LA MONGYR: ASHRAMUL LUI SATYANANDA

Dupa o calatorie lunga de unul singur cu trenul, am ajuns la pranz in Mongyr. Situat nu departe de Calcutta, este unul din numeroasele orase-sate ale Indiei, intemeiat in apropierea fluviului Gange, care in acel punct era groaznic de murdar. Apele lui gri, pline de mizerie, formau o albie larga cu plaje extinse. Mi-era scarba sa-l si privesc. Indienii faceau baie in el, ii beau apa, ba chiar luau si pentru acasa, ca "binecuvantare" de la fluviul sfant.

Am coborat din tren infometat. Putin mai departe de gara am zarit niste cratite mari, negre, asezate pe o banca de lemn, sub o copertina din trestii patata de jur-imprejur cu zoaie, adapostind inca doua mese deasupra carora roia un nor de muste. Acesta era restaurantul. M-am indreptat in directia lui. Deja ma obisnuisem, desi sunt sigur ca nici un european nu s-ar fi lasat convins sa manance acolo. La fel procedasem si eu in primele zece zile. Apoi, insa, foamea si epuizarea mi-au invins repulsia. Am comandat trei portii si niste iaurt... Am fost realmente multumit de mancare. Trecusem in tabara cealalta, si ii socoteam deja pe europeni formalisti in privinta curateniei.

Satul, am pornit in cautarea unui taxi care sa ma duca la ashram. Am abordat un taximetrist indian, care insa mi-a cerut un pret nebunesc, zambindu-mi si batjocoritor pe deasupra. "Acum te am la mana, albule bogat si ticalos, iar tu o sa platesti" - incerca sa-mi sugereze prin intreaga sa atitudine. isi manifesta franc ostilitatea, alimentata si de o serie de motive carora le pot gasi totusi justificari. in locul lui, poate ca eu as fi fost inca si mai agresiv. M-am apropiat de urmatorii taximetristi. Preturile depaseau in continuare absolut orice imaginatie. Pe de alta parte, nici nu stiam drumul catre ashram. Asadar m-am invoit in final cu unul dintre ei, dupa ce a coborat pretul la jumatate. Judecand dupa tarifele practicate in celelalte orase, pentru un astfel de pret ma asteptam sa calatorim cel putin jumatate de ora. Am intrat deci in taxi. Usa se deschidea ca la automobilele anilor '40. "Bine, dar mai exista astazi fabrici care continua sa produca modelele anilor '40?", ma intrebam in gand. "Ce se intampla, nu cumva le vand occidentalii din stocuri? Dar de atunci si pana acum, mai au oare stocuri?!". Am ramas pana astazi cu aceasta nedumerire.

Dupa nici 5 minute, taximetristul m-a lasat in fata unei porti de fier incuiate. Daca stiam ca era atat de aproape, as fi mers negresit pe jos. Am realizat dintr-o data cat de mult m-a furat. Coborand in tacere, am avut surpriza sa vad ca se incumeta sa-mi ceara si bani in plus. Striga si dadea din maini. Ma miram cum de reusisem inca sa-mi pastrez calmul. in spatele portii de fier, o femeie imbracata in rasa yoghinilor urmarea scena. Era de partea compatriotului ei. Dupa ce a facut o intreaga tevatura si dupa ce s-a convins ca nu va obtine absolut nimic in plus, taximetristul a zambit satisfacut, bucuros de lozul care ii cazuse in maini, m-a salutat batjocoritor si a plecat.

Eram deprimat. intalneam pretutindeni acelasi si acelasi comportament. Ma asteptasem ca aceasta femeie intre doua varste, purtand rasa portocalie de swami, sa sustina dreptatea. N-a miscat nici un deget, n-a rostit un cuvant. Atitudinea ei ma dezamagise.

I-am vorbit.

- Vreau sa-l vad pe guru.

Mi-a raspuns sobru si sec:

- Asteapta.

A trimis un copilas sa intrebe ceva. Eu asteptam dincolo de poarta de fier zavorata, care se afla la poalele unui deal, de jur-imprejurul caruia fusesera ridicate ziduri mai inalte decat statura unui om. Ashramul se afla sus, pe varful dealului; acolo existau cateva cladiri, iar in centru se construia acum un bloc inalt. Din varf si pana la zidurile de jos nu erau decat copaci, gradini, curti si cateva ateliere. Dupa un timp, micutul s-a intors. Si-au spus ceva intre ei in indiana. Poarta cea mare de fier s-a deschis, am inaintat cu totii catre o carare ce urca, iar la un moment dat ne-am oprit tacuti, asteptand. in tot cazul, femeia nu ma simpatiza. Dupa vreun sfert de ora a aparut un occidental, swami si el, firav, de inaltime medie si foarte paros, avand injur de 30 de ani. Purta de asemenea rasa portocalie.

Am intrat intr-o camera si a inceput un mic interogatoriu: "Cine esti? De unde vii? Pe cine cunosti in Grecia? Suferi de vreo boala? Iei ceva medicamente?

