SA NU-L ISPITESTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TAU

Atunci Iisus a fost dus de Duhul in pustiu, ca
sa fie ispitit de catre Diavolul... Atunci
diavolul L-a dus in sfanta cetate, L-a pus pe
aripa Templului si I-a zis: Daca Tu esti Fiul
lui Dumnezeu, arunca-Te jos, ca scris este:
"ingerilor Sai va porunci pentru Tine si Te
vor ridica pe maini, ca nu cumva sa izbesti de
piatra piciorul Tau". Iisus i-a raspuns: Iarasi
este scris: "Sa nu ispitesti pe Domnul
Dumnezeul tau ".

(Matei 4, 1-7)


Uzand de anumite fragmente din Vechiul Testament si denaturandu-le sensul, Diavolul il indeamna pe Hristos la pacat. Mantuitorul astupa gura Diavolului folosind Legea data de catre Dumnezeu oamenilor, pentru a-i pazi de pacat: Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau.

In Vechiul Testament, prin gura sfintilor Sai proroci, Dumnezeu interzice omului sa-L puna la incercare pe Facatorul sau. O asemenea ispitire i-ar fi pricinuit omului insusi multe rele, de care Dumnezeu Se straduieste sa-l pazeasca prin porunca.

I n Noul Testament, Diavolul se straduieste prin viclenie, mistificand Scripturile, sa-L indemne pe Hristos la calcarea poruncii lui Dumnezeu, la pacat. Este motivul pentru care Hristos insusi, cu propria Sa gura dumnezeiasca, reactualizeaza aceasta porunca.

Din nefericire, este tocmai porunca pe care am omis-o din vedere, si astfel ignoranta mea, adaugandu-se marii mele nerusinari, mi-a determinat caderea intr-o noua ispita la foarte scurt timp dupa marea binecuvantare a "operatiei".

Dupa intalnirea cu Mos Ilie, am pornit asadar intr-o plimbare pe munte. intreaga mea raportare la realitatea inconjuratoare suferise modificari substantiale ca urmare a darului primit de la batranul Paisie. Brusc, lumea mi-a parut mai vie. Relatia mea cu fapturile lui Dumnezeu devenise mai profunda, mai sincera, mai sensibila. Ma bucura tovarasia lor! intelegeam modul lor de viata; copacii, animalele, pasarile, chiar si cea mai neinsemnata planta, toate mi se dezvaluiau cu adevarat ca fiind vii. Era o experienta nemijlocita, iar nu o simpla asumptie mentala.

Le vorbeam, le mangaiam, le iubeam. Le percepeam ca pe niste tovarasi de viata. Eram intru totul fericit. Mintea imi era extrem de limpede si linistita. Devenisem capabil sa deslusesc toate intentiile si imboldurile launtrice ale animalelor. Traiam o negraita pace, frumusete, iubire. Aceasta era viata cea adevarata, liantul autentic al omului cu lumea. Astfel va fi fost in Rai! Am realizat atunci in ce orbire imi petrecusem viata pana in clipa aceea. "Astfel trebuie ca este batranul in fiecare zi", m-am gandit. Mi-am amintit de intamplarile pe care mi le istorisise. "Pe cand eram la Stomiu, la manastirea de langa Konita, au venit doi ursi in locul unde aruncam gunoaiele. Erau flamande sarmanele animale. Am coborat si le-am dat paine. Vezi, animalele inteleg felul in care se apropie cineva de ele: daca vrea sa le faca rau sau daca se apropie din iubire. Si cel mai salbatic animal, daca te apropii de el cu iubire adevarata, n-o sa te necajeasca." Si-a intins mana si a chemat o pasarica cu gatul rosu care se afla in vecinatatea noastra, pe crengile unui copac. Pasarica a venit si s-a asezat bucuroasa pe degetul lui. "Vezi, animalele se bucura de om; ele recunosc superioritatea omului si se bucura de prezenta lui. Asa traia Adam in Rai. Dupa caderea omului, s-a distrus aceasta legatura si a venit salbaticia: omul cauta sa le omoare, iar ele s-au salbaticit. Totusi, animalele salbatice sunt astazi mai aproape de adevar decat cele domestice. Daca se apropie cineva de ele cu iubire, revin la relatia aceea de la inceputuri. In schimb cainele, care traieste permanent in preajma omului, s-a schimbat mai mult. A dobandit un spirit politienesc, o anumita suspiciune. Omul distruge animalele. Uite, aici aveam o pisicuta pe care o hraneam. Venea la picioarele mele si torcea, se freca de mine, era foarte cuminte. intr-o zi i-am aruncat o bucata de paine si animalul s-a tras inapoi speriat. Ce se intamplase? Cineva o lovise cu pietre si ii stricase gandul bun. Vezi? Omul a pus inceput raului".

