EFECTE SOCIALE ALE INVATATURII DE CREDINTA IN HINDUISM SI CRESTINISM

Printre practicantii yoga si admiratorii conceptiilor orientale exista o tendinta larg raspandita de a crea in jurul a tot ceea ce este legat de India (religie, cultura, civilizatie - mergand pana la vestimentatie sau gastronomie) un fascinant mit. E consecinta fireasca a lipsei oricarui contact cu realitatea Indiei, fapt ce explica in buna masura neputinta de a percepe si evalua situatia de acolo.

Foarte multi "maestri spirituali" hindusi au dbiceiul de a organiza pe teritoriul Indiei mici calatorii destinate discipolilor lor europeni. Extrem de costisitoare financiar in raport cu nivelul de trai al tarii, aceste calatorii vizeaza o gama restransa de obiective atent selectate (rezumandu-se adesea la vizitarea ashramului central al miscarii), cu scopul de a induce artificial o imagine cat mai cosmetizata si mai lesne "vandabila" despre realitatile indiene. Practic, se procedeaza in conformitate cu toate legile marketingului si reclamei.

Au ajuns de notorietate cazuri precum cel al gurului Maharishi Mahesh Yogi, care nu s-a sfiit sa lanseze oficial guvernelor lumii occidentale propuneri de rezolvare a marilor probleme sociale, pretinzand ca, in nemarginita lui intelepciune, a faurit planul care va institui raiul pe pamant.

Este de mirare insa ca toti acesti "mari luminati", "intelepti", "zei" si "semizei" n-au reusit sa rezolve nici macar una din aceste probleme in propria lor tara. India zace si astazi intr-o inimaginabila saracie, foamete si mizerie. in orase, mii de familii au drept casa trotuarul. Acolo gatesc, acolo mananca, acolo isi fac nevoile, acolo dorm - pe panza de sac. Noaptea trotuarele sunt atat de ticsite de trupuri omenesti, incat circulatia pietonilor nu se poate face decat pe carosabil!

Se intampla adesea ca parintii sa-si mutileze propriii copii, smulgandu-le din incheieturi mainile si picioarele, pentru a provoca astfel compasiunea trecatorilor si a reusi sa traiasca din cersit intreaga viata.

Organizatiile internationale au depistat si inregistrat pana in clipa de fata 44 de milioane de copii sub 14 ani care lucreaza la cuptoare pentru fabricarea caramizilor, la constructii, in mine, sau sunt angrenati in alte activitati cu grad mare de risc si de dificultate. Dintre ei, 10 milioane au fost cedati ca sclavi pe viata de catre familiile lor, pentru achitarea unor datorii catre persoane fizice.

Uniunea Internationala de Combatere a Sclaviei a detectat in India 16 piete de sclave ale sexului, adica veritabile targuri ambulante de carne vie, unde se aduna "proprietarii" si isi aleg fetele destinate prostitutiei. Iata un singur caz, relatat chiar de catre investigatorii internationali:

"Sonali este in varsta de* 8 ani. Fata ii este machiata si buzele pline de ruj. Cercei lungi ii atarna in urechi. Sta linistita in salonul unei case de toleranta din Bombay. Clientului i se solicita 40 de dolari, intrucat marfa este tanara si proaspata. Sonali nu se afla aici din voia sau alegerea ei, astfel incat ii accepta pe toti clientii impusi de matroana. Tatal ei a vandut-o unui intermediar pentru 400 de dolari, si acum ea isi ofera trupul pentru a obtine banii cu care sa-si rascumpere libertatea. Conform statisticilor, Sonali va muri peste doar cativa ani, in urma unei boli sau traume fizice".

