INTALNIREA LA BENARES

Am pornit de la New Delhi spre Benares ("Varanassi", cum ii spun indienii). Am luat bilet la vagon de dormit, clasa a II-a. Vagonul era plin pana la refuz; ca peste tot in India, oamenii erau intotdeauna multi. Se crease o imbulzeala de nedescris. Teama de hoti ma obliga sa-mi folosesc incaltarile drept perna. Era o frumoasa pereche de bocanci care putea constitui o mare ispita pentru cei din jur. inca nu ne obisnuiseram cu mizeria inspaimantatoare si nu maneam decat fructe protejate de coaja (banane, avocado, papaya) si paine cumparata de la un magazin de lux din New Delhi (invelita intr-o punga de hartie, ne dadea falsa impresie ca scapase de roiurile de muste).

Seara, dupa ce a incetat trecerea continua a micilor vanzatori de fistic, ceai si alte diverse maruntisuri, si dupa ce controlorii de bilete au incuiat vagonul si am ramas numai cei care aveam paturi rezervate, ne-am desfacut asternuturile si ne-am destins putin. Pe patul de vis-a-vis se afla o "apuseana". Nu-i cunosteam nationalitatea, dar ne simteam compatrioti cu toti occidentalii. Aceste diferente, care in Europa par izbitoare si importante (intre un grec si un german, de pilda, sau intre un englez si un francez), acolo se estompau in fata teribilei diferente politice, economice si religioase dintre noi si indieni.

Acolo toti eram "occidentali", adica bogati, cultivati, bine hraniti, umblati prin lume. Dar aveam totusi sentimentul saraciei si al mizeriei indienilor. Ne puteam intelege. Aveam trairi comune; cantecele pe care le ascultam, scriitorii pe care ii iubeam, cultura rock pe care ne-o insusisem cu totii, ideologia comuna, toate acestea depaseau granitele nationale. Eram tineretul contemporan al Apusului, hipioti... semanam mult.

M-am bucurat de prezenta vecinei de vis-a-vis. Era frantuzoaica si se numea Kiki. Calatorea singura. Va fi simtit probabil o oarecare siguranta alaturi de noi. Dupa primele priviri disimulate, cercetatoare, ea a facut primul pas. Era precauta, dar excursia a durat trei zile si doua nopti, astfel ca am avut timp sa ne cunoastem si sa ne apropiem mai bine de ea, ajutandu-ne mult sa depasim problemele zilnice de comportament in relatia noastra cu indienii.

Apa, al carei gust si miros erau cumplite, reprezenta o mare problema. Nu exista nicaieri vreo garantie a calitatii ei. Multi turisti se imbolnaveau de diaree sau hepatita, desi facusera in prealabil o sumedenie de vaccinuri. Solutia am gasit-o storcand lamai in plosca cu apa. Mirosul si gustul urat erau astfel mascate si credeam, intr-un anumit fel, ca o dezinfectam. Fireste, era mai mult o amagire de sine. Am trecut plosca de la unul la altul pana ce am ajuns la Benares.

Seara, in tren, cand se opreau discutiile, ma straduiam sa-mi pun oarecare ordine in minte. Sa-mi explic evenimentele, sa aflu raspunsuri la intrebarile care ma adusesera in India.

