MEDITATIE SI AUTOHIPNOZA

Ce este meditatia? Cum functioneaza mintea umana in timpul meditatiei? Ce tipuri de transformari cunosc sufletul si intelectul unui om care o exercita regulat si pentru o perioada indelungata de timp? Cum este utilizata de catre gurusii contemporani si, in general, de catre organizatiile new age-iste? Ce rol joaca in planurile lor? in sfarsit, are ea vreo legatura cu rugaciunea crestina?

Ne vom stradui sa conturam raspunsurile la aceste intrebari prin apel la invataturile gurusilor insisi si, mai cu seama, la practicile lor - care sunt cu mult mai graitoare decat cuvintele.

Ma voi opri, in cele ce urmeaza, asupra a trei practici distincte pe care le-am experiat personal. Ele sunt promovate de trei organizatii diferite care impanzesc in momentul de fata majoritatea tarilor lumii occidentale. Imaginea fiecarei organizatii este diferita.

Cea dintai, intitulata generic Mind Control, isi revendica o filiatie stiintifica, adaptata mentalitatii apusene contemporane, vizand racolarea unei palete largi de adepti.

A doua organizatie, cea a gurului Shri Chinmoy, a acordat hinduismul cu preocuparile tanarului occidental, promovand meditatia imbinata cu muzica, gimnastica, sportul, pictura. Centrul organizatiei si principalul sediu al gurului se afla in New York.

A treia organizatie, cea a gurului Satyananda, avand ashramul central in Mongyr (India), isi conserva mai riguros identitatea hindusa si evolueaza astfel cu o imagine mai "exotica" si mai autentic indiana pe piata religioasa. Totusi, pentru o promovare mai eficienta, isi revendica statutul de "Universitate Yoga".

Toate cele trei organizatii constituie mici segmente ale miscarii universale New Age (Noua Era), printre ale carei obiective majore se inscriu distrugerea caracterului crestin al societatilor occidentale si impunerea conceptiilor orientale despre om, lume si Dumnezeu. Noua Era pregateste sub toate aspectele contextul propice aparitiei unui nou lider religios mondial care va instaura o religie mondiala unica si in cele din urma se va proclama pe sine Dumnezeu, instaurandu-si dictatura politica si religioasa absoluta. Este cel pe care poporul evreu il asteapta ca "Mesia", iar Evanghelia il numeste Antihrist. Aparitia, dominatia temporara si sfarsitul lui Antihrist au fost profetite de insusi Hristos, de Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan Teologul, de Sfantul Apostol Pavel si de multi alti sfinti crestini.

Primul exemplu

Iata ce am fost ghidati sa facem in cadrul sedintelor de Mind Control:

Stam linistiti in fotoliile centrului de conferinte al hotelului. Suntem in jur de 70 de persoane. Scurta teorie introductiva s-a terminat. Ne relaxam... inchidem ochii; ii vom pastra inchisi pana la finele exercitiului... Declamam cu voce puternica si prelunga cuvantul sfant al hindusilor, OM... Sala vibreaza pentru aproximativ doua minute de sunetul OM, "pentru a se purifica spiritual atmosfera" -asa cum ne explicasera deja... Bineinteles, procedeul era antistiintific prin definitie; tinea de asumarea explicita a unei credinte pur religioase, anume cea hindusa. Nici unul dintre noi n-a remarcat insa acest aspect. Executam mecanic tot ce ni se comanda, fara nici un filtru rational.

In continuare, il auzim pe profesor zicandu-ne: "Voi numara foarte rar si limpede, in sens invers, de la 10 pana la 1. La fiecare numar imaginati-va ca aveti de coborat cate o treapta, ca si cand ati cobori o scara; adanc, tot mai adanc... 10... 9... 8... 1... 6... coborati scara in adanc, tot mai adanc... 5... 4... acum va aflati la un nivel mental mai profund, si veti cobori inca si mai adanc... 3... 2... coborati tot mai adanc...", continua vocea sugestiva a profesorului. ii urmam indicatiile si simtim cum coboram "tot mai adanc" pe aceasta scara imaginara. in sfarsit, ajungem si la "1". Suntem cu adevarat pe jumatate adormiti: corpul greu, pleoapele grele, mintea incetosata, ca intr-un somn, pastrand insa o oarecare constienta.