Catastrofa poporului indian intrece orice imaginatie. Oamenii traiesc ca animalele si mor ca animalele, iar trupurile lor sunt aruncate in Gange. Am vazut pe Gange nenumarate cadavre umane plutind in tovarasia lesurilor de animale, fapt care nu impresiona catusi de putin pe cineva. in India, viata unui om nu valoreaza aproape nimic. De altfel, exista atat de multi saraci, incat rata uriasa a mortalitatii este privita ca o chestiune aproape convenabila.

Dezastrul social pe care il traieste India nu este nici rodul hazardului, nici al vointei lui Dumnezeu, asa cum invata brahmanii. Este rezultatul asumarii si punerii in practica a preceptelor religiei hinduse, care instituie cel mai pervers, abuziv, despotic si inuman apartheid: sistemul castelor, ramas in vigoare de mai bine de 2000 de ani. Apare cu atat mai bizar paradoxul de a intalni tineri occidentali animati de conceptii politice si sociale ultraliberale - hipioti, anarhisti, feministe - sustinand si chiar adoptand hinduismul! Este evident ca oamenii n-au perceput nici macar consecintele de ordin social ale hinduismului.

Asadar, se presupune ca undeva intre anii 200 i.H. si 200 d.H., sistemul castelor ar fi fost elaborat si expus intr-un codice special de catre Manu, un personaj mitic. Desi Veda este socotita izvorul legii (dharma), in realitate legile lui Manu sunt cele care statueaza organizarea vietii indiene pana in zilele noastre. Exista acolo un intreg sistem juridic, reunind norme de drept penal, drept familial, drept al obligatiilor, drept real si reguli procedurale.

Indienii se impart in patru caste de baza. Cea dintai este a Brahmanilor (preotilor). Cea de-a doua este a razboinicilor (Ksatriya), a nobililor si a stapanilor. Cea de-a treia este a oamenilor liberi (Vaisya), a comerciantilor si a feluritelor categorii profesionale. Cea de-a patra este a servitorilor (Sudrd). Oamenii care nu apartineau nici uneia din aceste caste erau considerati paria, si condamnati sa traiasca la marginea satelor; li se interzicea sa posede orice altceva in afara vaselor casnice, a cainilor si a magarilor; le era interzis inclusiv spalatul la cismeaua comuna a satului.

Membrii celei de-a patra caste aveau un statut aproape similar cu cel de paria. Menirea lor era sa-i slujeasca pe membrii castelor superioare. Accesul la cultura le era restrictionat intr-o asemenea masura incat nu aveau dreptul nici macar sa asculte citindu-se din carti. Daca dorea neaparat, un brahman putea sa ia o fata din aceasta casta doar ca pe a patra sotie. in consecinta, s-a ajuns cu timpul la subdivizari ale castelor, care cunosc astazi pana la 3000 de ramificatii.

Din casta a treia fac parte, spre exemplu, agricultorii, siderurgistii, dulgherii, frizerii, artistii. Au cu totii obligatia unui comportament condescendent si obedient fata de membrii castelor superioare, si li se interzice cu strictete orice tentativa de parvenire sociala.

A doua casta, a razboinicilor si a nobililor, este insarcinata cu atributii legate de organizarea razboaielor, asigurarea protectiei tarii si a sistemului politic, colectarea birurilor si impozitelor s.a.m.d.

In fine, brahmanii sunt cei care invata poporul, conduc slujbele religioase, aduc jertfe zeilor si primesc darurile pentru templu. Ei se bucura de intaietate chiar si in fata regelui si a urmasilor acestuia. Un brahman, fie el si copil, este considerat superior unui razboinic sau nobil. Daca savarseste o crima, el nu este condamnat la moarte, ci la exil. Cel mai mare pacat este socotit uciderea unui brahman. Acest pacat nu poate fi rascumparat decat prin moartea ucigasului. Totusi, autorul crimei va avea de indurat si o pedeapsa spirituala, reincarnandu-se intr-un animal. Daca o persoana moare neavand urmasi, toate bunurile sale trec automat in proprietatea brahmanilor. De asemenea, daca un brahman descopera o comoara, aceasta devine proprietatea lui. Daca regele gaseste o comoara, o parte din ea le este transferata obligatoriu brahmanilor.

