HIMALAYA: IN ASHRAMUL DASCALULUI DASCALILOR

Himalaya, cel putin pe versantul urcusului nostru, avea un aspect ciudat: foarte multe varfuri mici de dealuri, cu bruste inclinari abrupte, alcatuiau impreuna un mare varf. Era ca si cand cineva ar fi luat vreo suta de dealuri si ar fi incropit cu ele un munte inalt.

Printre aceste dealuri presarate cu copaci inalti si rari exista o vale formata de aluviunile unui afluent cu o albie foarte larga. Toata aceasta vale era inverzita, intesata cu flori frumoase si strabatuta de apele cristaline si partial inghetate ale raului. Locul era minunat.

M-am pomenit asadar impreuna cu prietenele mele pasind pe aceasta vale, in compania unor indieni in majoritate necunoscuti. Eram vreo zece persoane. Ne-a impresionat frumusetea peisajului, insa mai era ceva care ne emotiona in chip neobisnuit. Exista atata intensitate in atmosfera, incat simteam intreaga regiune cutremurandu-se. O putere indescriptibila, o energie extraordinara pe care locul parca nu o suporta; si muntii, in stradania lor de a nu se dizolva, pareau ca tremura. Ai fi zis ca te afli in pragul unui seism. Aceasta era perceptia mea. Una dintre prietene, cu toate ca-i placeau foarte mult peisajele, nu se arata ca de obicei preocupata de fascinanta frumusete a locului, nici nu facea traditionalele comentarii entuziaste asupra peisajului, ci se predase unei taceri stranii. Mi-am dat repede seama ca-i era o teama... vecina cu moartea.

Starea mea launtrica era una de precautie uimita fata de ceea ce se intampla. Ceilalti nu prezentau semne exterioare ca ar fi incercat aceeasi senzatie ca si noi. Insa prietena aceasta se tot intorcea mirata si imi spunea: "O, dar ce-i aici?!". Era uluita nu de frumusete, ci de acest ciudat simtamant, aceasta intensitate strivitoare din atmosfera. Ne impartaseam unul altuia stupefactia si curiozitatea.

Dupa 5 kilometri de mers, la o curba, am zarit in departare ashramul Heracan. Era pe varful unui deal, unde se gaseau un vechi templu hindus, cateva cladiri vechi si niste constructii recente. Pe coasta abrupta existau aproximativ doua sute de trepte de piatra. Raul curgea la poalele dealului. Acolo, pe albia raului, se aflau europeni, "occidentali", care lucrau. Adunau pietre rotunde de rau si fabricau niste borduri de piatra. M-am mirat, caci treaba pe care o faceau nu parea sa aiba vreun sens.

Langa vale erau zidite o piramida de 5 metri inaltime, un locas unde ardea continuu focul, si alte simboluri din piatra. Tot ceea ce citisem in diversele carti de ocultism si de magie alba si, in general, toate informatiile pe care le acumulasem din acest domeniu vast, toate cate le auzisem... aici erau realitate! Am putut recunoaste diferite simboluri magice si felurite obiecte al caror uz il cunosteam din auzite. Ma strabatea un sentiment ciudat. inca de mic copil aveam o inclinatie catre aceste lucruri. La 13 ani, gasisem in biblioteca tatalui meu o carte cu paginile netaiate, pe care citind-o, am ramas foarte impresionat. Cuprindea si descrierile unor exercitii de yoga, pe care le-am practicat frecvent in acea perioada. Manifestam o atractie inca neconstientizata catre insingurare, catre ascetism, si socoteam ca mi-ar fi potrivit sa devin yoghin. imi amintesc ca pe vremea gimnaziului le spuneam prietenilor mei: "Stiti ce vreau eu? O camaruta in padure, un blid de mancare si timp liber sa ma ocup de mine insumi". Ei bine, iata ca acum toate acestea asteptau la picioarele mele. Lucrurile care imi captasera dintotdeauna interesul, care ma preocupasera zi de zi si pe care le considerasem a fi singurele cu adevarat importante in viata, se aflau deodata chiar in fata mea, nu intr-un mod fragmentar sau limitat, ci integral si chiar cu supramasura. Ajunsesem la sursa, gasisem esenta! Nu carti cu caracter descriptiv, ci fapta. Nu teorii, ci traire!