Fumezi narcotice? Marijuana?", si multe alte intrebari. Ne-am simpatizat reciproc, cu toate ca rolul sau era mai curand antipatic.

- Vreau sa-l vad pe guru Satyananda, am spus.

- Nu-i aici, este in Australia.

Nu mi-am ascuns nici mirarea, nici dezamagirea. Batusem atata drum! Si totusi nu luasem in calcul aceasta posibilitate! Reactia mea i-a facut o buna impresie. Ma gandeam ca m-ar primi, daca inca m-as arata interesat sa raman. in cele din urma, mi-am manifestat dorinta in acest sens. Mi-a inmanat spre lectura un regulament al ashramului, pe care trebuia sa-l si pastrez in cazul in care as fi ramas. Mai trebuia sa le predau banii, pasaportul, biletele. Apoi, sa nu fumez hasis, sa nu consum bauturi alcoolice, sa nu creez in general probleme. in sfarsit, sa platesc 100 de dolari pe zi. Abia am reusit sa-mi reprim un strigat de indignare! Cu 100 de dolari as fi petrecut o luna si jumatate in India, si ei ii voiau intr-o singura zi?! Toti banii cu care venisem din Grecia erau 250 de dolari.

- Nu am, i-am spus, si acesta era adevarul.

- Bine, vom merge la conducatorul ashramului si el va hotari daca te primeste sau nu, mi-a raspuns.

"Sper ca aceasta sa fie ultima verificare", m-am gandit.

Am strabatut un coridor lung, la capatul caruia am intrat intr-o camera. inauntru erau trei swami; unul de varsta mijlocie, unul de 30 de ani si un tanar de vreo 20. Purtau cu totii rase. M-am asezat pe un scaun si asteptam, precum mi se spusese.

Am aflat indata un nou prilej de uimire: conducatorul era tocmai tinerelul! Ceilalti culegeau sfaturi si indrumari de la el. Ascultau cu deferenta, ii puneau diverse intrebari si il aprobau in tot ceea ce le spunea. Era foarte slab, aproape scheletic, cu capul ras, cu ochi mari, cu un chip mai degraba urat, dar totusi simpatic. Era prognatic: mandibula ii iesea in afara. Avea un glas linistit si domol.

In timp ce le vorbea, lasand aparent impresia ca mi-ar ignora prezenta cu desavarsire, a inceput sa-si exercite anumite puteri asupra mea. Am simtit ceva nevazut apropiindu-se de mine, intocmai ca pe vremea cand practicam Mind Control. Am inteles imediat ca eram iarasi supus unei perchezitii launtrice! N-aveam nimic de ascuns. Am ramas deci linistit, pasnic, fara vreo urma de impotrivire. Ceva imaterial, mental, o energie care provenea de la tanarul acela se focalizase asupra mea si imi "cotrobaia" prin minte. Era insa o cautare superficiala, care dadea mai curand tarcoale mintii decat sa patrunda inlauntrul ei. Mai degraba se straduia sa interpreteze deductiv anumite indicii, fara sa poata cunoaste direct si plenar, printr-un contact profund si nemijlocit, asa cum facea batranul Paisie, care prin conlucrarea Sfantului Duh "pasea" pur si simplu prin mine si patrundea in adancurile cele mai intime ale mintii si ale sufletului meu.

Insa, daca raportat la parintele Paisie aceasta "cotrobaiala" era doar o gluma, in comparatie cu Mind Control ea se dovedea mai intensa. in orice caz, era manifestarea certa a unei puteri iesite din comun, inaccesibila unui om obisnuit. Am fost impresionat. Primul meu contact cu tanarul guru (pe care il numeau Niranjan) era revelatoriu. in ce consta revelatia semnificativa? in faptul ca el reusea aceasta performanta in timp ce continua sa vorbeasca cu ceilalti si fara sa depuna nici un efort vizibil.

Dupa plecarea celorlalti doi, s-a intors direct spre mine si mi-a spus ca sunt primit in ashram. Urma sa-mi platesc sederea, dar nu cu 100 de dolari, ci cu doar 5 rupii pe zi (atunci un dolar echivala cu 10-12 rupii). Foarte curand dupa aceea am intrebat un muncitor care lucra la blocul ce se construia in mijlocul ashramului, si mi-a spus ca primea 4 rupii pentru o zi de munca. Prin urmare, plateam bine pentru conditiile din India. Totusi, fata de cat imi cerusera initial, m-as fi putut socoti privilegiat.

Dupa ce ne-am spus obisnuitele banalitati, m-am hotarat sa-l intreb:

- Ce mi-ai facut adineaori?

- Iarta-ma, dar era datoria mea sa fac astfel, sunt conducatorul ashramului si trebuie sa stiu cine intra aici, s-a aparat el.

- Nu-i nici o problema, i-am spus.

Ma impresionase insa neplacut faptul ca procedase pe ascuns, fara stirea si consimtamantul meu. Din contra, batranul imi cerea intotdeauna incuviintarea in asemenea situatii.

