VINDECAREA CREIERULUI

Fireste, usurarea pe care am simtit-o din clipa in care batranul mi-a scos demonul a fost uriasa. Schimbarea mea in bine, din absolut toate punctele de vedere, era de o evidenta mai mult decat izbitoare. Mai aveam insa o problema serioasa: simteam adesea in tot capul o durere traumatizanta. in plus, exact in mijlocul creierului, acolo unde se afla glanda hipofiza, acuzam o durere continua, chiar daca nu foarte intensa.

Imi amintesc foarte bine noaptea in care am dobandit brusc toate aceste simptome. Ma aflam in India, in ashramul lui Satyananda din Mongyr. in timp ce dormeam, am primit din exterior un adevarat atac mental. Existau toate temeiurile pentru a conchide ca a fost "opera" lui Niranjan, conducatorul ashramului. in somn, adica exact atunci cand ma puteam impotrivi mai putin, m-a luat efectiv in stapanire si mi-a adus multe vatamari sufletesti. Cand m-am trezit, mi-am simtit creierul "sangerand", ca si cand ar fi fost frecat cu smirghel.

Ma aflam acum in coliba batranului, in bisericuta. Stateam de vorba - batranul intr-o strana, in picioare, iar eu langa el. La un moment dat i-am spus:

- Parinte, nu sunt bine, mi-au facut ceva la cap.

I-am explicat tot ce mi se intamplase. M-a privit cu bunatate, dar n-a spus nimic. Si-a intins doar mana si m-a mangaiat pe cap. A tinut mana ceva mai mult aproape de urechea mea dreapta.

Am simtit indata o putere dulce iesind din mana sa si patrunzandu-mi in tot capul. Sufletul mi s-a umplut de liniste, de pace, de siguranta. Senzatia a durat foarte putin, doar cateva secunde, la capatul carora ma insanatosisem cu desavarsire. Disparusera complet toate simptomele, durerile, traumele, ba chiar si cele mai firave semne de surmenaj. Ma simteam literalmente posesorul unui creier nou, nefolosit, ca si cand abia atunci m-as fi nascut.

M-am bucurat nespus, fara sa fiu deloc surprins. Toate aceste fenomene imi apareau deja ca fiind cat se poate de firesti. Stiam foarte bine ca batranul era impodobit si slavit de Hristos cu multe harisme. Nici n-am mai simtit nevoia de a discuta cu el despre aceasta intamplare, ci am luat binecuvantare si am plecat.

Desigur, vorbim aici despre minuni, despre lucruri cu totul mai presus de fire. Oricine si-ar putea inchipui ca in mod normal ar fi trebuit sa scot strigate de fericire, sa sar pana in tavan, sa izbucnesc in lacrimi, in exclamatii de multumire... insa batranul era atat de simplu, se purta atat de natural si de degajat, incat se pare ca m-a influentat si pe mine in felul cum infruntam toate evenimentele. De altfel, ce mare lucru era pentru Atotputernicul Dumnezeu sa ma tamaduiasca de orice suferinta?

Vreau sa subliniez inca o data caracterul radical diferit al repercusiunilor pe care le aveau asupra sufletului si trupului meu energiile yoghinilor, pe de o parte, si energiile batranului, pe de alta. in primul caz, rezultatul se dovedea de fiecare data traumatizant; in cel de-al doilea, primeam totdeauna vindecare de bolile sufletesti sau trupesti.

Fireste, explicatiile si interpretarile yoghinilor sunt din cele mai diverse. Ei se straduiesc sa-si prezinte metoda ca pe un foarte mare dar, ca pe un produs al evolutiei in plan spiritual, cu consecinte din cele mai benefice asupra individului. Fara indoiala, sunt multi cei care asculta aceste teze si se marginesc sa le analizeze strict teoretic, filosofand inepuizabil pe seama diverselor nuante si asumandu-si la nivelul abstract, dupa criterii pur subiective, o gama mai larga sau mai restransa de invataturi yoghine. Cad in aceasta cursa cei care fie nu le-au experimentat pe viu, fie n-au avut inca privilegiul de a intra in posesia termenilor de comparatie. Este usor de urmarit si de inteles psihologia omului care, intrucat pe de o parte i se intampla lucruri neobisnuite si necunoscute, iar pe de alta parte i se serveste prompt si abil o anumita cheie de interpretare a acestor fenomene, nu mai are timpul si dispozitia necesare unei evaluari profunde si riguroase, tocmai pentru ca evenimentele si explicatiile se succed intr-un ritm alert, asa incat sfarseste prin a ceda bulversat, cu convingerea ca progreseaza spiritual, in vreme ce el se indreapta, in realitate, spre o tragedie poate insurmontabila.

Imi amintesc de cazul foarte interesant al unui swami din India care innebunise in urma practicilor yoga. Ei afirmau cu entuziasm ca gurul l-a innebunit pentru a-1 elibera de ratiunea care i-ar fi fost o piedica serioasa in calea evolutiei spirituale! Ce fel de "progres spiritual" este acela in care omul se distruge cu desavarsire? Efortul duhovnicesc al crestinilor tinteste, dimpotriva, spre dobandirea intelepciunii si luminarea mintii, nicidecum spre accederea la nebunie, inconstienta sau idiotizare... Este inca o ilustrare a varietatii de pericole pe care le presupune yoga.

In ashram, prietena mea avea hemoragii atat de puternice incat nu se putea ridica din pat, iar ei sustineau ca prin puterea gurului i se oferise aceasta binecuvantare, pentru a se curata de karma ei! Este demn de remarcat faptul ca, in prima instanta, am fost la un pas de a accepta o asemenea explicatie. Aveam, din fericire, sa ne edificam destul de curand asupra perfidiei acestor oameni...

Batranul spunea: "Diavolul nu se poate ascunde pentru mult timp; tot va iesi vreo cornita din sac... Dar el ce face? Daca il intrebi ce se vede iesind din sac, o sa-ti spuna ca nu e o cornita, ci o vanata". Folosea acest exemplu anecdotic pentru a atrage atentia asupra inselatoriilor la care obisnuiesc sa recurga tatal minciunii, insuflatorul ratacirii, si nefericitii sai slujitori.

Daca raul s-ar infatisa ca atare, atunci cu siguranta ca majoritatea covarsitoare a oamenilor l-ar evita, macar din dorinta de a nu se vatama pe ei insisi. Raul trebuie asadar sa se camufleze, sa-si confectioneze intr-un fel sau altul aparenta frumosului, a binelui, pentru ca oamenii sa-l poata accepta si asuma. in acelasi fel, pentru a nu risca izolarea, oamenii rai sunt nevoiti sa se prezinte mai intai ca virtuosi. De asemenea, ei se vor stradui intotdeauna sa-i calomnieze pe cei cu adevarat virtuosi, pentru a-si asigura prim-planul confortabil din care sa-si puna in aplicare nestingheriti toate proiectele.

Carti Ortodoxe

Cuprins