METODA INVATATURII BATRANULUI - DUHUL SFANT

La inceputul relatiei noastre duhovnicesti, parintele Paisie imi vorbea foarte putin. Cuvintele sale nu aflau in sufletul meu loc prielnic pentru a rodi.

De aceea, la inceput a cautat sa creeze un astfel de loc in sufletul meu. Cum a facut-o? Prin rugaciunea sa. Rugaciunea care izvora din inima sa neprihanita producea minuni.

Prin rugaciunea lui, asadar, dobandeam eu trairi si experiente duhovnicesti. Oriunde m-as fi aflat - in Sfantul Munte, in Tesalonic sau in India - simteam rugaciunea lui rasfrangandu-se asupra mea si acoperindu-ma cu o negraita dulceata si bucurie. Cateodata mi se intampla chiar si in vis, iar prezenta rugaciunii sale era atat de intensa incat ma trezea.

Alteori semana cu o adiere suava, inmiresmata. Cateodata de scurta durata, cateodata mai indelungata. Era o infinita diversitate. intotdeauna insa partea rationala ramanea in planul secund. Mai intai se petreceau "evenimentele duhovnicesti". Sufletul invata, cunostea in profunzime, iar apoi ratiunea, ca o buna slujitoare a lui, se straduia sa ordoneze, sa explice, sa exprime in ganduri si cuvinte aceste taine pe care sufletul le traia.

Dar ce inteleg cand spun ca rugaciunea batranului ma invata? Ce inseamna "rugaciunea lui"?

Era gandul lui care se indrepta spre mine? Era sufletul sau care venea si se atingea de al meu? Nu cumva exista inca ceva, o alta prezenta, o alta persoana, o alta putere? Ce se intampla, exact, in aceste clipe minunate?

Cine poate cu adevarat sa raspunda la aceste intrebari in toata adancimea si largimea lor? Doar cineva care s-ar afla la masurile duhovnicesti ale batranului. Eu voi vorbi numai pana acolo unde am trait, pana acolo unde evenimentele mi-au ingaduit sa inteleg.

Calitatile sufletului parintelui Paisie depaseau firea umana in sensul ei obisnuit. Sufletul sau era unit in chip desavarsit cu Duhul Sfant, cu Hristos, cu Dumnezeu.

Isi curatise deplin sufletul de mizeria spirituala, de intunericul duhovnicesc, de mocirla patimilor (adica mandria, egoismul, iubirea de stapanire, iubirea de argint, iubirea de placere, slava desarta, lenevia, lacomia pantecelui s.a.m.d.). Prin efortul acesta, legat nemijlocit de participarea permanenta la Tainele Bisericii Ortodoxe, si mai ales la Sfanta impartasanie, parintele Paisie il purta inlauntrul sau pe Hristos, pe Duhul Sfant, pe Dumnezeu. Era purtator-de-Dumnezeu: unde se afla parintele Paisie, acolo Se manifesta Duhul Sfant, Dumnezeu.

Astfel, fagaduinta pe care Iisus Hristos le-a facut-o tuturor ucenicilor Sai din toate veacurile (Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el - Ioan 6, 56) era o realitate zilnica pentru el.

Aceasta potenta, pe care o au toti crestinii ortodocsi, parintele Paisie o adusese la stadiul ultim, acela de act. Cu alte cuvinte, o transformase, la capatul unor mari osteneli, din posibilitate in realitate.

Ceea ce parintele Paisie nazuia in sufletul sau, Duhul Sfant implinea. Ceea ce sufletul sau atingea, primea atingerea Duhului Sfant.

Cunostinta batranului era cunostinta Duhului Sfant, aflat din belsug in sufletul sau. Cand stateai alaturi de el, simteai stralucirea Duhului Sfant revarsandu-se peste tine, transfigurandu-te. Atunci cand ma aflam departe de el, vointa batranului, exprimata in rugaciunea sa, devenea un canal prin care se transmiteau in sufletul meu energii dumnezeiesti. Puterea batranului era Hristos, Care locuia inlauntrul sau.

Batranul lucra cu Dumnezeu, si Dumnezeu locuia inlauntrul sau.

De aceea cred ca insusi harul lui Hristos, Duhul Adevarului, Duhul Sfant m-a invatat, prin rugaciunile parintelui Paisie.

De altminteri, aceasta propovaduieste si Evanghelia.

Era profetit de catre prorocii Vechiului Testament, cu secole inainte de a Se arata Domnul Iisus Hristos, ca Dumnezeu va trimite Duhul Sau oamenilor in vremea intruparii lui Hristos. Domnul le-a amintit aceste profetii iudeilor, zicand: Scris este in proroci: Si vor fi toti invatati de Dumnezeu (Ioan 6, 45).

Mai tarziu, adresandu-Se ucenicilor, Hristos le-a zis: inca multe am a va spune, dar acum nu puteti sa le purtati. Iar cand va veni Acela, Duhul Adevarului, va va calauzi la tot adevarul (Ioan 16, 12-13).