Toate cartile care circula in Occident, pornind de la Karl Jung, intemeietorul psihiatriei si autorul teoriei subconstientului, continuand apoi cu ideile pe care le-a exprimat Herman Hesse, scrierile diversilor yoghini, precum Vivekananda si altii mai noi, Yi Jing si textele confucianiste, teoriile diferitilor "oameni de stiinta", precum cea a lui Lyall Watson despre "supranatural", cartea lui Fritjof Capra "Tao-fizica", Aldoux Huxley cu "Portile perceptiei" - "Biblia" hipiotilor anilor '60, textele de magie alba ale lui Omraam Aivanhov, bizarele lucrari ale lui Gurdjieff sau ale vrajitoarei Alice Baile,y, cartile Helenei Blavatsky, intemeietoarea Societatii Teozofice, toate aceste opere de aici isi trageau seva. Toti erau influentati de India. India este un centru care emite o anumita frecventa, un anumit sistem de conceptii, iar centrul Indiei este "ashramul". Dintre toate ashramurile pe care le vazusem si de care auzisem, acesta de aici parea diferit. Concentrat, integral! De altfel, Babaji era "gurul gurusilor", dascalul dascalilor. il recunosteau ca atare si alti yoghini pe care aveam sa-i intreb mai tarziu, si care isi marturisisera chiar dorinta de a fi primiti candva in ashramul sau.

Afirm cu absoluta certitudine ca daca n-as fi plecat mai intai in Sfantul Munte si daca n-as fi avut acele coplesitoare experiente datorate batranului Paisie, as fi ramas definitiv in ashramul lui Babaji si i-as fi devenit discipol.

Insa acum exista in sufletul meu o oarecare indoiala. Auzisem deja un punct de vedere diferit. Un punct de vedere care avea autoritate si putere duhovniceasca, insotit fiind de un mare numar de minuni si de experiente spirituale distincte de toate cele pe care le traversasem pana atunci prin yoga si prin cele asemanatoare ei. Acest punct de vedere era exprimat de parintele Paisie, de intreg Sfantul Munte, de intreaga Biserica Ortodoxa a lui Hristos de pe tot cuprinsul pamantului.

Nu-1 puteam subaprecia pe batran socotindu-1 exponentul unui mod de religiozitate inferior, asa cum incercau sa prezinte crestinismul toate cercurile influentate de conceptii orientale, caci niciodata in viata mea nu intalnisem pe cineva care sa se asemene parintelui Paisie, indiferent cu ce alt etalon l-as fi comparat.

Trairile la care am putut accede prin rugaciunea lui erau cu mult mai patrunzatoare, mai intense, mai adanci, mai curate decat orice altceva experimentasem cu ceilalti diversi gurusi. Si cunoscusem destui. insa nu-i puteam ignora nici pe ei. Ba, mai mult chiar, eram inclinat sa ma alatur lor. Am hotarat asadar sa caut moduri de expresie mai apropiate de original. Sa vin in India, sa traiesc lucrurile efectiv. Mai mult, pentru a fi cu totul impartial si neinfluentabil, inainte de a veni mi-am scos cruciulita pe care mi-o daruise batranul si i-am dat-o unei bune prietene de-a mea care crezuse de curand in Hristos. A fost un gest simbolic, ca si cand as fi spus: "Acum sa auzim, sa traim, sa ne deschidem glasurilor mamei India".

Ne apropiaseram de poalele dealului unde se afla ashramul si ne mai despartea de trepte doar raul, cand multimea ce cara pietrele a inceput sa se agite. S-au intors cu totii catre varful dealului, izbucnind in strigate puternice: "Bole baba ke tzei!", care insemna, precum am aflat mai tarziu, "Sfinte parinte, biruitorule!", strigat de slava si de cinstire. Atunci l-am vazut pentru prima oara pe Babaji. A stat putin pe varful dealului. Avea in jur de 30 de ani, par negru si lung pana la umeri, cantarea cam 140 kg si era inalt de aproximativ 1, 70 m. Nu pastra nici o asemanare cu baiatul slabut pe care il vazusem in vechea fotografie. Intre timp castigase foarte multe kilograme. Era imbracat in stofe scumpe si purta ghete moi de piele aduse din Occident.

