RADACINILE MELE

Imi amintesc ca l-am intrebat odata plin de nedumerire pe batranul Paisie:

- Parinte, de ce mi s-au intamplat mie toate aceste minuni?

- Pentru ca de mic copil tu nu doar ca n-ai fost ajutat, ci ai mai fost si imboldit spre rau; erai indreptatit sa primesti un astfel de ajutor dumnezeiesc, iar Dumnezeu ti l-a dat pe tot dintr-o data, mi-a spus el si m-a mangaiat.

Am devenit cu atat mai contrariat. De unde cunostea batranul copilaria mea? Cum reusise sa-mi evalueze intreaga viata si sa traga concluzii atat de precise?

Mai tarziu, dupa ce l-am cunoscut mai bine si m-am convins cine este parintele Paisie, am inceput sa caut in trecutul meu intamplarile care mi-au croit drumul de mai tarziu.

*

Tata aducea mereu carti in casa, chiar daca nu le citea. Pe mine ma atrasese din frageda tinerete lectura. Eram in clasa a V-a, la gimnaziu, cand am descoperit acasa o carte cu paginile netaiate. Titlul sau era: "Raul Jackot, Puterea autoconcentrarii - Metode pentru dezvoltarea memoriei si a ratiunii".

"Ma va ajuta sa invat formulele la matematica", m-am gandit. in realitate nu m-a ajutat la nimic. Am luat-o si am inceput sa citesc. in casa nimeni nu era preocupat si n-a luat aminte la ce citeam. in afara de o anumita filosofie legata de om si de puterile ascunse ale mintii, cartea propunea si niste exercitii practice pentru dezvoltarea memoriei, pentru cresterea puterii de concentrare asupra unui singur subiect, pentru capacitatea de a ne controla gandurile. Am fost intr-adevar impresionat si am inceput sa ma indeletnicesc cu exercitiile din carte.

Multi ani mai tarziu, abia in universitate, am ajuns la un contact mai profund cu yoga. Mi-am dat seama ca acele exercitii din varsta copilariei erau exercitii yoghine "laicizate". "Acest scriitor, Raul Jackot, trebuie ca a fost yoghin", mi-am spus atunci cu convingere.

In adolescenta ma framantau deja multe intrebari si nedumeriri despre realitatea inconjuratoare si despre sine. imi amintesc ca la varsta de 12-13 ani am petrecut o vara intreaga aproape singur, adanc preocupat de aceste lucruri, imi evitam prietenii, care jucau continuu fotbal. Cu unul-doi dintre ei discutam cand si cand. isi puneau anumite probleme, dar nu la intensitatea cu care o faceam eu.intrebarea primordiala, de al carei raspuns depindeau toate raspunsurile din lantul intrebarilor mele, era: Exista sau nu exista Dumnezeu?

La aceasta intrebare de fond ajungeam intotdeauna atunci cand ma apucam sa cercetez oricare dintre diversele probleme care ma preocupau. Mi-am dat seama repede ca raportarea mea la lume, maniera in care infruntam toate evenimentele, intreaga mea viata - depindeau in chip absolut de raspunsul pe care l-as fi dat la aceasta intrebare fundamentala.

Ma problematizam intens, citeam carti, discutam cu anumiti prieteni, dar nu aflam nici un liman.

Prietenii mei, intalnindu-ma in plimbarile mele solitare pe vreun pod sau prin padure, la amiaza, ma tachinau cu intrebarea: "Ce s-a intamplat? Ai raspuns la intrebare? Exista sau nu exista Dumnezeu?". Putini dintre ei imi intelegeau si respectau zbuciumul. Ceilalti erau pur si simplu dezinteresati si preferau totdeauna jocul cu mingea. Daca n-as fi fost eu cel care ii ajuta la lectii, si daca n-as fi fost atat de inalt si de bine legat, n-as fi scos-o la capat usor cu intepaturile lor.

Tata a remarcat framantarea si dragostea mea pentru lectura. Rascolisem toata biblioteca din casa. "Hai sa te duc la un prieten de-al meu, sa-ti dea niste carti. Are multe si bune", mi-a propus el.

Intr-adevar, intr-o dupa-amiaza am vizitat impreuna casa acelei cunostinte si am luat cateva carti. Cartea care m-a influentat covarsitor a fost cea a lordului Bertrand Russell, reputatul umanist social-democrat si totodata fondatorul organizatiei Amnesty International. Era intitulata "What I believe" ("Ce cred eu"). Primul ei capitol, avand in jur de saizeci de pagini, purta titlul "Pentru ce nu sunt crestin". Aceasta carte a schimbat cursul vietii mele. Din acea clipa nu m-am mai preocupat de crestinism.

Bertrand Russell se declara ateu; cartea n-a reusit totusi sa ma convinga ca nu exista Dumnezeu, dupa cum nu ma incumetam nici sa postulez cu certitudine existenta Lui. Problema a ramas suspendata, fara raspuns.

Dar Russell a izbutit sa ma distanteze de religia crestina si de preceptele ei, fata de care n-am mai aratat nici un interes. Adevarul este ca nu intalneam nici o replica serioasa venita din partea crestinilor. Revistele si cartile crestine care mi-au cazut in maini aveau un nivel pueril in comparatie cu cartea lui Russell. Nu intrasem inca in contact cu adanca traditie patristica.

Lordul isi facuse datoria: mi-au trebuit alti zece ani pentru a decide sa ma infrunt iarasi cu intrebarea dintai - Exista sau nu exista Dumnezeu? intre timp trecusera multe peste sufletul meu. Tentatii ideologice, teorii politice si filosofice, miscari sociale - precum cea din mai 1968, hippy, muzica rock, partide, sindicalism, night-cluburi si multe altele. Cautam cu patos odihna pe care o aduce adevarul.

"Drama ta este ca ai o minte strasnica - Mercedes! - dar n-ai frana. Din pricina aceasta te-ai lovit rau. inceteaza sa mai faci experiente pe tine. Cat ai sa rezisti? Mintea rabda mult, dar nu trebuie sa o lovim, sa vedem cand va ceda", mi-a spus dupa ani de zile parintele Paisie, la prima noastra intalnire.

Carti Ortodoxe

Cuprins