"Acum va aflati intr-un plan profund, energetic al mintii" continua profesorul. "Vreau sa vedeti limpede in mintea voastra, in culori, imaginile pe care vi le voi indica: un trandafir rosu... un apus de soare... un lac... un rau... un munte acoperit de zapada... o stea... etc."

Dispozitiile sunt date intr-un ritm foarte lent. Un sir de imagini directionate imi traverseaza mintea. Ma aflu parca in fata unui televizor. Claritatea imaginilor depinde numai de nivelul de dezvoltare al imaginatiei fiecaruia dintre noi... in mod cert, insa, printr-un astfel de procedeu ne cultivam si ne dezvoltam cu totii imaginatia.

Profesorul ne cere apoi sa ne construim imaginativ laboratorul nostru spiritual, in care vom intra de fiecare data pentru a executa tehnicile. Unul isi imagineaza o pestera; altul - o vila pe varful unui munte; altul - un vast apartament intr-un zgarie-nori, s.a.m.d.... Ni se cere sa ni-1 imaginam in cele mai mici detalii. O facem cu meticulozitate, intrucat ni se lasa timp din belsug la dispozitie pentru aceasta... Imaginatia noastra lucreaza acum la maximum.

Ni se comanda mai departe sa "vedem" in mintea noastra ceva ce am dori sa ni se intample... Unul se "vede" pe sine frumos, altul il "vede" pe seful sau dandu-i o prima, altul se "vede" pe sine familist... Dorintele cele mai intime ale fiecaruia sunt scoase acum la iveala. Visam in chip programat...

Dupa un rastimp oarecare, profesorul ne vorbeste din nou: "Acum voi numara de la 1 la 10. La fiecare numar veti urca o treapta mai sus. Cand voi ajunge la 10 va veti trezi, veti fi linistiti, absolut sanatosi, odihniti si bine dispusi. Tot atunci veti deschide ochii".

Incepe sa numere lent. Ajunge la 10, si deschid la randul meu ochii. Corpul imi este greu. Privesc in jur si vad oameni miscandu-se cu multa incetineala, ca dupa trezirea dintr-un somn adanc. Capul imi este de asemenea greoi si amortit. Acuz o stare pronuntata de somnolenta.

Profesorul ne asigura ca, lucrand sistematic in fiecare zi asupra unei teme, in final ni se va intampla exact ceea ce ne dorim.

- Bine, dar cum se va intampla asta? intreaba cineva.

- Cand exersati aceasta tehnica, va conectati la Mintea Universala care guverneaza lumea, si ea va face ca dorinta dumneavoastra sa devina realitate! a survenit prompt raspunsul... Cu cat mai constant exersati metoda, cu atat mai repede veti ajunge sa va cufundati. Va veti obisnui... Trebuie sa o practicati la ore regulate - dimineata, la pranz, seara - fie si pentru zece minute. Exista oameni conectati pe toata durata zilei la nivelul alfa.

S-au spus in cadrul cursurilor inca multe alte lucruri din a caror analiza se pot desprinde concluzii cel putin interesante. Eu imi voi concentra insa atentia asupra a trei chestiuni.

a) Aceasta practica se bazeaza pe cultivarea metodica si exploatarea neingradita a imaginatiei. Daca se are in vedere cazul unei persoane care exerseaza zilnic, pe parcursul mai multor ani, aceasta metoda, este lesne de inteles ce amploare va dobandi capacitatea sa imaginativa, pe de o parte, dar si cat de mult timp din viata sa si-1 va petrece in taramul imaginatiei sau sub influenta ei directa, pe de alta parte.

b) O asemenea tehnica il educa pe practicant in spiritul unui pasivism si al unei obediente totale. Sa ne reintoarcem asupra modului in care a fost executata metoda Mind Control. Stam asadar lejer pe scaun si ne relaxam, inchidem ochii si pierdem contactul cu mediul inconjurator; emitem monoton pentru cateva minute sunetul "sfant", OM, si ne golim treptat mintea de orice ganduri. Auzim apoi vocea temperata dar autoritara a unui profesor de yoga, care ne dicteaza riguros ce sa facem. Ne supunem continuu, ordinele succedandu-se fara incetare. Ne conformam automat, mecanic, fara nici o cenzura rationala, intre altele si pentru ca nu dispunem de timpul fizic pentru a rationa; orice efort rational presupune intreruperea exercitiului. Ii permitem sa faca uz de mintea noastra dupa bunul sau plac, fara sa fi fost preveniti despre ceea ce urmeaza sa ni se intample. Nu ni s-a dat ocazia si timpul de a ne gandi, de a discerne si de a alege liber. Am fost efectiv pusi in fata faptului implinit. S-a exercitat asupra noastra o stapanire totala, vreme de aproximativ douazeci de minute. Cand ni se spune sa ne "trezim", atunci ne "trezim", si ne simtim capul ingreuiat ca si cand ne-am scula din somn.

