PRIMELE MELE INCERCARI DUHOVNICESTI

"Zgomotele"

Imi amintesc ca, impresionat de persoana batranului Paisie, m-am apucat sa citesc cu ardoare si entuziasm "Viata Parintelui Arsenie" (cel din Farasa Capadociei), imediat ce am aflat ca fusese scrisa de batranul.

M-am inchis singur intr-o chilie a manastirii Kutlumusi - cea mai apropiata manastire de chilia parintelui, si m-am lasat absorbit de carte.

Citeam si eram impresionat. "Mai, omule, n-au numai yoghinii puteri. Si parintele acesta de aici trebuie ca a fost un mare yoghin", ma gandeam. Parcursesem de-a lungul timpului diverse carti hinduse despre yoghini celebri; era acum pentru prima data cand citeam despre un sfant crestin. imi spuneam cu mirare: "Va sa zica, exista si in Grecia, si in crestinism, oameni atat de evoluati spiritual!" (Pe atunci nu eram apt sa operez distinctiile fundamentale dintre un sfant ortodox si un guru hindus; imi parea cam acelasi lucru).

Am continuat lectura si eram tot mai impresionat de viata sfanta a parintelui Arsenie. Deodata am inceput sa aud zgomote in camera. Era ca si cand ar fi bubuit mici petarde. Am sarit uimit in picioare si am inceput sa ma uit cu neliniste si mirare in jurul meu. Nu puteam localiza nimic. Au continuat sa bubuie in aer in fata mea, langa urechea mea, sus, jos, in stanga, in dreapta. Ziua in amiaza mare. Priveam ca un buimac imprejurul meu. Ma cuprinsesera ingrijorarea si teama.

Am parasit camera si am pornit pe cararea catre chilia batranului.

- Parinte, asta si asta mi s-a intamplat, i-am spus nelinistit.

A ras.

- Nu te teme, dracul te ispiteste! A vazut folosul pe care il dobandea sufletul tau citind cartea si a incercat sa te opreasca. Nu te speria, nu-i nimic.

M-a luat in bratele sale si m-a binecuvantat cu semnul crucii, dupa care am plecat linistit.

"Sa existe intr-adevar Diavolul, precum imi zice batranul?", ma intrebam pe drum. Desigur, n-am admis pana la urma explicatia batranului. "Diavolul?! In secolul XX?". Mintea mea nu putea accepta; cultura, educatia, ideologia, viziunea mea asupra lumii nu-mi permiteau o asemenea concluzie. Mi se parea prea fortata. Pe de alta parte, ce fusese ceea ce mi se intamplase? Nu puteam ignora tocmai propria-mi experienta... Impas, nedumerire... "Lasa, sa vedem mai departe. Lucrul acesta are nevoie de cercetare", m-am gandit.



"Urletele"

Altadata, aflandu-ma tot la Kutlumusi, stateam singur in camera si citeam o carte crestina. Deodata mi s-a nascut dorinta de a ma ruga. "Sa incerc, m-am gandit, si modelul crestin, sa vedem ce diferenta este intre rugaciune si meditatie. Sa o simt in practica". Bineinteles, nu stiam cum se face rugaciunea. Cunosteam destule despre meditatie, dar nimic despre rugaciune. "Am sa ingenunchez", ma gandeam, "si am sa-I vorbesc lui Hristos. De altminteri, Hristos este bun! Fie ca a fost un mare yoghin, fie ca a fost orice altceva, sigur a fost bun. N-am de ce sa ma tem".

M-am ridicat din pat si am ingenuncheat. indata ce am atins cu genunchii podeaua, am auzit niste urlete salbatice de dincolo de fereastra. Am sarit inspaimantat. M-am uitat imediat afara pe fereastra. Era miezul zilei, cald, nu trecea nimeni si nu circula nimic pe o distanta mare. Doar ca urletele se auzeau in continuare. in prima instanta, am fost terifiat...

"Lasa... ce ma incurc eu cu rugaciunile astea?". M-am oprit; se spulberase orice dispozitie spre rugaciune. Fusese suficient sa primesc o amenintare viguroasa din partea unui "ceva" salbatic si necunoscut.

"Ce se intampla?". Orbecaiam, luptandu-ma haotic cu cineva necunoscut. Cedasem. Am simtit ca incercasem sa fac un pas mic, sa intru intr-un taram spiritual, si cineva mi-a inchis salbatic usa in nas. Nu eram deloc bine primit.

Faptul ma rodea pe dinauntru. "Ce-a fost asta?". Nu puteam sa o ignor. Se intamplase.

Dupa cateva zile am mers din nou la batranul.

- Parinte, mi s-a intamplat cutare si cutare.