Cobora treptele in graba, cu pasi mari si vioi, primind cu satisfactie si naturalete ovatiile multimii. Ca si cand ar fi marturisit: "Da, sunt exact ceea ce spuneti! Da, sunt biruitor! Da, sunt sfant!". Doar nu putea ascunde faptul ca era stapanul absolut... Nu numai ca-1 ascultau neconditionat in orice, dar il si venerau.

Atunci mi s-a intamplat ceva ciudat, o experienta ce-mi amintea de sedintele in care eram hipnotizat. Brusc, in timp ce-1 priveam coborand treptele, mi-am pierdut pentru cateva minute constiinta. Era ca si cum propria mea minte ar fi fost pur si simplu azvarlita departe de mine. Pentru un oarecare interval de timp, imi pierdusem simtirea sinelui. Nu mai aveam constiinta trupului meu, nici a facultatii mele rationale. Parea ca nici n-as fi existat. Un mare gol domnea in memoria mea. In acel scurt rastimp eram efectiv inapt sa-mi dau seama ce mi se intampla, in ce stare ma aflu, daca macar mai exist. Primul gand pe care l-am avut dupa ce mi-am redobandit constiinta de sine a fost: "Ce ai, de tot zambesti ca un cretin?", realizand ca un zambet larg mi se intiparise pe fata.

M-am simtit... siluit. Ca si cand cineva m-ar fi constrans sa zambesc, fara ca eu sa am o asemenea dispozitie. Simteam ca zambetul larg de pe chipul meu era fortat, venea in contradictie cu sentimentele mele. Eram stanjenit de acest eveniment, dar pe de alta parte mi se starnise curiozitatea.

Intre timp Babaji coborase dealul, in nesfarsite ovatii, impartind porunci si binecuvantari, si se apropiase de vizitatori. Ceilalti i se inchinasera deja, si primisera consimtamantul sau de a ramane in ashram. Ramasesem eu si cele doua prietene ale mele, insa nu schitam nici o miscare. incremenisem de uimire. Nu stiam ce sa fac. Babaji se apropiase la cinci metri de mine, si ma simteam cuprins de un tremur. Nadusisem de neliniste. Eram acum uluit de fizionomia sa cu totul neomeneasca. Daca cineva mi-ar fi spus ca ceea ce aveam in fata mea era o iluzie sau un extraterestru, mi-ar fi parut mai credibil si m-ar fi uimit mai putin.

Intreaga sa prezenta parea un eveniment supranatural. Privirea lui avea o asemenea intensitate, o asemenea putere, o asemenea energie, incat eram mai degraba terifiat. Daca mi s-ar fi spus ca o entitate supranaturala locuieste in acel trup, as fi subscris fara rezerve. Ma stapanea un amestec de spaima, incordare si confuzie.

Atunci, unul din cei patru-cinci yoghini care il inconjurau imbracati in vesminte negre si tinand cate o lance cu un trident in varf (simbol al zeului Shiva), s-a apropiat de mine, m-a privit drept in ochi si, dilatandu-si pupilele la maximum, mi-a spus pe un ton aspru si poruncitor: "Scoate-ti incaltarile si inchina-te lui!". Cunosteam aceste siretlicuri de duzina, asa incat, cu toata frica mea, l-am ignorat cu desavarsire. M-am apropiat de Babaji, insa nu la mai putin de trei metri... Mi se parea ca exista un teribil camp energetic imprejurul lui. "Namaste!"... i-am soptit, adresandu-i politicosul salut zilnic al indienilor. Mi-a aratat drumul catre ashram. Asadar ne primise. Puteam ramane.

M-am indepartat usurat si am simtit imediat diminuandu-se acea tensiune pe care o percepeam in apropierea lui.

Ma coplesise uimirea. Acest Babaji cu siguranta ca nu era om. Ce putere colosala! Era Dumnezeu sau demon? Mag sau sfant? Om sau extraterestru? Aceste intrebari constituiau o uriasa problema de constiinta pentru mine.

Era dupa amiaza, si am inceput sa urc treptele abrupte catre varful unde se afla ashramul. M-a depasit in fuga un occidental gol-golut, de vreo 30 de ani, care tremura de frig intrucat tocmai iesise din apele inghetate ale raului. Citisem despre prelungitele bai reci pe care le fac yoghinii, unite cu anumite asane, pentru a stimula o serie de glande hormonale astfel incat sa se modifice biochimia organismului. De altfel, tot ceea ce vedeam in jur venea sa-mi confirme cunostintele pe care le dobandisem din carti; erau lucruri pe care de ani de zile ravneam sa le pun in practica. Domeniul magiei si universul yoga aveau pentru mine atunci un sens pozitiv.