Este scenariul unei sedinte tipice de hipnoza in masa, condusa de un yoghin experimentat, cu scopul de a "sparge" barierele mentale care il impiedica pe individ sa progreseze in autohipnoza. Pentru ca obiectivul ultim al acestui seminar il constituie predarea unei tehnici de autohipnoza.

Ni s-a inmanat la sfarsit cate o caseta audio, cu ajutorul careia sa exersam la domiciliu. Indicatiile sunau astfel: "Izolati-va intr-o camera linistita din casa voastra si rugati sa nu fiti deranjati sub nici un motiv. Trageti obloanele si stingeti toate luminile, asa incat sa fie intuneric si liniste. Asezati-va in pozitia lotusului sau in orice alta pozitie de meditatie; daca va e greu, atunci intindeti-va pur si simplu pe podea. Relaxati-va si porniti casetofonul".

Cand caseta incepe sa ruleze, se aude pentru cateva minute un zumzet continuu, asemanator cu zgomotul unui motor care functioneaza monoton. Acest zumzet "pregateste" mintea (intocmai ca si sunetul prelungit OM) pentru a executa comandamentele ulterioare "fara ganduri" si reactii launtrice de impotrivire. Zumzetul continuu "goleste" mintea de gandurile deja existente, si impiedica totodata nasterea unor ganduri noi.

La capatul catorva luni de practica intensa, puteam deja aplica singuri metoda, fara profesor si fara caseta. Ajunsesem la stadiul in care eram capabili sa ne "autocufundam".

Instructorii preferau sa utilizeze termenul "autocufundare", evitandu-1 cu obstinatie pe cel de "autohipnoza", intrucat termenul "hipnoza" provoaca adesea rezerve si chiar teama, iar pe de alta parte este un termen deja consacrat care nu poate fi prezentat ca o descoperire noua. Din exact acelasi motiv era evitat, cel putin intr-un prim stadiu, si termenul "meditatie".

c) Marile promisiuni pe care le vehiculeaza invatatorii acestei tehnici sunt instrumentul cu ajutorul caruia ii tin pe oameni in stapanirea lor.

Prima promisiune care ni se face decurge din chiar numele organizatiei: vom invata sa ne controlam mintea si sa-i valorificam puterile ascunse. Apogeul acestei promisiuni este atins atunci cand profesorul ne spune ca "Mintea Universala" care guverneaza intreaga lume va face ca dorinta noastra sa devina realitate; cu alte cuvinte, orice imagine autoprogramata am derula pe ecranul mintii noastre prin tehnica pe care am invatat-o va fi transpusa in realitate de catre "Mintea Universala". Ni se fagaduieste ca putem deveni in felul acesta bogati, frumosi, puternici, sanatosi, celebri, ba chiar putem ajunge la "progres spiritual", "cunoastere spirituala" si, mai mult, "sfintenie".

In continuare, suntem invitati sa ne inscriem in asociatia absolventilor seminarului. Vom pastra astfel un contact permanent si vom fi tinuti mereu la curent cu noile "descoperiri". in acelasi timp, devenim membrii unui grup de oameni care se sprijina social, dobandim noi prieteni, noi cunostinte, noi posibilitati... Pe de alta parte, desigur, conducatorii grupului isi sporesc influenta sociala, pot introduce mai usor in circulatie anumite stiri si idei, si pot modela mai eficient perceptia despre lume a adeptilor lor.