Rugaciunea pe care batranul o facea pentru mine nu ma lasa sa-l uit. in India mi-1 aminteam deseori, insa gandul la el nu era o simpla amintire a unei persoane iubite oarecare. Nu era asa precum imi aduceam aminte de parintii mei sau de prietena mea. Era substantial mai mult. Ceva foarte intens si profund, o traire care se derula in prezent, nu in amintire. Simteam fulgerator o iubire umplandu-mi inima si revarsandu-se in intreaga mea fiinta. O delicatete imbratisandu-ma, o pace sprijinindu-ma. Cred ca, intr-un mod pe care numai Dumnezeu si batranul il stiau, sufletele noastre ajungeau la o atingere ontologica. Trupurile ne erau despartite de distante uriase, insa sufletele erau unite de o nemarginita iubire. Iubirea lui. Era atat de aproape de mine! Era atat de adevarat! Era atat de tainic, atat de simplu! Plangeam deseori cand simteam iubirea sa. Inima mi se inmuia, fiind inundata de tandrete; il iubeam, insa stiam ca iubirea mea nu era decat o reflexie opaca a iubirii sale. Asemeni soarelui care se rasfrange pe un disc murdar. El era cel care ma iubea, iar eu raspundeam prea meschin, mizer, firav, egoist. El ma iubea insa enorm, cum nimeni nu m-a iubit vreodata. Nu exista nici un termen de comparatie pentru aceasta iubire. Fata de iubirea parintelui Paisie, iubirea mamei mele este precum lumanarea alaturi de soare. Aceasta e cu adevarat diferenta!

Ii trimiteam scrisori, ii scriam poezii, il sarutam, il strangeam in bratele mele si, in acelasi timp, il respectam nemarginit, ma simteam nevrednic de acest dar, eram plin de recunostinta, imi venea sa ma ascund de rusine pentru nevrednicia mea, insa nu voiam sa-l pierd niciodata. imi doream sa fiu impreuna cu el pentru totdeauna, desi acest lucru parea cu neputinta datorita urateniei mele launtrice.

Iubirea sa era covarsitoare. Ea depasea legile duhovnicesti, rascumpara cu largime de suflet toate lipsurile mele, lua asupra sa neajunsurile. Era totdeauna gata sa patimeasca in locul meu fara sovaire, fara nici o micsorare a ravnei sale. Dovedea o iubire fierbinte, navalnica, neasemuita, care se daruia cu totul zidirii si sporirii mele duhovnicesti.

Fara nici o exagerare, acest lucru mi s-a intamplat in fiecare zi a sederii mele in India. Mi se intampla si in Grecia, dar in India a fost o stare de fapt zilnica.

Cu toate acestea, problema mea inca persista: Unde se afla adevarul? Yoga ma atragea foarte puternic, cu filosofia ei, cu practica ei, cu misterioasele ei fenomene suprafiresti. Totul, mirajul necunoscutului, gustul aventurii, "exoticul" chestiunii, marile fagaduinte cu care eram momit, toate acestea exercitau o puternica atractie asupra mea, iar eu aveam in jur de 25 de ani, eram indraznet, iubitor de pariuri riscante, lipsit de discernamant si de intelepciune.

Astazi ma mir eu insumi de usurinta cu care am putut fi sedus de falsele lor teorii. Ma lasasem ametit de "tehnicile" lor - dovedind astfel nerecunostinta, indoiala, putinatate de credinta - dupa ce traisem cu toate simturile mele darurile duhovnicesti pe care Dumnezeu mi le facuse prin rugaciunile batranului! Pe atunci nu-mi dadeam seama. Nesimtirea mea sufleteasca ma impiedica sa constientizez comportamentul meu vinovat.

Prima dupa-amiaza am dedicat-o unei plimbari solitare de-a lungul fluviului Gange.

In multimea pestrita a indienilor care se perindau sufocant pe malurile Gangelui, am remarcat un tanar chipes de cel mult 23-24 de ani, cu ten inchis si par deschis, sezand in pozitia lotusului - una dintre cele mai frecvente asane ale yoghinilor. Era linistit si rupt de multime. Tacerea sa in mijlocul larmei dezlantuite, nemiscarea lui in contrast cu acea viermuiala haotica, dezinteresul sau fata de presiunea grijilor cotidiene, il scoteau in evidenta.

L-am depasit cu indiferenta. "inca unul care vrea sa fie in centrul atentiei", m-am gandit. "Aici si-a gasit sa mediteze? Nu mai erau alte unghere linistite?". Mi-am continuat plimbarea pe sub uriasele cladiri, pe treptele templelor, pe malurile Gangelui. Cersetorii, cu galetusele lor, yoghinii saddhu (asceti care traiesc din cersit) complet goi, familiile pelerinilor ce se scaldau in Gangele cel "sfant", micii vanzatori care zbierau popularizandu-si produsele (de obicei ceai), grupurile de hipioti care faceau baie si fumau tsilum impreuna cu indienii, culorile fantastice ale apusului pe Gange, toate acestea m-au acaparat desavarsit intr-o plimbare de multe ceasuri.