Pe de alta parte, batranul Paisie, Sfantul Munte, experientele mele crestine strigau contrariul. Ma avertizau asupra Diavolului care se transforma chiar si in inger de lumina pentru a insela. Ma clatinam in indoiala, nestiind ce sa cred. Era si motivul pentru care venisem in India. Ca sa inteleg.

In vreme ce urcam scarile in acea stare de mirare si de nedumerire, am simtit apropiindu-se in chip nevazut o fiinta care mi-a adus alinare, linistire si sprijin, iar in acelasi timp am auzit foarte limpede in mintea mea un glas zicand: Sa nu te inchini la idoli si nici sa le slujesti lor. Eu sunt Domnul Dumnezeul tau si sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.

Prima porunca pe care o daduse Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai (les. 20, 2-3)!

In clipa aceea m-a cuprins o asemenea pace si am inteles atat de adanc sensul poruncii incat am fost absorbit cu totul de continutul ei, fara sa ma mai minunez de modul neobisnuit prin care imi fusese adresata. Astazi cred ca a fost vorba de un inger.

In vreme ce glasul inca rasuna in mintea mea, treptele s-au sfarsit si m-am trezit drept in fata unui mic templu hindus, situat in aer liber. Erau expuse acolo diferitele zeitati ale panteonului hindus. Unul dintre zei avea trup omenesc si cap de elefant, altul se infatisa ca o maimuta cu anumite trasaturi omenesti, altul avea sase maini si patru picioare... Un intreg sir de astfel de statui erau venerate de catre locuitorii ashramului. M-am intrebat: "Daca nici acestia nu sunt idoli, atunci ce sunt?". Faptul constituia pentru mine o adevarata revelatie: oamenii acestia erau idolatri in toata puterea cuvantului! intocmai precum vechii elini, precum popoarele dinainte de Hristos. Am inteles totodata si un lucru pe care mai tarziu aveam sa-l nesocotesc in mai multe randuri. Anume ca ortodoxia dadea dovada de verticalitate, propovaduind fara echivoc ca nu avem absolut nici o legatura de ordin duhovnicesc cu toti acesti inchinatori la idoli. De cealalta parte, insa, hindusii se straduiau sa prezinte lucrurile intr-un mod care sugera ca toti am fi una si ca exista doar anumiti fanatici ingusti la minte care nu vor sa recunoasca acest lucru. imi devenise acum evident ca aceasta afirmatie a lor distorsiona realitatea. NU-ul hotarat al crestinilor venea nu din partea vreunui oarecare preot sau calugar lipsit de minte, ci fusese pecetluit de catre insusi Dumnezeu prin poruncile pe care le-a dat prorocului Moise. La o simpla lectura a Bibliei se poate constata ca poruncile fundamentale ale Vechiului Testament erau orientate impotriva politeismului si idolatriei. De altfel, versetele deja amintite sunt ele insele cum nu se poate mai elocvente: Eu sunt Domnul Dumnezeul tau (les. 20, 2) si Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine (les. 20, 3). De ce ascundeau hindusii acest adevar? De ce mistificau invatatura de credinta a adversarilor lor? De ce staruiau in a prezenta lucrurile denaturat? Despre ce pretinsa identitate vorbeau ei, cata vreme existau atat de mari diferente? Ce legatura aveau cu Dumnezeul Vechiului si Noului Testament personaje ca Hanuman, cu infatisarea sa de maimuta, sau Ganesha cel cu cap de elefant? Toti acestia trimiteau mai curand cu gandul catre vechiul panteon, catre Zeus si celelalte cohorte de zei si semizei. Nici o legatura cu Unicul Dumnezeu, Facatorul cerului si al pamantului.

Asadar, pentru a intra cineva in ashram trebuia sa treaca obligatoriu prin acest mic templu in aer liber. Nu exista alt drum. M-au oprit si mi-au spus sa-mi scot incaltarile si sa strabat descult perimetrul templului, caci locul era sfant. inaintand inauntrul templului, mi-a atras atentia o statuie neagra si stralucitoare, care intruchipa in portelan un tanar solid, in pozitia lotusului. Mai tarziu am aflat ca statuia il infatisa pe Babaji si fusese realizata de catre discipolii sai din Italia. Era venerata in rand cu celelalte statui din templu.