In general, institutia castelor impusa de brahmani se fundamenteaza pe trei interdictii de baza:

1) Este interzisa casatoria cu o persoana apartinand altei caste.

2) Este interzis orice fel de contact cu persoane apartinand unei caste inferioare. incalcarea acestei interdictii atrage dezonoarea si oprobriul public.

3) Orice stradanie a vreunei persoane de a accede intr-o alta casta este socotita nu numai zadarnica, ci si condamnabila, atragand pedepse atat in viata aceasta, cat si dupa moarte.

Toata aceasta structura sociala oprimanta, care a produs atata suferinta de-a lungul istoriei Indiei, a fost plasmuita de catre brahmani pe suportul metafizic al religiei hinduse, sub inspiratia textelor "sfinte" ale Vedelor. Prin urmare, sistemul castelor nu este considerat a fi reflexul natural al unui fenomen social, nici al unuia biologic (de tipul superioritatii rasiale). El tine pur si simplu de o ordine transcendentala, izvorand din chiar teoria hindusa asupra lumii. Fundamentul sau il constituie legea metafizica a dharmei, din care decurge nevoia persoanei de a se conforma cu strictete ritmului, ordinii si ierarhiei intregului, ceea ce presupune inclusiv asumarea resemnata a predeterminarilor sociale.

Este modul prin care insusi Dumnezeu a creat lumea. Opozitia fata de acest sistem este echivalenta cu impotrivirea fata de Dumnezeu, adica pacatul cel mai grav, aducator de osanda vesnica. Avem de-a face cu o mostra elocventa de terorism spiritual in toata maretia lui!

Adeptilor, propovaduitorilor si admiratorilor occidentali ai hinduismului le-ar fi util sa constientizeze faptul ca in sistemul hindus de organizare al intregii societati, care este unul profund religios, ei nu se vor putea integra niciodata castelor superioare. Acesta este un drept exclusiv ereditar. Mai mult decat atat, statutul lor este unul inferior si fata de paria, daca se aplica riguros vechea traditie hindusa. Acestea sunt prescriptiile textelor "sfinte", "insuflate de Dumnezeu".

Iata cum a fost posibila in India stagnarea oricarei evolutii sociale si anihilarea puterilor creatoare ale indivizilor, siliti sa traiasca sub semnul complexelor si frustrarilor. S-a instituit inevitabil in randul populatiei o atmosfera generala de pasivitate si fatalism, pe fondul careia mizeria si pauperitatea societatii indiene au ajuns sa inregistreze cote inimaginabile.

Devine cu atat mai legitima intrebarea: daca "supraoameni" si "zei incarnati", precum gurul Maharishi, clameaza emfatic (inclusiv in fata guvernelor lumii) ca poseda reteta magica a rezolvarii tuturor problemelor sociale, politice, economice, administrative, etc, atunci cum se explica faptul ca patria lor se afla intr-un asemenea colaps? Nu cumva aceasta propaganda mediatica tinteste in realitate naivitatea acelorasi adepti occidentali care intretin prin cotizatiile lor viata de super-lux a "marilor initiati"? De altfel, Maharishi a sfarsit prin a se stabili in America, unde huzurul in care traia - de pe urma vanzarilor de mantre - a facut istorie pe toate meridianele.

Nu mai putin celebru este si cazul lui Rajneesh, "mentorul universal" care, plecand din India sarac lipit pamantului, a ajuns sa posede - gratie eforturilor de "iluminare" a Americii si Europei - multimi nesfarsite de Rolls-Royce-uri, avioane personale si vile in toate tarile bogate ale lumii. Stia sa-si atraga prozeliti de genul unei renumite cantarete grecoaice care i-a cedat nu numai drepturile financiare de pe discurile sale si intreaga sa avere, ci pana si pensia lunara pe care i-o furniza Broadway-ul din New York. Dupa un rastimp oarecare, gurul a indepartat-o subit din cercul ucenicilor sai, iar ea a supravietuit in Atena la limita subzistentei, traind din ajutoarele economice ale prietenilor, profund nefericita si grav traumatizata psihic.