In ceea ce priveste marile fagaduinte cu care publicul este atras catre seminariile de Mind Control, una din problemele majore care se cer rezolvate vizeaza identificarea continutului notiunii de "Minte Universala". Daca prin acest termen este subinteles Dumnezeu, atunci avem de-a face cu o religie care isi revendica putinta de a-i aduce pe adeptii sai in contact cu Divinitatea si, in felul acesta, se naruie toate pretentiile stiintifice ale metodei. Insa Hristos ne avertizeaza ca exista doua feluri de puteri spirituale: Dumnezeu si ingerii Sai, pe de o parte, si Diavolul impreuna cu demonii lui, de cealalta parte. Si, de vreme ce aceasta asa-numita "Minte Universala" nu este Hristos, ci, dimpotriva, submineaza si maimutareste invatatura si Biserica lui Hristos, atunci este cat se poate de evident cine se ascunde in spatele acestei titulaturi!

Cat priveste masura in care se concretizeaza promisiunile pe care organizatia le agita atat de strident, majoritatea membrilor pe care i-am cunoscut nu si-au imbunatatit radical nici situatia economica, nici starea de sanatate, dupa cum nici n-au devenit celebri sau super-inteligenti. Ceea ce s-a schimbat insa substantial in viata lor este conceptia despre om, despre lume si despre Dumnezeu. De asemenea, au suferit notabile transformari de comportament si personalitate, devenind in general mai pasivi, si in special dependenti de instructorii Mind Control. Se poate vorbi intr-adevar de un control al mintii, insa numai in sensul ca mintea le este dirijata de catre conducatorii grupului. Printre acestia din urma, am constatat ca exista unii care isi exercita realmente puteri suprafiresti. Sunt puteri spirituale care sustin si dirijeaza organizatia. Liderii cei mai "evoluati" intretin un contact nemijlocit cu "fiintele spirituale", in speta cu demonii.

Al doilea exemplu

Sa ne oprim, in cele ce urmeaza, asupra seminarului organizat de "Centrul OM" al gurului Shri Chinmoy. Cel care preda este un discipol apropiat al gurului. Afisul care ne invita la conferinta purta titlul "Cum veti atinge prin yoga tintele dumneavoastra spirituale".

Iata procedeul prin care am fost invatati sa meditam: ne asezam intr-o pozitie cat mai relaxata, inchidem ochii si ne concentram mintea asupra unui punct concret (locul inimii, spre exemplu). Profesorul ne propune: "Imaginati-va ca inspirati si expirati nu prin nari, ci prin inima. Simtiti aerul trecand prin inima voastra". Asadar, pret de aproximativ zece minute ne imaginam ca aerul intra si iese prin inima. Se presupune ca astfel ni se deschide "inima spirituala" si dobandim iubire. Urmeaza apoi o pauza in care profesorul ne vorbeste despre yoga, reincarnare, karma si despre gurul sau. La capatul peroratiei, inchidem ochii si ne concentram din nou asupra locului inimii. Profesorul ne indica acum sa ne imaginam ca in locul inimii exista o floare deosebit de frumoasa. Ne cere apoi sa ne identificam cu aceasta. Dupa ce ne lasa cateva minute sa ne autostimulam imaginatia, ne indruma sa ne cufundam in "inima" florii, unde ar exista, spune el, un soare minuscul. "Cufundati-va in soare... Simtiti soarele cum creste si devine una cu voi...". Dupa aceasta cufundare a mintii in imaginar, incepe lent revenirea in lumea reala. "Simtiti ca iesiti din soare... Sunteti iarasi in floare; ridicati-va deasupra florii... Auziti sunetele din jurul vostru... Deschideti ochii putin cate putin".

O data cu finalul exercitiului, profesorul isi reia expunerea: "Aceste exercitii sunt foarte simple, dar foarte eficiente, mai ales daca le practicati zilnic, la ore bine stabilite... Veti putea patrunde astfel in realitatea spirituala si veti accede la un plan spiritual superior", ne asigura el cu convingere. In sfarsit, ne permite sa-i adresam cateva intrebari. Ma grabesc sa-l interpelez:

- Domnule profesor, pe de o parte vorbiti despre o anumita "realitate" pe care meditatia ne va ajuta sa o descoperim, iar pe de alta parte in toate exercitiile pe care le-am facut ne-ati comandat sa ne imaginam aceasta realitate. Cum stim ca ea exista cu adevarat si ca nu este o simpla nascocire a imaginatiei noastre?

- Meditatia va va convinge de aceasta. Cu cat veti exersa mai temeinic, cu atat veti fi mai edificati si veti dobandi experiente despre aceasta realitate.