Oamenii din ashram credeau ca Babaji este zeu, ba chiar Zeul Suprem incarnat, drept pentru care i se inchinau in fiecare dimineata si seara. In timp ce el sedea lejer la o tribuna, se perindau unul cate unul prin fata lui si i se inchinau pana la pamant, aducandu-i totodata si felurite ofrande. O parte din aceste daruri erau apoi impartite de catre Babaji, insotite de "binecuvantarea" lui. Toata aceasta ceremonie dura mai bine de doua ore.

In diverse locuri ale ashramului era atarnata la vedere fotografia picioarelor sale, pe care exista pretentia ca se puteau observa semnele dupa care l-au recunoscut ceilalti yoghini, ceilalti gurusi, ca dascal al dascalilor, ca un avatar, ca incarnarea lui Babaji. Tot ceea ce vedeam eu era insa doar o pereche de picioare grasune, si ma intrebam cate persoane detineau de fapt date concrete despre semnele pe care ar fi trebuit sa le recunoasca. Nu eram deloc convins ca semnele respective existau neaparat in realitate, ca toata istoria aceasta nu era un simplu element de recuzita, menit sa intretina credulitatea si entuziasmul.

La fel de abundent era expus prin incaperi si un desen ce reprezenta niste flacari care formau impreuna o inima, cu nuante de rosu aprins si portocaliu. Din cate mi-am dat seama, era emblema gurului.

Instalarea in ashram a insemnat despartirea de prietenele mele. Urma sa locuim in corpuri separate. Am remarcat foarte repede ca occidentalii alcatuiau cel putin jumatate, daca nu chiar mai mult, din componenta ashramului. Exista asadar un oarecare numitor comun.

S-a impartit mancarea, pe care am servit-o impartiti pe grupuri, iar apoi am inceput sa ne adunam intr-o constructie veche cu aspect de hala: avea acoperisul sprijinit pe coloane groase si era deschisa pe trei laturi.

Am fost printre primii care au intrat in acest edificiu. M-au atras sunetele a doua mici tobe la care cineva canta kirtan, imnuri religioase hinduse. in scurt timp ne-am adunat cu totii si am umplut intreg spatiul, stand in picioare unul langa altul. A venit si Babaji cu grupul sau, care parea sa fie format intotdeauna din aceiasi cinci-sase yoghini: un fel de nucleu al celor mai apropiati discipoli ai sai. M-a frapat faptul ca toti erau occidentali, albi.

S-a asezat la tribuna, iar multimile au inceput sa treaca prin fata lui, sa i se inchine si sa-i aduca ofrande. Era atat de iesit din comun incat nu-mi puteam lua ochii de la el. Ma cotropisera iarasi aceleasi sentimente ca si prima data, numai ca acum ma aflam la 15 metri distanta de el. II priveam incercand sa inteleg ce era el in realitate, sa-mi conturez o parere clara despre aceasta faptura neobisnuita. Sorbeam fiecare amanunt din miscarile lui si fiecare cuvant pe care il rostea. Am recunoscut multe din elementele despre care citisem in cartile de magie ca fiind utilizate consecvent de catre el. De altfel, chiar in spatele lui era atarnat de perete un covor care infatisa un munte cu trei creste si un soare de o forma aparte. Mi-am amintit imediat ca intalnisem aceasta reprezentare intr-o carte greceasca de ocultism. Era simbolul magiei inalte.

Adorarea pe care i-o aducea fiecare imbraca si forme particulare. Oricum, toti erau complet absorbiti de persoana sa. Cei din proximitatea lui s-au apropiat in trei randuri de mine indemnandu-ma sa merg si eu sa ma inchin. N-am facut-o. Ma straduiam doar sa-l privesc drept in ochi.

La un moment dat privirile noastre s-au incrucisat. Babaji nu ma privea pe mine in mod special. Scrutand insistent sala, ochii sai i-au intalnit pur si simplu pe ai mei pentru o clipa. Ei bine, in acea clipa am pierdut contactul cu mediul inconjurator, am cazut in "extaz"! Ca si cand pieptul mi-ar fi devenit transparent, am vazut prin el propria mea inima in culori vii, in flacari.