Datorita presei si a multor marturii individuale, este cunoscuta astazi in detaliu "activitatea spirituala" prestata de marele guru in ashramurile sale: le administra discipolilor narcotice, hasis, L.S.D., cocaina, iar apoi ii mana catre orgii sexuale in grup. El insusi dispunea sexual de orice femeie si orice barbat isi dorea. Delicatetea iubirii, cunoasterea reciproca, respectul persoanei erau coborate programatic la nivelul animalitatii si al obscenitatii. Cei care si-au vazut fiintele iubite distruse fizic si sufleteste au depus impotriva lui nenumarate plangeri. Insa, in cele din urma, Administratia Financiara a fost cea care l-a silit sa-si abandoneze "proiectele spirituale" si sa-si petreaca ultimii ani ai vietii ascunzandu-se de justitie, intrucat fusese condamnat pentru sustragere de la plata impozitelor. Marele guru prospera furand nu doar din buzunarele adeptilor, ci si ale statului.

In mijlocul acelor evenimente, a fost intrebat un alt guru, mai "serios", anume Satyananda, ce parere are despre Rajneesh. Raspunsul sau nu necesita comentarii: "A, noi in India ii respectam si ii cinstim foarte mult pe gurusi!". De asemenea, intr-un interviu din 17 mai 1984, acelasi Satyananda a declarat: "Aceste doua personalitati, Rajneesh si Maharishi, au intreprins o lucrare istorica pentru binele omenirii. Aceasta este parerea mea". Asadar, cei doi erau nu doar elogiati pentru practicile lor abominabile, ci si confirmati ca "gurusi", adica oameni luminati, sfinti, calauzitori spirituali ai omenirii catre unirea cu Dumnezeu.

Pozitia lui Satyananda nu este intamplatoare si nu reprezinta o parere personala. Exista in India o astfel de traditie, care se transmite de secole din generatie in generatie, cunoscuta sub numele de "tantrismul mainii stangi" (Vama Marga), a carei practica este centrata in jurul sexualitatii si consta in organizarea de orgii in grup ce urmaresc nimicirea eului. insusi Satyananda, in convorbiri avute cu discipoli europeni, a confirmat ca si miscarea sa este fidela aceleiasi traditii, pe care o descopera insa numai celor "initiati".

Indienii sunt departe insa de a constitui o exceptie printre popoarele omenirii. Si alte neamuri din Antichitate (grecii, egiptenii, asirienii), ba chiar din perioada medievala, se dedau la slujiri orgiastice aduse unor zeitati (Afrodita, Astarta, Kiveli). De pilda, cultul Afroditei era de tip orgiastic, principalul act de venerare a ei fiind prostitutia organizata in locurile "sfinte". Adoratorii aduceau in temple cate o moneda ca plata pentru preoteasa-prostituata, asa cum relateaza Eusebiu al Cezareei si Clement Alexandrinul. in acelasi mod era adorat Dionysos, zeul betiei, al vinului si al homosexualitatii pasive. Este ceea ce se intampla inca in India, o tara ramasa idolatra pana astazi, oricat ar parea de neobisnuit pentru europeanul contemporan tributar unei traditii crestine bimilenare. Iata insa ca, prin contributia "marilor initiati" hindusi, asistam actualmente la fenomenul resurectiei idolatriei in spatiul european.

Pentru a evidentia ecourile sociale ale diferentelor fundamentale de viziune asupra lumii in crestinism si hinduism, merita sa examinam modul in care gandirea crestina a remodelat radical in istoria civilizatiei pozitia generala fata de: 1) sclavie; 2) statutul femeii; 3) sistemul impartirii bunurilor materiale si culturale intre membrii societatii, adica institutia proprietatii.