M-a privit cu multa dragoste. M-a luat de mana si ma privea in ochi. Desi ma rusinam, il priveam si eu, bucurandu-ma mult. Simteam marea sa dragoste si imensa lui grija pentru mine.

- Nu te teme, demonii sunt! Vor sa te sperie ca sa n-o apuci pe drumul cel bun. Dar nu ingaduie Dumnezeu sa faca vreun rau. Sunt legati. Numai sa urle precum cainii mai pot. Nu-ti fie teama!

Langa batranul nu ma temeam. De altfel, in general nu ma temeam. Poate din necunoasterea primejdiei, poate din usuratate.

Intamplarea a trecut, dar la capat n-am scos-o. Pe batran il simpatizam mult, insa cuvintele lui nu le credeam. Nu gaseau ecou inlauntrul meu... Pendulam suspendat, nu paseam in nici o directie. Nu stiam ce sa cred, cum sa-mi explic evenimentele...

Vizitatorul nocturn

Ma aflam gazduit pentru cateva zile la manastirea Stavronikita, pe malul marii. intr-o dupa-amiaza, am aflat ocazia sa stau de vorba cu un monah venerabil. Eram singuri in biblioteca din arhondaricul manastirii.

- Parinte, vreau sa ma invatati sa ma rog, i-am spus

la un moment dat.

- Sa te rogi? m-a intrebat cu uimire.

Influentat de "orientalisme", imi inchipuiam ca va fi existand vreo metoda speciala, vreo tehnica, ceva de genul meditatiei.

- Da, parinte, ce trebuie sa fac pentru a ma ruga? Ce sa spun? Cum trebuie sa sed?

A inteles atunci marea mea ignoranta, si mi-a raspuns cu multa delicatete:

- Da, e simplu... Uite! Trebuie sa fii simplu. Sezi linistit intr-un colt si vorbeste-I lui Hristos ca si cand ar fi in fata ta si te-ar auzi. Este inaintea ta si te asculta... ii vorbesti ca si unui prieten.

Continuand sa-mi vorbeasca, am simtit ceva ciudat coborand asupra mea si transformandu-ma sufleteste.

L-am intrerupt.

- Parinte, chiar acum, in timp ce-mi vorbiti, ceva ciudat mi se intampla, ceva imi pune piedici. Mi s-a schimbat mintea. Va vad cumva... diferit.

A ridicat ochii nedumerit si m-a privit cu neliniste.

- Nu-i nimic, copilul meu, o sa discutam maine.

Mergem acum, sa te odihnesti...

S-a ridicat si a plecat repede, nelinistit. Se inserase deja. Am mers la mine in camera. Eram singur, de aceasta data, in camaruta. M-a rapit somnul.

Nu apucasem sa dorm prea multe ceasuri, cand m-am trezit nelinistit. Ceva ma apasa pe piept. Cineva intrase in camera mea si ma presa pe piept. Am ridicat ochii infricosat, dar nu vedeam nimic in afara de mobilier. Simteam insa acea puternica prezenta care ma presa insuportabil.

"Hristoase al meu, nu mai rezist, scoate-1 afara de aici", am spus in gand, si indata am simtit golindu-se camera de acea prezenta strivitoare. S-a indepartat si s-a asezat la intrarea in camera, amenintator. Nu mai indrazneam sa dorm. Am petrecut multe ceasuri nelinistit, cu atentia incordata. Cineva era afara, la usa mea, permanent! Am putut adormi putin abia dupa ce s-a luminat de ziua.

Imediat ce m-am trezit am coborat in curtea manastirii. M-am intalnit chiar cu monahul cu care discutasem in seara din ajun despre rugaciune. Parea foarte epuizat, ca si cand n-ar fi dormit deloc.

- Cum esti azi? Esti bine? m-a intrebat, plin de grija si de iubire.

- Da, parinte, mi-a trecut! Nu am nimic astazi. Ma simt minunat. Multumesc, i-am raspuns.

Am simtit ca acest om se ostenise rugandu-se pentru mine toata noaptea, si de aceea nu ma putuse necaji "vizitatorul" nocturn. Pana astazi ma simt indatorat acestui om. Dumnezeu sa-1 ocroteasca si sa-i rasplateasca binele pe care mi l-a facut, caci eu, datorita lenevirii mele, sunt sarac in virtuti si n-am cu ce-mi rascumpara multele datorii duhovnicesti.

In ziua urmatoare am plecat sa-1 vad pe parintele Paisie. Dupa doua ore si jumatate de mers pe jos, l-am intalnit si i-am povestit ce se intamplase.

- Sezi sa-ti aduc un pistol, mi-a spus razand.