Imi amintesc ca m-am asezat la o cafenea improvizata sub cerul liber dintr-o rogojina intinsa pe patru pari, ridicata pe scarile de piatra ale unui templu idolatru. in timp ce-mi beam ceaiul cu lapte, vecinul mi-a oferit tsilum - un amestec de hasis pe care il aprindeau si il ofereau de jur-imprejur, fiecare vecinului sau. Era un obicei comunitar, precum oferirea unei tigari in Europa. Toti fumeaza hasis in chipul cel mai firesc, asa cum noi bem vin.

Dupa cateva ore, intorcandu-ma pe acelasi drum, am ajuns la locul unde-1 vazusem pe tanarul saddhu. Era inca acolo! Am fost cu adevarat impresionat. Stiam ce inseamna sa stea cineva ceasuri intregi in pozitia lotusului, intrucat practicam si eu exercitii de mobilitate. Eram experimentat si agil, aveam si o centura oarecare la Kung- Fu, si totusi nu puteam zabovi mai mult de un sfert de ora in aceasta pozitie.

Asadar, m-am oprit pentru putina vreme undeva in apropierea tanarului, ca sa-l urmaresc. Dupa doua-trei minute s-a ridicat si s-a indreptat catre mine, care ma aflam langa locul unde-si lasase lucrurile. Chipul sau avea trasaturi frumoase si un aer linistit. Era vopsit pe frunte cu trei linii galbene orizontale, simbol al zeului Vishnu, si o bulina rosie, simbol al "Celui de-al Treilea Ochi", precum mi-a spus el insusi. Desigur, ceva ma deranja la el. Nu credeam cu adevarat in imaginea pe care incerca sa si-o cultive. Mai degraba se juca de-a yoghinul, de-a iluminatul, batandu-si joc atat de ceilalti cat si de sine insusi. Dar avea, pe de alta parte, si ceva ciudat. Era atat de modest imbracat, chiar si pentru conditiile din India, incat am fost uimit cand s-a apropiat mai mult si am inteles ca era occidental.

Numele lui era Pavis. Traia in Germania. Tatal sau era german, iar mama persana. Se afla de aproape un an de zile in India. Banii i se terminasera si isi pierduse pasaportul. Cu alte cuvinte, i se intamplase tot ce putea fi mai rau pentru un apusean. Se arata insa impasibil, lasandu-se in grija karmei, cum spunea. Era insa o atitudine pur declarativa, caci in realitate stia ca are atuul parintilor sai. "Le pot scrie, si imi vor trimite bani intr-o saptamana, daca le-o cer", mi-a zis el. Deocamdata insa prefera sa o faca pe yoghinul, pe anahoretul. Nu mi-a cerut bani explicit, dar i-am dat cinci rupii. Mai tarziu, aveau sa-l umple de bani prietenele mele H. si N., carora le-a fost mila de el.

Incepusem asadar sa discutam, si a ajuns repede la tema cunoscuta: cautarea existentiala prin hinduism si prin yoga. I-am impartasit cateva din experientele mele legate de spiritism, hipnoza si Mind Control, i-am vorbit despre parintele Paisie si despre o parte dintre dilemele mele.

El a inceput sa-mi povesteasca despre gurul sau, care avea un ashram in Himalaya, unde fusese si el gazduit pentru o saptamana si unde i se intamplasera multe lucruri fascinante, de pe urma carora ramasese inca uimit si entuziasmat.

