "n-a sosit ceasul" aducerii lor la lumina, ca nu suntem inca intru totul "pregatiti"... in prezent, neinitiatii sunt momiti cu discursuri despre "stiinta" yoga, sanatate, armonie, canalizarea energiilor divine, si alte asemenea formule mai usor digerabile pentru un neofit occidental.

Adoratorii zeitei Kali sunt organizati in grupuri secrete. Se dedau la orgii sexuale, sacrificii umane rituale si alte practici de magie neagra. Primirea in grup este precedata de supunerea la diverse probe. "Biletul de intrare" consta in aducerea unui cadavru: crima constituie o conditie de admitere sine qua non. Numele acestei caste criminale este Kapalika. Exista temple ascunse in care membrii ei aduc jertfe omenesti in fata idolului zeitei, intonand imnuri din Rig Veda si rostind anumite mantre, cu ajutorul si participarea activa a brahmanilor. 

- Zeul Ganesha este in acelasi timp om, elefant si soarece. Candva marele zeu Shiva, cel mai mare yoghin, intorcandu-se acasa dupa o meditatie indelungata, a intalnit un necunoscut stand in prag si vorbind cu frumoasa Paravati, sotia lui. Orbit de gelozie, si-a tras indata sabia din teaca si i-a taiat capul. Paravati i-a strigat in hohote de plans: "Tocmai l-ai omorat pe fiul tau!". in deznadejdea sa, Shiva a retezat capul unui elefant care se intampla sa treaca pe acolo si l-a lipit pe grumazul fiului sau. Asa a fost plasmuit Ganesha, potrivit "teologiei" hinduse.

Ce element ar trebui sa frapeze mai intai in aceasta povestire? Nestiinta atotputernicului si atotcunoscatorului Shiva? Superficialitatea lui? Caracterul sau coleric, sanguinar si revansard? Gelozia sa atat de mundana? Oricat de rizibil ar parea, comportamentul zeilor hindusi este identic cu cel uman. Faptul este insa cat se poate de firesc, intrucat acesti zei sunt inventii ale oamenilor, intocmai ca si cei doisprezece zei ai Olimpului, nascociti de vechii greci... Idolatrie pura, ba chiar in sensul cel mai primitiv al cuvantului!
 
- Narasihma Avatara: Marele Vishnu s-a incarnat in zeu cu chip de om-leu. Este adorat de femei in timp ce sfasie abdomenul unui om. Acelasi mare zeu s-a mai incarnat si in alte randuri ca animal: Matsya (peste), Kurma (broasca testoasa) si Varaha (porc salbatic); bineinteles, intotdeauna pentru a pastra echilibrul cosmic intre bine si rau.  
  
- Imaginea de fata il prezinta pe Hanuman, maimuta care a devenit zeu, alaturi de cateva medalioane cu scene din viata sa. Hanuman are meritul de a-1 fi ajutat pe zeul Rama in razboiul purtat de acesta pentru a-si redobandi sotia rapita.

Este foarte popular in India. Icoanele sale impanzesc magazinele, taxiurile, coloanele caselor... De aceea maimutele, ca si vacile, sunt socotite sfinte si sunt lasate sa se plimbe pretutindeni nestingherite, chiar si in temple, in vreme ce oameni precum paria sau cei din castele inferioare sunt profund dispretuiti! 

- Yama, zeul mortii - potrivit Mahabharatei, vine calare pe bivol sa ia sufletul lui Satyavan. Sotia lui Satyavan, Savitri, mare yoghina, izbuteste sa-l urmeze pe Yama in taramul sufletelor. Aici se straduieste sa smulga bunavointa zeului recitandu-i fragmente din Vede. Mai tarziu, va reusi sa-l pacaleasca si sa readuca sufletul lui Satyavan in taramul celor vii. Zeul cade astfel prada amagirii unei femei muritoare...

Fotografia de fata reproduce o reprezentare a "teogoniei" hinduse. Marele zeu Vishnu se intinde pe un sarpe care se numeste Sesa si care se identifica cu el. Din buricul sau izvoraste un lotus, din care rasare un alt mare zeu, Brahma cel cu patru capete. Femeia lui, zeita Lakshmi (zeita bogatiei), ii mangaie picioarele. in jurul sau se mai afla alti cativa zei, dintre care patru sunt zoomorfi. Vishnu este socotit "pazitorul si pastratorul a toate", amintind intrucatva de Zeus, tatal zeilor din Olimp (care cel putin nu erau zoomorfi!).

Este de-a dreptul consternant sa intalnesti oameni cultivati care cred in acesti zei. De pilda Tony, matematicianul englez, s-a lepadat de Hristos si a inceput sa-l venereze pe Vishnu. Cunosc si niste greci de buna calitate intelectuala care au dat jos crucea lui Hristos din casele lor, inlocuind-o cu statui ale lui Shiva. Zicand ca sunt intelepti, au ajuns nebuni - spune Apostolul Pavel (Rom. 1, 22). Cum este posibil ca asemenea oameni sa esueze atat de lamentabil? Idolii neamurilor sunt demoni, reaminteste cu tarie prorocul David (Ps. 95, 5). Acesti oameni inteligenti au de infruntat perfidia si atractia demonilor, a Satanei care se ascunde in spatele acestor idoli. Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduh (Efes. 6, 12); iar demonii nu pot fi biruiti decat cu puterea lui Hristos, Care a surpat stapanirea Diavolului din iubire pentru noi. insa, de vreme ce acesti oameni s-au lepadat cu totul de Hristos, mai poate subzista nadejdea intoarcerii si salvarii lor?... La oameni aceasta este cu neputinta, la Dumnezeu insa toate sunt cu putinta (Matei 19, 26).

Cateodata tanarul "trebuie" sa plece de acasa, sa cunoasca toate intemperiile strainatatii, pentru a invata apoi sa pretuiasca si sa cinsteasca iubirea parintilor sai. Poate ca aceasta este, in definitiv, calea spre inteleptire a celor mai rebeli sau mai imaturi dintre noi... Poate ca "trebuie" sa cunoastem viclenia si cruzimea zeilor "exotici", a gurusilor, a diverselor invataturi pervers ambalate, pentru a pretui in cele din urma dragostea Dumnezeului Cel Adevarat. De buna seama, ar fi infinit mai preferabil si mai firesc sa-L regasim pe Hristos fara sa ne mai supunem de buna voie atator chinuri si suferinte...

Carti Ortodoxe

Cuprins