Tot la fel de brusc mi-am si revenit, pastrand insa foarte limpede constiinta a ceea ce mi se intamplase. Am continuat sa-l urmaresc, cu atat mai impresionat. A venit apoi iarasi cineva care mi-a spus sa merg si eu inaintea lui.

- Bine, si ce sa fac exact?

- Pai, tot ceea ce-au facut si ceilalti.

Cu alte cuvinte, sa ma inchin lui. Nu m-am dus. Nu stiam cine este. Ma temeam... De ce trebuia, adica, neaparat sa ma inchin?

In timp ce sedea acolo relaxat, Babaji s-a ridicat deodata si a luat pozitia lotusului concentrandu-se cu maxima intensitate, iar ochii sai au devenit pregnant scanteietori, asemenea unui carbune negru stralucitor. in fata sa se afla un individ care il venera cu infinita devotiune, precum o dovedeau miscarile sale, intregul sau aspect exterior si inchinaciunile repetate pe care i le facea pana la pamant, fara nici o sovaire. ii oferea si nenumarate daruri de mare valoare.

Atunci Babaji si-a atintit ochii asupra lui cu putere. Omul si-a strans mainile la piept si si-a lipit picioarele, devenind ca un stalp. in acelasi timp a inceput sa tremure si sa topaie pe loc intr-un mod cu totul suprafiresc, lasand impresia ca ar avea arcuri sub picioarele imobile. Mai mult, incepuse sa scoata niste mugete naprasnice, asurzitoare, de vaca ranita si infuriata. Babaji l-a tinut cam un minut in aceasta stare. Apoi l-a lasat pentru un scurt rastimp, dupa care, inainte ca omul sa-si revina, l-a dezlantuit din nou, mai tare de aceasta data. Se misca in fata mea ca un compresor si mugea infiorator. Toti ramasesera fara glas si priveau uluiti. Mie insumi imi era greu sa-mi cred ochilor in fata acestui spectacol. Apoi individul s-a potolit cu desavarsire, iar lumea a continuat sa treaca prin fata lui Babaji, care si-a reluat obisnuita pozitie de relaxare, pe jumatate intins. O tanara de langa mine s-a adresat multimii explicand ca Babaji tocmai ii daruise "iluminare" acelui om! Eu insa ma confruntam cu o dilema. Potrivit conceptiei hinduse, pentru ajungerea la "iluminare" - samadhi, cum mai e numita - sunt necesare eforturi indelungate, precum si parcurgerea mai multor vieti ca yoghin. Babaji i-o "daruise" acestui om in cateva minute. ii scurtase evolutia spirituala cu multe cicluri de reincarnari. Nu constituia aceasta inca o dovada ca Babaji era... Dumnezeu? Nu aceasta reiesea din faptele lui? Astfel se cladea rationamentul tuturor celor prezenti in sala.

Conform punctului de vedere crestin, gurul poseda intr-adevar insusiri supranaturale, intrucat era demonizat. Altfel spus, le ingaduise spiritelor demonice sa locuiasca in sufletul sau. Puterea care se manifesta prin el era puterea spirituala a demonilor.

Omul care il venera deci pe Babaji, ii venera practic pe demonii ce locuiau inlauntrul lui, si astfel le dadea dreptul de a intra si in sufletul sau. Asadar, evenimentul caruia ii fusesem martor era fenomenul cotropirii sufletului sau de catre demoni. Ceilalti care i se inchinau primeau doar o anumita influenta demonica, a carei intensitate varia in functie de fiecare individ in parte, insa nu erau supusi demonizarii, posedarii propriu zise a sufletului de catre diavoli.

Care din aceste doua pozitii era cea adevarata? Opozitia dintre ele se dovedea absolut flagranta. Ce era in realitate "dascalul dascalilor"? Mag sau sfant? Dumnezeu sau diavol? Trebuia sa gasesc un reper pe seama caruia sa ma orientez, un criteriu in baza caruia sa pot distinge.

Peste putin timp ne-am ridicat cu totii sa plecam. Atunci Babaji a trecut prin fata mea fara ca macar sa-mi dau seama, desi ma straduisem din rasputeri sa ajung in situatia de a-1 privi de aproape. Cand m-am dezmeticit, i-am mai putut vedea doar spatele. imi inlantuise efectiv mintea, neingaduindu-mi sa-l privesc in momentul in care a trecut pe langa mine.

