INTALNIREA MEA CU BATRANUL PAISIE

Vizita in Sfantul Munte ma problematizase. Raspunsurile pe care monahii le dadusera tuturor nedumeririlor mele ma provocau. Peste putin timp m-am reintors, pentru a cerceta totul mai profund.

Am mers la manastirea Kutlumusi. Voiam sa discut cu parintele A. Dupa-amiezile,. cand isi termina obligatiile, sedeam intr-un balcon si discutam. Era inteligent, cordial si instruit in materie de ocultism. il pretuiam.

- Parinte A., sa-mi vorbesti despre rau ca dispozitie a sufletului omenesc, accept! Dar sa-mi vorbesti despre Diavol ca persoana, mi se pare prea exagerat.

- Daca asta-i realitatea, ce altceva sa-ti spun?

- Si tu de unde stii? L-ai vazut tu insuti?

A ras.

- Parca numai o data?! Dar numai eu crezi ca l-am vazut? Sunt si alti parinti care s-au razboit cu el.

- Cum l-ati vazut, adica?

- Uite, odata a venit si ne-a stricat toate gradinile manastirii.

- Cum adica le-a stricat?

- Le-a stricat. A rupt lemnele, a smuls plantele din radacina, le-a intors pe toate cu susu'n jos.

L-am privit cu neincredere. S-a uitat la mine, a zambit si a continuat.

- Ti se pare de necrezut, dar chiar asa este.

- Tu ai vreo experienta personala? l-am intrebat.

- A venit mai demult in chilia mea si m-a lovit, iar a doua zi aveam dureri.

Mi-am amintit inexplicabila lovitura in spate pe care o primisem in trecut, atunci cand eram cu fata aceea, si l-am intrebat cu interes:

- L-ai vazut cu ochii tai?

- Uneori il vezi, alteori nu. Odata au venit trei draci si ii vedeam, faceau glume.

- Si tu cum ai reactionat?

- Radeam, ce sa fac? De vreme ce erau comici...

Il priveam neincrezator, dar cu interes. imi aduceam aminte de experientele mele. Nu cumva aceasta era explicatia zgomotelor, a usilor care se tranteau, a bataii pe care o incasasem?

- Fac si galagie? am intrebat.

- Oho! Crezi ca doar galagie? Anul trecut, cam pe vremea aceasta, aveam o calugarie in manastire. Un frate incepator urma sa devina monah. Trebuia sa ne adunam la ora 3, inainte de zori, la biserica. in acea noapte, un demon a trecut pe la toate chiliile: trantea usi, ferestre, urla, latra... A fost un adevarat prapad. Ne-am adunat cu totii jos la biserica inca de la 12, spre a fi impreuna. Noi, cei tineri, eram inspaimantati.

Continuam sa fiu neincrezator si uimit de ceea ce auzeam.

- Uite cum stau lucrurile: Diavolul nu vrea sa-si deconspire existenta in fata oamenilor, pentru ca in felul acesta ii poate lupta mai usor. Pe ascuns. Nu te feresti de un inamic a carui existenta o ignori. insa o data ce l-ai descoperit, nu mai are sens sa se ascunda, asa incat se lupta cu tine la aratare.

Mi-a relatat si alte intamplari. Am discutat despre yoga, despre puterile ascunse ale omului. Oare nu se pot ele explica avand ca baza autosugestia sau psihanaliza? Nu sunt iluzii? Nu cumva "subconstientul", asa cum spune Jung, ne joaca feste? Nu cumva toate acestea nu sunt altceva decat manifestari ale mintii noastre? Am dezbatut in detaliu toate aceste aspecte.

In dupa-amiaza urmatoare, discutand, mi-a sugerat sa incerc sa-i vad "aura", in timp ce el se ruga cu siragul de matanii. ii spusesem ca am avut candva capacitatea de a vedea aura oamenilor. intr-adevar, m-am straduit, dar fara succes. Atunci mi-a vorbit despre parintele Paisie.

