VEDENIA

Tesalonic, 6 decembrie 1987

"Dumnezeu S-a facut om ca sa-i faca pe oameni dumnezei". - Sfantul Grigorie Teologul


Cu rugaciunile batranului Paisie si cu harul lui Dumnezeu, s-au intamplat cu mine nevrednicul urmatoarele:

Era in toamna lui 1982. Abia ce ma cunoscusem cu batranul.

Aveam in jur de 25 de ani si, fiind inca student, eram impresurat de atmosfera studenteasca a vremii, teribil de ignorant in aproape toate problemele legate de crestinism, cat si in cele legate de persoana batranului. Nu stiam cu cine am de-a face. Hotarat lucru, nu eram crestin pe vremea aceea. Doar un tanar ideologizat, care traise la Universitatea din Tesalonic in climatul schimbarilor de regim politic, care mostenise atmosfera anilor '68 si traia in usuratatea zilnica a barurilor acelei epoci.

Era firesc sa-1 intreb la un moment dat pe parintele Paisie despre dragoste. Era unul dintre putinele lucruri frumoase din lumea noastra, din viata omului, si ma intrebam de ce aceasta tema este atat de supusa constrangerilor din partea Bisericii. Dupa ce mi-a spus destule lucruri, batranul a incheiat: "Dupa cum ciorchinele, daca il tai din vita, se strica, putrezeste si nu se mai coace, tot astfel si dragostea, daca o desparti de taina nuntii, prin care se hraneste din harul lui Dumnezeu, mai devreme sau mai tarziu se va strica, se va denatura intr-un fel sau altul".

Apoi am plecat. M-am intors la manastirea care ma gazduia. Eram plin de nedumeriri. Aveam un trecut extrem de incarcat legat de aceasta tema, o intreaga viata care isi scotea la iveala acum impotrivirile.

- Bre, ma gandeam, hai sa luam lucrurile de la inceput, sa vedem ce rau putem descoperi. Si m-am apucat sa-mi imaginez in secvente doi oameni cum pornesc, cum se privesc, cum se simpatizeaza, cum se apropie, apoi cuvintele lor, gesturile, simtamintele, felul cum se mangaie, cum ajung in pat si incep sa faca dragoste.

in toata aceasta "reconstituire vizuala" pe care o faceam prin intermediul imaginatiei, ajutat de experienta, cautam sa localizez... raul.

Eram asezat pe pat si ma gandeam. Deodata s-a intamplat ceva. Mintea mi-a fost rapita brusc, dar foarte delicat, si inaintea ochilor mei a inceput sa se desfasoare o pelicula ciudata.

Vedeam trupurile celor doi oameni ca pe doua sfere albe, despartite. Diafane, pline de o energie anume, fiind constituite dintr-o anumita substanta. Cand faceau dragoste, li se pierdea invelisul si se uneau. Deveneau o singura sfera mare. A rezultat o fiinta noua. Cele doua au devenit una. Dupa toate celelalte elemente - compozitie, substanta, energie - nu exista nici o diferenta intre sfera mare si cele doua mici care o compuneau. Elementul nou era unirea. Cele doua devenisera una.

Dupa aceasta am vazut si trupul culcat al unui oarecare ascet, care traise neinsurat. Ceva ca niste sfinte moaste. Exista ceva deosebit in aspectul lor. Compozitia lor, calitatea suferise o transformare radicala. Era mai densa, mai tare, extrem de consistenta... inalterabila, as zice. Trupul isi schimbase calitatea. Se petrecuse o transformare a substantei. A rezultat ceva cu totul nou, inalterabil, nestricacios, care depasea sfera existentei omenesti obisnuite.

Incet-incet, pe nesimtite, m-am regasit intors la starea mea normala. Ceva aflasem. in adanc, sufletul meu se linistise, deslusind raspunsul. Creierul alerga intarziat, gafaind din urma, straduindu-se sa inteleaga. Sa afle cuvinte pentru a exprima sensurile tainelor.

Desi sufletul a inteles dintru inceput, creierul isi cerea si el partea cuvenita in procesul de cunoastere. In cele din urma, aveam sa-i dau si lui satisfactie.

Ani de zile dupa aceea, cand incepusem sa studiez Evanghelia, am descoperit cuvintele, sensurile care luminau aceasta taina.

Pentru prima parte a vedeniei: si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup (Matei 19, 5). in unirea cuplului, celor doi nu li se schimba firea. Omul se uneste cu om. Pur si simplu, cele doua entitati distincte se aduna intr-una. Elementul nou este unirea. O unire ce poate fi explicata prin apel la criterii de ordin corporal, sentimental si psihologic. Nimic duhovnicesc, nimic dumnezeiesc nu exista in ea. Altfel spus, actul erotic este un eveniment pur trupesc, care nu-1 sfinteste pe om. Si, ca fapt strict trupesc, contine prin natura sa elementele alterabilitatii si ale descompunerii. Nu poseda caracteristicile inalterabile ale vietii vesnice pe care le confera unirea cu Duhul Sfant.

Pentru cea de-a doua parte: cel ce se alipeste de Domnul este un duh cu El (I Cor. 6, 17). in cazul ascetului, se unesc doua firi. Trupul, pe de-o parte, si harul lui Dumnezeu de cealalta; omul cu Dumnezeu. Se preschimba firea omeneasca, primeste ceva nou, inalterabil; dobandeste si ea calitatile Duhului. Se savarseste astfel indumnezeirea prin har a omului, in Duhul Sfant: partasi dumnezeiestii firi, dumnezei prin har, ...veti fi ca Dumnezeu. Iata cateva din expresiile Sfintei Scripturi care descriu aceasta realitate.

Asa incat potentialitatea firii omenesti este indumnezeirea. Nimic mai putin! Orice altceva este nedemn de om. Ce cutremuratoare revelatie...

Si cuplul poate dobandi aceasta indumnezeire, poate accede la acest nivel al fiintarii, la aceasta inalterabilitate, si astfel unirea, reprezentata prin noua sfera mare, se poate si ea induhovnici. Aceasta se intampla insa atunci cand cuplul se conecteaza la "canalele" harului dumnezeiesc, anume atunci cand, deplin constient si de buna voie, incepe sa participe nemijlocit la Tainele Bisericii (Cununia, Spovedania, Dumnezeiasca impartasanie) si sa se straduiasca a se lipi de Domnul, pentru a deveni un duh cu El.

Carti Ortodoxe

Cuprins