Catre acelasi: nu te acoperi cu frunze


Catre acelasi: nu te acoperi cu frunze

Fiul meu iubit in Domnul, nascut de la Duhul Cel dumnezeiesc. Ma bucur si eu daca tu te bucuri. Se bucura Incepatoriile si Stapanirile, Heruvimii si Serafimii si toate puterile Ingeresti, cetele Apostolilor si ale Profetilor, ale Martirilor si ale Dreptilor si Preacurata Maica noastra, Imparateasa si Doamna tuturor. Astazi s-a veselit sufletul meu de cele ce mi-ai scris. Ma voi bucura foarte si ma voi veseli daca pana la sfarsit se vor adeveri cele ce imi scrii astazi. Pentru ca razboiul vrajmasului incepe abia dupa trei-patru ani. Atunci, harul se retrage spre incercare si faclia se stinge. Iar cele ce se vad acum frumoase - care sunt intr-adevar frumoase - atunci se vad urate, negre si intunecate. Cele ce ti se intampla acum sa nu le iei nicidecum drept ispite. Intrucat este altcineva care pazeste. Si daca, iubitul meu fiu, ceri de la mine umilul sfat, iata-l, asculta-l : nu te acoperi numai cu frunze, ci intinde-ti radacinile adanc pentru ca sa afli izvor, asa cum fac platanii. Pentru ca sa te hranesti mereu cu apa si mereu sa cresti. Pentru ca atunci cand vine peste tine seceta sa nu patesti vreo instrainare, intrucat ai aflat izvor. Si cand se va stinge faclia pe care o ai acum, vei fi aprins deja alta prin faptele tale. Si nu vei suferi nicidecum din pricina intunericului. Iar modul de a dobandi aceasta este urmatorul: Intai de toate, ascultarea desavarsita si fara deosebire fata de toti. Din aceasta se naste smerenia. Semn al smereniei sunt lacrimile nemasurate, care trei-patru ani curg ca un izvor. Din acestea se naste rugaciunea neintrerupta, care se numeste rugaciune a mintii, cand, numai ce spui: " Iisuse al meu preadulce ! ", lacrimile curg; numai ce spui: " Maica Domnului ! ", nu te mai poti abtine de la lacrimi. Atunci se naste din lacrimi o liniste in tot trupul si o pace desavarsita. Un frate a vrut odaat sa se abtina - deoarece indata ce lacrimile se pornisera, alt frate a deschis usa - dar nu a fost cu putinta pana ce acela a plecat. Atata putere au. Daca vei dobandi aceasta, sa nu te mai temi de instrainare, pentru ca ai dobandit alta fire. Nu ca se schimba firea ta, ci pentru ca trasaturile ei caracteristice sunt schimbate de har, prin energiile cele dumnezeiesti. Lucrurile asa-zis formale trebuie sa aiba continut, asa cum frunzele pomilor ascund in spatele lor roade. Cantarea sa se faca smerit. Mintea sa urmareasca intelesul troparelor. Cugetul sa fie purtat in lucrul cel inteles de catre minte si sa ajunga la contemplarea acestuia.

Citirea, de asemenea, sa se faca cu multa atentie. Prin toate acestea sufletul creste. Se stinge, moare omul cel vechi si se naste cel nou. Si se imbogateste in dragostea lui Hristos. Apoi nu se mai multumeste nicidecum cu cele pamantesti, ci pofteste mereu la cele ceresti. La fel pentru trup. Trebuie sa te lupti continuu, cu toata puterea, sa fie totdeauna robit duhului. Sa nu-ti fie nicidecum mila de el. Si, fie ca mananci, fie ca lucrezi, rugaciunea sa nu o inceetzi. In toate rugaciunile, mintea sa urmareasca si sa inteleaga ceea ce rostesti. Deoarece daca tu nu intelegi ceea ce spui, cum te vei putea intelege cu Dumnezeu, pentru ca sa dobandesti ceea ce ceri ? Daca toate acestea vei pazi, bine iti va fi. Te vei mantui si pe mine ma vei bucura. Iar daca din nepurtare de grija nu faci ascultare, atunci vei deveni pricina de intristare pentru multi.

Carti Ortodoxe

Cuprins