MICILE HARISME ALE BATRANULUI

Darurile sunt felurite, dar acelasi Duh. Si felurite slujiri sunt, dar acelasi Domn. Si lucrarile sunt felurite, dar este acelasi Dumnezeu Care lucreaza toate in toti.

(I Cor. 12,4-6)

Parintele Paisie avea multe harisme duhovnicesti. Cele mai inalte dintre ele erau greu de priceput pentru oamenii obisnuiti. De obicei, ele erau intelese si pretuite duhovniceste de catre monahii ortodocsi inaintati pe calea lui Hristos. Pentru noi, restul, se aflau atat de sus fata de posibilitatile noastre personale, incat nu le puteam percepe, si ne ramaneau astfel necunoscute.

Avea insa si unele harisme duhovnicesti pe care multi le percepeau. De pilda, batranul cunostea cine erau oamenii care veneau sa-1 viziteze, ce gandeau, ce problema ii preocupa si care era solutia ei.

La inceput eram impresionat de aceste harisme. Mai tarziu, intrucat se manifestau atat de des, zilnic, le acceptam ca pe un element firesc al vietii noastre.

Candva, simtindu-ma stanjenit intrucat mi se parea ca il obosesc, s-a intors si mi-a zis:

- Nu te necaji, eu stiu cine vine, cum ii cheama, ce serviciu au, ce probleme, ce gandesc, si toate celelalte... Insa ii las sa vorbeasca, sa le spuna, ca sa se usureze putin.

Catre sfarsit imi devenise aproape obisnuinta sa nu-i mai fac cunoscuta deloc problema, ci sa merg sa ascult direct raspunsul.

Intamplarile de acest gen sunt foarte multe. Voi evoca doar trei dintre ele.

Cataiful

Era in Postul Mare, inainte de Pasti. Ma instalasem singur intr-o chilie din padure, la doua ore departare de chilia batranului. incercam sa ma indeletnicesc cu rugaciunea.

Dupa patru saptamani de post si asceza, in timpul rugaciunii am primit un atac, o ispita mult mai intensa decat celelalte; m-am temut sa nu patesc vreun rau.

"Oare batranul sa-si fi dat seama?", ma intrebam. "Ei, sigur stie", imi raspundeam tot eu.

insa frica, pe de-o parte, si dorinta mea de a-1 vedea, pe de alta parte, m-au facut sa hotarasc: "Ma duc sa-1 vad, asa... pentru siguranta".

Am pornit deci, pe jos, pe cararile Sfantului Munte, pentru a-1 intalni. La capatul acestui rastimp de post aspru, mi se ivise de cateva zile dorinta sa mananc un cataif. "Unde sa gasesti prajituri in Sfantul Munte?!", ma gandeam. "Daca eram la manastire, si daca nu era Postul Mare, poate s-ar fi aflat ceva. Dar aici, in padure... poti sa-ti iei gandul!", imi spuneam in sine.

Aceasta dorinta a devenit insa ardenta inlauntrul meu. Nu ma puteam gandi la nimic altceva. Mintea imi era parca focalizata pe aceasta idee. "Ah, de-as fi avut un cataif...", si iar de la capat. Ma straduiam sa-mi concentrez mintea la cuvintele rugaciunii ("Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma"), dar nu reuseam mai mult de un minut, doua. Situatia era absolut rizibila, dar lupta se dovedea dificila. in felul acesta am mers pe jos cele doua ore. Deodata am zarit chiliuta batranului.

Am redevenit serios. "Ia sa pun ordine in ceea ce am sa-1 intreb, ca sa nu-1 obosesc peste masura", mi-am spus in sinea mea. intr-adevar, am uitat de cataif si m-am umplut de bucurie in asteptarea intalnirii.

M-am bucurat si mai mult cand am ajuns la poarta din spate a curtii si am vazut ca nu mai era nimeni. il voi avea pe parintele Paisie numai pentru mine. intreg al meu! Ce noroc!

Am tras clopotelul si am asteptat alaturi, ca sa ma recunoasca. Batranul a facut un zgomot inauntru, ca sa-mi dau seama ca este in casa. A intarziat putin. Brusc, a deschis putin usa, a scos capul incet-incet, strengareste, si m-a privit cateva clipe; a inceput sa rada si a inchis usa la loc.

il asteptam, deci, sa iasa. De aceasta data a iesit serios. Cu un aer oficial. Aveam destule zile de cand nu-1 vazusem. ii sorbeam chipul cu nesat. Tinea amandoua mainile intinse inainte. A inceput sa le miste in sus si in jos. Deodata l-a apucat rasul si s-a oprit. Apoi a redevenit serios si a continuat sa paseasca incet-incet, cu ifos protocolar. isi tot misca mainile in sus si in jos, ca sa-mi atraga atentia. Tinea ceva in ele. Eu eram mai jos si nu puteam vedea.