La varsta de 19 ani citisem o carte intitulata "Autobiografia unui yoghin" de Paramahamsa Yogananda, care, printre multele lucruri ciudate pe care le spunea, se referea si la un oarecare Babaji. Acesta era un yoghin atat de sporit incat devenise zeu nemuritor. El ii invatase pe oameni yoga. El era dascalul dascalilor, "gurul gurusilor". Lua chipul unui om tanar si li se arata din timp in timp, peste secole, unor ucenici marcanti. Zbura prin aer, trecea prin ziduri, se facea invizibil, vindeca bolnavi, invia morti. intr-un cuvant, era una dintre zeitatile hinduismului.

Cu putin timp inainte de a pleca in India recitisem aceasta carte si i-o dadusem si prietenei mele N. spre lectura. Glumeam intre noi, strigand si gesticuland:

- Pe cine o sa gasim in India?

- Pe Babaji! si rasetele nu mai conteneau. Devenise sloganul saptamanii precedente plecarii.

In India cuvantul "Babaji" are doua sensuri. Unul obisnuit, echivalentul lui "domnule" sau "omule", si unul sfant, inalt, venerabil, divin. Este numele unui yoghin-zeu ce se reintoarce pe pamant pentru a-i initia pe anumiti ucenici foarte sporiti, care vor deveni gurusi ai altor oameni.

Pavis a continuat asadar istorisirea despre gurul sau, numindu-1 Babaji. Eu n-am reactionat in mod deosebit, intrucat luasem termenul in sensul lui obisnuit.

Relatandu-mi insa diverse intamplari despre acest guru, am inceput sa-l recunosc in el pe marele Babaji. I-am spus:

- O clipa... Vorbesti despre Babaji?

- Da, a raspuns.

- Despre Marele Babaji? l-am intrebat uimit.

- Da, a raspuns cu emfaza.

- Cel despre care povestesc scrierile sfinte? am intrebat din nou, spre a ma asigura ca nu este la mijloc o neintelegere.

- Da, mi-a raspuns cu si mai mare emfaza.

Am ramas siderat!

- Acum, in zilele noastre, se afla pe pamant, mi-a explicat Pavis, si a inceput sa-mi vorbeasca despre cartea "Autobiografia unui yoghin".

- Am citit-o, l-am intrerupt eu. in Occident toti am aflat despre Babaji din aceasta carte.

Afirmatiile lui Pavis erau absolut uimitoare, asa incat am hotarat imediat sa merg spre a ma convinge cu ochii mei si a trage concluziile de rigoare, caci pentru aceasta venisem in India, consumandu-ma in nesfarsite cautari. imi era imperios necesar sa limpezesc lucrurile.

- Cum pot sa-l gasesc?

Mi-a indicat drumul, autobuzul, hotelurile, satul, popasurile, si tot ceea ce mai era util de stiut. Ashramul lui Babaji se numea Heracan si se afla sus in Himalaya, departe de orice tinut locuit. Ultimele indrumari au fost acestea:

- Urmeaza raul, si dupa aproximativ 7 kilometri o sa-l intalnesti. insa multi pornesc si nu reusesc sa ajunga. Desi cunosc drumul, se ratacesc.

- De ce, e dificil?

- Nu, dar pur si simplu nu-i doreste gurul. isi iau calauze dintre localnici, si totusi se incurca din nou. Nu sunt capabili sa ajunga acolo. Pe altii, indata ce ajung, ii alunga inapoi. Pe unii ii tine o zi, pe altii o saptamana, pe altii luni de zile... In general, pe fiecare dupa valoarea sa... Trebuie sa fie pur cel care vrea sa mearga acolo, sa aiba o karma buna, mi-a mai spus.

Intre timp se inserase bine. Vazandu-le pe prietenele mele plimbandu-se prin apropiere, le-am chemat si le-am facut cunostinta cu Pavis, apoi ne-am ridicat sa mergem la hotel, dupa ce ne-am dat o intalnire cu totii pentru ziua urmatoare.

Pe drum le-am povestit tot ce auzisem, si interesul lor a crescut brusc, insa cand le-am spus ca voi merge sa-l intalnesc pe Babaji, H. s-a aratat ezitanta, chiar tematoare.

