X. Adormirea parintelui Ghimnazie (1965)


Cat timp a stat in Sfantul Munte, parintele Ghimnazie nu si-a abandonat niciodata obiceiul de a se trezi la miezul noptii si de a indeplini o parte a canonului sau, fie matanii, psalmi sau rugaciune. De asemenea, era foarte important pentru parintele Ghimnazie sa doarma in mici reprize, fiecare tinand de la doua la trei ore, dupa care se trezea pentru a se ruga. In felul acesta, sufletul poate stapani trupul mult mai usor.

Numarul minim traditional de matanii si inchinaciuni pe care un calugar athonit trebuia sa le faca in timpul canonului de la chilie, de care parintele Ghimnazie se tinea, este urmatorul: pentru monahii tunsi, numarul era de la o suta la o suta opt zeci de metanii si o mie doua sute de inchinaciuni, pe cand pentru un schimonah, ca parintele Ghimnazie, era de o suta cinci zeci - trei sute de metanii si o mie doua sute de inchinaciuni.

Se vorbea putin in chilie - numai cat trebuia pentru lucru sau probleme duhovnicesti. Nu se palavragea si nu se critica. Toti monahii isi tineau gandurile indreptate spre Dumnezeu si aveau rugaciunea pe buze. Pe langa aceasta, parintele Ghimnazie se straduia sa aiba prezenta vie a lui Dumnezeu in mintea sa, in inima sa si in gandurile sale si lucrarile sale.

Parintele Ghimnazie avea o memorie foarte buna. Stia pe de rost toate Ceasurile, intreaga Psaltire, Acatistul Buneivestiri, Acatistul Mantuitorului, Paraclisul Maicii Domnului, multe tropare si alte rugaciuni. Timpul care-i ramanea dupa slujbe si canonul sau de la chilie si-l petrecea in lucrari in jurul chiliei.

In 1965, la doi ani dupa intoarcerea batranului Ghedeon din Romania, dupa ce luptase razboiul cel drept ca un ostas al lui Hristos, dupa ce traise ca un mare monah nevoitor si slujitor al lui Hristos, ieroschimonahul Ghimnazie a trecut la Domnul la varsta de 66 de ani. Dupa o boala care l-a facut sa se stinga vazand cu ochii, el a fost adaugat soborului Sfintilor Parinti athoniti din Imparatia lui Dumnezeu.

"Pentru aceia care traiesc azi in Chilia Sfantul Gheorghe", scrie batranul Ioan Sova, "parintele Ghimnazie este un model catre care noi trebuie sa tindem a ne conforma. Pentru rugaciunile sale si pentru acelea ale tuturor sfintilor aghioriti, sa aiba bunul Dumnezeu mila de noi si sa dobandim un colt de rai, avand-o ca sprijinitoare pe Maica Domnului si pe toti sfintii, mai ales pe cei din Muntele Athos."