1) Sclavia era raspandita in toata lumea antica. Nu exista imperiu, stat, oras, familie bogata care sa nu dispuna de sclavi. Conform dreptului roman, sclavii erau tratati ca simple obiecte. Proprietarul ii putea vinde, silui, maltrata sau ucide, fara sa dea socoteala nimanui. Nobilele romane purtau asupra lor un stilet cu care obisnuiau sa-si pedepseasca sclavele, crestandu-le membrele sau chiar omorandu-le, in functie de gravitatea abaterii.

Polarizarea societatii in sclavi si stapani s-a datorat unei profunde pervertiri a mintii si a sufletului omenesc. "Mintea despartita de Dumnezeu devine fie demonica, fie animalica", spune Sfantul Antonie cel Mare, parintele monahismului crestin.

Si, precum n-au incercat sa aiba pe Dumnezeu in cunostinta, asa si Dumnezeu i-a lasat la mintea lor fara judecata, sa faca ce nu se cuvine. Plini fiind de toata nedreptatea, de desfranare, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de purtari rele..., spune Apostolul Pavel (Rom. 1,28-29).

Fireste, aceasta stare de fapt a creat si intense impotriviri. De multe ori in decursul veacurilor sclavii s-au rasculat, generand chiar razboaie indelungate. Varsarile de sange nu aduceau insa niciodata schimbari notabile, caci fortele militare de stat erau intotdeauna mai bine organizate si mai experimentate in lupta decat grupurile de sclavi.

Crestinismul a lovit sclavagismul in radacina lui, in sufletul omului. Fara razboaie si sange. Vindecand inimile oamenilor de patimile mandriei si lacomiei, a reusit la inceput sa limiteze substantial, iar dupa cateva sute de ani sa eradice total acest fenomen.

Au contat in acest sens invatatura de credinta si exemplul practic. Pe de o parte, Evanghelia propovaduia ca nu mai este nici rob, nici liber...(Gal. 3, 28) si ca Dumnezeu nu cauta la fata omului (Gal. 2, 6), interzicand asadar discriminarile comportamentale fata de cei aflati in robie. Pe de alta parte, in timpul Dumnezeiestii Liturghii, care este chintesenta slujirii duhovnicesti a crestinismului, Biserica l-a asezat pe sclav in exact aceeasi cinste cu stapanul sau, punandu-i pe amandoi sa se impartaseasca din acelasi potir.

Oriunde se ridica o biserica crestina, era vestita cu putere egalitatea in cinste a oamenilor. Biserica a luptat cu moduri de gandire, interese si cutume vechi de sute si mii de ani; insa, cu pretul sangelui a milioane de martiri crestini, viata oamenilor avea sa fie efectiv revolutionata.

Iar astazi, brahmanii hindusi depun eforturi asidue pentru conservarea sistemului castelor pe care l-au impus in vechime. Comparatiile intre cele doua tipuri de civilizatie sunt de prisos. Istoria graieste de la sine.

2) In lumea antica dominata de idolatrie si de filosofiile omenesti, conditia femeii era una tragica. Pana si in Atena, faimoasa pentru democratia, libertatea si nivelul ei cultural, institutia sclaviei era consacrata ca un dat natural, iar femeia era practic exclusa din toate activitatile sociale. in afara de sclave, existau prostituatele publice si asa-numitele femei obisnuite. Locul celor din urma era numai in casa. Persoana femeii era devalorizata intr-o asemenea masura, incat unii dintre ganditorii cetatii ajunsesera pana la punctul de a se intreba daca femeile au suflet.