- Dar daca fac in fiecare zi exact ceea ce-mi spuneti, adica ma scol dimineata si meditez asupra inimii spirituale, imi imaginez ca respir prin inima spirituala, ca schimb energie cu cosmosul - si tin sa subliniez cuvantul "imaginez" - nu inseamna aceasta pur si simplu ca ma autosugestionez? Nu voi ajunge in final, dupa ani de zile de practica, sa creditez propria mea imaginatie, luand-o drept realitate? Nu cumva ma transpun intr-o lume fantastica? Mai mult, nu cumva voi ajunge sa confund in general realul cu imaginarul? Vreau sa spun ca nu exista in realitate nici floarea, nici soarele in inima, nu-i asa?

- Da, nici floarea si nici soarele nu exista. insa dumneavoastra, prin exercitiul meditatiei, ajungeti sa incorporati calitatile acestor imagini - adica frumusetea florii, luminozitatea soarelui - si astfel sunteti ajutati sa le realizati in viata dumneavoastra.

- Asadar, este vorba de autosugestie, de autoprogramare sau programare din exterior, mai ales ca dumneavoastra sunteti cel care alege aceste simboluri, in timp ce noi va executam riguros instructiunile. Practic, dumneavoastra ne programati mintile, iar noi ne conformam programului...

- Uitati ce se intampla, intreaga societate umana functioneaza pe baza unor programe; noi nu facem decat sa schimbam un program cu altul mai bun.

- Sunt de acord ca societatea incepe sa programeze mintile oamenilor din chiar clipa nasterii lor, imprimandu- le adesea valori negative - precum egoismul, agresivitatea, goana dupa bani si putere, hedonismul in toate formele lui, s.a.m.d.... Este suficient sa evocam programele actuale de televiziune, care promoveaza constant sexul si violenta, intrebarea mea este alta: De unde stim ca noul program pe care ni-1 propuneti este expresia adevarului?

- Cunoasteti dumneavoastra cumva adevarul?

- Nu, dar pastrez multe dubii legate de ceea ce ne propuneti, si vreau sa le discutam. Ce garantii exista ca programul pe care vreti sa-l impuneti mintii noastre este furnizor de adevar? Daca el este gresit, atunci imi voi petrece tot restul vietii luand greseala drept adevar? Nu e oare extrem de riscant? In cel mai fericit caz, imi voi irosi multi ani de zile in zadar... Iar apoi, voi mai gasi oare vreodata resursele spirituale pentru a inlatura acest program? Voi putea macar constientiza ca acest program este gresit, de vreme ce m-am supus ani in sir unei actiuni sistematice de anihilare a capacitatii critice a mintii?

Subit, atmosfera dintre noi a devenit glaciala si profesorul a sugerat ca nu mai este dispus la o prelungire a discutiei.

Intrucat am participat la nenumarate sedinte de hipnoza si am auzit gurusi celebri vorbind despre hipnoza si meditatie, intrucat am vazut cu ochii mei maestrii yoghini precum Babaji si Satyananda hipnotizand oameni in cateva secunde - ba chiar am fost eu insumi "beneficiarul" unui asemenea tratament de cinci-sase ori in India, am toate temeiurile sa afirm ca asa-numita "meditatie" yoghina este o forma de autohipnoza. De altfel, am intalnit gurusi care admiteau implicit aceasta echivalenta.

Desigur, cei care mediteaza sunt de obicei dirijati in prealabil de catre un guru, astfel incat temele sunt atent selectate dinainte. Asa se face ca discipolii sunt dirijati uneori spre a-si "reaminti" vietile anterioare, ca in felul acesta sa imbratiseze credinta in reincarnare. Alteori sunt dirijati sa mediteze asupra figurii gurului, sub pretextul insusirii valorilor spirituale pe care acesta le intrupeaza; in realitate, insa, pe aceste cai ocolite vor fi condusi spre a-l admira, adora si zeifica pe guru, devenind in final uneltele lipsite de vointa ale acestuia.

Prin meditatie, adica in cea mai mare masura prin autohipnoza si autosugestie, persoana este determinata sa-si impleteasca singura lanturile spirituale cu care se va lasa tarata in inselare si sclavie. Gurusii utilizeaza insasi puterea mentala a persoanei pentru a o supune. Este ca si cum ar convinge-o sa-si scoata ochii cu propriile ei maini.