A ajuns langa mine. Cu greu isi stapanea rasul. isi cobora putin cate putin mainile si, de indata ce incercam sa ma uit la ce tinea, le ridica repede mai sus de capul meu.

Radeam. Am inceput sa ne jucam, eu straduindu-ma sa vad ce tine, iar el coborand si ridicand mainile. Eram bucurosi.

Le-a coborat brusc si... ce sa vad? Pe o farfurioara de cafea - mult ravnitul cataif insiropat! M-am pierdut...

- Hai, mananca-1 repede, sa nu vada cineva si sa se sminteasca, mi-a spus razand.

Am intrat in curte, am luat cataiful si, impreuna cu el, mi-am primit si lectia.

"Mai, prostule", imi ziceam in gand, "batranul cunoaste pana si cea mai neinsemnata dorinta a ta, si daca ti se intampla ceva duhovnicesc, daca ar exista vreo primejdie duhovniceasca, tocmai el sa nu stie? A cunoscut pana si pofta ta dupa prajitura, si sa nu simta lupta ta duhovniceasca?", ma intrebam rusinat. "De altfel, cum ai scapat de atacurile demonilor? Esti ridicol daca socotesti ca de tine s-au temut si au luat-o la fuga asa de repede. Si-a pus batranul umarul, intr-un chip duhovnicesc, si te-a acoperit cu rugaciunea sa, prostule, chiar daca tu nu ti-ai dat seama". Acestea si altele asemenea cugetam, in vreme ce maneam cataiful.

Parintele ma privea cu dragoste. Mi-a dat si o mica scatoalca peste cap, din acelea "duhovnicesti", care imi faceau mare placere. M-am rusinat, desigur, sa-1 intreb cum ajunsese cataiful la chilia sa, intr-o asemenea perioada... M-am temut de raspunsul pe care as fi putut sa-1 aud.

Astfel, cu aceasta gluma, batranul mi-a dat o foarte serioasa lectie duhovniceasca. inlauntrul sufletului meu s-a inradacinat si s-a adancit increderea in persoana lui. Era un povatuitor duhovnicesc neinselat. Marea sa iubire se manifesta si printr-o imensa grija fata de fiii sai duhovnicesti. Prin harul lui Dumnezeu, distantele geografice se anulau si batranul cunostea ce se petrece in sufletul fiecarui fiu al sau.

Jeep-ul si bicicleta

Alta data, cuprins de lenevie, am inceput sa ma gandesc ca ar fi bine sa plec din Munte si sa ma intorc in lume, la tot confortul material de rigoare. "imi voi lua o bicicleta sa fac plimbari pe tarm, si un Jeep, ca sa plec in excursii la munte", ma gandeam. Fiindca aceste ganduri incepeau sa ma preseze, si fiindca se adaugasera si alte probleme, mi-am zis ca ar fi oportun sa-1 intalnesc pe batran.

Am mers la chilia sa, dar nu era acolo. M-am gandit sa trec si pe la o chilie vecina, unde avea obiceiul sa se mai duca uneori.

I-am vazut de departe. Parintele Paisie, sezand pe o buturuga afara, in curte, citea, iar ceilalti - in picioare -ascultau cu atentie. Erau absorbiti. Am inaintat si m-am oprit la vreo trei-patru metri departare, ca sa nu-i deranjez. La un moment dat, batranul s-a oprit din lectura, a ridicat capul, m-a privit si mi-a spus:

- Bun venit! Cu ce ai sosit? Cu Jeep-ul sau cu bicicleta?

Ceilalti monahi au ras, socotind ca glumeste. Eu insa am inteles ca imi cunostea gandurile. M-am rusinat si ma gandeam: "De ce n-am mai avut eu un pic de rabdare?".

Apoi a continuat lectura si mi-a facut semn sa ma apropii ca sa ascult. Erau insemnarile cuiva care fusese mai inainte adventist si care dezvaluia vicleniile organizatiei "Turnul de veghe".

S-a intors zambind si mi-a spus cu subinteles:

- De ce n-ai mai avut un pic de rabdare?

A ras, m-a privit si a continuat:

- Ca sa ajungi inainte de a se termina lectura, ai venit repede-repede cu Jeep-ul si cu bicicleta?

Am inteles ca imi urmarea gandurile. M-am rusinat.

Am inceput cu totii sa radem... Bineinteles, pentru motive diferite. Ceilalti n-au banuit nimic din ceea ce se intamplase intre mine si batranul.