Biserica a luat vehement atitudine si in privinta acestei discriminari, opunandu-i iarasi invatatura Scripturii, potrivit careia nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca (Gal. 3, 28), ci inaintea lui Dumnezeu nu exista decat suflete, persoane de aceeasi cinste, inzestrate de catre Creator cu aceeasi putere de a izbandi pe calea spirituala catre sfintenie. De altfel, inca din primii ani ai Bisericii, au existat nenumarate femei care s-au sfintit, au dobandit Duhul Sfant si harismele Lui, au prorocit si au savarsit minuni. Mai mult decat atat, Biserica o venereaza pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria ca pe omul care a atins treapta cea mai inalta a sfinteniei, la care nimeni altcineva nu va mai ajunge vreodata.

In alta ordine de idei, hindusii nu le permiteau femeilor nici macar sa asculte invataturile Vedelorl Buddha a fost cel dintai care a incalcat aceasta traditie. Cedand insistentelor unei matusi foarte dragi, el a consimtit sa accepte ca ucenice si femei. Este unul din motivele pentru care a fost prigonit ca eretic de catre brahmani. S-a delimitat de hinduism si in cele din urma a intemeiat o noua religie.

In clipa de fata exista multi gurusi care primesc ca discipole femei. Chiar daca putine dintre ele ajung pana la vrednicia de guru, faptul in sine intra in flagranta contradictie cu textele "insuflate de Dumnezeu" ale Vedelor si cu vechea traditie hindusa, astfel incat toti gurusii care fac asemenea concesii sunt considerati eretici de catre hindusii "ortodocsi".

Imaginea pozitiei pe care o adopta traditia indiana fata de femeie poate fi intregita si prin evocarea acelei datini stravechi impuse de codicele lui Manu, anume sati, care statua in mod expres obligatia sacra ca femeile sa fie arse de vii in focul in care era ars trupul sotului lor decedat, impreuna cu celelalte obiecte personale ale lui. Este inutil sa mai mentionam cate zeci de milioane de femei nefericite au platit printr-o moarte tragica si sinistra enormitatile doctrinare ale reprezentatilor unei preotii odioase. Din pacate, aceste realitati nu constituie de obicei un subiect de reflectie nici macar pentru grupurile de feministe occidentale militante care se lasa seduse de invataturile "exotice" ale Orientului. Iata ce ravagii poate face ignoranta lumii apusene contemporane...

3) Problema spinoasa a proprietatii a fost depasita cu un imens succes de catre primele comunitati crestine prin instituirea bunurilor obstesti. Acest spirit se conserva nealterat pana astazi in manastirile ortodoxe, unde nu exista proprietate personala, ci toate bunurile apartin comunitatii. Nu exista bogati si saraci, nu exista oameni care se imbraca sau mananca mai bine decat ceilalti. Ii opreste de la aceasta insasi iubirea crestina: Sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti (Matei 22, 39). Omul care nutreste iubire adevarata pentru semen nu poate accepta sa posede ceva in plus fata de fratele sau mai sarac.

Inscriindu-se in sfera relatiilor umane, atat relatiile sociale cat si cele economice se articuleaza potrivit cu vointa libera a omului. Ele nu fac parte din categoria acelor tipuri de relatii impuse, cum ar fi legile naturale (legea gravitatiei, spre exemplu). Ca persoana libera, pot decide oricand sa-mi modific relatia pe care o am cu sclavul meu (de pilda, sa-l eliberez) sau cu functionarul meu.

Cand omul nu duce o viata conforma cu voia lui Dumnezeu, cand traieste adica impotriva firii sale, in chip pacatos, atunci el se transforma sufleteste. Iubirea sa catre aproapele se raceste, preschimbandu-se treptat in dezinteres, eventual chiar in ura. Omul sfarseste prin a se iubi numai pe sine. Singura sa preocupare devine modul in care poate ajunge sa traiasca mai bine, fie chiar si in detrimentul celorlalti: cum sa manance bine, cum sa se imbrace bine, cum sa doarma bine, cum sa-si petreaca timpul cat mai lejer si agreabil. Nu concepe sa fie lipsit de nimic, nu accepta sa imparta nimic, nu cunoaste satiu in dorinta de a-si procura noi bunuri, chiar si atunci cand cantitatea acestora depaseste cu mult posibilitatile sale de a le consuma.