Iar oamenii rai si amagitori vor merge spre tot mai rau, ratacind pe altii si rataciti fiind ei insisi (II Tim. 3, 13), spune Apostolul Pavel. Dar cine i-a inselat pe toti acestia, pe gurusi si pe discipolii lor? Cine i-a deturnat la o asemenea distanta de realitate? Exista in spatele lor o traditie spirituala multimilenara, in care se nasc si pe care o respira: vechea idolatrie rezista pana in zilele noastre, intretinuta de anumite entitati spirituale care produc valuri de evenimente si experiente suprafiresti, alimentandu-le oamenilor atasamentul fata de aceasta traditie. Evanghelia nu face nici un secret din identitatea autorului si catalizatorului acestei rataciri: este balaurul cel mare, sarpele cel de demult, care se cheama Diavol si Satana, cel care inseala toata lumea (Apoc. 12, 9).

Al treilea exemplu

Ma voi referi succint la continutul a doua conferinte-lectii sustinute de miscarea gurului Satyananda.

Prima lectie este predata de insasi Shivamurti, conducatoarea filialei grecesti a miscarii. Suntem injur de 20 de persoane, cu varste situate pana la 25 de ani. Ni se indica mai intai sa facem cateva asane, pentru ca in final sa ne asezam in pozitia lotusului.

- Acum inchideti ochii! Dobanditi cunoasterea taramului spiritual care se afla in fata persoanei voastre.

Un intuneric se intinde in fata mea. Ma straduiesc sa-l pipai, sa-i aflu marginile.

- Imaginati-va in mijloc o lumanare arzand.

Facem eforturi serioase in acest sens.

- Deschideti ochii si priviti intens flacara lumanarii care arde in fata voastra.

Intr-adevar, in acest timp cineva aprinsese o lumanare de dimensiuni mari si o postase in fata noastra. Dupa ce o privim concentrati vreme de cateva minute, ne porunceste din nou:

- Inchideti pleoapele si pastrati imaginea lumanarii in fata ochilor.

Acum detaliile sunt mai "palpabile", exact ca atunci cand, dupa ce privim soarele un anumit timp si inchidem ochii, pastram in continuare imaginea soarelui pe retina, ca urmare a excitarii nervului optic. Acelasi gen de "perceptie" se manifesta si acum. Imaginea lumanarii persista in fata noastra, fara sa faca necesar un efort de imaginatie.

- Straduiti-va sa pastrati imaginea clar si constant in fata voastra cu ochii inchisi, ne spune din nou Shivamurti.

Intr-adevar, reusesc.

- Acum straduiti-va sa vedeti un frumos trandafir rosu... il vedeti cat se poate de viu, cu picaturile de roua pe el...

De aici incepe deja sa lucreze imaginatia. Continuam apoi cu succesiuni intregi de imagini, la capatul carora ni se comunica ritos:

- Taramul prezent acum in fata voastra se numeste Tsitakas si este locul vederii spirituale. Se poate dezvolta acest taram, precum si capacitatea de a primi si a trimite imagini.

In concluzie, ni se adreseaza din partea conducatorului miscarii propunerea explicita de a ne cultiva paroxistic imaginatia.

Cea de-a doua lectie se desfasoara in vasta sala a unui ashram din India. Profesoara este o swami europeana, veche discipola a gurului. Poarta rasa portocalie. Printre elevi se numara in special vizitatori ocazionali ai ashramului, de la copii pana la oameni de varsta medie. Nidra Yoga sau "yoga relaxarii" se adreseaza prin excelenta societatii contemporane.

Profesoara ne invita sa ne intindem pe podea, fara sa ne atingem unul pe altul, si sa ne gasim o pozitie cat mai comoda.

- Inchideti ochii si linistiti-va, relaxati-va...

Ritmul indicatiilor este lent, pentru a ne asigura tot timpul necesar executiei. in sala domneste o liniste deplina, intrerupta numai de glasul yoghinei.

- Simtiti-va corpul devenind greu, din ce in ce mai greu... Este cu neputinta sa-l miscati... Simtiti punctele de contact cu podeaua...

Urmeaza o pauza de cateva minute.