Intra in chilie si imi aduse un sirag mic de metanii, cu 33 de boabe, dupa numarul anilor lui Hristos, si o cruce.

- Stii, mi-a spus, acesta lanseaza gloante duhovnicesti. De fiecare data cand zici rugaciunea

"Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma", este ca si cand ai trage asupra Diavolului, si el nu se apropie de tine. Ia-1, sa-1 ai pentru "aparare".

Bucuros ca aveam ceva de la el, l-am luat. Am mai vorbit si despre alte lucruri. De fiecare data plecam de la batranul mult mai bine decat eram la dus. Refacut, cu problemele rezolvate, fara nedumeriri, optimist, fortificat chiar, cu mai multe puteri, nu numai sufletesti ci si trupesti. Ma alinta cu cate o scatoalca dupa ceafa, si simteam inlauntrul meu o pace si o bucurie paradisiaca, ce se prelungeau vreme de mai multe ceasuri. O data imi amintesc ca aceasta stare a durat cateva zile in sir. Nu exista nici o problema, nici o frica, nici o dificultate. Doar o senzatie de siguranta si o bucurie dumnezeiasca.

M-am intors la Stavronikita, manastirea care ma gazduia. Apoi, intr-o seara, a reaparut oaspetele nocturn. De aceasta data insa aveam "pistolul" parintelui Paisie. Chiar ametit de somn fiind, indata ce i-am simtit prezenta, am inceput sa "trag": "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma". S-a indepartat instantaneu. Am continuat rugaciunea. Am prins curaj si am inceput sa-1 vanez. Am inaintat spre locul unde se afla, insa imediat ce m-am apropiat de el, am simtit puterea sa de gheata si m-am oprit brusc. Era cu mult mai puternic decat mine. S-a napustit asupra mea. Acum "trageam" necontenit: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma". Rosteam fara incetare rugaciunea. S-a intors sa fuga. Ai fi zis ca-1 ardeau cuvintele rugaciunii. Nu eu, ci rugaciunea, numele lui Hristos avea putere.

Pe mine m-ar fi putut zdrobi ca pe un tantar. Brusc si-a schimbat infatisarea. A devenit glumet. Era acum mic, corpolent, ca un pitic, cu un turban pe cap; a inceput sa faca glume si sa se apropie incet-incet de mine. Ca pentru joaca. Am fost surprins, aproape ca radeam. Dar indata ce s-a apropiat destul, sufletul meu i-a simtit amenintarea si rautatea, asa incat am reinceput rugaciunea. A fugit imediat de langa mine. in felul acesta, rugaciunea lui Iisus a instituit o distanta, o zona de siguranta intre noi.

N-a mai putut sa-mi faca nimic din cele ce-mi facea in trecut, pe vremea cand ma batea si eram ca paralizat, incapabil sa ma apar. In acea seara am pus pe fuga demonii si i-am tinut departe de mine. Castigasem o batalie.

Razboiul nu se terminase. El continua inca. Dar Hristos este atotputernic. L-a zdrobit pe cruce pe Diavol pentru noi. E de-ajuns sa nu fim nerecunoscatori si sa nu ne purtam necugetat.

O "prajiturica" din cofetaria Lui Hristos

Intr-o alta zi, la Sfanta Manastire Stavronikita, citeam din Evanghelie. imi amintesc si ce fragment: capitolul 10, versetele 17-21 din Evanghelia dupa Luca.

Spune Evanghelia: Si s-au intors cei saptezeci cu bucurie, zicand: Doamne, si demonii ni se supun in numele Tau. Si le-a zis: Am vazut pe satana, ca un fulger cazand din cer. Iata, v-am dat putere sa calcati peste serpi, si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului, si nimic nu va va vatama. Dar nu va bucurati de aceasta, ca duhurile vi se pleaca, ci va bucurati ca numele voastre sunt scrise in ceruri.

Dupa toate cele intamplate, acest fragment semana cu un mesaj personal pentru mine. L-am simtit pe Hristos adresandu-mi-se peste veacuri. Ma intrebam totusi cu nedumerire: "Oare asa sa stea lucrurile? Si toti acesti initiati si mari filosofi, pe care i-am citit si de care m-am entuziasmat, sa nu aiba habar de nimic?". Nume rasunatoare, care au schimbat fata lumii: Marx, Mao, Bakunin, Freud, Adler, Eric Fromm, Khalil Gibran, Kazantzakis, Wilhelm Reich, Nietzsche, reflectiile lui Buddha, Sutrele lui Patanjali, apoi Gurdjieff, Dr. Suzuki cu filosofia Zen, Lao-Tse si taoismul, acestia si altii asemenea mi s-au insirat prin minte. "Bine, dar este cu putinta ca toti acesti intelepti cunoscatori ai lumii si ai societatii sa fi gresit, iar eu sa descopar acum adevarul pe care acestia l-au ignorat?".