- Aici, ceva mai sus, este un calugar care face minuni - parintele Paisie!

N-am fost deloc impresionat. Aproape ca nici nu l-am luat in seama. "Si ce-i cu asta? ma gandeam. Si yoghinii au astfel de puteri. Am si eu o mica experienta".

Mi-a cerut sa-i arat cate ceva din exercitiile yoghine pe care le faceam. Prin urmare, am incercat sa meditez si sa ma concentrez, asa incat sa-i vad limpede aura. Brusc am simtit o schimbare in rau.

- Ti-ai dat seama? l-am intrebat. Ai simtit?

Incetasem sa mai incerc, caci ma nelinistisem din pricina intensei schimbari mentale si sufletesti ce mi se intamplase. Parintele A. se ingrijora. Ma simteam ciudat. Am luat inconstient un creion ca sa desenez. Atunci s-a intamplat ceva foarte... straniu.

Am inceput sa desenez foarte usor, cu trasaturi sigure de creion, niste chipuri. Mana mergea singura. Erau niste chipuri urate, scabroase: nasuri, urechi, dinti mari -expresii potentate si sugestive ale rautatii si dezgustului. L-am privit cu nedumerire pe parintele A.

- Priveste, i-am zis, si i-am aratat fetele.

Erau intocmai precum chipurile demonilor din picturile despre iad. Eram si eu uimit de ceea ce facusem. Stiam ca n-am o asemenea indemanare la desen. imi simtisem mana mergand singura. Nu stiam ce va iesi pe hartie. Adica nu avusesem in mintea mea nici o idee pe care sa incerc sa o trec pe hartie, ci s-a intamplat ceva independent de vointa mea.

Vazand schitele, parintele A. a inteles imediat lucrarea demonica si a simtit nevoia sa se roage in liniste. S-a ridicat si mi-a spus:

- Te las acum... Mai stam de vorba maine.

Si a plecat alergand pe scari.

Am ramas singur. Eram iritat din pricina celor ce mi se intamplasera. Ma simteam ca si cum altcineva ma folosea fara voia mea. M-am straduit sa neutralizez aceasta influenta care se exercita asupra mea. Am incercat sa-mi controlez mana. "Acum voi desena o bisericuta", m-am gandit. in ciuda tuturor eforturilor, a fost imposibil sa o schitez. Mi-au iesit din nou acele chipuri oribile! "O sa fac ceva mai usor. Voi desena o turla, si am sa-i pun deasupra o cruce". in loc de aceasta, pe hartie ieseau sani de femeie dezgoliti! Nu-mi puteam controla mana. M-am pierdut cu firea si am aruncat hartia. Eram speriat, confuz, nelinistit. "Ce mi se intampla?". Simteam inca asupra mea acea transformare. M-am retras si m-am intins pe pat enervat, sperand sa ma linistesc dormind.

In dimineata zilei urmatoare, parintele A. a venit la mine si mi-a propus sa merg sa-1 intalnesc pe parintele Paisie. Mi s-a parut o idee buna. Mi-a dat detalii despre drum si am pornit.

Am ajuns langa chilia batranului si am tras de sarma clopotelului de la intrare.

Peste cateva clipe, cineva a strigat de la fereastra:

- Ei, copile, ce doresti?

Am lasat sarma din mana.

- Parinte, nu-mi deschizi? am intrebat.

Atunci a dat drumul la chei pe sarma.

- Incuie la loc, mi-a strigat.

Am intrat in curte, am incuiat in urma mea si am urcat spre casa. Cand am ajuns in fata casei, sub balcon, batranul mi-a cerut sa-i dau o jacheta care cazuse pe jos.

Am apucat jacheta si am ridicat capul, intinzand mana ca sa i-o dau. Batranul s-a aplecat peste balcon sa o apuce. Ochii nostri s-au intalnit pentru prima data. Ce privire era aceea!... Ochii lui mari, negri asemenea carbunelui slefuit, straluceau ca niste scantei. Ce putere era aceea?! Era ceva sfant in acea privire. Ceva care covarsea firea omeneasca, atat cat o cunoscusem eu pana atunci!