- Acum simtiti-va corpul foarte usor, gata sa-si ia zborul... Uitati acum corpul, si priviti cu mintea un minunat apus de soare... Acum o floare galbena... O cascada frumoasa... Un soare stralucitor...

Imaginile se insiruie ca la un cinematograf. Glasul profesoarei este domol si ritmat. intregul exercitiu dureaza in jur de o ora.

- Acum dobanditi din nou constiinta propriului corp... Miscati-va incet-incet membrele...

Intr-adevar, imi simt corpul indeajuns de greu cat sa nu pot schita miscari rapide.

- Deschideti-va ochii putin cate putin si luati act de amanuntele camerei...

Ma ridic alene, ca dupa un somn profund. Privind in jur, constat ca majoritatea cursantilor par a fi proaspat treziti din somn... Unii raman insa intinsi pe podea. Au adormit intr-adevar de-a binelea!

- Treziti-i, ne spune zambind profesoara...

Acesta a fost continutul lectiei de Nidra Yoga, pe parcursul careia ne-am predat controlul mintii si intreaga vointa in mainile swamitei, devenind subiectii unei proceduri tipice de hipnoza in masa. Hiperstimularea imaginatiei a constituit din nou activitatea noastra principala.

Am evocat cele trei cazuri de mai sus pentru a ilustra si sub acest aspect imensa diferenta dintre yoga si ascetismul ortodox. Acesta din urma adopta o pozitie refractara fata de imaginatie, concentrandu-se asupra unei ancorari cat mai intense in realitate. Considera imaginatia un teren extrem de primejdios, folosit prin excelenta de catre Diavol. Parintii asceti desemneaza frecvent imaginatia ca fiind "puntea demonilor", iar pe Diavol il numesc "mare scenograf, "regizor" sau "nascocitor". Prin intermediul imaginatiei, Diavolul se straduieste sa influenteze decisiv mintea umana. Parintii disting net lucrarea imaginatiei de adevarata lucrare a harului dumnezeiesc. Aceasta lucrare a Duhului Sfant este perceputa in stare de trezvie, in deplina cunostinta, si totdeauna in afara taramului imaginatiei.

Sa consultam insa chiar scrierile patristice. Textul ce urmeaza apartine Sfantului Nicodim Aghioritul, fiind extras din cartea sa Razboiul nevazut. Sfantul Nicodim a studiat riguros vechile scrieri ascetice ale Parintilor crestini si le-a reunit in monumentalele culegeri intitulate "Filocalia" si "Everghetinos", care au devenit cele mai citite carti in mediile monahale ortodoxe. imbratisand el insusi acelasi mod de viata pe care si-1 asumasera Parintii isihasti si rezumand experienta patristica a Bisericii lui Hristos, Sfantul Nicodim scrie:

"Dupa ce am vorbit despre corectarea simturilor noastre, urmeaza a vorbi aici si despre felul cum sa corectam imaginatia si memoria noastra; caci, potrivit aproape tuturor filosofilor, imaginatia si memoria nu sunt altceva decat impresii ale lucrurilor sensibile pe care le-am vazut, auzit, mirosit, gustat si pipait. Am putea asemana intrucatva suma perceptiilor noastre cu o pecete, iar imaginatia cu imprimarea pecetii. [...]

Sa stii ca, dupa cum Dumnezeu este in afara de toate simturile si lucrurile ce se simt, in afara de orice forma, culoare, distanta si loc, ca o fiinta fara forma si neinchipuita, fiind pretutindeni si mai presus de orice, tot astfel este dincolo de orice imaginatie. Prin urmare, sa stii ca imaginatia este o putere sufleteasca incapabila a se uni cu Dumnezeu, din pricina unor astfel de neajunsuri ale ei.

Sa stii ca Lucifer, cel ce fusese intaiul intre ingeri, aflandu-se la inceput mai presus de imaginatie si afara de orice forma, culoare si perceptie, ca minte rationala, imateriala, fara forma si fara trup, mai apoi ravnind in mintea sa sa devina intru totul egal cu Dumnezeu, a cazut in aceasta mult divizata, grosolana si multiforma imaginatie. Astfel, din inger fara forma, nematerial si nepatimas, a devenit diavol, oarecum material, pluriform si patimas.

De aceea este numit de catre dumnezeiestii Parinti pictor a toate, imitator a toate, sarpe cu multe chipuri, mancator al pamantului patimilor, nalucire, si alte nume de acest fel. [...]