O data cuprins de flacara iubirii dumnezeiesti, omul incepe sa se gandeasca insa si la lipsurile aproapelui sau, pe care simte nevoia organica de a-1 ajuta. Dorul sau arzator este ca toti semenii lui sa aiba cele de trebuinta si, cand Duhul Sfant ii aprinde inima, ajunge sa prefere ca el insusi sa nu mai aiba nimic, daca prin cedarea bunurilor sale ii poate ajuta pe cei din jur sa supravietuiasca. De aceea sunt atat de numeroase exemplele de sfinti crestini care, plini de iubirea lui Hristos, si-au impartit toate cele ale traiului lor saracilor si au ajuns ei insisi saraci, neputand suporta gandul ca ei mai detin inca averi in vreme ce frati de-ai lor infometeaza prin cetati. Exista chiar cazul unui sfant care, mistuit de iubirea Domnului, s-a vandut pe sine ca sclav si, cu banii obtinuti astfel, a eliberat un rob. Prin exemplul si puterea virtutilor sale, i-a atras apoi la credinta in Hristos si pe stapanii sai, care au renuntat de bunavoie la infamia posesiei de sclavi si, cu nespus respect, i-au cerut sa devina parintele lor duhovnicesc.

Iata cum taria dragostei crestine biruia pana si sentimentul atat de viguros al proprietatii. Astfel a reusit Biserica crestina sa intemeieze comunitati fundate pe dragostea dintre semeni in mijlocul unei societati atat de neomenoase ca aceea a imperiului roman. Descrierile modului de viata al primilor crestini in cadrul acestor comunitati sunt elocvente si pilduitoare:

Iar inima si sufletul multimii celor ce au crezut erau una si nici unul nu zicea ca este al sau ceva din averea sa, ci toate le erau de obste... Si nimeni nu era intre ei lipsit, fiindca toti cati aveau tarini sau case le vindeau si aduceau pretul celor vandute, si-l puneau la picioarele apostolilor. Si se impartea fiecaruia dupa cum avea cineva trebuinta (Fapte 4, 32-35).


Iar toti cei ce credeau erau laolalta si aveau toate de obste. Si isi vindeau bunurile si averile si le imparteau tuturor, dupa cum avea nevoie fiecare (Fapte 2, 44-45).

In legatura cu aceeasi tema, pozitia Vedelor este radical diferita. Ea poate fi rezumata astfel:

Saracul este sarac intrucat in vietile precedente a fost un om rau, ceea ce i-a atras in viata actuala o karma rea. Tot asa, bogatul este bogat deoarece in vietile precedente a fost un om bun, fapt care i-a atras acum o karma buna. Cu alte cuvinte, bogatia sau saracia sunt inseparabil legate de valoarea morala si spirituala a persoanei. Bunastarea materiala este considerata dovada ascendentului moral si spiritual al unui individ. Situatia financiara devine, asadar, criteriu de stabilire a nivelului spiritual si a moralitatii! Aceasta perspectiva confera nedreptatii sociale o dubla legitimare: etica si spirituala. Este si motivul pentru care hindusii nu obisnuiesc sa-i ajute in vreun fel pe saraci. Trec pe langa ei nepasatori, in virtutea convingerii ca acestia trebuie lasati sa-si rascumpere karma prin indurarea saraciei. Asadar, nedreptatea care exista in aceasta lume nu este rezultatul lacomiei si rautatii omenesti, ci este lege divina care se cere neaparat conservata. Tabloul consecintelor imediate in plan social ale hinduismului este acum complet.

Carti Ortodoxe

Cuprins