MOS ILIE

Barbatul acesta era cunoscut in tot orasul. Unii il socoteau nebun, altii aveau dubii serioase in aceasta privinta. Toti cadeau insa de acord ca era un om "foarte citit". Impresionati de stralucitele sale raspunsuri si explicatii, multi dintre concitadini exclamau: "A innebunit de la prea multa carte!". Circulau pe seama sa istorii ciudate, care starneau curiozitatea multora. Se incetatenise chiar banuiala ca era sfant.

Locuia la poalele muntelui, langa ultimele case ale orasului. Nu avea un adapost propriu-zis, dupa cum nu avea nimic al sau in afara de zdrentele pe care le purta atat vara cat si iarna. Dormea pe pamant. Manca orice i se dadea. Cea mai mare parte a timpului si-o petrecea in deplina singuratate.

Eu mi-l amintesc inca de pe vremea cand eram copil. incovoiat de spate, se tara incet-incet, ca un melc. Copiii il iubeau si intrau chiar in vorba cu el.

Candva, in primele clase primare, l-am intalnit pe drum mergand invers, cu spatele inainte, precum obisnuia adesea. inca de pe atunci era cocosat.

- Mos Ilie, de ce mergi invers? l-am intrebat.

- Pentru ca ma ispiteste Diavolul si nu vreau sa-l vad, mi-a raspuns. Uite, e acolo, nu-l vezi? - si mi-a aratat un punct anume.

M-am uitat catre locul pe care mi-l indicase, am simtit un fior de teama, insa n-am vazut nimic.

- Nu-l vezi? a intrebat din nou.

- Nu! am raspuns si m-am indepartat speriat.

Ani de zile mai tarziu, pe cand eram la gimnaziu, niste colegi mai slabi la invatatura au iesit foarte bucurosi din sala in care tocmai dadusem teza la fizica. Strigau plini de bucurie. Trecusera cu succes ceea ce se anuntase a fi pentru ei o mare incercare. Povesteau cum, in ajun, Mos Ilie le spusese subiectele care urmau sa le fie date la doua dintre teze. Nu-i credeam, insa ei se jurau cu emfaza, relatand in detaliu convorbirea pe care o purtasera cu batranul. Au inceput de atunci sa-l viziteze multi copii dornici de a li se dezvalui subiectele la diverse materii. Pe acestia insa, Mos Ilie ii indemna sa invete temeinic si, daca insistau in continuare, ii trimitea la icoana Maicii Domnului sa se roage pentru ajutor.

In general, se istoriseau multe intamplari iesite din comun despre Mos Ilie. Existau insa si multe amanunte neclare, de natura sa nasca indoieli, intrucat batranul isi impana conversatiile cu multe cuvinte lipsite de sens ori greu de inteles. insa, in ciuda tuturor controverselor, exista un numar insemnat de oameni inteligenti si cultivati care mergeau regulat sa discute cu el. Eu cunoscusem doua situatii ale unor prieteni care atestau cu tarie ca Mos Ilie ii ajutase cu sfaturile pe care le strecurase printre cuvintele sale "nebunesti", referindu-se la niste subiecte si probleme personale pe care ei nici macar nu apucasera inca sa i le dezvaluie. Unul dintre acestia chiar ne asigura ca fiica sa cea mica, pe atunci eleva la scoala primara, devenise invatatoare exact in circumstantele pe care le prezisese Mos Ilie cu multi ani inainte. La fel se intamplase si cu o problema intima a familiei lor, care dupa ani de zile a avut deznodamantul prevazut cu precizie de catre batranul hoinar.

Modul sau de viata imi amintea de sfintii "nebuni pentru Hristos", care renuntau la absolut toate avutiile pamantesti si cutreierau din loc in loc, supunandu-se unor mari privatiuni si simuland in public prostia si nebunia, pentru a cunoaste toate treptele umilintei si ale instrainarii. Era o forma de asceza asumata de un numar foarte restrans de persoane, tocmai intrucat cerea totala lepadare de sine si presupunea deja existenta unor foarte solide temelii duhovnicesti.

Aveam sa-l intalnesc din nou pe Mos Ilie intr-o mica magazie, cu putin inainte de a pleca in India. Mi-a povestit atunci multe lucruri din viata sa. Fusese secretar intr-un sat, inainte de 1940. Odata, pe camp, mergand dintr-un sat in altul, l-au atacat cainii. A fost nevoit sa se urce intr-un copac. Toata noaptea s-a rugat acolo si a cantat imnuri catre Maica Domnului. I-a compus el insusi o cantare frumoasa, pe care mi-a psalmodiat-o.

