TAINELE CRESTINE SI LUCRARILE MAGICE

Ca unul care le-am experimentat din plin pe amandoua de-a lungul vietii, pot aduce propria marturie ca intre Tainele lui Hristos, pe de o parte, si lucrarile magice, pe de alta, nu exista nici cea mai infima legatura. Cele dintai se savarsesc prin puterea lui Hristos, cele din urma sunt fie lucrari de sorginte intru totul satanica, fie rezultatele unui amestec de inselaciune si lucrare demonica. Cele dintai se savarsesc numai prin participare constienta si libera, cele din urma se realizeaza fie prin inselarea, fie prin constrangerea persoanei.

Pentru ca Hristos sa lucreze prin Tainele Sale dumnezeiesti, omul trebuie sa doreasca acest lucru si sa se pregateasca duhovniceste cu atentie si sarguinta; altfel spus, sa ia parte activ si constient. Dimpotriva, in practicile magice este inselata si incalcata vointa libera a persoanei. Vrajitorii fie isi amagesc victimele incercand sa le prezinte negrul ca alb si raul ca bine, fie recurg, prin conlucrarea demonilor, la constrangere sufleteasca, psihologica, si uneori chiar fizica, pentru a le determina sa participe la slujbe magice. Exista un numar restrans de oameni care s-au pervertit intr-atat incat sa se faca de buna voie, in cunostinta de cauza, slujitori ai demonilor.

in lucrarile magice pe care le savarsesc diversi initiati hindusi se intampla frecvent ca victimele sa li se supuna chiar si fara sa vrea. Demonii lucreaza asupra lor automat, cu multa putere, intrucat acesti oameni au dat Diavolului drepturi asupra propriilor suflete prin viata lor plina de pacate si vicii, pe care de cele mai multe ori nici macar nu le-au constientizat ca atare.

Tainele Bisericii presupun, din contra, participarea libera, constienta si responsabila a omului. Cei care se apropie de aceste Taine in virtutea obisnuintei sau a hazardului, fara o constientizare profunda, fara o implicare personala prin asceza, rugaciune si pocainta, aceia nu inteleg nimic din lucrarea mantuitoare a lui Hristos si nu pot primi nici un folos duhovnicesc real. imi amintesc ca-l vizitase candva pe parintele Paisie un mirean care se trufea prosteste pentru faptul ca se impartasea foarte des, de doua-trei ori pe saptamana, socotind ca prin aceasta se sfintise automat. Cazuse astfel in ratacire din pricina imensului sau orgoliu. Batranul i-a spus: "Fii atent aici! N-are atata importanta cat de des se impartaseste cineva, ci mai cu seama felul in care se pregateste pe sine pentru aceasta, si cat de mult II pastreaza inlauntrul sau pe Hristos dupa aceea. Daca ar fi fost sa se sfinteasca omul asa, pur si simplu, atunci toti preotii care se impartasesc in cursul saptamanii si in fiecare duminica ar fi deja sfinti!".

Unirea omului cu Dumnezeu se face numai in conditiile in care omul insusi isi manifesta dorinta si consimtamantul sau, depunand efortul pocaintei pe masura constiinciozitatii sale. Atunci Dumnezeu Se va apropia de cel ce se pocaieste sincer, revelandu-i-Se in modul si gradul cel mai propice sporirii lui duhovnicesti la momentul respectiv.

Carti Ortodoxe

Cuprins