- Parinte, chiar e adevarat ca nici cel mai salbatic animal nu-ti face nimic daca te apropii de el cu dragoste?

- Adevarat, bre, adevarat.

Parintele mi-a povestit in continuare multe alte lucruri asemanatoare, pe care acum incepeam le inteleg mai bine, de vreme ce chiar le traiam.

Si, in timp ce ma aflam in aceasta stare binecuvantata, mi-a trecut prin minte gandul: "Ce-ar fi daca as intona vreun kirtan hindus sau as spune vreo mantral Oare voi intra intr-o alta stare, sau n-o sa se intample nimic?". M-a cuprins aceasta curiozitate stupida, dorinta de a observa influenta pe care o va avea asupra mea aceasta "practica" hindusa. Omul cedeaza mai intai la nivelul gandului, iar apoi in fapta.

Am inceput asadar sa cant un kirtan si sa rostesc mantra pe care mi-o predase Babaji in somn: "Hare Om Namah Shivayam". Nici pana astazi n-am aflat sensul ei exact. "Om" este sunetul sfant al hindusilor, iar "Hare Om" este salutarea religioasa cu care incep textele lor "sfinte". Cuvantul "Shivayam" trebuie ca are legatura cu zeul Shiva al distrugerii, unul dintre "marii zei" ai panteonului hindus.

N-am apucat bine sa rostesc mantra, si indata lucrurile s-au schimbat. Am simtit o transformare atat in interior, cat si in exterior.

O adiere glaciala a miscat crengile si mi-a umplut sufletul de fiori. Am incetat totodata sa mai simt in vreun fel harul lui Hristos, care imi linistise sufletul si facuse ca legatura mea cu lumea sa fie atat de armonioasa, de dulce si de pasnica. Traiam deja o alta atmosfera spirituala. Percepeam o noua putere manifestandu-se in jurul meu, insa ea imi aducea tensiune, incordare. Simteam ca trebuie sa fiu atent. Tot ceea ce se intampla era ciudat si nefiresc. Nu exista nici o explicatie naturala pentru un vant atat de inghetat, nici pentru timpul foarte scurt cat a durat. Sunt convins ca nu a fost vorba de un fenomen natural, chiar daca a miscat crengile copacilor.

Eram deja speriat si crispat. imi pierdusem degajarea, relaxarea, sentimentul de incredere, de siguranta, de iubire - pe care le incercasem mai devreme simtind prezenta lui Hristos.

Am facut eforturi sa ma sustrag acestei influente, sa redevin precum fusesem inainte. Zadarnic! Binecuvantarea de care ma impartasisem s-a indepartat in chip simtit de la mine. Intrigat, ma intrebam cum de se putuse produce atat de rapid aceasta radicala schimbare.

Am reluat apoi rugaciunea "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma", cu multa ravna si inflacarare. Nu ma mai interesa sa studiez diferentele, sa discern diversele stari spirituale. Tanjeam sa fiu iarasi ca un copilas in bratele lui Hristos. Doream sa traiesc dulcea Sa prezenta, chiar daca ar fi urmat sa nu mai cunosc nimic altceva in viata mea.

Insa nu se intampla nimic. Ca efect al rugaciunii, acea malefica putere care se apropiase de mine a fost anihilata, astfel incat nu ma mai temeam. insa sufletul meu a ramas in continuare gol de prezenta lui Hristos. Ma simteam pe jumatate mort, lipsit de mangaiere, insingurat, distrus, vinovat fata de Cineva care ma iubea mult, in timp ce eu il vandusem, il ranisem, ii intorsesem spatele.

Din nefericire, nu suntem in stare sa pretuim si sa pazim cum se cuvine lucrurile pe care nu le-am dobandit prin osteneala noastra personala. Tocmai ce risipisem, nesocotindu-1 prosteste, marele dar al parintelui meu. Aveam sa trag multe invataminte din aceasta greseala. Fericiti cei smeriti, care stiu sa invete din experienta altora fara sa patimeasca...

Carti Ortodoxe

Cuprins