Pe timpul ocupatiei a stat in oras. intr-una din zile, si-a parasit salasul improvizat pentru a rezolva niste treburi. Drumul pe care il avea de strabatut trecea pe la marginea orasului, pe langa munte. Acolo i s-a aratat insasi Preasfanta Fecioara. A ramas incremenit de uimire, intre timp, englezii bombardasera orasul, in incercarea de a lovi gara unde se adapostisera multi germani. Dupa bombardament, Mos Ilie si-a continuat drumul si a ajuns la cladirea unde avea treaba. Insa nu mai exista acolo nimic altceva decat o groapa imensa. Cladirea fusese distrusa de bombardament. Daca nu l-ar fi intarziat Preacurata, ar fi fost ucis... In locul unde i s-a aratat Maica Domnului, a zidit o bisericuta pe care a numit-o "Preasfanta Milostiva". Langa aceasta bisericuta alesese sa-si duca mai departe traiul.

Mi-a povestit apoi despre calatoria pe care o facuse demult in Sfantul Munte. De-a lungul conversatiei noastre, isi lua deseori ragazuri in care rostea rugaciunea "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma". Mi-a trecut atunci prin minte sa exersez si eu tehnicile pe care le deprinsesem in urma cu cateva luni la cursurile de Mind Control. M-am convins insa cu stupefactie ca nu puteam lucra practic nimic in preajma lui. Nu se intampla absolut nimic.

- Sa nu te duci in India, mi-a spus. Acolo au sa te manance ca pe o leguma.

I-am vorbit despre parintele Paisie. Desi nu iesise vreodata din oras, a aratat ca-1 cunoaste bine.

- O, acesta ne-a intrecut pe toti cu mult! Sa-i spui sa faca si pentru mine o rugaciune. Sa-mi trimita si un sirag de matanii.

Am petrecut impreuna cu el vreme de trei ore, rastimp in care m-a invatat multe lucruri despre ceea ce inseamna o adevarata vietuire crestina.

Nu l-am ascultat, insa, si am plecat in India. Iata imprejurarile in care l-am intalnit din nou, imediat dupa "operatia" batranului Paisie:

Mos Ilie straluceste

In dimineata urmatoare "operatiei" pe care mi-a facut-o parintele, m-am trezit intr-o stare aproape paradisiaca. Binecuvantarea batranului era inca asupra mea. Ma simteam minunat, plin de pace si de iubire pentru intreaga faptura.

M-am sculat cu intentia de a merge intr-o plimbare pe munte. L-am intalnit in strada pe Mos Ilie - "cel mai mic om al orasului", asa cum obisnuia sa se autointituleze.

Zdrentaros, cu parul si barba lungi si murdare, garbovit, asezat pe bordura unui trotuar, aprinsese focul intr-o tinichea. Copiii isi parasisera jocul si il inconjurasera. Le vorbea cu capul plecat, aruncandu-le cand si cand cate o privire.

Plin de uimire, l-am vazut invaluit intr-o lumina imateriala. O lumina asemanatoare celei pe care o raspandea batranul Paisie, doar ca era mai mica in dimensiune si intensitate. Stralucitoare, translucida, suava, emanand bucurie. Era harul care se revarsa din el si ii atragea ca un magnet pe copii. Mi se confirma definitiv ca Mos Ilie era un om duhovnicesc, care isi ascundea marea lucrare launtrica sub acoperamantul nebuniei, spre a fugi de laudele si cinstirea oamenilor, de slava desarta; il iubea pe Dumnezeu intr-o asemenea masura incat renuntase de buna voie la toate desfatarile acestei lumi.

M-am apropiat de el cu bucurie si cu familiaritatea pe care mi-o inspira harul.

- Sanatate, Mos Ilie! i-am strigat.

Si-a ridicat surprins capul. A recunoscut intr-o clipita binecuvantarea batranului Paisie care era asupra mea si m-a privit cu intensitate si nedumerire.

- Parintele Paisie m-a facut astfel, ieri seara, i-am spus.

- Da! Acesta ne intrece pe toti.

Am stat apoi putin de vorba. La un moment dat i-am zis:

- Mos Ilie, te vad stralucind. Izvoraste o lumina dinlauntrul tau.

N-a spus nimic. Si-a plecat capul stanjenit, rusinat. La scurt timp ne-am despartit, si mi-am continuat plimbarea.

Carti Ortodoxe

Cuprins