Nu mi-am putut reprima curiozitatea:

- Ce-ai vazut? l-am intrebat.

- Lucruri bune, mi-a raspuns el, fara alte detalii...

A chemat apoi pe cineva sa-mi arate unde voi ramane.

Camera mea se afla la parterul unei cladiri si era dotata cu o toaleta interioara, un robinet si un pat de lemn, facut din scanduri si acoperit cu o panza impotriva tantarilor. Avea si o saltea extrem de murdara. Cu toate ca eram de ceva timp in India si ma obisnuisem cu mizeria, mi-a fost atat de scarba incat am scos-o si mi-am intins sacul de dormit direct pe scanduri.

In primele zile am locuit singur. Mi-au trimis insa ulterior un tovaras de camera. Era un francez de vreo 20 de ani, pe nume Benoir.

Dis-de-dimineata, o data cu rasaritul soarelui, serveam cateva bucatele microscopice de rahat si o cana mare de ceai. Ne mutam apoi intr-o sala mare, unde se cantau fragmente din Gita, cartea sfanta a hinduismului, vreme de aproximativ o ora. Dupa aceea incepea lucrul. La pranz, pentru a primi mancarea treceam cu farfuria in mana prin fata cazanului, exact ca in armata, dupa care maneam sezand pe jos, oriunde gaseam loc liber si companie agreabila. Apoi ne imprastiam la diverse activitati: treburi de tot felul, sau exercitii yoga. Eu obisnuiam sa frecventez dupa pranz cursurile unei sectii de Nidra Yoga ("yoga relaxarii"). in continuare, munceam pana la apusul soarelui, dupa care ne adunam cu totii -barbati, femei, copii - intr-o sala mare pentru sadsang sau kirtan. Cantam adica diverse imnuri cu continut religios, acompaniati de un instrument. Cineva spunea un vers, pe care ceilalti il reluau apoi in cor. Era ceva oarecum asemanator cu vecernia ortodoxa.

Versurile erau in hindusa si nu le intelegeam semnificatia. Mai tarziu am aflat ca ele contineau in general cuvinte de adorare a gurului, dar si a zeilor Krishna, Shiva, Paravati, Vishnu, si a multor alti zei din panteonul hindus. Eu priveam aceste cantece ca pe un simplu folclor, caci nu credeam in acesti zei, si imi venea inca destul de greu sa accept ca oamenii din jurul meu erau cu adevarat politeisti, precum vechii greci. Asa cum noi crestinii credem in Hristos, in acelasi chip acestia cred in Shiva si in Krishna, de pilda. Pentru constiinta mea fusese in principiu atat de improbabil, atat de irational ca asa ceva sa se mai intample in secolul XX, incat am ezitat la inceput sa admit ca aveam de-a face cu credinta in multi zei straini. Un politeism viu. Vechea idolatrie care supravietuieste pana in zilele noastre! Cu toate acestea, eu ma incapatanam inca sa o tratez ca pe o amuzanta traditie folclorica.

intr-o seara cu luna plina, au pregatit un "altar". Au sapat o groapa, au impodobit-o frumos si au aprins focul. Apoi au inceput sa se invarta de jur-imprejur cantand si azvarlind din cand in cand in foc cate o mana dintr-un amestec de lemnisoare, orez si flori. L-am vazut pe unul dintre prietenii mei acolo si m-am alaturat si eu. Totul mi se parea pitoresc. N-a participat intreaga comunitate, nici conducatorul ashramului, ci doar o parte dintre swami. La sfarsit, am intrebat pe cineva: "Ce-am facut aici, de fapt?". Mi-a spus ca fusese adusa o jertfa unui zeu al carui nume nu mi-1 amintesc, ca sa ne ajute si sa ne stearga pacatele. A adaugat ca, potrivit traditiei hinduse, atunci cand este luna plina se fac asemenea slujbe si oamenii isi marturisesc pacatele la luna. Este ceea ce ei numesc o "curatire".

Am ramas surprins si incurcat. Cea care imi spunea si care credea aceste lucruri era o nemtoaica, o swami pe nume Prakas, avand in jur de 45 de ani. Mi-a mai spus ca de multe ori pe an ii vede pe localnicii din Mongyr adunandu-se pe tarmurile Gangelui si urmand aceasta traditie.

N-am dat atunci prea multa atentie intamplarii, nici nu m-a preocupat in mod special, ci a trecut fara sa-mi prilejuiasca o problematizare serioasa. Astazi constientizez insa ca atat credinta respectiva, cat si acea forma de aplicare a ei practica, vin in directa contradictie cu invatatura Evangheliei. Conform credintei crestine, dumnezeiescul sange pe care Hristos l-a varsat pe cruce din voia Sa si din marea Sa iubire de oameni, numai el are puterea de a sterge pacatele... Este inca o diferenta flagranta intre credinta crestina si cea hindusa.

Carti Ortodoxe

Cuprins