Plimbandu-ma prin ashram, m-am intalnit cu prietena mea N. Era surprinsa si nelinistita. Mi-a spus ca H., cealalta prietena a noastra, cazuse la pat bolnava; desi se afla in perioada ciclului menstrual, totusi pierdea o cantitate nefiresc de mare de sange si nu se putea misca. N. a adaugat ca toate femeile dormeau sub camera lui Babaji, si a facut chiar cateva comentarii indecente legate de acest fapt. Ne-am despartit apoi pentru scurta vreme.

Camera in care locuia Babaji era izolata de restul cladirii, avea intrare separata si era ornata pe fatada exterioara cu tot felul de placute multicolore stralucitoare. Pentru gusturile mele, avea un aer foarte tiganesc. La intrare m-a oprit un european: "Aici nu poti intra", mi-a spus el, furnizandu-mi nesfarsite explicatii. Omul se simtea extrem de stanjenit, si pe deasupra mai si amortise. Oferea intr-adevar o priveliste ilara. Tinea in mana o trestie, purta o scufie caraghioasa si avea drept scut o impletitura de papura. I se incredintase sarcina de a pazi intrarea lui Babaji. Se simtea prost si cauta sa se justifice.

Mi-a fost mila de el. Am zabovit putin alaturi de el si mi-a spus povestea lui. il cunostea de cativa ani pe guru. Voia sa promoveze in cadrul firmei la care lucra, astfel incat venise sa-l roage pe Babaji sa-si foloseasca puterile sale in acest scop. "Bineinteles, i-as fi putut trimite o simpla scrisoare, dar am preferat sa vin eu insumi", spunea el. Oare de aceea i se distribuise acest rol rizibil? inadins il batjocoreau? Sau il obisnuiau astfel cu supunerea totala si isi impuneau in acest mod stapanirea asupra lui?...

Am dormit peste noapte intr-o camera mare, impreuna cu alte zece persoane. Eram de varste apropiate si paream a avea cu totii cam acelasi mod de viata si de gandire.

Unul dintre ei mi-a spus ca isi castiga painea invatandu-i in America pe oameni sa respire. Le preda adica exercitii yoghine de respiratie. Iata ca putea fi si aceasta o meserie! "incet-incet au sa ne invete si cum sa pasim", m-am gandit.

Dimineata m-am trezit la rasaritul soarelui si am urcat pe un deal in afara ashramului, unde am intalnit-o si pe N., care mi-a spus ca ne aflam deja in intarziere si ca trebuia sa ajungem la slujba de dimineata inaintea lui Babaji. Cand am sosit, ne-au facut intr-adevar observatie pentru intarziere; nu era un lucru permis: dovedea o lipsa de respect fata de persoana gurului.

De data aceasta Babaji isi primea discipolii chiar in antreul sau. Am intrat si noi acolo. Era destul de stramt. M-am asezat mai in spate si urmaream totul cu interes si nedumerire. Cineva mi-a facut observatie cu voce tare, caci exact in locul unde sedeam exista un mic templu cu fotografii si picturi de animale antropomorfe si oameni zoomorfi, de fapt zei. Fara intentie, ii jignisem asezandu-ma in interiorul templului.

Am avut apoi acelasi sentiment privindu-1 pe Babaji, aceasta creatura atat de stranie. Pe de o parte, constituia o priveliste cu adevarat inspaimantatoare. Pe de alta, era doar un tanar grasan. Nu-1 slabeam din ochi, incercand sa deslusesc vreun element mai edificator asupra lui. Si acest element a survenit... Cred ca in general copiii mici, avand sufletul mai curat, dovedesc un instinct mai bun decat cei mari. Detecteaza cu usurinta sentimentele ascunse, tocmai pentru ca percep lumea in special prin intermediul inimii. Creierul nu-i deturneaza prin diverse rationamente care pot sa nu aiba nici un fel de fundament real.

Asadar, cam pe la jumatatea randului se afla o pereche de australieni. Aveau un copilas de patru ani. Brusc, Babaji a cerut sa-i fie adus copilul. indata ce l-au apropiat de guru, micutul a inceput sa planga, sa zbiere si sa se agite, incercand sa fuga cat mai departe de el. Plansetele lui imi sfasiau inima. Parintii sai sedeau fara sa schiteze vreun gest de impotrivire. Gurul l-a luat in brate, si-a introdus degetul mare in gura copilului iar degetul aratator i l-a pus intre sprancene, si micutul a adormit instantaneu. Nu-mi puteam da seama daca era vorba de somn sau de hipnoza, dar cert este ca micutul a ramas in aceasta stare pe aproape tot parcursul slujbei.