M-am oprit brusc... Eram mirat, ezitam. Pe oamenii acestia ii studiasem, ii simpatizam, ma sedusesera. Mi se parea ciudat ca eu, un om totusi fraged atat din punct de vedere biologic cat si spiritual, sa fi ajuns la adevar, sa fi triumfat acolo unde ei ratasera!

Eram descumpanit.

Atunci s-a petrecut ceva straniu si minunat. Am simtit pogorandu-se lin asupra mea ceva foarte pur, asemenea diamantului, limpede, delicat, simplu, pasnic, patrunzator, atotputernic. M-a umplut de bucurie. Mintea mi s-a deschis intr-un adanc fara margini, care m-ar fi infricosat daca nu mi-ar fi adus o liniste profunda si desavarsita acel ceva care devenise una cu sufletul meu. O lumina mentala.

Aceasta s-a petrecut in timp ce citeam versetul imediat urmator textului de mai sus al Evangheliei: in acest ceas Iisus S-a bucurat in Duhul Sfant si a zis: Te slavesc pe Tine, Parinte, Doamne al cerului si al pamantului, ca ai ascuns aceasta de cei intelepti si de cei priceputi, si le-ai descoperit pruncilor. Asa, Parinte, caci asa a fost inaintea Ta, bunavointa Ta.

Mi-am dat seama ca prunc sunt si eu, si am avut deodata revelatia acestei legi duhovnicesti care guverneaza intreg pamantul. Nu cei puternici, nu cei vicleni, nu diplomatii, nu descurcaretii, nu cei bogati, nu cei cultivati, ci cei simpli, cei sinceri, cei smeriti, cei curati cu inima, cei plini de bunatate, cei bine intentionati, cei ce se aseamana pruncilor, cei cu suflet de copil, cei fara de rautate, acestia vor intelege, acestia vor trai taina cea mai profunda, vor patrunde pana la esenta ultima a acestei lumi.

Acestia se vor impartasi din viata cea adevarata, din izvorul vietii intregii lumi. Acestia vor face experienta adevaratei realitati a existentei. Ceilalti vor atinge doar materia, invelisul. Nu vor putea sa strapunga niciodata acest invelis, sa patrunda dincolo de materie, sa-si cufunde fiinta in apele vietii adevarate. Vanitatea ii impiedica sa acceada dincolo de himericele lor constructii mentale. Astfel raman rupti de adevarul lui Hristos. De vreme ce cred in ei insisi, nu pot crede in Dumnezeu, in Hristos. Se straduiesc sa traiasca ceva ce nu exista, urmand teoriilor lor, cufundati in nestiinta. Traiesc in obscuritatea unui cerc vicios de ipoteze si probabilitati. Un egocentrism feroce si o intunecata trufie ii izoleaza de adevar, de izvorul vietii. Secatuiti, aproape dezgoliti de orice vlaga, orbecaiesc departe de Duhul lui Dumnezeu Care, dimpotriva, lumineaza si da viata.

Prin viclenie, prin constrangeri, chiar prin forta, se straduiesc sa dobandeasca infinite bunuri materiale. Plini de lacomie, le rapesc de la cei carora le sunt realmente necesare. Si toate acestea doar ca sa-si alimenteze senzatia ca le-ar fi cu ceva superiori celorlalti. Se simt lipsiti de adevar si se silesc sa umple golul cu materie. Sa se consoleze prin apel la placerile simturilor... Niste bieti nebuni si nefericiti care au nevoie de ajutorul lui Hristos.

Priveam acum lumea si viata prin "ochii duhovnicesti" pe care mi-i daruise, pentru o clipa, Hristos. Eram cuprins de o bucurie adanca si tihnita. Sarutam Sfanta Scriptura necontenit. Ii iubeam pe totii oamenii. II rugam pe Dumnezeu sa-i ajute pe cei nedrepti, care au practic mai multa nevoie de ajutor decat cei nedreptatiti.

Fireste, dupa putine zile am mers din nou la parintele Paisie si i-am istorisit despre cele intamplate. S-a bucurat. A ras!

- Te-a tratat Hristos cu o "prajiturica" din cofetaria Lui, mi-a zis.

Apoi m-a privit in ochi:

- Exista si placinte, mi-a spus si a zambit bucuros.

Eu simteam insa ca toate aceste lucruri minunate mi se intamplasera prin rugaciunile sale. El se ruga pentru mine. Rugaciunea sa era pricina pentru care se revarsau asupra mea aceste daruri duhovnicesti.

Carti Ortodoxe

Cuprins