In ziua urmatoare, N-a venit cu interesul starnit la maximum. in acelasi hotel cu noi (daca se poate numi "hotel" acea mizerabila incinta!), intalnise pe cineva care trecuse prin ashramul lui Babaji. Avea chiar o fotografie de-a sa, care s-a dovedit capabila sa o faca si pe N. dornica sa-l intalneasca. imi vorbea deja despre el cu uimire.

Cand l-am cunoscut pe individul pe 'care il intalnise N., acesta m-a dus in camera sa, unde, in fata fotografiei lui Babaji, ardea o candela. I se inchina ca unui zeu in viata! M-am mirat. Era o haimana, un anarhist, un apusean crescut intr-o societate pseudo-crestina si... devenise deja religios? Ma intrebam ce se putuse intampla. Ce vazusera oare acesti oameni? Pavis voia sa se intoarca in Germania si sa intemeieze o comunitate in cinstea lui Babaji, iar celalalt i se inchina!

Mi-a adus o fotografie veche de-a sa, facuta cu ani de zile in urma. infatisa un tinerel firav, slabut, de 18-20 de ani, aflat in pozitia lotusului, cu un corp extraordinar de suplu si cu niste ochi stranii, nefiresc de uriasi. Avea o privire extrem de energica, o expresie neobisnuita, inspaimantatoare, as spune. intreaga atmosfera din jurul sau convingea ca este o persoana iesita oricum din comun. Fetele s-au intalnit din nou cu Pavis, care le-a mai povestit cate ceva. N. hotarase sa vina cu mine. H. avea sa ne insoteasca si ea, intrucat nu voia sa ramana singura. Ne intrebam cuprinsi de emotie: "Ce se va intampla oare in aceasta situatie? Vom merge si vom vedea!".

Am stat la Benares in jur de o saptamana. Pe terasa hotelului se adunau hipiotii si mestecau hasis, care se vindea pretutindeni in India la un pret derizoriu. Pe terasele invecinate indienii munceau in familii intregi, confectionand diverse obiecte de artizanat pentru 30 de drahme pe zi.

Am vizitat mormantul lui Buddha si am cumparat tot felul de suveniruri foarte ieftine. Kiki a noastra se cazase la cel mai bun hotel al orasului, care dispunea si de restaurant. Acolo ne-am lasat convinsi sa mancam. Era oarecum curat. Am fost atat de entuziasmati de mancaruri, incat incet-incet, manati si de un apetit remarcabil, am inceput sa mancam la toate restaurantele si sa cumparam dulciuri de pe drum. Am achizitionat haine indiene si ne-am schimbat vestimentatia si infatisarea. Am renuntat la tinuta apuseana. Acum ne integram mai bine printre ceilalti, nu mai eram precum musca in lapte. in plus, ne deplasam mult mai lejer.

Cu Kiki am facut tovarasie zilnica. Ne-am despartit in doar doua zile, cand a ramas inchisa in camera ei. Luase opiu si iesea numai la toaleta ca sa vomite. Kiki facea comert. Cumpara margele, tesaturi si alte maruntisuri, si le vindea in Franta - procurandu-si astfel si banii pentru biletele urmatoarei calatorii. in acest rastimp fiul ei se afla in Africa, unde facea exact acelasi lucru. Aveau drept scop sa cumpere o proprietate in Brazilia, unde pamantul era ieftin. Foloseau zilnic narcotice, de la hasis pana la opiu, cocaina, L.S.D.

Asemenea noua, era si ea pandita de mari pericole. Am traversat cateva situatii limita, pe care insa le-am putut depasi. Cand oamenii sunt atat de presati de nevoi si de saracie, cand drumurile sunt ticsite de multimi nesfarsite de oameni, cand politia este prezenta foarte rar si doar pe cateva artere mai importante, atunci crima devine un fenomen extrem de raspandit. Auzeam, de altfel, multe lucruri infricosatoare! Din fericire, n-am patit nimic grav.

Carti Ortodoxe

Cuprins