Scrisoarea

Un prieten din America avea de infruntat niste probleme foarte serioase. Era cunoscut parintelui Paisie de multi ani. A trimis o scrisoare urgenta unui monah din Sfantul Munte, cu rugamintea de a merge la parintele Paisie sa-1 intrebe despre doua-trei probleme concrete, si sa-i raspunda apoi telefonic.

intr-adevar, acest monah s-a dus fara intarziere la chilia parintelui. Batranul i-a deschis indata si, fara sa piarda timpul, i-a spus:

- Ia si scrie, ca nu cumva sa uiti.

Si a inceput sa-i raspunda la scrisoare, inainte ca celalalt sa apuce sa-i spuna vreo vorba despre ceva: nici din ce motiv a venit, nici cine l-a trimis, nici ce continea scrisoarea.

Batranul era chiar nelinistit si, inainte de a raspunde la intrebarile prietenului, a zis:

- Spune-i sa se intoarca repede, cu primul avion.

Masonii i-au hotarat moartea. Hotararea a fost deja luata, acum cauta doar prilejul potrivit.

Povestiri ale unor cunoscuti de-ai mei

Batranul primea scrisori din toata lumea. Saculete intregi. Fireste, se afla in imposibilitatea de a raspunde. Erau atat de multe! Cunostea insa ce cuprindeau scrisorile, si le raspundea tuturor in chip miraculos, solutionand problemele prin rugaciune.

- Un cunoscut ajunsese in mari incurcaturi prin implicarea sa in Miscarea Scientologica. il intalnisem la parintele Paisie. Mai tarziu, pe cand se confrunta cu o mare dificultate, a trimis o scrisoare batranului si i-a cerut ajutorul. Problema s-a rezolvat absolut miraculos. O marturisea, mai tarziu, amicul insusi: "...acesta a fost un mare dar de la parintele Paisie".

- O cunostinta de la Universitate, feminista convinsa, cu totul instrainata de Hristos si de Biserica Sa, avea de infruntat, impreuna cu familia, serioase probleme sociale si economice. Hotarase chiar sa se sinucida.

"Am auzit undeva despre batranul; m-am apucat atunci si i-am expediat o scrisoare. Nu cunosteam adresa. Am scris atat: P. Paisie, Sfantul Munte. Daca e sa mearga - merge..., m-am gandit.

N-a trecut mult timp si au incetat certurile in familie, ne-am linistit intre noi. Cand mi-am dat seama, am fost uimita. De atunci am inceput sa ma interesez si sa-L caut pe Hristos", a marturisit ea.

- Era un om a carui meserie consta in comercializarea filmelor pornografice. Castiga multi bani.

Mi-a spus el insusi povestea lui:

"Auzisem despre parintele Paisie si mi-am zis: O sa merg sa-i spun eu vreo doua calugarului, sa ma tina minte!. M-am dus, asadar, impreuna cu alti doi amici, pentru prima data acolo. Batranul ne-a primit pe toti trei in curte.

- Sedeti, ne-a spus, sa aduc ceva sa va tratez.

Eu cautam prilejul sa-1 iau peste picior. I-a tratat mai intai pe ceilalti doi si, indata ce a ajuns in fata mea, a intors farfuriuta si a azvarlit prajitura in noroi.

- Mi-a cazut, a zis. Nu conteaza, ia-o si mananc-o.

M-am simtit jignit.

- Cum, sa o mananc .cu noroi?

- Dar ce, tu nu-i servesti pe oameni cu noroi? mi-a raspuns aspru.

M-am pierdut, eram naucit. M-am ridicat si am plecat! A doua zi m-am dus din nou. Mi le-a spus pe toate mult mai detailat de data asta. Mi-a fugit pamantul de sub picioare. Ce sa fac?, l-am intrebat. Mai intai de toate sa termini definitiv cu aceasta... treaba, apoi vino sa stam de vorba.

M-am intors in Tesalonic. Am inchis magazinul si am inceput sa caut un serviciu nou. Dupa o luna m-am intors la parintele si l-am gasit. Mi-a spus ca trebuie sa ma spovedesc, si m-a pus intr-o randuiala duhovniceasca".

Omul era deja foarte schimbat. Era acum un crestin fericit si constiincios.

Sunt nenumarate astfel de intamplari. Multi oameni le-au trait. Deseori, cand mergeam la batranul si asteptam sa ne vina randul pentru a ne primi, se gasea cate cineva sa relateze o asemenea experienta personala. Daca le-am aduna pe toate laolalta, ar rezulta o carte uriasa.

Carti Ortodoxe

Cuprins