Fulgerator mi-am plecat capul. N-am rezistat acelei maretii duhovnicesti pe care am intalnit-o inaintea mea. Eram prea mic... Ma umplusem de teama sfanta. Inaintea de a apuca sa fac inconjurul casei, cale de aproape 30 de metri, ma simteam de parca mi se descoperise o taina adanca despre potentele firii omenesti.

Cand ne-am reintalnit dupa cateva minute, am vazut in fata mea un batranel minunat. Ochii erau normali, nu se mai vadea nimic din maretia duhovniceasca de mai inainte. Era un om obisnuit. Am sezut intr-un coltisor si ne-am luat cu vorba.

- Parinte, eu nu sarut mana preotilor, caci nu cred.

- De vreme ce nu crezi... bine faci, a raspuns el.

Am discutat vrute si nevrute. Era atat de bun, de bland... in cateva minute ne apropiasem mult sufleteste. Am simtit o mare bucurie, apropiere si incredere. Desigur, la aceasta au contribuit virtutile si discernamantul batranului.

La un moment dat, razand bucuros, batranul mi-a cerut voie sa ma ajute duhovniceste.

- Sa pasesc inlauntrul tau? a intrebat.

- Da, parinte, am raspuns plin de incredere.

- Pana si picioarele imi miros urat, a spus el, insinuand prin aceasta ca ar avea neajunsuri duhovnicesti.

Am zambit! Omul acesta era curat precum cristalul, si bun precum Hristos.

- Nu conteaza, parinte, eu vreau, am raspuns.

Atunci a patruns in sufletul meu. Am simtit ceva delicat, grijuliu si gingas, ceva tamaduitor, luminos, ceva puternic pogorandu-se asupra mea. Am simtit ca o transfuzie de lumina in suflet. O lumina lina...

Mi-a adus o pace bucuroasa, adanca. O asemenea pace, ca si cand m-as fi intors la mine acasa dupa un indelungat si crancen exil. O pace egala cu o nastere din nou; eram ca si cand m-as fi aflat in bratele lui Dumnezeu. Am avut asadar revelatia aceasta: ca exista asa ceva in lume! Ca-i este cu putinta omului sa devina astfel! Cata uimire, cata nedumerire, cata bucurie...

Batranul se bucura impreuna cu mine. Ma mangaia. L-am imbratisat fericit. M-am rusinat apoi de acest gest. Eram descumpanit. Ce fusese mai mare, nerusinarea sau dorul meu arzator? Insa batranul mi-o ingaduise. Ma mangaia pe par, in vreme ce acel ceva care ne unea devenea tot mai luminos, tot mai intens. Iesisem din sine-mi. Ma "imbatasem". Dar comportamentul meu era cuviincios, linistit, cumpatat.

Aceasta era prima oara cand experimentam "betia cea cumpatata".

Am pornit spre manastire complet schimbat sufleteste, mental, emotional. M-am intors alt om. Monahii pe care i-am intalnit ma intrebau zambind cu substrat:

- De la parintele Paisie vii?

Erau evidente darurile batranului care se revarsasera asupra mea. Le vedeau si ei. De altfel, imi simteam sinele cufundat intr-un fel de lumina mentala.

- Da, raspundeam cu bucurie ca un... novice printre veterani.

Da, cu adevarat se petrecuse si cu mine acel lucru minunat, tainic, dumnezeiesc.

Apoi m-am intors in oras. Acolo am continuat sa traiesc la fel ca inainte. Totusi ma problematizasem, si chiar am cumparat o carte foarte buna - "Staretul Siluan" - pe care mi-o recomandase parintele A. Practic, insa, viata mea nu se schimbase cu nimic.

Carti Ortodoxe

Cuprins