Deci, invata din acestea, iubite, ca diferitele forme ale imaginatiei, dupa cum sunt inventii si nascociri ale diavolului, tot asa ii sunt lui si foarte pe plac. Pentru ca, dupa unii sfinti, imaginatia este puntea pe care trec demonii ucigatori si se amesteca in suflet, facandu-1 salas al gandurilor rele si al tuturor patimilor necurate, sufletesti si trupesti. [...]

O! Dar diavolul cel ucigator de oameni a facut ca, intocmai precum el a cazut prin imaginatie, tot asa si Adam sa-si inchipuie ca poate deveni egal cu Dumnezeu, si prin aceasta inchipuire sa cada. Astfel, din acea viata cugetatoare, ingereasca, indisolubila si statornica, a fost aruncat de diavol in imaginatia robita simturilor, multiforma si nestatornica, si in starea animalelor irationale. [...]

Omul, o data cazut intr-o astfel de stare, cine poate spune in cate patimi, rautati si greseli n-a fost aruncat prin imaginatie?

A umplut filosofia morala cu felurite amagiri, fizica cu multe opinii neadevarate, iar teologia cu dogme false.

Caci multi dintre cei vechi si dintre cei noi, dorind sa vorbeasca despre Dumnezeu si sa se ocupe indeosebi de adevarurile inalte si neinchipuite ale lui Dumnezeu, chiar inainte de a-si curati mintea de formele patimase si de feluritele inchipuiri ale lucrurilor care cad sub simturi, in locul adevarului au aflat minciuna. Raul cel mare este ca au imbratisat aceasta minciuna drept adevar. in loc de teologi, ei se arata a fi niste amagitori, bizuindu-se pe iscusinta mintii, cum zice Apostolul.

Deci, frate, daca doresti sa te eliberezi degraba de aceste patimi si rautati, daca voiesti sa te feresti de feluritele curse si mestesugiri ale diavolului si daca iubesti a te uni cu Dumnezeu si a dobandi dumnezeiasca luminare, atunci lupta-te din rasputeri a-ti goli mintea de orice forma, culoare si spatialitate. Pe scurt, de orice imaginatie si aducere aminte a lucrurilor bune sau rele, pentru ca toate acestea sunt plagi, umbre si neguri care intuneca puritatea, nobletea si stralucirea mintii. Nici o patima trupeasca sau sufleteasca nu poate patrunde in minte pe alta cale decat prin imaginarea lucrurilor senzoriale. Imaginatia si memoria sunt treptele inselaciunii vrajmasului, dar mai cu seama imaginatia: intr-insa este radacina oricarui pacat.

Sarguieste-te, deci, a-ti pastra mintea curata de orice imaginatie, asa cum a creat-o Dumnezeu."

Asadar, in vreme ce crestinii se feresc de imaginatie in timpul rugaciunii, toti gurusii si new age-istii, dimpotriva, o stimuleaza si o dezvolta prin diversele mijloace de "meditatie", considerand-o "vehicul" si mod de a se apropia de "Dumnezeu". Bineinteles, "Dumnezeul" lor este cu totul altul decat Hristos.

In zilele noastre asistam la o veritabila explozie de organizatii new age-iste care cultiva sistematic imaginatia in mintile adeptilor lor. in acest fel, Diavolul gaseste terenul cel mai prielnic pentru a-i "duce la cinema", cum obisnuia sa spuna batranul Paisie. Acest teren extrem de fertil va fi valorificat si de catre Antihrist, in scopul plasmuirii falselor sale minuni. Sfantul Apostol Pavel scrie in cea de-a doua sa epistola catre tesaloniceni ca aratarea lui Antihrist va fi insotita de false minuni care se vor savarsi prin lucrarea Diavolului: Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui Satan, insotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase, si de amagiri nelegiuite, pentru fiii pierzarii, fiindca n-au primit iubirea adevarului (II Tes. 2,9-10).

Asadar, analiza acestor aspecte legate de meditatia orientala si rugaciunea crestina reveleaza o data in plus antiteza fundamentala dintre cele doua religii. Pe cat difera lumina de intuneric si Dumnezeu de Diavol, pe atat difera Biserica lui Hristos de paganismul hindus si de sectele new age-iste.

Carti Ortodoxe

Cuprins