Frica si refuzul copilului m-au impresionat. Mi-am amintit din Evanghelie cu cata bucurie si incredere il imbratisau copiii pe Hristos.

Cativa discipoli s-au apropiat iarasi de noi, adresandu-ne acelasi insistent indemn de a merge sa ne inchinam lui Babaji... Ne-am eschivat din nou, atat eu cat si prietena mea. Cealalta prietena a noastra era imobilizata la pat. Hemoragia sa abundenta era o "purificare", o veritabila "binecuvantare" a gurului! Aceasta fusese explicatia data de yoghinii ashramului...

S-au perindat cu totii prin fata lui Babaji, exceptie facand doar noi, dupa care ne-am imprastiat. in scurt timp ne-au reperat prin multime si ne-au pus in vedere sa parasim ashramul. Nu agreasera comportamentul nostru, intrucat refuzasem de fiecare data sa ne inchinam lui Babaji! Usurata si chiar fericita, prietena mea a plecat imediat sa-si pregateasca bagajele.

Eu am cazut pe ganduri. Era oare bine sa plec inainte de a trage o concluzie ferma si definitiva? Doar pentru aceasta venisem in India. Merita sa ma intorc cu aceleasi dileme si framantari?

Am cerut sa-l vad pe guru. S-au dus sa-l intrebe, si peste cateva minute s-au intors sa ma conduca la el. in timp ce paseam in antreul sau, mi-am facut cruce si am cerut ajutorul lui Dumnezeu. Nu stiu ce-mi facuse Babaji de la distanta, insa creierul meu deja nu mai functiona normal. Parca mintea ma parasea intr-un anume fel... M-am pomenit inaintand spre el. Cand am ajuns la doi metri in fata lui, m-am uitat dupa vreun scaun, socotind ca urma sa stam de vorba.

M-a privit cu o aversiune salbatica. Si-a unit picioarele si si-a intors capul intr-alta parte, ca si cand n-ar fi vrut sa ma vada, ca si cand se temea de mine, ca si cand ii era totodata scarba de mine, si a zbierat cu putere:

- Get out (Iesi afara)!

Ma pierdusem complet. L-am privit cu uimire.

- Get out (Iesi afara)! a urlat inca si mai tare.

- Only one question (O singura intrebare)..., i-am spus.

- No questions here (Nici un fel de intrebari)! Get out (Iesi afara)!

M-am intors si am plecat debusolat. Eram plin de nedumerire. Ce comportament era acesta?

Iesind afara, m-am intalnit cu prietenele mele.

- Noi plecam oricum, tu ce faci, vii?

"Hai sa plec si, daca voi simti nevoia, am sa revin", m-am gandit si am pornit cu ele la drum.

Prietenele mele erau feministe. Cu crestinismul aveau mai degraba relatii inamicale, manifestand insa o oarecare atitudine pozitiva fata de yoga si magie. De aceea mi-a atras cu atat mai mult atentia constatarea si marturisirea uneia dintre ele:

- Frate, ce era cu omul asta? "Cazi si inchina-te mie!"... in timp ce religia noastra este delicata, plina de blandete... Omul asta are ceva salbatic in el.

Am privit-o uimit. isi depasise prejudecatile ideologice.

Pe drumul de intoarcere ne-au tinut companie un brahman, discipol de-al gurului, si o olandeza care se afla de ani de zile in India, avandu-l si ea ca mentor pe Babaji. Brahmanul isi manifesta deschis rasismul fata de indienii castelor inferioare. S-a oferit sa ne gazduiasca la el acasa^ undeva la poalele Himalayei. Mi-a spus ca femeia lui era nebuna. Socotea nebunia ca fiind sfanta. Ma deranjase atat de tare dispretul pe care il arata compatriotilor sai, incat i-am refuzat invitatia, spre marea uimire a olandezei. in cele din urma ne-am intors la New Delhi. Am ramas, platind in regim de hotel, in ashramul lui Shri Aurobindo.

Carti Ortodoxe

Cuprins