MAREA BINECUVANTARE

Cu cat un eveniment are o mai mare incarcatura duhovniceasca, cu atat este mai dificil sa vorbesti despre el. Nu exista cuvinte, nu exista sensuri lingvistice care sa-l poata exprima. De asemenea, nu exista experiente sau imagini analoge din lumea materiala in care traim, astfel incat sa poata face cineva apel la o cat de slaba comparatie.

Apostolul Pavel spune despre aceasta: ...a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului sa le graiasca (II Cor. 12, 4). Adica a auzit, a trait, a inteles -cu puterea lui Hristos - lucruri pe care nu-i sta in puteri omului sa le exprime prin cuvant.

Intr-o dupa-amiaza ma dusesem in curtea din spate a batranului, si am simtit in aer o mireasma deosebita.

- Parinte, ai ars tamaie? l-am intrebat. Mi-am rotit privirile in stanga si in dreapta, incercand sa localizez sursa miresmei. Nu era nimic. Ma aflam intr-un spatiu deschis.

- Miroase frumos? m-a intrebat linistit batranul.

- Da, parinte, minunat! am raspuns in timp ce ma asezam langa el.

Ma obisnuisem deja cu aceste intamplari neobisnuite, inexplicabile, care se petreceau in jurul chiliei si persoanei batranului, asa incat am renuntat si de data aceasta la alte comentarii si intrebari. Mi-am amintit de sfatul pe care mi-1 daduse in trecut:

"Nu trebuie sa dai importanta acestor intamplari, nici sa te preocupi mult de ele, caci exista primejdia sa te amageasca Diavolul. Daca o intamplare este de la Dumnezeu si tu o treci cu vederea din precautie duhovniceasca, atunci Bunul Dumnezeu va gasi o modalitate mai evidenta pentru a-ti vorbi".

Asadar, am uitat repede evenimentul, fiind captivat de interesantele discutii cu parintele Paisie.

Intr-un sfarsit, m-am ridicat sa plec. M-am aplecat sa-i sarut mana, nadajduind sa-mi dea vreo scatoalca "duhovniceasca" si astfel sa-mi umple de bucurie si pace mintea si inima. intr-adevar, asa s-a intamplat.

Ajungand la usa din spate si fiind singuri, cuprins de o dorinta brusca, i-am luat mana si i-am sarutat-o. Batranul radea. Era bucuros. Eu ma aflam deja in acea "betie cumpatata".

A inchis. El era pe dinauntru, eu afara, ceva mai jos. imi spunea glume despre "cofetaria" lui Dumnezeu. Eu ma bucuram, si in acelasi timp ma sfiiam mult. Nu voiam sa plec, sa ma dezlipesc de langa el. Unde sa ma duc? Mi-era atat de bine in apropierea lui!

Si-a pus amandoua mainile pe capul meu si si-a ridicat o clipa ochii spre cer. Un rau duhovnicesc s-a revarsat atunci inlauntrul meu. Ramasesem fara grai. Eram atat de plin de viata! Cata pace! Cata lumina! Cata bucurie! - iar acestea sunt cuvinte foarte sarace. Rusinat, mi-am ridicat ochii si l-am privit. Avea o bucurie sobra. Si-a intins mana si a rupt o crenguta din tufa alaturata. Ma lovea alintator peste cap. Valuri-valuri se revarsa peste mine harul. Asa il simteam, ca pe un rau dezlantuit. Desi eram eu insumi, deplin constient de ceea ce ma inconjura, in acelasi timp ma "imbatasem" de Duh.

Aceste lucruri s-au intamplat dintotdeauna in Biserica lui Hristos, dupa cum se intampla si in zilele noastre.

Iata ce spune in Evanghelie Sfantul Ioan inaintemergatorul, Botezatorul lui Hristos: Eu unul va botez cu apa spre pocainta, dar Cel ce vine dupa mine este mai puternic decat mine; Lui nu sunt vrednic sa-I duc incaltamintea; Acesta va va boteza cu Duh Sfant si cu foc (Matei 3, 11).

In multe randuri Hristos fagaduise sa il dea pe Duhul Sfant, Mangaietorul, celor ce vor crede in El, ca sa-i calauzeasca la tot adevarul. intr-adevar, in ziua Cincizecimii Dumnezeu Se uneste cu oamenii in Duhul Sfant: Si li s-au aratat, impartite, limbi ca de foc, si au sezut pe fiecare dintre ei. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant (Fapte 2, 3-4).

Mai tarziu, iata ce se intampla prin Apostoli: inca pe cand Petru graia aceste cuvinte, Duhul Sfant a cazut peste toti cei care ascultau cuvantul (Fapte 10, 44).

Iata si alt exemplu: Iar apostolii din Ierusalim, auzind ca Samaria a primit cuvantul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru si pe Ioan, care, coborand, s-au rugat pentru ei, ca sa primeasca Duhul Sfant. Caci nu Se pogorase inca peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezati in numele Domnului Iisus. Atunci isi puneau mainile peste ei, si ei luau Duhul Sfant (Fapte 8, 14-17).

Sunt astazi incredintat ca un dar asemanator am trait si eu atunci, cu rugaciunile batranului Paisie.

Nu-mi amintesc cum am plecat de la usa batranului. imi aduc aminte insa ca am urcat intr-un suflet cararea catre Sfanta Manastire Kutlumusi. Pe drum imi scosesem puloverul, astfel incat am intrat in manastire numai intr-o flaneluta. Monahii erau rigurosi in ceea ce priveste vestimentatia. Nimeni insa nu mi-a spus nimic.

Ma priveau cu intelegere si uimire. Si-au dat seama ce mi se intampla.

Parintele A. a suspinat si mi-a zis: "Ah! Unii se ostenesc, iar altii primesc binecuvantari!". Am ras, bucuros de gluma sa plina de bunatate.

Acest har a ramas asupra mea multe zile si era foarte intens. Am experiat aceasta stare vreme de aproximativ o luna. Aveam in adanc pace si liniste, bucurie si satisfactie. Mi se transfigurasera pana si trasaturile fetei, miscarile, cuvintele. Dupa zece zile m-am dus la alta manastire. indata ce m-a vazut, un ieromonah a exclamat: "Iata un vizitator plin de har".

Carti Ortodoxe

Cuprins