Si, inainte de jertfa Sa pe cruce din iubire pentru intreaga omenire, vorbindu-le ucenicilor Sai intristati, a spus: Si Eu voi ruga pe Tatal Meu, si alt Mangaietor va va da voua ca sa fie cu voi in veac, Duhul Adevarului, pe Care lumea nu poate sa-L primeasca, pentru ca nu-L vede, nici nu-L cunoaste; voi il cunoasteti, ca ramane la voi si in voi va fi! (Ioan 14, 16-17).

Dupa ani de zile, infatisandu-le activitatea sa celorlalti crestini, Apostolul Petru povestea: Si cand am inceput eu sa vorbesc, Duhul Sfant a cazut peste ei, ca si peste noi la inceput. Si mi-am adus aminte de cuvantul Domnului, cand zicea: Ioan a botezat cu apa; voi insa va veti boteza cu Duh Sfant. Deci, daca Dumnezeu a dat lor acelasi dar ca si noua, acelora care au crezut in Domnul Iisus Hristos, cine eram eu ca sa-L pot opri pe Dumnezeu? (Fapte 11, 15-17).

In cele din urma, daca Dumnezeu nu-Si pune mana Sa, in chipul stiut de El, mai mult sau mai putin vadit, atunci ii este cu neputinta omului sa descopere adevarul, sa ajunga si sa ramana credincios pana la sfarsit lui Iisus Hristos, unicul mantuitor al omenirii. Noi trebuie sa cerem tocmai ajutorul lui Dumnezeu.

Lucrurile pe care le invata intr-o clipa harul dumnezeiesc, Duhul Sfant, sunt adanci si necuprinse, astfel incat ele nu incap in cuvinte omenesti, si nici macar in ratiunea omeneasca limitata care a creat aceste cuvinte.

Cea dintai lectie importanta este ca exista Duhul Sfant. Aceasta o traiesti, este de domeniul evidentei. Exact asa precum stii ca exista lumina soarelui, pentru ca o vezi, precum stii ca focul incalzeste, pentru ca o simti pe pielea ta.

Diferenta consta in faptul ca evidenta Duhului Sfant, atunci cand il traiesti pe viu, este de mii de ori mai izbitoare.

Tot asa precum atunci cand cineva, vazand obiectele lumii materiale cu ajutorul - sau mai degraba din pricina - luminii soarelui, dobandeste in acelasi timp si o cunoastere si o experienta a luminii insasi, exact in acelasi fel, atunci cand cineva cunoaste taina lumii duhovnicesti prin Duhul Sfant, dobandeste totodata si o cunoastere si o experienta a Duhului Sfant insusi.

Este dificil sa-i explice cineva unuia care s-a nascut orb ce inseamna "lumina", ce inseamna "a vedea". De oricata elocinta ar dispune, el ii va putea transmite extrem de putine date individului orb. insa, daca printr-o operatie reusita va izbuti sa-1 faca sa vada, atunci nu mai trebuie sa-i explice nimic. Cel care mai inainte fusese orb, cunoaste acum el insusi. Are o traire si o experienta personala. Acum cunoaste fara explicatii rationale, care se dovedesc de prisos si chiar obositoare.

In chip asemanator se intampla si cu Duhul Sfant.

Cel ce trupeste este orb isi cunoaste orbirea sa, caci ii aude pe ceilalti oameni vorbind despre lumina, culori, soare, zi, noapte. Din toate acestea isi da seama ca se petrece in aceasta viata ceva foarte important, pe care insa el nu este in stare sa-1 cunoasca.

Noi, cei orbi duhovniceste, ne aflam intr-o situatie mai dificila. Nu cunoastem ca suntem orbi duhovniceste, astfel incat sa ne cautam cu ardoare tamaduirea. Este tocmai motivul pentru care cei mai multi dintre noi ne astupam urechile, ne inchidem sufletul fata de Hristos, Care ne vorbeste despre lumea duhovniceasca si despre viata vesnica. Traim si murim in intunericul nostru duhovnicesc, fara a cunoaste vreodata Lumina lumii, pe Duhul Sfant, pe Dumnezeu.-

Desigur, exista trepte diferite ale participarii noastre la aceasta Lumina a lumii. Contemplarea luminii necreate este considerata a fi cea mai inalta culme duhovniceasca. Odata, intrebat de mine despre acest subiect, parintele Paisie mi-a relatat o experienta de-a sa:

"Eram la chilie (este vorba despre Chilia lui Ipatie, mai sus de Katunakia - n.a.). Ma rugam, cand am vazut lumina necreata. La un moment dat, cand ea s-a retras, am privit in jurul meu si mi s-a parut ca e semiintuneric. O fi apus soarele, imi zic. Ridic ochii si... ce sa vad? Soarele se afla pe mijlocul boltii. Era luna iulie, toiul verii, si mie mi se parea semiintuneric. Mi se adaptasera ochii la cealalta lumina. Ca sa-ti dai seama cat de intensa a fost...".

Reaua mea intentie mi-a creat o multime de pacate personale, care deschisesera un adevarat abis intre mine si Dumnezeu. Rugaciunea batranului, avand ca "material" mila lui Dumnezeu, "cladea" podul peste abisul pacatelor, prin care primeam darurile iubirii lui Dumnezeu.

Carti Ortodoxe

Cuprins